„Forţa Americii depinde de faptul că acolo oferta de grâu la export depinde nu numai de rezultatele recoltei curente, dar şi de rezervele substanţiale, care datorită unei organizări solide comerciale se menţin la un nivel suficient pentru a compensa recoltele slabe. Rezervele completate în permanenţă servesc şi ca rezervoare pentru surplusurile recoltelor bogate”. P. H. Schwanebach, Reforma bănească şi economia naţională, Sankt-Petersburg, 1901.
Austriacul Petr Hristianovici Schwanebach, important om de stat şi cercetător din Rusia imperială, a îndeplinit un timp, în rang de ministru, funcţia de Controlor principal de stat, împuternicit să conducă Controlul de Stat care făcea parte din Cabinetul de miniştri şi exercita funcţiile de verificare – control şi observare a veniturilor, cheltuielilor şi păstrării capitalului bugetului de stat şi a bugetelor tuturor ministerelor şi departamentelor. Organul a fost fondat şi condus mai mult timp de suedezul Baltasar Baltasarovici von Campenhausen, incoruptibil şi, după câte spuneau contemporanii lui, onest până la naivitate.
Cu 110 ani în urmă, Schwanebach a înţeles factorii pricipali care determină poziţia unei ţări pe pieţele cerealiere (valabil şi pentru majoritatea celorlate pieţe mondiale), lucru pe care nu pot sau nu vor să-l înţeleagă astăzi protagoniştii ideilor de creare a unor OPEC – uri cerealiere, idei venite, de multe ori, din partea compatrioţilor actuali ai lui Petr Hristianovici. Din cele spuse, de asemenea, impresionează chibzuinţa, clarviziunea şi durabilitatea lucuruilor făcute de americani. La începutul secolului XX, la vre-o 40 de ani de la războiul de secesiune, America a creat structuri pe care unele ţări nu le au nici astăzi.
Subiectul lucrării de faţă va fi soia. Alegerea a fost întâmplătoare, deşi, de mai multă vreme, vroiam să scriu despre subiecte mai luminoase decăt economia subterană.
Vorba este că banca daneză Saxo Bank publică periodic un clasament al celor mai extremale pronosticuri pentru anul în curs. Pentru 2013 pronosticul cu locul 4 se referă la soia. Se spune că, din cauză secetei de anul trecut, rezervele de acestă cultură în SUA au atins cota minimală din ultimii 10 ani. Acest factor, dar şi alte câteva lucruri, e.g. cererea din partea producătorilor de biocombustibil, ar putea ridica preţurile la boabele de soia cu 50 la sută. Deşi, a câta oară, comentatorii clasamentului spun că, din fericire, majoritatea prognozelor nu se realizează, oricum ele au importanţă pentru corectarea unor politici şi programe din domeniile vizate. Ţinând partea producătorului, în cazul soiei, de această dată nu-mi plac comentatorii. Ar fi un noroc pentru cei care cresc recolte, mai mari sau mai mici, că preţurile la roadele muncii lor să fie mari. Dar despre toate la vremea lor.
S-a vrut să fie că America să deţină întâietatea în producerea soiei. În SUA soia a fost recunoscută ca plantă de cultură la începutul secolului XX. Cultivată ca plantă oleaginoasă (din nefericire la noi ea a pierdut duelul cu floarea – soarelui) soia deţine categoric primul loc între principalele culturi din care se extrage ulei: arahida, floarea – soarelui, bumbacul, inul, palmierul cocotier şi cel oleaginos şi rapiţa. În sezonul 2011/2012 recolta globală de soia a atins cifra de 238 mil. tone. Iar sezonul trecut, cu adevărat, s-a dovedit a fi cel mai prost faţă de cele precedente. Recolta globală a scăzut cu peste 25 mil. tone faţă de sezonul 2010/2011.
Despre uleiul din soia şi despre multe alte produse din soia mai avem multe a vorbi, dar până atunci vă rog să împărtăşiţi cu mine acea stare de fascinaţie când te afli faţă în faţă cu rezultatele unei previziuni care s-a realizat sută la sută.
Povestea este următoarea. În 1923 (la numai 14 ani după recunoaşterea soiei ca plantă de cultură) doi cercetători americani în domeniul culturii respective – Paiper şi Morz – preziceau pentru soia unul din locurile de frunte printre plantele de cultură din SUA.
Astăzi soia deţine locul doi (28%) din vânzările de produse americane după porumb (29%) şi primul loc după valoarea exporturilor. „Ce minunaţi oameni sunt savanţii şi ce minunaţi oameni sunt ţăranii”, a excalamt vre-o 500 şi ceva de ani în urmă vestitul Michel Montaigne. Organizând cu cap creşterea soiei, SUA şi-a soluţionat totalmente acuta problemă a proteinei vegetale, devenind şi cel mai mare exportator de soia. Un singur lucru nu l-au putut prezice cu exactitate autorii citaţi. Vorba este despre produsul total de soia în SUA, estimat pentru anul 2000 la 81,7 mil. tone. Obiectivul estimat de cercetători a fost depăşit in sezonul agricol 2004/2005, recolta trecând peste 85 mln. tone.
SUA a sporit mult producţia de soia în condiţiile în care este actuală întrebarea despre sensul existenţei producerii agricole în ţară. America are suficiente resurse pentru a-şi satisface necesităţile alimentare, dar ea creşte recolte mari în condiţiile unor trenduri ascendente ale preţurilor la produsele agricole, soia fiind printre ele.
În linii generale, tendinţele producerii şi consumului soiei sunt reflectate în Tabelele 1 şi 2. Ca de obicei, vom face câteva comentarii de rigoare pe marginea lor. Vom începe cu cele minore. Rubrica „TOTAL” nu este suma indicatorilor resepctivi pentru ţările inculse în tabel. Mai sunt, desigur, şi alţi producători şi consumatori. În al doilea rând se observă un dezechilibru între producere şi consum, cauza căruia rezidă în diferenţa dintre anii agricoli şi de piaţă din diferite ţări. Dintre comentariile majore vom menţiona, în primul rând, o creştere constantă a producerii soiei deopotrivă cu sonsumul ei. Nu este, probail, cazul soiei să căutăm factorul determinat al trendului. Supremaţia o are consumul. În al treile rând se observă covârşitoarea dominaţie a consumului asupra producerii, în special, în ţările Uniunii Europene. Aş vrea să amintesc că Uniunea Europeană înseamnă Europa unde ne găsim şi noi. Lucrul acesta mă face să cred că cel puţin una din întrebările – Ce exportăm în Europa?- ar dispărea. Eu, unul, zic să exportăm soia, dacă o avem, desigur. Se mai cuvine a nota reducerea finală pentru anul agricol 2012/2013 în SUA. De altfel, povestea cu reducere stocurilor a şi fost, conform părerii multor observatori ai pieţei de soia, cauza ascensiunii preţurilor la ea şi, desigur, a plasării printre primele evenimente importante din anul 2013 din clasamentul celor de la Saxo Bank. Stocurile despre care vorbim sunt cele mai mici din ultimii 10 ani.
Ce s-a făcut, între timp, pe la noi în acest domeniu? Că soia nu era considerată cultură bună de luat în seamă ne-o demostrează Anuarul Statistic „Economia naţioanlă a RSSM” care, după părerea mea, este cea mai împlinită lucrare statistică de la noi. Zic aşa pentru că „Anuarul” reflectă (cu defectele inerente sistemului sistemului statistic şi de control de atunci) tabloul unei economii în zenitul ei. După aceea a fost declin şi reforme.
Sursa: Eco.md
Comentarii