Dintre formele de coroană cunoscute în prezent în practica pomicolă, avantaje economice mai mari, prezintă palmeta cu braţe înclinate.

Se foloseşte în toate plantaţiile şi la toate speciile pomicole, nu numai la măr şi păr. La speciile sâmburoase (prun, cais, piersic, cireş) palmeta duce la grăbirea intrării pe rod a pomilor, producţii de fructe mari în primii ani de rodire; la nuc, în anul al 4-lea de la plantare, s-au obţinut 10-12 kg fructe pe pom, faţă de formele obişnuite de coroană, la care astfel de producţii se obţin abia după 8, chiar 12 ani.

Prin tăieri trebuie să determinăm la pomi un sistem de coroană corespunzător biologiei lor şi justificat economic. În acest caz, el trebuie să se realizeze uşor, cu puţină mână de lucru şi să permită mecanizarea largă a lucrărilor din livadă.

Practica a demonstrat că acestui scop îi corespunde îndeosebi palmeta cu braţele înclinate.

Este necesar să se precizeze că palmeta cu braţele înclinate nu este o formă obligată, rigidă de coroană, aşa cum sunt definite palmetele în general, în lucrările mai vechi de pomicultură, ci dimpotrivă, ea este o formă liberă căreia i se limitează însă expansiunea către intervalul dintre rândurile de pomi şi în comparaţie cu restul formelor de coroană poate fi realizată cu cele mai reduse intervenţii de tăieri.

Pomii se plantează în mod obişnuit, sub formă de vergi de un an, de la altoire.

Scurtarea vergilor în primul an

În anul I, primăvara devreme, înainte de pornirea în vegetaţie, vergile se scurtează astfel: • mărul altoit pe portaltoi de vigoare slabă M9 şi părul altoit pe gutui, se scurtează la 60 cm; • mărul altoit pe portaltoi de vigoare mijlocie sau pe portaltoi franc şi părul altoit pe franc, se scurtează la 80-90 m.

În felul acesta, etajul de bază se va forma la 70-80 cm înălţime de la sol, fapt ce va permite să se utilizeze cu mai multă uşurinţă maşinile pentru lucrarea terenului (cultivatoare, polidiscuri) până lângă pomi.

Se va evita lăsarea lăstarilor anticipaţi la plantare. Dacă aceştia există, axul se va scurta obligatoriu deasupra celor doi lăstari anticipaţi lăsaţi pentru etajul bazal; aceştia nu vor fi scurtaţi. În cazurile normale (pomii plantaţi fără lăstari anticipaţi) când lăstarii au ajuns la lungimea de 8-10 cm, se aleg cei care vor servi pentru formarea etajului.

Lăstarul de sus va servi pentru prelungirea axului. În caz că este necesar, acesta se va palisa de tutore sau de cep. Se aleg apoi alţi doi lăstari pe cât posibil opuşi, situaţi mai jos şi distanţaţi pe ax la 8-10 cm unul de altul. Toţi ceilalţi lăstari de pe ax vor fi ciupiţi foarte fin (se elimină numai vârful de creştere).

Prin această operaţiune se dă posibilitate ramurilor destinate pentru primul etaj să se dezvolte mai bine, neconcurate şi în cel mai bun echilibru.

Vara, când încetează creşterea activă (de regulă la seceratul grâului) se ciupeşte şi vârful axului, la înălţimea unde dorim să proiectăm etajul II. În felul acesta, într-un singur an putem realiza două etaje la pomii din livadă, iar până în toamnă nu se mai aplică nici o tăiere.

Lucrări în anul al II-lea

În anul al II-lea, primăvara, înainte de pornirea vegetaţiei, ramurile de pe trunchi, care au ajutat în anul trecut la îngroşarea acestuia se scot la inel. În cazul în care etajul II nu a fost proiectat prin lucrările în verde, se procedează la scurtarea axului pentru acest scop.

Pentru formarea etajului următor de regulă se lasă următoarele distanţe:

• la soiurile viguroase de măr, altoiţi pe franc, 1,0-1,2 m, iar în cazul pomilor altoiţi pe portaltoi vegetativi de vigoare mijlocie, 80-100 cm;
• la soiurile mai puţin viguroase de măr altoiţi pe franc, 100-110 m, iar la pomii altoiţi pe portaltoi vegetativi, 70-90 cm;
• la soiurile viguroase de păr, altoite pe franc 90-100 cm, iar la cele altoite pe gutui de 70-80 cm;
• la piersic, distanţa de 80-100 cm, în funcţie de vigoarea soiurilor;
• la prun distanţa dintre etaje este de 80-90 cm;
• la cireş, de 80-90 cm, în cazul pomilor altoiţi pe cireş sălbatic şi de 60-70 cm, în cazul pomilor altoiţi pe mahaleb.

În momentul în care lăstarii din zona de formare a etajului II au ajuns la 8-10 cm lungime, se aleg trei, unul pentru prelungirea axului şi ceilalţi doi pentru braţele etajului, după aceleaşi criterii ca pentru etajul principal.

Restul lăstarilor se ciupesc foarte fin pentru a crea condiţii de dezvoltare a celor aleşi. În vară, dacă creşterile ating lungimea necesară, se ciupeşte axul în zona unde dorim să proiectăm etajul al III-lea. La proiectarea etajului al III-lea, distanţa pe ax în toate cazurile este cu 12-15 m mai mică decât cea stabilită pentru etajul al II-lea.

În cursul anului II, nu se mai aplică în rest nici o altă lucrare de tăiere.

Realizarea echilibrului palmetelor

O măsură generală, de cea mai mare importanţă pentru realizarea echilibrului palmetelor este înclinarea variabilă a braţelor, în funcţie de vigoarea lor. Această măsură reprezintă în cazul palmetei, în ultimă instanţă singura problemă care depinde de măiestria pomicultorului.

După cum este cunoscut, o ramură va fi ponderată în creştere când se înclină şi favorizată, atunci când se aduce spre verticală.

De regulă, pentru un echilibru asigurat, cele trei ramuri ale etajului (braţele plus axul) trebuie să fie totdeauna egale ca grosime, iar înălţimea axului să nu depăşească pe aceea a braţelor.

Pentru a menţine acest echilibru sau a corecta anumite deficienţe în echilibru, cele două braţe trebuie înclinate şi aduse la verticală, astfel:

• dacă axul este mai gros decât braţele, cele două ramuri se aduc la verticală şi se palisează de tutore;
• dacă axul este mai subţire decât braţele, cele două ramuri se înclină uniform în timpul vegetaţiei, până la 30-40°;
• dacă unul din braţe este mai puţin dezvoltat, se aduce la verticală, celălalt rămâne liber sau se înclină uşor.

Lucrări în anul al III-lea

În anul III, primăvara, înainte de pornirea în vegetaţie, se procedează la înclinarea celor două braţe ale primului etaj.

Înclinarea ramurilor este la rândul ei variabilă, în funcţie de specie şi soi, astfel:

• în cazul soiurilor viguroase de măr, înclinarea este în general mai pronunţată, de 50-55° faţă de ax; la soiurile mai puţin viguroase fiind de 45-50° faţă de ax;
• spre deosebire de celelalte specii, la piersic, înclinarea ramurilor de schelet ale primului etaj se realizează încă din primul an de vegetaţie, practicându-se un unghi larg, de 50-60°;
• la speciile de prun, cireş şi cais, înclinarea ramurilor din etajul de bază se execută începând din primăvara anului al doilea de vegetaţie;
• la restul speciilor, înclinarea generală a ramurilor este de 45-50°.

O altă lucrare care se execută simultan cu înclinarea este scurtarea axului pentru formarea etajului al 3-lea (în cazul că acest lucru nu s-a realizat în anul doi). Distanţa pe ax între etajele III şi IV trebuie să fie de asemenea cu 12-15 cm mai mică decât cea stabilită pentru etajul inferior. În anul trei o dată cu proiectarea etajului al IV-lea în vară, în mod normal se încheie formarea pomilor. Din punct de vedere practic, în cazul palmetelor, la toate speciile se efectuează 3-4 etaje (pomii ating în general înălţimea de 3,00-3,50 m).

O problemă deosebit de importantă este aceea ca înclinarea să se facă uniform, pe toată lungimea braţului, evitându-se arcuirea porţiunii bazale. Dacă îngroşarea braţului nu permite o înclinare uniformă, trebuie folosită metoda crestării în 2-3 locuri pe adâncimea de 25-30% din diametrul ramurii în zona de îndoire.

O dată cu înclinarea braţelor din etajul de la bază, se execută şi eliminarea ramurilor prea dese şi viguroase situate pe partea superioară a braţului, care tind să se transforme în ramuri lacome şi să dezechilibreze coroana. Se elimină de asemenea şi lăstarii prea viguroşi situaţi pe ax între etaje (de regulă pe ax rămân numai 1-2 lăstari slabi). Totodată, celelalte ramuri secundare situate de-a lungul braţelor şi pe ax se arcuiesc.

În ce priveşte arcuirea ramurilor de garnisire, s-a observat că arcuirea largă, uşoară, favorizează o mai mare şi mai uniformă diferenţiere a mugurilor floriferi în comparaţie cu arcuirea scurtă, energică.

Arcuirea lăstarilor de pe ramurile de schelet se face numai în afară, urmărind umplerea spaţiilor goale, lăstarii slabi de pe axul central se aduc de asemenea la orizontală spre a favoriza umbrirea axului şi formarea provizorie a organelor de rod.

Pentru înclinarea braţelor se foloseşte spalierul, prăjinile şi sfoara. Spalierul este necesar mai ales pentru livezile de măr altoite pe tipul M9 şi de păr, altoit pe gutui, având în vedere că aceşti portaltoi au o adâncime superficială în sol şi sunt uşor dezrădăcinaţi de vânt.

Pentru spalier, se recomandă să fie folosiţi stâlpi din ciment sau lemn de esenţă tare, lungi de 3,0-3,20 m. Pe rând, aceştia se pun la circa 2-4 m unul de altul. Sârma de spalier trebuie să aibă aceleaşi caracteristici ca cea folosită în viticultură. Spalierul va avea minimum două sârme, prima la înălţimea de 110-120 cm, iar a doua la 2,40-2,50 m de la pământ.

Pentru pomii altoiţi pe alţi portaltoi decât cei menţionaţi, spalierul nu este obligatoriu. În acest caz, el poate fi înlocuit prin folosirea unor prăjini lungi de 3,0-3,50 m puse în cruciş pe direcţia de înclinare a ramurilor de schelet. De asemenea, în cazul spalierului folosirea de şipci, beţe, etc., pentru dirijarea braţelor, rămâne obligatorie (în lipsa acestora, braţele nu se înclină uniform formând prin înclinare, mai ales la bază o curbură interioară).

Menţinerea prăjinilor pentru susţinerea braţelor din etaje este necesară în primii 3-4 ani de viaţă a pomilor. După aceasta, pomii au atins dezvoltarea maximă a coroanei şi prin legarea între ele a ramurilor învecinate, ei se susţin unul pe altul, formând un aşa-numit ,,zid verde”.

Înclinarea braţelor din etajul al II-lea se efectuează de regulă în toamna anului III sau în primăvara anului IV. De regulă, pentru a asigura dezvoltarea puternică a primului etaj, înclinarea ramurilor din etajul al II-lea trebuie făcută ceva mai pronunţat decât în cazul primului etaj.

Ca regulă generală, dacă pomul a realizat o dezvoltare puternică şi echilibrată a braţelor din primul etaj, iar etajul II are o subordonare normală în dezvoltarea sa faţă de primul etaj, formarea în continuare a pomului nu mai ridică probleme.

Sursa: Revista-ferma.ro

În perioada de repaus a pomilor fructiferi, ca urmare a unor scăderi de temperatură sub limita de rezistență a speciilor, apar efecte negative, concretizate în pierderi de muguri de rod, care în mod cert diminuează producția de fructe.

Pomii au intrat în repaus la sfârșitul lunii octombrie sau la începutul lunii noiembrie, în funcție de specie, soi, temperatură, umiditate și de zona de cultură. Pe timpul iernii, la pomii fructiferi procesele fiziologice au loc în mică măsură, acumulându-se amidon, zaharuri, uleiuri, taninuri. Perioada de repaus este precedată de o migrație a rezervelor de azot, fosfor și a compușilor hidrocarbonați din frunze și din celelalte organe.

O bună amplasare a plantațiilor pomicole, în funcție de zonă, dar și de regimul termic al acesteia, precum și alegerea cu grijă a soiurilor mai rezistente la ger și la iernare, pot diminua din efectul pagubelor cauzate de ger.

Pomicultorii trebuie să consulte cercetările efectuate de specialiștii în pomicultură și să țină cont de explicarea anumitor aspecte întâlnite la pomii afectați de gerurile peste limita de rezistență a soiului, în scopul evitării greșelilor în zonarea culturilor sau amplasarea plantațiilor pomicole și, mai ales, a pierderilor de recoltă.

Factorii care influenţează rezistenţa la ger

Încercăm să prezentăm câțiva dintre factorii care influențează, prin accentuare sau diminuare, efectele previzibile ale temperaturilor scăzute în funcție de specie, precum și limitele de rezistență la temperaturi scăzute a diverselor organe de rod și vegetative, pe specii pomicole.

Se înregistrează pierderea mugurilor de rod în procente mari și chiar pieirea prematură a pomilor la speciile cais și piersic, cu precădere, urmate de păr, prun, cireș și măr.

Dacă la evoluția temperaturilor de la intrarea și până la ieșirea din repaus a mugurilor floriferi se mai adaugă și gheața sau ploaia înghețată care poate persista pe ramuri mai multe zile, în unele cazuri chiar săptămâni, pericolul pieirii mugurilor de rod este mult mai accentuat.

La fel de dăunătoare sunt și oscilațiile de temperatură, care în cazul speciilor termofile, cais și piersic, în unele zone pot ajunge de la – 12 °C noaptea la +15 °C ziua, efectul lor asupra ramurilor de rod fiind identic cu cel al temperaturilor foarte scăzute, iar pierderile de muguri sunt cuprinse între 39 și 67%.

Caisul, piersicul şi nectarinul se află pe primul loc în ordinea sensibilității la ger, cele mai periculoase accidente climatice care pot să ducă la pierderea recoltei fiind:

• șocurile de temperatură și amplitudinile mari în lunile februarie – martie (amplitudinile de temperatură pot ajunge uneori la +15 °C, fenomen des întâlnit în partea de sud a țării);
• ieșirea timpurie din repaus și înflorirea foarte timpurie a unor soiuri;
• cultivarea unor soiuri sensibile, comparativ cu cele mai rezistente la ger;
• pregătirea slabă pentru iernare (pomii nu intră în iarnă suficient de căliți);
• apariția unor brume timpurii și a unor înghețuri foarte târzii, în afara perioadei normale a zonei;
• expoziția terenului.

La toți acești factori se pot adăuga și verigile agrotehnice, care în unele cazuri nu sunt optime, unele însușiri ale portaltoiului, apariția unor boli sau dăunători care pot sensibiliza mult rezistența la ger a pomilor.

La specia cais, rezistența maximă la îngheț o înregistrează mugurii floriferi în prima fază a repausului adânc. Mugurii floriferi rezistă până la -14 °C, perioadă ce coincide cu luna noiembrie, eventual începutul lunii decembrie, și până la -22 sau -25 °C (a doua parte a lunii decembrie – prima parte a lunii ianuarie).

La piersic și nectarin, primele brunificări ale mugurilor au fost semnalate imediat după căderea frunzelor, în special la sfârșit de octombrie și început de noiembrie, atunci când survin geruri bruște. Dacă temperaturile au scăzut treptat și pomii au fost pregătiți, din punct de vedere fiziologic, fiind în repusul adânc, mugurii de rod pot rezista în funcție de soi până la -23…-24 °C.

Sensibilitatea mugurilor de rod, în special la cele două specii termofile, caisul și piersicul, crește odată cu gradul lor de dezvoltare și cu poziția lor în coroană. Astfel, mugurii de pe ramurile de rod mai groase sunt mai rezistenți decât cei de pe ramurile subțiri, iar cei situați la baza coroanei sunt mult mai afectați decât cei situați la vârful coroanei. Pe de altă parte, se pare că la piersic mugurii situați pe ramuri salbe sau chiar pe buchete de mai sunt uneori mai rezistenți și pot asigura, în anii cu accidente climatice, rodul la unele soiuri (Southland, Veteran, Loring).

Tot la piersic, mugurii situați în vârful ramurilor de rod cu lungimi ce depășesc 60-70 cm prezintă o rezistență mărită față de cei aflați la mijlocul ramurii sau de cei situați pe formațiunile fructifere mai scurte (salbe).

De multe ori, la cais s-a observat că mugurii de pe valul doi și trei de creștere pot fi mai rezistenți (Dacia, Litoral, Olimp). Pentru a evita apariția valurilor doi și trei de creștere, care duc la formarea unor fructe mici și de slabă calitate, nu se recomandă tăieri în verde mai târziu de luna iunie.

Cireşul şi vişinul manifestă o rezistență relativ mai mare la frig și la iernare comparativ cu caisul și piersicul, putând fi cultivate într-un areal mai extins. Zonele de deal, ușor umede, dar nu foarte friguroase, sunt propice pentru cultivarea acestor specii, aici fiind recomandate la cultivare și soiurile cu înflorire târzie și cu rezistență mai mare la ger.

La vișin, rezistența la ger și la iernare a mugurilor de rod depinde de gradul de diferențiere al acestora, cei aflați într-un grad mai înaintat de diferențiere putând fi afectați de temperaturile negative de la începutul iernii.

La măr, păr şi prun se consideră că efectele negative ale temperaturilor scăzute, în funcție de specie, soi, organul atins și de fenofaza în care se află acesta, sunt accentuate sau diminuate de următorii factori:

• cultivarea unor soiuri sensibile – deci se recomandă soiuri mai rezistente;
• vârsta pomilor și starea lor fitosanitară are o mare importanță în rezistența la ger;
• trebuie alese zone de cultură în care soiurile să se poată adapta, iar temperaturile să nu fie foarte scăzute sub limita de cultură recomandată speciei și soiului;
• la înflorit sau la legarea fructelor, când sensibilitatea este foarte mare, trebuie aplicate metode clasice de prevenire a pierderilor;
• este recomandat ca plantarea speciilor și a soiurilor să nu se facă în zone nerecomandate;
• se vor cere datele meteorologice din zonele în care vrem să facem noile plantații, pentru a cunoaște data apariției primelor brume și a înghețurilor foarte târzii;

Alți factori care pot perturba desfășurarea ciclului biologic al pomilor sunt accidentele climatice de excepție (devansarea intrării în vegetație cu 20-25 zile concomitent cu scăderea temperaturii sub posibilitățile de rezistență ale speciei sau soiului, șocurile de temperatură apărute chiar în stadii fenologice de sensibilitate maximă (imediat după legarea fructelor, în cazul nectarinului), desfășurarea incompletă a călirii lemnului, gerurile timpurii survenite în toamnă, alternanța temperaturilor ridicate și foarte scăzute în timpul repausului de iarnă sau la începutul primăverii.

Speciile de sâmburoase precum mărul și părul sunt mai adaptate la temperaturile din timpul iernii. S-a constatat că în anii cu temperaturi foarte scăzute o perioadă mai lungă de timp, soiurile de păr pot fi afectate, mugurii floriferi pierind într-un procent mare.
La prun s-a constatat o corelație pozitivă între rezistența mugurilor la ger și precocitatea căderii frunzelor.

Comportarea la ger a mugurilor este strâns legată de intrarea și ieșirea din repaus a soiurilor; soiurile cu intrare târzie în repaus pot fi afectate de scăderea bruscă a temperaturilor devreme în toamnă, așa cum s-a întâmplat în ultimii ani în zona de sud a țării.

La arbuştii fructiferi şi căpşun, cea mai mare importanță în rezistență la temperaturile scăzute din perioada de repaus o prezintă călirea organelor de rod pentru iernare.

Atenţie la gerurile târzii de primăvară!

Trebuie să menționăm că sensibilitatea cea mai mare o au organele florale în faza înfloritului deplin și în cea de creștere a fructelor tinere, abia formate, când de altfel se produc și pagube însemnate la cea mai mică scădere de temperatură sub limitele de rezistență ale speciei.

Este momentul în care cea mai mare parte a producției poate fi pierdută dacă nu se iau măsuri agrotehnice specifice.

Controlul biologic

Pe timp de iarnă, se recomandată efectuarea controlului biologic privind rezistența mugurilor de rod la toate speciile și soiurile existente în plantații, indiferent de vârstă.

Acest control se va face atât în perioada de repaus, cât și la ieșirea din repaus a pomilor, până la începutul intrării în vegetație. Doar în acest mod se va cunoaște starea pomilor, a rezistenței lor la ger și la iernare, pe soiuri și specii și, în consecință, se vor putea lua deciziile cele mai bune asupra modului în care vor fi executate tăierile.

Sursa: Infoaliment.ro