Doar fermierii care vor planta livezi cu productivitate mare se vor alege cu subvenţii de la stat

Agrobiznes
-
0

Statul schimbă regulile de joc în timpul jocului. Fermierii care vor planta livezi tradiţionale nu vor avea parte de bani de la buget. Se vor alege cu subvenţii doar cei care vor crea livezi cu productivitate mare. Modificările au intrat în vigoare după aprobarea, la sfârşitul lunii februarie, a Regulamentului de subvenţionatre a producătorilor agricoli.

Bani de la stat vor primi fermierii care vor planta cel puţin 1250 de pomi pe un hectar. Măsura i-a luat prin surprindere pe mulţi agriculturi. Ghenadie Ceban a cheltuit deja 70 de mii de lei. El spune că ar fi investit mai puţin, dacă ar fi ştiut că nu vor fi acordate subvenţii.

„Am cumpărat pomii, am înregistrat o gospodărie ţărănească, am deschis cont în bancă, am făcut analiza solului. Am făcut un proiect care ne-a costat opt mii de lei şi am sperat la acest ajutor din partea statului”, a menţionat Ceban.

Afectaţi sunt şi unii proprietari de pepiniere. Ei spun că fermierii renunţă la puieţii contractaţi deja.

„Două milioane şi ceva pierderi, sunt destul de mari. Trebuia să ne preîntâmpine cu un an, doi înainte, apoi să ne schimbe legea”, a spus Valeriu Gojan producător de material săditor.

Reprezentanţii Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură spun că statul va da bani doar pentru livezile cu productivitate mare.

„Au sisteme de irigare, sisteme de protecţie împotriva riscurilor şi care vor crea acele condiţii de competitivitate în vederea desfacerii producţiei pe pieţele externe”, a explicat directorul-adjunct al Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură, Nicolae Ciubuc.

Potrivit datelor oficiale, în ţară sunt peste 78 de mii de hectare de livezi. Doar 15 la sută sunt superintensive.

Sursa: publika.md

Sfaturi utile: tehnologia de cultură a sfeclei de zahăr

Agrobiznes
-
0
Sfaturi utile: tehnologia de cultură a sfeclei de zahăr

Amplasarea culturii

Rotaţia culturii are un rol deosebit de important pentru sporirea producţiei de sfeclă de zahăr. Sfecla de zahăr este bine să se cultive după cerealele păioase, în special după grâu şi orz de toamnă. Se poate cultiva cu succes după leguminoase anuale, cartof de vară şi in de ulei, după care terenul se poate pregăti devreme şi în bune condiţii.

Atenţie! Nu se va cultiva sfeclă de zahăr după porumb, floarea-soarelui, ovăz, rapiţă, muştar, sorg, iarbă de Sudan şi nici după culturile succesive erbicidate cu substanţe triazine. Amplasarea culturii intensive de sfeclă de zahăr se va face în zonele tradiţionale ale acestei culturi, pe tipurile de sol de tip cernoziom sau pe alte tipuri de sol profunde, fertile, bine structurate, un un pH cuprins între 6,7 şi 8,4. De asemenea, cultura de sfeclă de zahăr se va amplasa cu prioritate în condiţii de irigare sau pe terenuri cu aport freatic. Se va evita cultivarea sfeclei de zahăr după ea însăşi la mai puţin de 4-5 ani, pentru a nu se resimţi efectul nefavorabil al oboselii solului sau al transmiterii de boli şi dăunători specifici.

Lucrările de pregătire a solului

Lucrările de bază ale solului reprezintă elementul tehnologic principal, deoarece creează condiţii favorabile pentru o bună circulaţie şi înmagazinare a apei, a unui raport favorabil apă-hrană-aer pentru creşterea plantelor. Arăturile de vară şi de toamnă, care se execută pe solurile mijlocii şi grele, se vor face la adâncimea de 27-29 cm, cu plugul cu scormonitor în agregat cu grapă stelată; după arăturile de vară, se vor executa lucrări cu grapa cu discuri, în funcţie de gradul de îmburuienare.

La arătura de vară şi de toamnă, executată mai devreme, după cel puţin o discuire, terenul se va nivela încă din toamnă cu nivelator sau cu grapa cu discuri prevăzută cu lamă nivelatoare. Lucrarea este importantă pentru evitarea stagnării apei şi în mod deosebit pentru asigurarea uniformităţii semănatului, a lucrărilor de întreţinere şi pentru o bună recoltare a culturilor de sfeclă de zahăr.

Fertilizarea

Sfecla de zahăr este o plantă mare consumatoare de elemente nutritive din sol. Pentru o tonă de rădăcini şi frunze, realizează un consum de 4-5 kg azot, 1,5-2 kg fosfor, 5,5-6 kg potasiu, 2,5 kg calciu şi 1,5 kg mangan. Se va folosi în mod deosebit fertilizarea organică a întregii suprafeţe cu gunoi de grajd, bine fermentat, în doză de 40-50 de tone la hectar, pentru a obţine producţii de peste 50 de tone la hectar sfeclă de zahăr. Fertilizarea organo-minerală echilibrată asigură folosirea eficientă a apei totale din sol (precipitaţii şi irigaţii) şi o eficienţă economică ridicată a culturii.

Se vor folosi doze de 5 tone la hectar de resturi organice şi îngrăşăminte complexe de tipul N 180P100K80 sau 30 de tone de gunoi de grajd şi N120P80K80. Îngrăşămintele cu fosfor, cu potasiu sau complexe cu două sau trei elemente nutritive se administrează numai sub arătura de bază. Îngrăşămintele cu azot se aplică, în principal, la pregătirea terenului în primăvară, până la 50%, şi restul se completează până la o doză recomandată în perioada de vegetaţie, cu praşilele I şi a II-a mecanice.

Ca fertilizare chimică unică, se recomandă formula N240P80K80 pentru producţii de peste 65-75 tone la hectar. Pe terenurile cu pH-ul mai mic de 6,2 se vor aplica amendamente calcaroase, 4-5 tone la hectar, sub formă de praf de var sau 5-6 tone la hectar, fosfogips, încorporate prin arătură adâncă. Pe aceste soluri se recomandă aplicarea nitrocalcarului, în doză de 500-600 kg la hectar substanţă brută. Atenţie! Nu se va folosi fertilizarea unilaterală cu azot.

Pregătirea patului germinativ

Se va face, de preferinţă, cu combinatorul, format din grapa cu colţi reglabili + grapa elicoidală + tăvălug croschilet, care afânează solul la 4-5 cm. Lucrarea se execută imediat la desprimăvărare, pentru a asigura strat afânat pe adâncimea de semănat şi strat tasat sub sămânţa încorporată în sol, la adâncimea de 2-4 cm.

Sămânţa

Se va acorda o atenţie deosebită calităţii seminţei, care trebuie să aibă certificat de calitate şi care diferenţiază sămânţa de la soiurile monogerme cu greutatea a 1.000 de boabe (MMB) de 15-20 grame, de cele plurigerme, care au MMB de 20-35 de grame. Din această cauză, norma de sămânţă este mai mică la soiurile monogerme. La soiurile monogerme, se poate face semănatul de precizie la distanţe egale pe rând, de 15-18 cm, ceea ce uşurează foarte mult răritul culturii. Soiurile ce se pot cultiva în ţara noastră pot fi găsite în Lista soiurilor şi a hibrizilor cultivaţi în România, recomandate pentru fiecare zonă a ţării în parte.

Semănatul

Se va executa primăvara cât mai devreme, când se poate intra pe teren şi în sol s-a realizat temperatura de 3-4 grade Celsius, pentru ca, în condiţiile unui an normal, să se încheie lucrarea până în intervalul 20-25 martie. Densitatea optimă recomandată este de 250-270 de mii glomerule germinabile şi 90-100 mii plante la hectar. Semănatul se va face echidistant, la 45 cm, în cazul semănării cu semănătoarea cu sau secţii pe suprafeţele ce se vor recolta mecanizat şi cu semănătoare SPC cu 8 secţii în benzi, după schema 45-60-45-45-45-60-45.

Atenţie! Semănătoarea va fi echipată cu brăzdare patină mică prevăzute cu limitatoare de adâncime. Discurile distribuitoare vor avea marginea subţiată la 0,8 mm şi vor avea 34 de orificii de 1,8 mm pentru soiurile monogerme, 40 de orificii de 2 mm pentru sămânţa plurigermă. Viteza de semănat va fi în funcţie de utilajul folosit, în ultima perioadă apărând utilaje complexe de semănat sfeclă de zahăr.

Intreţinerea culturii

Deoarece sfecla de zahăr este o plantă pretenţioasă la lucrările de întreţinere, după 10-12 zile de la semănat se va aplica o praşilă oarbă folosind cultivatorul echipat cu cuţite-săgeată şi discuri pentru protecţia rândurilor. La apariţia primei perechi de frunze adevărate, se va începe răritul, dacă prin controale zilnice se constată că nu există pericol de atac al dăunătorilor din sol.

Lucrarea de rărit se va termina până la apariţia celei de-a III-a perechi de frunze adevărate, deoarece orice întârziere duce la pierderi mari de producţie, care pot fi până la 20-25% din producţia planificată. Se vor aplica minimum 3 praşile mecanice, care încep de la apariţia rândurilor şi apoi la un interval de 12-15 zile, şi două praşile manuale, care se pot completa cu un plivit manual al vetrelor infestate de buruieni, în funcţie de efectul combaterii chimice. Viteza la praşilele mecanice va creşte de la 3,8 km/h la praşila I, la 7,2 km/h la praşila a III-a.

Combaterea chimică a buruienilor

Se va face în funcţie de numărul de buruieni, de speciile existente şi de mijloacele mecanice de care dispun cultivatorii. Este recomandat ca aceştia să pună în aplicare tratamentele indicate de specialiştii agronomi din fiecare zonă a ţării. Lista erbicidelor care pot fi folosite pentru combaterea buruienilor din cultura de sfeclă de zahăr se regăseşte în CODEX-ul produselor de uz fitosanitar omologate pentru a fi folosite în România la nivelul fiecărui an agricol.

Combaterea bolilor şi a dăunătorilor

Se face conform indicaţiilor primite din partea Laboratorului Ftosanitar Judeţean, prin buletinul de avertizare emis la apariţia fiecărei boli sau specii de dăunători. În conţinutul buletinului se descrie boala sau atacul de dăunători, se menţionează substanţele chimice care urmează a fi folosite în doză şi momentul aplicării, dar şi măsurile de protecţie specifice în executarea acestor tipuri de tratament.

Irigarea culturii

Dacă de la semănat până la 1-10 iunie timpul este secetos, se va aplica o udare de răsărire cu normă de udare de 250-300 metri cubi de apă la hectar. Dacă seceta continuă, se va aplica o udare cu normă de udare de 500-600 metri cubi de apă la hectar, dacă umiditatea solului scade sub 50% IUA (intervalul umidităţii active). Dacă în perioada critică, până la 25 august, în sol se va menţine umiditatea solului sub 50% IUA, se poate aplica prima udare normală între 1 şi 10 iunie, după care urmează 1-2 udări, cu normă de 600-700 metri cubi de apă la hectar, la interval de 12-15 zile. Dacă perioada între 25 august şi până la recoltare, respectiv luna septembrie, este secetoasă, se poate aplica ultima udare, cu o normă de udare de 500-600 metri cubi de apă la hectar, dacă solul este foarte uscat. Norma generală de irigare va fi cuprinsă între 2.400 şi 3.000 de metri cubi de apă la hectar, administrată în 3-4 udări în anii secetoşi şi 2-3 udări în anii normali din punct de vedere al precipitaţiilor.

Recoltarea

Se poate face sub formă semimecanizată, cu dislocatorul, sau mecanizată, cu utilaje de recoltat moderne care recoltează sfecla de zahăr în două faze, şi anume: decoletează sfecla şi apoi se scot rădăcinile, care sunt încărcate automat în mijloacele de transport.

Sursa: Agrimedia.ro

Avantajele iniţierii unei afaceri cu arbuşti fructiferi

Agrobiznes
-
0
Avantajele iniţierii unei afaceri cu arbuşti fructiferi

Afacerea cu arbuşti este foarte profitabilă, mai ales cu 11 specii de arbuşti fructiferi: cătină, căpşuni, coacăză, zmeură, afine, mure, agriş, smochine, soc, coarne, trandafir de dulceaţă. Este una din puţinele afaceri care au rămas încă, practic, neexploatate în Moldova. Cererea este cât se poate de mare, mai ales în mediul urban, iar concurenţa aproape că nu există! Uşor de cultivat, fructele de pădure continuă să fie o delicatesă şi unele dintre acestea sunt considerate adevărate panacee.

Şapte argumente în favoarea unei afaceri cu cătină, căpşuni, coacăză

  1. Sunt fructe care se obţin rapid, fără bătaie de cap. Cătina, cătina albă, căpşunii, coacăza şi murele sunt fructe foarte căutate pe piaţă, uşor de distribuit, la un preţ avantajos.
  2. Investiţia iniţială este nesemnificativă. Desigur, depinde de cât teren dispuneţi, de ce tip de arbuşti doriţi să cultivaţi şi de la ce nivel doriţi să demaraţi afacerea. Dar, spre exemplu, dacă doriţi să porniţi afacerea ca o activitate de weekend, cu 150 de euro, vă puteţi asigura o cultură de 450 de arbuşti fructiferi.
  3. Este o activitate simplă şi, lucru important, plăcută.
  4. Este o afacere profitabilă. Fructele de pădure – cătina, cătina albă, căpşunii, coacăza – sunt foarte căutate şi se vând destul de scump.
  5. Concurenţă nu există. Cătina, cătina albă, zmeura, căpşunii sau coacăza proaspete se găsesc cu greu în pieţe şi supermarketuri şi, de cele mai multe ori, preţul lor este foarte mare, din cauză că sunt importate.
  6. Beneficiaţi de toate informaţiile necesare demarării şi dezvoltării acestei afaceri vizitând www.sfaturi.biz.
  7. Obţineţi rapid şi la un preţ avantajos toate informaţiile necesare acestei afaceri.

Cine sunt clienţii Dvs.?

Iată contextul în care veţi activa, demarând o astfel de afacere, şi elementele care o fac să fie extrem de atractivă în Moldova de astăzi:

  • consumatori direcţi (care vin în pieţe);
  • angrosiştii locali sau vânzători de fructe cu amănuntul;
  • cofetării-patiserii;
  • supermarketuri;
  • restaurante din zonă;
  • prin colaborări cu producătorii de iaurturi, sucuri de fructe, dulceţuri, siropuri;
  • către producătorii de produse cosmetice naturale sau de tip plafar.

Bugetul iniţial

Depinde de cât teren dispuneţi. Depinde apoi de specia sau speciile de arbuşti pentru care optaţi, pentru că preţurile acestora diferă. De exemplu, cu 150 de euro puteţi planta 350 de răsaduri de căpşuni, 50 de zmeură şi 50 de arbuşti de coacăză (neagră sau roşie) sau 50 de muri fără spini. Practic, cu 150 de euro vă asiguraţi o cultură de 450 de arbuşti fructiferi.

Profitul apare încă din primul an. Puteţi vinde fructele pe tot parcursul anului. Din mai până în octombrie – fructele proaspete, iar în perioada de iarnă – preparate sau semipreparate. Gândiţi-vă numai la preţurile acestor fructe în supermarketuri şi chiar pe piaţă… 4,5 euro/kg de zmeură sau afine; 5 euro/kg de căpşuni, 4 euro/kg de cătină. Pentru un kg de coacăză neagră obţineţi 6,5 euro, iar de pe un hectar puteţi recolta 4-5 tone de coacăză. Să presupunem, pentru primul an, o producţie de doar 4 tone de fructe la hectar x 5 euro/kg de pomuşoare (preţ mediu) = 20 000 euro de la un hectar cultivat. Scădeţi investiţia iniţială de 150 de euro şi rămâneţi cu un profit de 19.850 de euro. Muncind doar în weekend. Preţurile sunt pentru fructele proaspete, neprelucrate. Sucurile sau dulceţurile le puteţi vinde mult mai scump.

Este o afacere finanţată prin fonduri structurale. Puteţi înfiinţa o plantaţie de arbuşti fructiferi cu bani de la stat. Primiţi finanţare în proporţie de 50-75 la sută. Fondurile reprezentă cofinanţarea publică, la care trebuie să se adauge contribuţia privată. Solicitanţi: persoane fizice autorizate – PFA; asociaţii familiale autorizate – AF; societăţi comerciale; cooperative agricole; grupuri de producători. Gândiţi-vă la tufele de cătină, coacăză, zmeură sau mure de pe marginea drumurilor de pădure, culese şi comercializate la un preţ de 15-20 lei/păhărel.

Câţi bani aţi putea obţine dacă aţi cultiva doar zmeură şi mure în propria curte… Iar dacă mai plantaţi 2-3 arbuşti de cătină, 5-6 afini şi câţiva căpşuni profitul este garantat. Fructele „de pădure” sunt foarte căutate şi aproape lipsesc cu desăvârşire pe piaţă. În condiţiile climaterice din Moldova se pot planta fără probleme 11 specii de arbuşti fructiferi: căpşun, zmeură, mur, coacăz, agriş, afin, smochin, cătină, soc, corn, trandafir de dulceaţă. Aceste specii cresc spontan şi au o producţie mare de fructe. Sunt uşor de cultivat, ca o profitabilă activitate de weekend.

11 avantaje ale acestei afaceri

  1. Investiţia iniţială a acestei afaceri este nesemnificativă.
  2. Este o activitate simplă şi plăcută.
  3. Afacerea cu arbuşti este profitabilă. Fructele „de pădure” sunt foarte căutate şi se vând destul de bine.
  4. Nu necesită mult timp. Weekendurile sunt suficiente.
  5. Concurenţa este, practic, 0! Fructele proaspete se găsesc cu greu în pieţe şi supermarket-uri. Iar atunci când se găsesc nu sunt de cea mai bună calitate.
  6. Arbuştii fructiferi se adaptează foarte bine la condiţiile climaterice din Moldova, iar plantarea lor nu presupune metode speciale.
  7. Profitul apare încă din primul an şi se măreşte pe măsură ce producţia de fructe creşte.
  8. Puteţi vinde fructele pe tot parcursul anului. Din mai până în octombrie – fructe proaspete, iar în perioada de iarnă – sub forma de preparate sau semipreparate.
  9. Cererea de fructe „de pădure” este foarte mare. Mai ales în mediul urban.
  10. Cătina, cătina albă, căpşunele şi coacăza sunt fructe foarte căutate în afară. Producătorii pot exporta fructe de pădure către: Olanda, Franţa, Belgia, Germania, Austria, Spania, Italia.
  11. Le puteţi valorifica în diferite forme: proaspete, gemuri, compoturi, dulceţuri, sucuri naturale. Puteţi valorifica şi puiet de arbuşti. De la o plantă-mamă de zmeur puteţi lua 30-50 de puiet.

10 motive ca să cultivi arbuşti:

  1. Investiţie iniţială moderată.
  2. Beneficiezi de fonduri nerambursabile.
  3. Ai o piaţă mare şi diversă.
  4. La început, nu-ţi trebuie decât un hectar de teren sau o miniseră.
  5. Poţi extinde afacerea în fiecare an.
  6. Timpul de lucru este foarte scurt.
  7. Este o afacere cu venit sigur.
  8. Poţi alege cele mai roditoare şi profitabile specii de arbuşti.
  9. Controlezi soiurile cele mai potrivite zonei.
  10. Ai un număr imens de clienţi.

Nici tu şi nici familia ta nu mai trebuie să plecaţi acum în Spania!

Fii căpşunar şi culege căpşuni pentru tine însuţi! Nimic mai curat şi mai sănătos decât să faci bani din arbuşti, adică din căpşuni, zmeură, mure, coacăză, cătină, agrişe, afine, corn, smochine, soc, trandafir de dulceaţă! Te-ai tot gândit cum poţi obţine independenţa financiară sau cum poţi câştiga mai mult păstrându-ţi actualul serviciu? Nimic mai simplu! Cultivă cei mai productivi arbuşti şi obţine cele mai gustoase fructe de pădure! Fructele proaspete atrag clienţii ca un magnet.

Dacă nu ştiai, află că:

Fructele de pădure conţin vitamine şi minerale care previn bolile neurodegenerative, afecţiunile cardiovasculare şi sunt una dintre puţinele surse de antocianidine, substanţe care împiedică apariţia varicelor, calmează durerile din poliartritele reumatoide şi previn cancerul.

Pomuşoarele sunt recomandate în curele de slăbire

Fructele de pădure au proprietăţi diuretice, detoxifiante şi valoare energetică mică. Mai exact, 100 grame de mure şi 100 grame de zmeură conţin fiecare 25 de calorii, iar coacăzele şi afinele 28, respectiv 30. de asemenea, 100 g de afine conţin numai 30 de calorii, 2 g de fibre, 17 mg de vitamina C, 88 mg de potasiu, 12 mg de calciu. Totodată, murele, afinele şi coacăzele au şi proprietăţi hipoglicemiante, adică limitează producţia de insulină, substanţă care intervine în procesul de îngrăşare, prin stocarea zahărului sub formă de grăsimi.

Fructul de cătină conţine de două ori mai multă vitamină C decât măceşul şi de 10 ori mai mult decât citricele! În fructul copt de cătină, conţinutul de vitamina C depăşeşte 400-800 mg la 100 g de suc proaspăt. Acelaşi fruct conţine şi vitaminele A, B1, B2, B6, B9, E, K, P, F. Tot cătina conţine celuloză, betacaroten (mai mult chiar decât pulpa de morcov!), microelemente, adică fosfor, calciu, magneziu, potasiu, fier, sodiu şi uleiuri complexe.

O mulţime de vitamine şi minerale vitale conţin şi murele, căpşunele şi coacăza.

Sursa: Flux.md

Sfaturi utile despre tehnologia plantării căpşunilor şi obţinerea profitului

Agrobiznes
-
0
Sfaturi utile despre tehnologia plantării căpşunilor şi obţinerea profitului

Numărul cetăţenilor Republicii Moldova care vor să iniţieze propria afacere este în continuă creştere. De multe ori însă, deşi există dorinţă, nu există bani sau idei pentru iniţierea propriului business.

Problema concurenţei în domeniul businessului apare din cauza că majoritatea oamenilor de afaceri se orientează spre mediul urban fără să ţină cont de faptul că şi în mediul rural, prin intermediul practicării agriculturii, există foarte multe oportunităţi.

Astfel, sfatul nostru este să deschideţi afaceri în domeniul agriculturii, mai ales că Republica Moldova este o ţară agrară şi dacă investeşti resursele financiare necesare şi urmezi anumite reguli, poţi obţine venituri considerabile. Una din aceste afaceri se referă la cultivarea căpşunilor. Astfel, vom ţine cont de faptul că cheia unei afaceri de succes ţine anume de procesul desfăşurării respectivei afaceri.

Căpşunul este una dintre speciile pomicole care prezintă un interes economic şi alimentar deosebit datorită potenţialului mare de producţie, calităţii fructelor, conţinutului de vitamina C şi alte substanţe utile pentru alimentaţia omului. Să vedem care sunt avantajele iniţierii unei asemenea afaceri.

Căpşunele se numără, alături de cireşe, printre primele fructe care ajung la maturitate în timpul anului (mai-iunie). Această cultură permite obţinerea de recolte extrasezonale, mai timpurii sau mai târzii decât cele care se obţin în câmp. Prin folosirea soiurilor remontante (cu mai multe recolte pe an) se pot obţine căpşune şi toamna, până în octombrie. Având o talie redusă (15-40 cm), sub formă compactă sau rară, căpşunul se poate cultiva în spaţii foarte mici din grădina casei, dar şi pe suprafeţe mari în aer liber, în solarii sau în sere. Cultivarea căpşunului se poate face şi intercalat în plantaţiile de pomi fructiferi, se mai poate cultiva în vase cu amestec de pământ şi soluţii nutritive.

În funcţie de soi şi condiţiile de cultivare, căpşunul dă producţii mari şi foarte mari, ce pot depăşi 20 t/ha. Înmulţirea se face pe cale naturală, prin stoloni.

Cunoaşterea tehnologiei plantării şi cultivării căpşunilor reprezintă cheia succesului afacerii

Căpşunul este o plantă perenă, cu o durată de viaţă de 3-5 ani, în care poate da 2-4 recolte de fructe, dar s-a demonstrat că este mai rentabilă cultura anuală decât cea multianuală. În sistemul de cultură anuală, căpşunul se plantează vara, în iunie-iulie, utilizând stoloni refrigeraţi.

În primăvara anului următor (mai-iunie), plantele rodesc abundent, după care se defrişează.

Căpşunul dă fructele cele mai mari la prima şi, eventual, la a doua fructificare. Apoi greutatea medie a fructelor se reduce considerabil. Pe măsură ce îmbătrânesc plantele devin mai sensibile la atacul bolilor şi dăunătorilor, iar terenul este invadat de buruieni, dintre care pir, pălămidă, volbură.

De aceea, reînnoirea plantaţiilor de căpşun la intervale mai scurte de timp contribuie la lichidarea focarelor de infecţie, precum şi la menţinerea potenţialului biologic şi productiv al plantelor la un nivel ridicat.

Plantele de căpşun în vârstă de un an sunt apte să dea producţii mari, iar fructele lor ajung la maturitate cu 2-5 zile mai devreme faţă de cele ale plantelor mai în vârstă. Producţia anuală de căpşun a unui hectar de cultură este de 15-25 t, în funcţie de soiuri. În cultura multianuală producţia scade la 5-8 t/ha. În total, o plantaţie multianuală de căpşun cu durata de 3 ani produce 2 recolte de fructe care însumează 10-16 tone, deci mai puţin decât o cultură anuală.

Până la înfiinţarea culturii anuale de căpşun, în iunie-iulie, terenul se foloseşte pentru o altă cultură timpurie, cum ar fi salată, spanac, ceapă verde. În anul următor, după defrişarea culturii anuale de căpşun în iunie, terenul se pregăteşte şi se însămânţează sau se plantează cu o cultură târzie: varză de toamnă, castraveţi, fasole. Deci, un alt avantaj al culturii anuale de căpşun este acela că se încadrează perfect într-o rotaţie cu legume, inclusiv în culturi asociate, permiţând obţinerea a două recolte pe an de pe aceeaşi suprafaţă de teren.

Cultivarea căpşunului în sere solar

Serele solar sunt construcţii permanente cu o durată de exploatare de 5-10 ani, la care se înlocuieşte doar folia din plastic. Serele solar oferă condiţii mai bune pentru creşterea căpşunelor, permiţând o anticipare a coacerii fructelor cu până la 20-30 de zile faţă de adăposturile temporare.

Cultivarea căpşunului în sere

Căpşunul se pretează foarte bine la cultura forţată în sere de sticlă, coacerea fructelor fiind anticipată cu 50-60 de zile faţă de cultura în câmp deschis, uneori şi mai mult. Pentru a avea o cultură reuşită este necesar ca stolonii ce vor fi transplantaţi din câmp în seră să fie bine dezvoltaţi cu cel puţin 3-5 ramificaţii anuale purtătoare de muguri roditori. Înainte de plantarea stolonilor în seră se recomandă o fortificare a acestora. Se practică 3 metode de fortificare a plantelor în câmp: repicarea timpurie a stolonilor de pe planta-mamă, utilizarea de stoloni refrigeraţi, folosirea stolonilor crescuţi pe ghivece sau pe cuburi nutritive.

Repicarea stolonilor detaşaţi de planta-mamă se face în perioada 1 septembrie – 1 octombrie a anului premergător plantării în seră, la distanţa de 25 cm. În această perioadă de timp se aplică 3-4 fertilizări şi se efectuează tratamente fitosanitare. Stolonii refrigeraţi se plantează în câmp la începutul lunii iunie la distanţa de 25 cm.

Stolonii plantaţi în cuiburi din turbă, în cuburi nutritive sau în ghivece se menţin până toamna în aer liber. Ei se udă zilnic prin aspersiune şi se fertilizează de 4 ori cu îngrăşăminte complexe. Plantele din ghivece transplantându-se cu pământul din jurul lor au rădăcinile intacte şi nu stagnează din creştere după ce au fost replantate. Plantarea stolonilor în seră se face la sfârşitul lunii noiembrie, când plăntuţele se află în repaus şi au trecut printr-o perioadă răcoroasă. Înainte de plantare, solul din seră se fertilizează cu 30-40 t gunoi de grajd bine descompus, 150-200 kg azotat de amoniu, 300-500 kg superfosfat, 200-300 kg fosfat de potasiu, 300 kg sulfat de magneziu. Toate aceste cantităţi se utilizează la un hectar. După fertilizare pământul se mobilizează cu sapă rotativă şi se dezinfectează prin injectare cu aburi supraîncălziţi.

După dezinsecţia termică urmează mărunţirea şi nivelarea terenului. Pe o travee de seră se plantează două benzi a 4 rânduri de căpşuni. Între benzi se lasă o potecă de 60-70 cm, între rândurile din bandă câte 30 cm, iar între plante pe rând 20 cm. După plantare, circa o lună de zile se menţine o temperatură scăzută de maxim +5°C, pentru ca partea aeriană a plantelor să nu pornească în creştere înaintea sistemului radicular, apoi temperatura se ridică progresiv în medie cu 1°C pe zi, până la 15-18°C, iar când apar primele fructe se ridică la 22-24°C ziua şi 14-16°C noaptea. Această diferenţă de temperatură între zi şi noapte are un rol important asupra înfloritului, fecundării şi dezvoltării fructelor. Solul trebuie să se menţină la o umiditate de 70-75 la sută din capacitatea de reţinere a apei în câmp. Umiditatea atmosferică ajunge dimineaţa la 90-100 de procente datorită transpiraţiei plantelor din cursul nopţii, dar în cursul zilei, prin aerisire, ea coboară la 65 la sută. Se recomandă evitarea creării unei atmosfere prea umede care stânjeneşte polenizarea şi favorizează apariţia patogenilor.

O bună aerisire contribuie la obţinerea unor plante mai robuste. Aerisirea trebuie să se facă mai ales în perioada înfloritului, în orele prea calde din zi. Nu se aeriseşte în zile friguroase sau cu vânturi puternice. Factorul lumină este foarte important pentru cultura forţată, impunându-se iluminatul suplimentar cu becuri normale cu filament, care sunt de preferat tuburilor cu neon. Iluminatul suplimentar se impune când stolonii încep să înverzească şi durează timp de 40 de nopţi, alternând o pătrime oră lumină cu 3 pătrimi ore întuneric. Becurile de iluminat sunt instalate cât mai sus, amplasate la distanţa de 6 m pe lungimea fiecărei travee.

În perioada înfloritului căpşunilor este necesară o intensitate de 13.000-15.000 lucşi. Pentru polenizarea florilor se folosesc albinele prin instalarea unui stup la fiecare 800-1.000 m2 cultură de căpşuni. În lipsa acestei posibilităţi se recurge la polenizarea artificială, utilizând un jet de aer. După posibilităţi, în perioada înfloritului căpşunii sunt suplimentaţi hormonal cu gibereline aplicate prin stropire. Pentru a obţine căpşune chiar înainte de ianuarie, se transplantează stolonii în ghivece la mijlocul lunii iulie până în 15 octombrie, plantele sunt ţinute în câmp, iar după aceea se introduc în seră unde se asigură lumină suplimentară de 270 W timp de 6-22 ore zilnic.

Răsadniţele cu încălzire tehnică se utilizează pentru forţarea căpşunului. În aceste răsadniţe amestecul de pământ este următorul: 2 părţi pământ de ţelină, o parte mraniţă, o parte nisip, plus următoarele îngrăşăminte: 15 g azotat de amoniu, 35 g superfosfat, 10 g sare potasică la 15 kg amestec de pământ.

Se folosesc stoloni care se repică în iunie-iulie în răsadniţe reci sau de câmp, pe straturi special amenajate în vederea fortificării. În luna ianuarie, stolonii sunt transplantaţi în răsadniţe cu încălzire tehnică pentru forţare. Se plantează 8-9 plante pe metru pătrat de răsadniţă. Încălzirea se începe la mijlocul lunii ianuarie şi durează două luni şi jumătate. Temperatura din răsadniţă se menţine la 15-20°C. Fructele se maturează în a doua jumătate a lunii martie şi durează până în ultima decadă a lunii aprilie. Producţia obţinută variază în funcţie de soi de la 1 la 4 kg fructe pe metru pătrat.

Plantează căpşuni şi culege profit

La căpşun maturarea este eşalonată şi, prin urmare, recoltarea acestora se face în mai multe reprize. Căpşunele nu mai evoluează în coacere după recoltare, ele rămân exact la stadiul când au fost culese. Datorită conţinutului mare de apă, căpşunele sunt fructe foarte perisabile. Mai ales în condiţii cu umiditate excesivă, căpşunele devin sensibile la mucegaiuri şi putregaiuri.

Acest neajuns poate fi eliminat prin utilizarea unor ambalaje corespunzătoare, cum ar fi cutiile din plastic. Fructele destinate consumului direct în stare proaspătă se culeg cu tot cu caliciu, acesta se îndepărtează dacă fructele urmează a fi procesate.

Scăderea în greutate a fructelor imediat după cules se datorează pierderii apei. Astfel, dacă fructele sunt menţinute în câmp 3 ore de la recoltare, acestea pierd în greutate până la 1,8 la sută. Refrigerarea căpşunelor imediat după recoltare la temperatura de 8-9°C asigură reducerea pierderilor de 2 ori şi prelungirea duratei de păstrare de peste două ori. Căpşunele recoltate cu 50 la sută pigmentare pierd în greutate cu până la 23 la sută, dar au deprecieri de calitate mai reduse comparativ cu cele recoltate la maturitatea de consum, adică la 75 la sută pigmentare. Nu există o sumă stabilă pentru realizarea investiţiilor în această afacere, deoarece totul depinde de modalitatea de creştere şi cultivare a căpşunilor.

Astfel, toate cheltuielile vor fi orientate spre procurarea materialelor necesare pentru construirea adăpostului unde vor fi plantaţi şi cultivaţi căpşunii, dar şi pentru asigurarea cu îngrăşămintele necesare. Totuşi, respectarea regulilor de plantare şi cultivare a căpşunilor va duce la obţinerea unei recolte foarte bogate.

Pentru a obţine venituri esenţiale este necesar ca producţia să fie realizată la fabricile de producere a gemurilor din căpşune din ţară sau de peste hotare. În acest mod vă veţi recupera investiţiile chiar în primul an de la lansarea afacerii şi veţi obţine profituri considerabile. Vă doresc succes!

Sursa: Flux.md

Transnistrenilor li s-a permis să se aprovizioneze în afara regiunii

Agrobiznes
-
0

Locuitorii Transnistriei vor putea cumpăra din afara regiunii pentru consum personal și fără a achita taxe vamale, 10 kg de carne, și tot atâtea produse din carne, 5 kg de ulei, 10 kg de produse lactate și zahăr, până la 100 kg de fructe și legume și alte produse alimentare a căror valoare vamală nu depășește 200 de dolari, cu excepția mărfurilor supus acizelor.

Acest lucru este prevăzut într-un decret semnat de liderul nerecunoscutei RMN, Evghenii Șevciuk.

Anterior, fără achitarea plăților vamale puteau fi importate, de exemplu, 2 kg de produse lactate și 10 kg de carne sau produse din carne.

Sursa: infotag.md

Reprezentanţi ai mediul de afaceri din Moldova, interesaţi de experienţa germană de organizare a businessului

Agrobiznes
-
0

Reprezentanţi ai mediul de afaceri din Moldova preiau experienţa germană de organizare eficientă a businessului şi formare a clusterelor în diverse domenii de activitate.

În perioada 12-13 martie 2013, în orașele Leipzig și Potsdam, Germania, întreprinzători de la noi din țară au participat la două reuniuni moldo-germane, în cadrul cărora s-au familiarizat cu modelul de organizare și funcționare a clusterelor și au avut întrevederi bilaterale de afaceri.

Mathias Feige, director al Departamentului Relații Internaționale al Camerei de Comerț și Industrie Leipzig, a informat delegația din Moldova despre clusterele ce activează în regiune, menționând rezultatele economice înalte obținute de acestea și eficiența organizării afacerilor.

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Moldovei, Gheorghe Cucu, a accentuat importanța preluării experienței germane în dezvoltarea businessului. „Cu suportul CCI Leipzig am elaborat Legea cu privire la CCI a RM. Le suntem recunoscători instituțiilor camerale și partenerilor noștri din Germania, împreună cu care am organizat misiuni economice, participări la expoziții, diverse proiecte pentru îmbunătățirea mediului de afaceri. Deși în anul 2012 volumul comerțului exterior al Republicii Moldova cu Germania a scăzut cu cca 9%, față de anul 2011, înregistrând suma de 457,1 mil. USD, Germania rămâne unul dintre principalii parteneri comerciali ai țării noastre.”

Partea germană a venit cu inițiativa de a vizita renumitul Târg din Leipzig, care are o istorie multiseculară, și a invitat Moldova să participe la el cu stand național.

Pe 12 martie, businessmenii din Moldova au vizitat și Institutul German de Cercetare a Biomasei, unde au aflat despre programele destinate Europei de Est și posibilitățile de colaborare și finanțare, inclusiv în vederea creării în R. Moldova a Clusterului Energie Regenerabilă.

Reuniunea de la CCI Potsdam, de pe 13 martie, s-a axat pe domeniul agroalimentar. Deitmar Leitow, conducătorul Clusterului Economie și Alimentare, a prezentat activitatea structurii respective, din care fac parte 8 asociații ale producătorilor agricoli și cele mai notorii companii din sectorul agroalimentar din landul Brandenburg.
Oamenii de afaceri din Moldova au fost interesați de practicile germane în domeniu, în special în vederea întrunirii diferitor companii concurente, într-un singur cluster.

Menționăm că, clusterele sunt structuri de sprijin ale afacerilor dintr-un anumit sector economic, incluzând firme interconectate, furnizori, instituţii şi organizaţii conexe, ce creează sinergii directe şi indirecte între ele. Acestea contribuie la competitivitatea firmelor membre, extinderea pieței și creșterea vizibilității lor.

Vizita de studiu în Germania are loc în perioada 11-15 martie 2013. Din delegația din Moldova fac parte reprezentanții a 20 de companii și asociații de susținere a businessului, inclusiv din stânga Nistrului, care activează în domeniul agroalimentar și energiei regenerabile.

Vizita de studiu este organizată de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, în cadrul Programului „Susţinerea măsurilor de promovare a încrederii”, finanţat de Uniunea Europeană şi cofinanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

Sursa: comunicate.md

Tăierea colţilor la purcei după fătare

Agrobiznes
-
0
Tăierea colţilor la purcei după fătare

De ce sa tăiem colţii purceilor după fătare?

Purceii muşcă sfârcurile scroafei şi se luptă între ei pentru a dobândi şi păstra sfârcul pe durata suptului. Durerea cauzată de muşcătura purcelului deranjează scroafa, determinând-o să se ridice în mod repetat şi în felul acesta purceii nu mai au acces la sfârcuri pentru a se hrăni.

Rănile provocate pe ugerul scroafei sunt în acelaşi timp o „poartă” de pătrundere a germenilor patogeni ce determină apariţia infecţiilor la nivelul acestei regiuni. În timpul luptelor ce se desfăşoară între purcei pentru dobândirea şi păstrarea unui loc la supt, aceştia se pot răni destul de grav unii pe alţii. Simpla tăiere a colţilor purceilor cât mai repede după fătare previne apariţia acestor probleme.

Când tăiem colţii purceilor?

Colţii purceilor trebuie tăiaţi cât mai curând după fătarea acestora. Colţii pot fi tăiaţi încă din primele 15 minute după fătare. Pentru aceasta însă purceii trebuie separaţi de scroafă, aceasta făcându-se însă pentru o perioada de timp cât mai scurtă.

În vederea acestei operaţiuni de tăiere a colţilor veţi avea nevoie de un cleşte special destinat. De asemenea, este nevoie de încă o persoană care să vă ajute să separaţi purceii de scroafă. Pe toată durata desfăşurării acestei operaţiuni, purceii vor fi ţinuţi într-un coş sau ladă cu aşternut.

Vezi aici despre Rasa de porci Marele Alb – caracteristică.

Cum se taie colţii purceilor?

• Dacă scroafa nu este contenţionată, atunci separaţi purceii de scroafă şi aşezaţi-i în altă boxă. Nu uitaţi că scroafa, la auzul guiţatului purceilor, poate deveni agresivă.

• Cu ajutorul unui panou de contenţie, restrângeţi spaţiul de mişcare al purceilor, înghesuindu-i într-un colţ al boxei sau aşezaţi-i într-un coş sau ladă cu aşternut.
• Apucaţi purcelul de cap şi presând cu degetele în dreptul comisurilor, obligaţi purcelul să deschidă gura.

• Tăiaţi cu cleştele fiecare colţ, asigurându-vă că limba nu este atinsă în timpul operaţiunii. Capul purcelului va fi ţinut uşor înclinat, în aşa fel încât fragmentele de colţi secţionate să cadă pe jos. Asiguraţi-vă că acestea nu rămân în gura purcelului, pentru că ar putea cauza rănirea mucoasei bucale sau chiar perforarea intestinelor.

• Colţii vor fi tăiaţi cât mai de la bază, în aşa fel încât să nu rămână porţiuni care ar putea în continuare să rănească ugerul scroafei. Faceţi asta însă cu grijă, să nu răniţi gingia.

• Dezinfectaţi cleştele înainte de a trece la tăierea colţilor unui alt purcel. Pe toată durata operaţiunii, purceii vor fi ţinuţi la căldură. La încheierea operaţiunii, pe întreg cuibul de purcei, aşezaţi imediat purceii înapoi lângă scroafă.

Află aici care sunt Cele mai periculoase și frecvente boli infecțioase la porci.

Sursa: Revista-ferma.ro

Factori care influenţează producţia de lapte la capre

Agrobiznes
-
1
Factori care influenţează producţia de lapte la capre

Pentru a obţine o cantitate cât mai mare de lapte de la caprele pe care le creştem, este bine să cunoaştem şi să reducem la minim factorii care o pot influenţa negativ.

  • Starea de sănătate. Majoritatea bolilor influenţează negativ sau inhibă total producţia de lapte prin reducerea parţială sau totală a consumului de apă şi furaje, ceea ce duce la slăbirea organismului. Dintre cele mai frecvente şi nedorite afecţiuni le menţionăm pe cele ale ugerului, ale aparatului reproducător şi digestiv, ale membrelor, precum şi cele parazitare şi intoxicaţiile.
  • Vârsta condiţionează sever (10-40%) producţia de lapte, fie direct (la animalele bătrâne scade capacitatea de consum şi de digestie a furajelor, precum şi intensitatea funcţiilor vitale şi se reduce capacitatea de refacere a ţesutului alveolar), fie indirect, prin ordinea lactaţiei. Nivelul maxim al producţiei de lapte este atins în lactaţii diferite în funcţie de gradul de ameliorare, de precocitatea rasei şi de longevitatea productivă.

Producţia de lapte la caprele din Franţa este cu 25% mai mică la prima lactaţie comparativ cu a doua şi cu 10% la lactaţia a doua comparativ cu a treia. De la a patra lactaţie, cantitatea de lapte mulsă începe să scadă uşor până la lactaţia a şasea, după care descreşterea se accentuează.
Vârsta are influenţă şi asupra procentului de grăsime care este maxim la fătarea 3-4 şi apoi scade treptat. Sunt mulţi crescători care afirmă că vârsta este cea mai importantă sursă de variaţie a producţiei de lapte într-o turmă.

  • Vârsta la prima fătare influenţează semnificativ producţia de lapte. Vârsta optimă a caprelor la prima fătare este condiţionată de nivelul de furajare şi de precocitatea somatică şi reproductivă a rasei. Realizarea primei fătări la o vârstă tânără (11-12 luni) şi la o dezvoltare corporală sub 70% din greutatea de adult provoacă frecvent distocii la fătare şi reduce cantitatea de lapte, cel puţin la primele lactaţii. Trebuie menţionat că, indiferent de rasă, precocitatea reproductivă este foarte pronunţată la capre. Sunt frecvente cazurile în care caprele se montează în primul an de viaţă (mai ales când tineretul nu se separă pe sexe de la vârsta de 4-5 luni) şi după fătare rămân mici cu o capacitate lactogenă redusă.

Realizarea primei fătări la 3-4 ani, faţă de 2 ani (vârstă considerată normală la rasele autohtone) are ca efect scăderea producţiei de lapte din cauza proliferării ţesutului adipos în dauna celui secretor.

  • Stadiul lactaţiei. Pe parcursul unei lactaţii, cantitatea zilnică de lapte nu este uniformă, chiar în condiţii optime de îngrijire şi furajare. Reprezentând grafic dinamica cantităţii zilnice, săptămânale sau lunare pe durata lactaţiei se obţine curba de lactaţie. Aceasta se poate determina pe individ, turmă sau chiar rasă. În condiţii normale, curba de lactaţie prezintă trei faze:

Faza ascendentă (lactaţia timpurie) durează 2-3 luni de la începutul lactaţiei. La caprele care fată primăvara (martie) faza ascendentă se suprapune şi cu scoaterea la păşunat într-o perioadă (aprilie, mai, iunie) când iarba este la discreţie, suculentă şi bogată în proteină. În aceste condiţii, vârful curbei de lactaţie se atinge mai repede şi curba de lactaţie este asimetrică.

Află aici despre Rasa Jersey – cele mai frumoase vaci cu cel mai gras lapte.

Faza de platou (lactaţia de mijloc) se caracterizează prin menţinerea producţiei de lapte aproape de acelaşi nivel o perioadă de cca. două luni.

Faza descendentă (lactaţia târzie) începe printr-o scădere mai lentă a producţiei de lapte pe durata unei luni, apoi reducerea se accentuează până la înţărcarea caprelor. Această fază durează cel mai mult, având în vedere că mulsul se poate prelungi până în luna a treia de gestaţie.

La capre se întâlnesc frecvent curbe de lactaţie cu două vârfuri sau întinse. Se preferă indivizii cu o ascensiune moderată a curbei, dar cu o persistenţă lungă a fazei de platou.

Stadiul lactaţiei influenţează şi compoziţia laptelui. Grăsimea, în primul rând, dar şi proteina şi sărurile minerale scad uşor în faza ascendentă şi cresc accentuat în faza descendentă.

  • Greutatea corporală se apreciază că are o influenţă însemnată asupra producţiei de lapte, dar mai mică decât vârsta. Odată cu creşterea greutăţii corporale creşte şi volumul abdomenului şi, ca urmare, şi capacitatea de ingerare a furajelor.

La capre, corelaţia dintre volumul abdomenului şi cel al rumenului este foarte strânsă (r = 0,98), dar corelaţia dintre greutatea corporală şi producţia de lapte, determinată pe zeci de mii de indivizi, este mult mai scăzută (r = 0,35), întărind convingerea că baza ereditară individuală are o influenţă mai mare.

Mulţi cercetători consideră că, la capră, greutatea corporală are o influenţă de numai 10% asupra producţiei de lapte, iar influenţa asupra conţinutului în grăsimi este foarte slabă, dar semnificativă.

În timp, s-a conturat observaţia că aceste corelaţii pozitive la rasele specializate pentru lapte se menţin numai până la o limită a greutăţii corporale şi că mărirea exagerată a acesteia necesită consumuri mai ridicate de concentrate, întrucât volumul tubului digestiv nu creşte odată cu masa corporală.

  • Gestaţia influenţează negativ producţia de lapte, din cauza antagonismului dintre hormonii gestaţiei şi cei care controlează sinteza şi ejecţia laptelui. Totuşi, la capre, mulsul poate continua până în partea a doua a gestaţiei fără a afecta semnificativ lactaţia următoare.
  • Prolificitatea. Numărul iezilor fătaţi şi alăptaţi are o influenţă asupra producţiei de lapte chiar mai mare decât cantitatea de hrană administrată în timpul gestaţiei şi lactaţiei. Caprele care au fătat doi iezi, în condiţii normale de furajare, produc cu 25-35% mai mult lapte faţă de cele care au fătat un singur ied.

Iezii din fătările simple nu pot consuma, în primele 3-4 săptămâni de viaţă, întreaga cantitate de lapte pe care o pot produce caprele mame, motiv pentru care în uger rămâne lapte, iar ţesutul alveolar nu este stimulat să producă o nouă cantitate. Este foarte important ca laptele rămas neconsumat de ied să fie muls, deoarece acea jumătate a ugerului poate rămâne voluminoasă, ceea ce duce la formarea ugerului asimetric (o jumătate mică şi una mare) pe toată viaţa productivă. O altă alternativă este alăptarea iezilor din fătări triple la caprele cu fătări singulare.

Având în vedere că la caprele cu fătări multiple producţia de lapte nu creşte în raport cu numărul iezilor fătaţi, aceştia realizează sporuri medii cu 30-45% mai mici comparativ cu iezii din fătări simple. Aceste diferenţe se reduc prin aplicarea furajării stimulative care compensează o parte din deficitul de lapte prin consumul de concentrate şi de fân. După înţărcare, iezii din fătările duble valorifică mai intens şi mai bine furajele, astfel că până în toamnă ating aceeaşi greutate ca şi iezii din fătări simple.

Caprele întreţinute în condiţii precare după înţărcarea produşilor înţarcă şi ele foarte repede, din cauza epuizării rezervelor corporale de grăsime şi a slăbirii organismului.

Citește și despre Mastita vacilor de lapte – forme și tratament.

  • Longevitatea productivă exprimată prin vârsta până la care exploatarea rămâne rentabilă este într-o strânsă relaţie cu constituţia animalului şi influenţează cantitatea de lapte pe durata vieţii. Se consideră că exploatarea este ineficientă când producţia de lapte regresează până la nivelul primei lactaţii. Caprele cu o constituţie fină spre robustă şi care sunt întreţinute pe păşuni bogate au o longevitate productivă mai mare decât cele cu constituţie fină şi care se întreţin în stabulaţie.

Sursa: revista-ferma.ro

Ferma piscicolă – riscuri şi oportunităţi

Agrobiznes
-
7
Ferma piscicolă – riscuri şi oportunităţi

Disponibilitatea a peste 260 milioane de euro pentru investiţii în proiecte din domeniul acvaculturii oferă celor cu idei de afaceri şi spirit antreprenorial şansa unică de a înfiinţa ferme cu cheltuieli minime. Studiile de piaţă apreciază că potenţialul de producţie al bazinelor piscicole amenajate sau naturale ar putea fi dublat în condiţiile creşterii exponenţiale a cererii de carne de peşte.

Statisticile arată că producţia anuală de peşte din ape dulci este de aproximativ 7500 de tone, din care mare parte este reprezentată de două specii: crap şi păstrăv.

Pe de altă parte, cererea de carne de crap a ajuns la 4.000 tone pe an, în contextul în care producţia internă nu acoperă decât jumătate din această cantitate. La păstrăv, producţia este de 2.000 tone pe an, pe când consumul a depăşit deja 4.500 tone/an.

Totuşi, ca şi în orice afacere, planificarea perfectă presupune în primul rând şi evaluarea raportului între riscurile şi oportunităţile potenţiale care pot face diferenţa între succes şi eşec.

De ce ar fi piscicultura potrivită pentru mine?

În esenţă, administrarea unei ferme piscicole nu se diferenţiază ca principii manageriale de fermele în care se exploatează bovine, spre exemplu. Fermierul trebuie să identifice din timp orice posibilă problemă, înainte ca aceasta să se transforme în dezastru.

De fapt, în ferma piscicolă activitatea e mai complexă, pentru că, spre deosebire de bovine, peştii nu se văd, iar prevenirea problemelor este esenţială. În fermele de bovine arareori mortalitatea este masală, pe când în piscicultură această situaţie nedorită este, din păcate, mult prea frecventă.

Chiar şi un fermier experimentat trebuie să identifice soluţii optime în situaţii cum ar fi: mortalitatea crescută în perioadele prea calde sau prea reci ale anului; prevenirea bolilor cu impact major; prevenirea inundării dezastruoase a bazinelor; adaptarea nutriţiei în perioadele de creştere a costului furajării; respectarea normelor legale privitoare la protecţia mediului, a calităţii apei în efluenţi, a utilizării în hrană a probioticelor şi antibioticelor.

Ce sistem de creştere să aleg?

Ca proaspăt fermier piscicol, principiul de bază în alegerea unuia dintre multiplele sisteme de creştere ar trebui să fie simplitatea şi specularea experienţei celor care şi-au dovedit eficienţa.

Piscicultura în bazine create prin blocarea prin îndiguire a unor cursuri de apă este cea mai puţin costisitoare amenajare şi dă posibilitatea utilizării şi a unor suprafeţe de teren aflate în pantă.

Dezavantajul major se referă la dificultatea golirii şi umplerii bazinului, în special datorită duratei de timp necesară finalizării unui asemenea demers. De asemenea, diminuarea oxigenului dizolvat în zonele cu apă adâncă poate crea, mai ales în anumite perioade ale anului, dificultăţi greu de stăpânit.

Exploatarea peştilor în bazine artificiale special amenajate poate fi uneori lipsită de spectaculozitate, dar acesta poate fi considerat un sistem simplu şi eficient din punct de vedere economic.

Producţia piscicolă în cuşti plutitoare presupune, în primul rând, asigurarea furajului în proporţie de 100% de către fermier. Avantajul sistemului rezidă în posibilitatea exploatării unor bazine de acumulare naturală sau artificială, de regulă cu adâncime mare a apei, din care, recoltarea eficientă a peştilor ar fi altfel imposibilă.

Dezavantajele sistemului se referă la diseminarea necontrolată a bolilor, dar şi la expunerea la alte aspecte nedorite, cum ar fi furtul sau modificarea incontrolabilă a concentraţiei oxigenului.

Un alt sistem, mai puţin întâlnit la noi, este cel în care un curs de apă este dirijat prin canale sau bazine special amenajate. Este un sistem simplu, care necesită o anumită investiţie, dar care nu ridică problema acumulărilor de detritus, a pompării apei şi nici a supravegherii creşterii peştilor.

Totuşi, aplicarea unui asemenea sistem depinde de disponibilitatea unei surse de apă cu un debit suficient de mare şi constant pe toată durata anului, care să aibă şi o temperatură relativ uniformă. Sistemul se aplică mai ales în cultura păstrăvului.

Cele mai costisitoare sisteme sunt cele recirculante, în care apa este în permanenţă reutilizată, graţie filtrării acesteia, atât prin filtre uzuale cât şi prin biofiltre, acestea din urmă fiind importante în stoparea recirculării bacteriilor şi, implicit, în menţinerea stării de sănătate.

Avantajul cel mai important al acestor sisteme este posibilitatea controlului strict al parametrilor cantitativi şi calitativi ai apei, pe toată durata anului. Din păcate, costul de producţie este foarte ridicat, justificându-se cu precădere în unităţi care produc şi distribuie puiet cu o valoare genetică ridicată.

La aceasta se adaugă necesitatea monitorizării permanente şi a asigurării unui service eficient al instalaţiilor.

Cât de importantă este amplasarea fermei?

Amplasarea fermei este vitală, dar este legată direct de sursa de apă disponibilă, de debitul şi calitatea acesteia. Tot de importanţă majoră este tipul de sol şi panta terenului, în cazul în care se intenţionează amenajarea prin îndiguiri şi excavaţii.

Un sol nisipos sau pietros determină pierderi de apă în acumulări şi, de aceea, proporţia argilelor în sol ar trebui să depăşească 20%. În cazul bazinelor excavate şi îndiguite pe un teren în pantă, unghiul acesteia nu ar trebui să depăşească valoarea de 5%, în condiţiile în care 0,5% este panta ideală.

Pantele mai mari de 5% sunt propice doar pentru bazinele care se formează ca urmare a blocării unor cursuri de apă. La fel de importantă este şi disponibilitatea drumurilor de acces, fără de care furajarea şi ulterior, livrarea peştilor, este impracticabilă.

Ce specie de peşti ar fi potrivită?

Ferma piscicolă trebuie să fie o exploataţie care să genereze profit prin livrarea către piaţă a unui produs vandabil. Din păcate, mulţi fermieri se concentrează excesiv asupra producţiei în sine, neglijând realitatea pieţei, distanţa faţă de procesator sau consumator, sau marketingul în sine al produsului.

În condiţiile noastre, speciile cele mai răspândite sunt crapul indigen şi fitofag, păstrăvul, somnul african, fiecare specie având pretenţii şi necesităţi diferite în exploatare.

De unde procurăm peştii destinaţi populării?

Sursa peştilor destinaţi populării – fie că e vorba de puiet sau de reproducători – este vitală pentru reuşita afacerii.

Popularea cu reproducători presupune întotdeauna investiţii mai mari la început, riscul fiind, de asemenea, pe măsură, în lipsa unei experienţe consistente.

Popularea în sine este o acţiune riscantă, indiferent de vârsta peştilor achiziţionaţi, pentru că ar fi de dorit cunoaşterea în prealabil a unor detalii ca: seriozitarea şi profesionalismul furnizorului; distanţa şi condiţiile de transport; starea de sănătate a peştilor în ferma sursă; preţul şi condiţiile de plată.

Unde şi cui vindem producţia obţinută?

Entuziasmul excesiv, în lipsa unei analize atente a pieţei locale sau regionale, este una din greşelile frecvente pe care le fac fermierii. Înainte de orice, piscicultorul începător ar trebui să facă o autoevaluare realistă a punctelor tari şi a celor slabe din planul de afaceri, iar o asemenea abordare nu poate să nu ia în calcul următoarele elemente: cine sunt clienţii mei şi de ce ar cumpăra de la mine; care sunt preferinţele cumpărătorului în privinţa dimensiunii, uniformităţii; cine şi unde se află principalii competitori de pe piaţă?

„Plonjaţi” în noua afacere cu entuziasm, dar şi cu precauţie, pentru că dacă un plan de afaceri nu are sens pe „hârtie”, e puţin probabil să aibă sorţi de izbândă în realitate.

Sursa: Revista-ferma.ro

1...2.2342.2352.236...2.245Pagina 2.235 din 2.245