În peisajul rural european, fermele zootehnice şi animalele din preajmă exprimă bogăţie şi valorificare superioară a resurselor naturale, reprezentate în principal de pajişti şi a culturilor agricole, reprezentate în special de cereale. În zonele cerealiere predomină complexele industriale de creştere a porcilor şi păsărilor, iar în zonele bogate în pajişti naturale, fermele de creştere a vacilor de lapte.
În cele mai grele condiţii de sol şi climă se cresc ovine şi caprine. Nu există zone în care creşte iarba sau se poate cultiva ceva folositor omului şi animalelor sale, care să fie abandonate. Am aflat că statele respective şi UE alocă fonduri însemnate pentru menţinerea fermelor în zone defavorizate cu handicapuri naturale în pericol de a fi abandonate, pentru a le conserva biodiversitatea şi pentru a menţine peisajul antropic existent din vechime.
Cu această gândire constructivă, clădită constant în secole de creştere a animalelor, nu este de mirare când întâlnim ferme de 300 de ani pe acelaşi amplasament, cu ziduri trainice, unde sub acelaşi acoperiş coexistă gospodarul cu familia lui, grajdul cu vaci de lapte din rase locale adaptate, podul plin cu fân şi remiza cu maşini agricole. Ce s-a schimbat în timp a fost furajarea raţională pentru creşterea producţiei de lapte, automatizarea furajării, însămânţările artificiale, introducerea şi generalizarea mulsului mecanic, mecanizarea evacuării şi împrăştierii dejecţiilor şi altele, între aceleaşi ziduri ale vechilor construcţii!
Furajele pentru animalele de fermă sunt sub şoproane, în silozuri sau baloţi mari în folie. Nimic nu este lăsat sub cerul liber, să se altereze. La fel, dejecţiile din grajduri sunt depozitate, cele solide pe platforme şi cele lichide şi semilichide în bazine mari, fără pierderi sau contact cu solul sau apa freatică.
Amenzile pentru protecţia mediului sunt extrem de mari şi pot falimenta o fermă care nu respectă legile. Întreaga cantitate de dejecţii se aplică pe terenul propriu, după care se completează cu îngrăşăminte chimice pentru pajişti şi culturile în arabil.
În ţările care au aderat mai recent la UE, se remarcă o dezvoltare a fermelor de creştere a porcilor şi păsărilor, care sunt puse să valorifice eficient producţia excedentară de cereale.
Livezile de pomi şi vii
De departe, în zonele de dealuri şi podiş, se remarcă suprafeţe compacte de plantaţii intensive de pomi fructiferi şi vii pe şpalier, foarte bine întreţinute. În zona de sud a Europei, pe ţărmul Mediteranei, sunt suprafeţe întinse terasate cu plantaţii tinere de pomi fructiferi şi măslini, care primesc subvenţii mari de la UE.
În apropierea lor sunt depozite pentru fructe şi centre de vinificaţie, în majoritate cooperative, care produc sub mărci proprii înregistrate. Totul este funcţional şi bine organizat, nu am văzut niciunde plantaţii în declin sau abandonate.
Sere, solarii şi culturi de legume
În apropierea marilor aglomerări urbane întâlneşti pretutindeni culturi de legume şi flori în spaţii protejate, care asigură necesarul de aceste produse pe tot parcursul anului.
Este aproape neverosimil să vezi culturi în solarii, în trepte, pe pantele abrupte ale Mediteranei, pe Coasta de Azur în special. Te întrebi, de unde aduc pământul fertil? Din terenurile agricole din apropiere sau chiar din import, altfel nu ar fi posibile culturile în sere şi solarii cocoţate pe stânci.
Pensiunile agroturistice
În ansamblul spaţiului rural european nu poţi să nu remarci prezenţa, aproape pretutindeni, în zona de munte mai ales, a unor pensiuni agroturistice. Construcţiile cochete nu se abat de la arhitectura locală şi, mai ales, nu depăşesc mărimea unor gospodării obişnuite din zonă. Se vede de la distanţă că aceste pensiuni sunt o activitate complementară creşterii animalelor, a căror produse se valorifică pe loc.
Pe dinafară, clădirile sunt rustice şi în interior predomină un mobilier simplu şi funcţional, concomitent cu o curăţenie şi deservire exemplare. Multe dintre aceste pensiuni practică agricultura ecologică şi cresc animale pentru agrement (ponei, asini, păsări decorative, peşti exotici, etc.).
Păstrarea identităţii locale şi memoria înaintaşilor
În spaţiul rural european contemporan se caută pe toate căile şi mijloacele să se păstreze tot ce este autentic ca arhitectură, se reabilitează clădiri vechi, unele se reconstituie după gravuri sau fotografii. Într-un cuvânt, se păstrează, cu orice preţ, identitatea şi mândria locală.
La tot pasul, întâlneşti construcţii şi muzee care amintesc trecătorilor ce au fost şi cum au trăit înaintaşii acelor locuri, de cine şi când au fost ocupaţi, cum au luptat pentru libertate, cine le-au fost eroii. Dacă în acea localitate s-a născut şi a trăit o personalitate a neamului respectiv, atunci în toate locurile se aduce aminte de acesta pe lângă statuie şi casă memorială, toate în cinstea şi onoarea lui.
Sursa: Revista-ferma.ro
