Leancă, în vizită la Orhei-Vit

0

Iurie Leancă a vizitat astăzi secțiile de producere și ambalare a întreprinderii Orhei-Vit. Administrația fabricii i-a arătat Premierului cum decurge procesul de producere şi în ce condiţii muncesc angajații. 

De asemenea, au fost discutate subiecte ce ţin de protecţia şi promovarea producătorului autohton, facilitarea accesului agenţilor economici la credite, necesitatea subvenţionării activităţii întreprinderilor de prelucrare.

Premierul a vizitat și secția de depozitare care necesită investiții. În context, Leancă a indemnat conducerea întreprinderii să inițieze proiecte pentru a accesa investiții europene.

Premierul a menţionat că protecţia producătorului autohton este o prioritate pentru Guvern şi a spus că Executivul este dispus să examineze propunerile ce vin de la agenţii economici în acest sens.

Referindu-se la situaţie de la întreprindere, Leancă a menţionat că s-a convins la faţa locului că aici există tehnologii, oameni profesionişti şi perspective.

Produsele companiei sunt exportate în peste 25 de țări, printre care, Rusia, România, Belarus, Kazahstan, Germania, Austria, SUA, Israel, Canada, Mongolia, Polonia, Ungaria, Țările Baltice, Georgia, Suedia, Italia etc.

Compania are mai mult de 500 de angajaţi. Cifra de afaceri a companiei în 2012 a depăşit suma de 265 de milioane de lei.

Rusia nu va mai interzice pe viitor exportul de cereale pe timp de secetă

0

Federația Rusă nu mai intenționează să recurgă la embargoul asupra exporturilor de cereale în caz de vreme secetoasă, așa cum sa întâmplat de exemplu în 2010, a anunțat ministrul rus al Agriculturii, Nikolai Fyodorov. 

„Cred că nu este corect să ne implicăm în redistribuirea profitului între actorii de pe piața de cereale”, a spus Fyodorov, amintind că în 2010 crescătorii de animale au apelat în mod repetat la autorități cu propunerea de a limita exportul de cereale în străinătate pentru a ține astfel prețuri de achiziție mai mici pe piața internă. Fyodorov a spus că el nu împărtășește astfel de măsuri „bolșevice”, transmite agronews.ru.

Amintim că în august 2010, din cauza secetei severe, Federația Rusă a interzis pentru o perioadă de aproape un an de zile exportul produselor cerealiere. În sezonul următor (2011/2012) Rusia a stabilit un record pentru exporturile de cereale – mai mult de 27 de milioane de tone.

Autoritățile ruse și-au pus în gând să crească continuu exportul de cereale până în 2020, la cel puțin 35 de milioane de tone. Rusia are ambiții pentru a deveni unul dintre cei mai mari furnizori de produse alimentare din lume.

Anul acesta, rușii vor exporta în jur de 20 de milioane de tone de cereale, din recolta totală de 90 de milioane de tone. 

Putin: Rusia, Ucraina și Kazahstan creează un Comitet al cerealelor în bazinul Marii Negre

0

Rusia, Ucraina și Kazahstan intenționează să își coordoneze acțiunile de pe piața mondială a cerealelor, a anunțat președintele Rusiei, Vladimir Putin, în cadrul reuniunii Comisiei interstatale ruso-ucrainene. 

Comentând starea relațiilor ruso-ucrainene, Putin a declarat că Federația Rusă este cel mai mare partener comercial al Ucrainei, ponderea din cifra de afaceri a comerțului exterior ajungând la 30%, relatează RBK.

Putin a subliniat că în Ucraina este direcționat un flux important al investițiilor din Rusia, în domenii precum energetica și industria metalurgică. În plus, există o serie de proiecte majore în viitor – în industria nucleară, aviație și explorarea spațiului cosmic. 

„Există un progres în agricultură, inclusiv în comerțul cu cereale. În prezent se lucrează la crearea unui comitet de afaceri în bazinul Mării Negre, cu participarea Rusiei, Ucrainei și Kazahstanului, care va coordona la nivel mondial activitatea celor trei furnizori pe piața de cereale”, a spus Putin.

Uniunea Europeană interzice clonarea animalelor de fermă

0

Clonarea animalelor de fermă și importul de asemenea animale, împreună cu carnea care provine de la ele, a fost interzisă în Uniunea Europeană, conform unui proiect de lege propus de Comisia Europeană. 

Propunerea abordează îngrijorările de natură etică și de bunăstare a animalelor referitoare la clonare, care este prea scumpă pentru ca utilizarea sa în producția de carne să fie viabilă, susține Comisia.

În același timp, un sondaj efectuat de CE, cetățenii UE nu sunt de acord cu utilizarea clonării cu scopul producției de carne și nici nu ar consuma carnea animalelor clonate.

„Este o restricție asupra tehnologiei, asupra importului animalelor clonate și asupra alimentelor, laptelui și cărnii provenite de la animalele clonate”, a declarat comisarul European pentru Sănătate, Tonio Borg.

Uniunea Europeană produce 20% din carnea de porc, 11% din carnea de vită și circa 30% din brânzeturile produse în lume.

//agrobroker.ro

Leancă la Vernisajul Vinului: Acordul cu UE va descătușa potențialul creativ al vinificatorilor

0

Şeful Guvernului a participat ieri seară la Vernisajul Vinului. În discursul său, Iurie Leancă a menționat că Vernisajul Vinului este un eveniment care contribuie la promovarea vinului moldovenesc atât pe piața internă, cât și cea externă.

Prim-ministrul a salutat decizia UE de a deschide complet piaţa comunitară pentru vinurile moldoveneşti, începând cu 1 ianuarie 2014.

„Vernisajul Vinului este un eveniment care va crea repercursiuni pentru promovarea vinului în afara granițelor Republicii Moldova. Aceasta este important mai ales acum, când suntem în pragul deschiderii pieței UE pentru vinurile moldovenești. Această decizie va descătușa potențialul creativ al producătorilor, astfel încât faima vinurilor moldovenești să meargă mai departe”.

Premierul a subliniat că Guvernul va face tot posibilul ca vinurile produse în Republica Moldova să ajungă din nou pe piața rusească. În cadrul evenimentului, au fost înmânate titlul onorific „Cavaler al Vernisajului Vinului” lui William H. Moser, Ambasador al SUA în Republica Moldova şi ex-Premierului Vlad Filat, Preşedintele PLDM.

La cea de-a cincea ediție a Vernisajului Vinului au participat 27 de companii vinicole din Republica Moldova, care au expus publicului spre degustare peste 200 de tipuri de vin.

Evenimentul a fost organizat de Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Vinuri, cu suportul proiectului USAID CEED II și a Filierei Vinului.

Mesajul ministrului român al agriculturii pentru fermierii din Republica Moldova

0

Ministrul român al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, aflat la finalul unei vizite de două zile în Republica Moldova, a dat un amplu interviu pentru Radio Europa Liberă, în care a vorbit despre perspectivele agriculturii moldovenești, în contextul semnării recente a Acordului de Asociere cu UE.

Europa Liberă: Domnule ministru, după această scurtă vizită, efectuată în Republica Moldova, puteţi să ne vorbiţi despre avantajele şi, deocamdată, problemele agriculturii moldoveneşti?

Daniel Constantin: „Cunoaştem foarte bine ce se întâmplă aici. Eu cred că sunt progrese foarte multe care s-au realizat, în această perioadă. Faptul că, în aceste zile, s-a semnat Acordul de Asociere la Uniunea Europeană, cred că, dincolo de ce s-a întâmplat, până acum, creează premise importante ca agricultura în Moldova să poată să se dezvolte la standarde la care doresc, probabil, fermierii din această ţară. Mi-am permis să dau anumite sfaturi, plecând de la ce s-a întâmplat în România. În România, după 1989, până în prezent, am încercat, sigur, am fost tentaţi să mergem către alte zone, să ne dezvoltăm din alte puncte de vedere, dar, într-un final, ne-am întors la ceea ce înseamnă agricultura. Pentru că au venit fabrici în România, s-au dezvoltat, după care, sigur că, au plecat, s-au mutat, după forţa de muncă ceva mai ieftină, în alte ţări, din zona mai spre Est, să spun aşa. Pământul a rămas acolo, agricultura s-a dezvoltat şi şi-a pus în valoare potenţialul pe care îl are de dezvoltare.”

Europa Liberă: Câte investiţii trebuie făcute în agricultură, ca ea să ajungă competitivă?

Daniel Constantin: „Sigur, în agricultură, poate niciodată nu sunt suficiente fondurile pe care le au la dispoziţie nici de la bugetul de stat, nici din fonduri europene. Nu vreau să fac o referire la Republica Moldova, pentru că nu cunosc foarte-foarte bine nevoile care sunt aici. Dar eu cred că, dacă vor continua pe trendul pe care au început, se pot dezvolta foarte bine. Şi agricultura poate nu numai să satisfacă piaţa internă, ci să fie în continuare un exportator important de produse agroalimentare.”

Europa Liberă: Experţii de pe ambele maluri ale Prutului, experţii în agricultură deocamdată deplâng performanţele, pe care le înregistrează agricultura din România, după aderarea la Uniunea Europeană. Şi acum, când a fost parafat acest Acord de Asociere între Republica Moldova şi Uniunea Europeană, se fac auzite voci care spun că acest Acord care include şi Acordul de Liber Schimb, va da mari bătăi de cap agricultorilor.

Daniel Constantin: „Din punct de vedere concurenţial, da. Competiţia vreau să vă spun că este dură, într-adevăr, pe piaţa unică, dar eu văd avantajele. România a beneficiat de fonduri europene, în perioada 2007-2013, de 8,1 miliarde de euro pentru dezvoltare rurală şi în jur de 6 miliarde de euro pe zona de plăţi directe. În perspectiva 2014-2020, vor fi, în total, aproximativ 19 miliarde de euro, pe care le vor avea la dispoziţie.”

Europa Liberă: Pare-se că nici nu aţi reuşit să absorbiţi toate fondurile pe care le oferă Bruxelles-ul.

Daniel Constantin: „Deocamdată, da, dacă vă referiţi la fondurile celelalte, fonduri structurale şi de coeziune, acolo lucrurile poate nu au mers foarte bine. Pe zona de dezvoltare rurală, zic eu, lucrurile merg bine, suntem la 63% de absorbţie. Şi există premise ca să fie primul program care beneficiază de o absorbţie sută la sută. Mi-aş dori să realizăm aceste lucruri. Dar, ca să pun în balanţă avantaje şi dezavantaje, categoric, avantajele pieţei unice sunt în favoarea agricultorilor dintr-un stat membru. Deci eu îi sfătuiesc să fie consecvenţi, pe această direcţie, şi sunt convins că avantajele vor apărea, dincolo de îmbunătăţirea nivelului de viaţă, prin adaptarea la standardele pe care impune piaţa unică, piaţa Uniunii Europene.”

Europa Liberă: Dar aceste temeri, care vin şi din partea ţăranului, precum că piaţa autohtonă va fi inundată de către mărfurile din agricultură din UE, e una care trebuie crezută, ascultată sau e o gândire păguboasă?

Daniel Constantin: „Aicea vă spuneam că mi-am permis să dau nişte sfaturi şi le-am spus colegilor din Ministerul Agriculturii că, la momentul aderării, eu cred că trebuie să fie foarte bine pregătiţi, cu toate sectoarele de activitate, din perspectiva competiţiei pe care o vor avea. Pentru că şi noi astăzi, ca stat membru, sigur că avem, în anumite sectoare de activitate, probleme legate de competitivitate. Şi anume: dacă nu suntem asociaţi, dacă nu producem în comun, dacă nu valorificăm în comun, avem costuri de producţie mai ridicate şi e foarte greu să facem faţă preţurilor din alte state, unde aceste lucruri sunt dezvoltate. De aceea, eu cred că, pentru un succes deplin al integrării în Uniunea Europeană, este foarte bine să se pregătească toate sectoarele, adică să se realizeze asocierea, să se realizeze acele cooperative de producţie, în comun, să valorifice în comun şi din punct de vedere calitativ toate produsele.”

Europa Liberă: Deocamdată, în mare parte, agricultura se identifică cu producţia de vinuri, în Republica Moldova. Credeţi că e suficient?

Daniel Constantin: „Nu. Nu e suficient. Eu ştiu că există şi o producţie importantă de fructe. Sunt şi alte zone în care, într-adevăr, s-a dezvoltat foarte bine. E foarte important ca ceea ce există să fie consolidat, iar ceea ce nu există să fie produs într-o cantitate cât mai mare. ”

Europa Liberă: Ce poate absorbi piaţa românească din ceea ce se produce în Republica Moldova?

Daniel Constantin: „Orice produs, care este competitiv. Eu cred că este loc, chiar dacă în România producţia de vin s-a dezvoltat foarte mult, e loc în continuare şi de vinuri, atâta timp cât importăm vinuri din alte state, din Franţa, din Chile, din alte state, cred că e nevoie şi de produsele din Republica Moldova, care sunt foarte bine cunoscute şi extrem de bine apreciate.”

Europa Liberă: Cu excepţia vinului, ouă, carne, zahăr?

Daniel Constantin: „ Cred că e o listă mult mai mare de produse. Ştiu că se importă foarte multe dulciuri din Republica Moldova. Ştiu că se importă şi există potenţial pentru mere, în anii în care există nevoie. Deci sînt foarte multe produse care pot îmbunătăţi schimburile comerciale dintre statele noastre.”

Europa Liberă: Ar fi interesată România să investească în agricultura Moldovei?

Daniel Constantin: „ De ce nu? Ştiu că sunt foarte mulţi investitori care sunt interesaţi şi sunt foarte atenţi de ceea ce se întâmplă în Republica Moldova şi eu îi apreciez foarte tare.”

Moldova a semnat un acord de colaborare cu Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură

0

Ministrul Agriculturii şi Industrie Alimentare Vasile Bumacov şi reprezentanţii Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură /FAO/ Tony Alonzi şi Nicola Hurrington-Buhay au semnat astăzi un program de colaborare pentru anii 2014-2015. 

Potrivit lui Bumacov, programul prioritizează intervenţia FAO în următorii doi ani în sprijinul obiectivelor stabilite de Guvernul RM. „O parte din asistenţa FAO va fi folosită pentru pregătirea programelor, iar pentru implementare lor vor fi atrase şi surse de finanţare din partea mai multor structuri internaţionale”, a spus Bumacov.

Programul cadrul stabileşte mai multe domenii de asistenţă printre care: alinierea politicilor agricole de dezvoltare rurală la standardele UE, conservarea şi managementul resurselor naturale, diminuarea impactului evenimentelor climatice excepţionale asupra producţiei agricole şi agricultura durabilă.

Delegații din 15 țări participă la Chişinău la pregătirea Conferinţei agricole Regionale pentru Europa

0

Astăzi, la Palatul Republicii au loc Consultările Informale pentru pregătirea Conferinţei Regionale pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO). Evenimentul, la care participă reprezentanţi din circa 15 state, a fost inaugurat printr-un cuvânt de salut de către Viorel Guţu, viceministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare. 

În faţa asistenţei a rostit un discurs și Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bumacov. Acesta a ţinut să mulţumească înalţilor reprezentanţi ai FAO, prezenţi la acest for, pentru buna conlucrare şi susţinere a agricultorilor din ţara noastră.

În altă ordine de idei, Ministrul Agriculturii a vorbit despre importanţa şi ponderea crescândă a agriculturii moldoveneşti pentru alimentaţia populaţiei, specificând, că R. Moldova, dispune de suprafeţe mari de terenuri agricole şi într-un viitor apropiat ar putea creşte cu mult volumele de produse agricole la export, pentru aceasta urmând, ca organismele internaţionale să acorde un suport mai consistent în relansarea ramurii de bază a economiei ţării.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a României, Daniel Constantin, prezent la această întrunire, a remarcat că în calitate de ţară gazdă a Conferinţei Regionale pentru Europa a ONU pentru Agricultură şi Alimentaţie, care va avea loc în aprilie anul viitor, România va asigura buna organizare a acestui eveniment.

Ministrul român a mai menţionat că printre problemele, care urmează a fi abordate, vor avea prioritate cele privind asigurarea alimentaţiei în ţările cu o agricultură subdezvoltată şi necesitatea luptei cu un fenomen evident în mai multe state, cel al irosirii alimentelor. În prezent, precum a specificat Ministrul român al Agriculturii, pierderile de pe urma irosirii de alimente ajung la 30% din cantitatea de recolte crescute.

În cadrul Consultările Informale, reprezentanţii FAO şi invitaţii din mai multe state, au abordat diferite aspecte ale funcţionării acestui organism internaţional. Urmează ca soluţiile la problemele abordate să fie identificate la Conferinţa Regională de la Bucureşti.

METEO. Temperaturi de primăvară în toiul iernii. Cum va fi vremea în următoarele zile

0

Vreme frumoasă și maxime generoase pentru această perioadă din an, deși suntem la mijloc de decembrie. Anul trecut spre exemplu, Moldova era cuprinsă de ninsori abundente și viscol. 

Astăzi, vremea va fi în general frumoasă, soarele va fi destul de prezent, iar maxima zilei va fi de +6 grade Celsius. În orele nocturne mercurul din termometre va înregistra -5 grade. Presiunea atmosferică va fi înaltă, iar vântul va sufla moderat.

Joi, cerul va fi variabil și însorit în majoritatea regiunilor țării. Temperaturile vor continua să urce și vom avea o maximă de +7 grade Celsius. Noaptea se vor atesta -5 grade. Presiunea atmosferică va fi ridicată, iar vântul va sufla moderat, cu până la 8 m/s.

Vineri, aspectul vremii va fi în general plăcut. Cerul va fi variabil, iar soarele își va face simțită prezența. Maxima zilei va fi de +7 grade Celsius, iar noaptea se vor atesta -5 grade.

Potrivit sinopticienilor, în weekend vremea va fi frumoasă, fără precipitații. Deocamdată, în perioada următoare nu sunt prognozate ninsori.