Două asociații anunță organizarea Congresului Republican al Agricultorilor

0

Două asociații de profil, Federația Națională a Fermierilor și Asociația Forța Fermierilor, anunță despre organizarea Congresului Republican al Agricultorilor.

Evenimentul va avea loc pe data de 21 octombrie, începând cu ora 11.00, iar la acesta planifică să participe aproximativ 700 de producători agricoli micro, mici și mijlocii.

Obiectivul congresului este de a discuta despre situația dezastruoasă în mai multe subramuri ale sectorului agricol.

În cadrul Congresului, fermierii vor analiza cauzele degradării sectorului agricol în ultimii doi ani și acțiunile/inacțiunile autorităților abilitate în acest context, precum și vor propune măsuri urgente pentru salvarea agricultorilor micro, mici și mijlocii.

Totodată, Congresul urmează să anunțe acțiunile fermierilor în vederea realizării revendicărilor înaintate.

Ședința Congresului va fi una publică. La eveniment au fost invitați reprezentanți ai conducerii țării, ministrul agriculturii și industriei alimentare și președintele comisiei parlamentare pentru agricultură și industrie alimentară.

ANRE anunță o nouă scădere la prețul carburanților

0

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit prețurile maxime de referință pentru produsele petroliere principale de tip standard pentru mâine, 10 octombrie.

Astfel, prețul unui litru de benzină A95 nu trebuie să depășească 24,89 lei, iar cel pentru un litru de motorină va fi 24,26 lei.

Prețurile respective ar însemna o ieftinire cu 26 de bani la benzină și cu 17 bani la motorină.

MAC-P: Granturi pentru utilaje agricole care protejează solul. Termen limită – 20 octombrie

0

Producătorii agricoli individuali care au achiziționat echipamente şi utilaje agricole și aplică măsuri ce asigură conservarea și ameliorarea solurilor (tehnologii și practici No-till și Strip-till), pot solicita finanțare nerambursabilă – grant – în valoare de până la 10 mii de dolari SUA.

Finanțarea este oferită în cadrul Proiectului Agricultura Competitivă în Moldova MAC-P, finanțat de Banca Mondială. Amintim că, termenul limită de depunere a dosarelor este 20 octombrie 2023.

Granturile vor compensa până la 30% din investiția eligibilă și vor fi acordate prin intermediul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură.

Printre echipamentele eligibile pentru finanțare se numără semănători, tocătoare, combine de recoltare No-Till, combine pentru formarea benzilor, echipamente și sisteme de irigare.

Totodată, se va acorda finanțare pentru implementarea de măsuri agrotehnice, fitoameliorative și hidrotehnice care conduc la ameliorarea solului.

Pentru compensarea costurilor utilajelor, echipamentelor sau mașinilor agricole destinate tehnologiilor conservative de lucrare a solului (No-Till / Strip-Till) se vor respecta următoarele condiții:

  • utilajul, echipamentul sau mașina agricolă sunt noi, produse nu mai târziu de anul doi precedent celui de depunere a cererii de aplicare la Program;
  • utilajul sau echipamentul agricol au fost dobândite în proprietate în intervalul de timp cuprins între data finalizării apelului precedent și data depunerii cererii de aplicare la apelul curent al Programului de granturi, iar pentru utilajul sau echipamentului agricol achitat în rate, dreptul de proprietate a fost dobândit în baza unui act juridic, încheiat nu mai târziu de anul doi precedent celui de depunere a cererii de aplicare la Programul de granturi;
  • utilajul sau echipamentul agricol au fost dobândite de la furnizori/distribuitori din țară sau importate direct de către solicitant;
  • solicitantul a achitat integral prețul pentru utilajul sau echipamentul agricol, iar pentru utilajul sau echipamentul agricol achitat în rate, ultima rată este plătită în anul în care a fost depusă cererea de aplicare la Programul de granturi. Din prețul utilajului sau echipamentului agricol achitat în rate se exclude dobânda de leasing și asigurarea bunului.

Lista completă a investițiilor eligibile, actele ce urmează a fi prezentate pentru a solicita finanțarea și alte detalii despre Programul de granturi post-investiționale sunt disponibile în Manualul de alocare a granturilor, care poate fi accesat pe acest link.

Pentru compensarea costurilor echipamentelor și sistemelor de irigare se vor respecta următoarele condiții:

  • echipamentul și sistemul de irigare sunt noi, produse nu mai târziu de anul doi precedent celui de depunere a cererii de aplicare la Program;
  • echipamentul și sistemul de irigare au fost dobândite în proprietate în anul depunerii cererii de aplicare la Programul de granturi, iar pentru sistemul sau echipamentul de irigare achitate în rate, dreptul de proprietate a fost dobândit în baza unui act juridic, încheiat nu mai tîrziu de anul trei precedent celui de depunere a cererii de aplicare la Programul de granturi;
  • echipamentul și sistemul de irigare au fost dobândite de la furnizori/distribuitori din țară sau importat direct de către solicitant;
  • solicitantul a achitat integral prețul pentru echipamentul și sistemul de irigare, iar pentru echipamentul și sistemul de irigare achitat în rate, ultima rată este plătită în anul în care a fost depusă cererea de aplicare la Programul de granturi. Din prețul echipamentul și sistemul de irigare achitat în rate se exclude dobânda de leasing și asigurarea bunului.

Măsurile de protecție și ameliorarea solului (practici de management durabil al terenurilor) vor respecta următoarele condiții:

  • lucrările de amenajări silvice sunt efectuate de către autorități/instituții abilitate;
  • toate construcțiile hidrotehnice de captare a apei se referă la clasa a IV-a de construcții capitale şi se realizează în baza proiectelor de execuție aprobate;
  • cheltuielile au fost suportate de către solicitant în anul depunerii cererii de aplicare la Programul de granturi, conform proiectului/ devizului de cheltuieli elaborat de specialiști atestați în domeniu.

Pentru mai multe detalii, accesați acest link.

Ziua Națională a Vinului – turiștii din 12 țări ale lumii au venit să viziteze Moldova

0

Ziua Națională a Vinului este cea mai mare sărbătoare națională dedicată Vinului Moldovei și tradițiilor în vinificație și unicul eveniment de acest fel din întreaga lume.

Anual, evenimentul devine un important punct de atracție turistică, iar mulți oaspeți de peste hotare vin să ne viziteze țara noastră anume în această perioadă. Excepție nu a fost nici acest an, iar cea de-a XXII-a ediție a fost un bun prilej pentru ca turiștii din 12 țări ale lumii să viziteze Moldova.

Agrobiznes este partener media al evenimentului.

Turiștii străini au venit, fiind motivați de dorința de a descoperi Vinul Moldovei – un vin care s-a remarcat în ultimul deceniu datorită calității, reconfirmate și de cele 6000 medalii obținute la concursurile internaționale de profil (dintre care 50% – medalii de aur). 

Laura Roberts este din Statele Unite ale Americii și participă pentru a doua oară la Ziua Națională a Vinului.

„Îmi place că sunt prezente la eveniment atât crame mari, cât și vinării mai mici. Până acum, fiecare experiență a fost foarte plăcută. Îmi place că toată lumea se distrează și sărbătorește această parte a culturii moldovenești.

Viorel Viciu este turist din România și este pentru prima dată în Republica Moldova. 

„Suntem un grup organizat, la eveniment am venit împreună cu câțiva prieteni. Mi-ar fi făcut plăcere să facem parte la lecțiile de degustare de la Școala Vinului. Mergem cu prietenii, degustăm, iar ulterior vom pleca și la o crama „Cricova”.”

Iar Deus Lupenga este din Malawi, partea de sud a Africii și vizitează pentru prima dată Republica Moldova.

„Sunt multe lucruri de apreciat. În primul rând, cred că industria vinului este foarte dezvoltată. Am avut privilegiul să vizitez crama „Cricova” săptămâna trecută, este frumos să văd că există o mare diversitate în ceea ce privește vinurile, mâncarea. Atmosfera este foarte plăcută și ne distrăm foarte bine. Sunt aici cu prietenii mei, degustăm vinuri, interacționăm cu oamenii, facem fotografii, este o experiență foarte frumoasă.”

Steven este un alt turist din Statele Unite ale Americii și a venit în Republica Moldova să participe la Ziua Națională a Vinului.

„Atmosfera este cu adevărat minunată, aceasta este o experiență incredibil de educativă. Îmi plac foarte mult vinurile moldovenești, ele vin într-o varietate foarte mare.”

Oaspeții străini au putut explora oferta celor 94 de vinificatori reuniți sub brandul vinicol de țară „Vinul Moldovei. O legendă vie” („Wine of Moldova. A legend alive”), tradițiile gastronomice, muzica și dansurile moldovenești, dar și meșteșugurile tradiționale. 

Iar Feras Hamdouni este un turist din Turcia, care a venit la eveniment pentru a cunoaște cultura și tradițiile milenare moldovenești.

„Participanții de aici chiar iubesc vinul, sunt și eu pasionat de vinuri. Până acum, am degustat 7 vinuri, sunt uimitoare. Înainte, credeam că există un singur tip de vin, dar după ce am venit aici, am realizat că există atât de multe tipuri de vin, îmi place asta, și oamenii din Moldova sunt foarte prietenoși. Este prima mea vizită în Moldova, dar sunt sigur că voi reveni din ce în ce mai des.”

La fel, ediția din acest an a Zilei Naționale a Vinului a continuat tradiția de a invitat la eveniment vinificatori din diferite țări ale lumii. În acest an, cu un stand dedicat au participat câțiva  vinificatorii din Ucraina, din regiunea Odessa, care și-au expus vinurile produse din soiuri locale și cupaje cu soiuri internaționale. 

ZNV a fost un bun prilej pentru vizita mai multor companii specializate pe importuri și distribuirea de vinuri din Coreea de Sud.  Printre turiștii străini s-a aflat și celebrul somelier, Chan Jun Park, care deține funcția de director al Asia Wine Trophycel mai mare concurs sub patronaj Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV) din regiune.

Mai mult, interesul pentru vinurile din lumea nouă l-a motivat să înființeze Institutul pentru vinurile din Europa Centrală și de Est, iar acum 3 ani a publicat și o carte despre Vinul Moldovei, destinată consumatorilor de pe piețele netradiționale de export. 

Ziua Națională a Vinului este organizată de către Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerul Culturii, cu suportul partenerului strategic USAID Moldova, prin Proiectul de Competitivitate și Reziliență Rurală.

Mai multe detalii și informații suplimentare despre Ziua Națională a Vinului vor fi disponibile pe pagina wineday.wineofmoldova.com și pe pagina oficială de Facebook Wine of Moldova.

Novagric construiește cea mai mare seră într-un singur modul din Spania

0

Producătorul spaniol de roșii Looije Aguilas a decis să construiască un nou modul de seră în Murcia, cu o suprafață de 7,3 hectare, cea mai mare seră construită într-o singură unitate în Spania în ultimii ani.

„Obiectivul nostru principal este să cultivăm roșii de bună calitate timp de 12 luni pe an. O.P. Looije are un plan strategic până în 2026. Prin urmare, unul dintre parteneri, Looije Aguilas, a decis să achiziționeze 27 de hectare pentru a construi sere în diferite perioade, din 2019. Novagric a dezvoltat, de asemenea, aceste proiecte”, ne spune Jacqueline, directorul general al Looije Aguilas.

Managerii Looije și Novagric au planificat proiectul astfel încât plantarea să înceapă în a treia săptămână a lunii august. „Sperăm să creștem producția de la 21-22 la 27 kg pe metru pătrat cu această nouă seră”.

Aceste companii colaborează de peste zece ani și împărtășesc dorința optimizării tehnice pentru a obține randamente ridicate cu cea mai bună calitate.

Juan Pardo, director tehnic al serelor de la Novagric, spune că se află în faza finală a acestui al treilea proiect.

„Am proiectat o nouă seră tehnologică adaptată nevoilor clientului, unde optimizarea radiației solare este o prioritate pentru a obține randamente ridicate și calitate într-o cultură hidroponică de roșii cherry. În Spania, nu este obișnuit să se construiască o seră de 7,3 hectare într-un singur modul, dar Jacqueline își enumeră avantajele: este mai eficientă pentru că am nevoie de un singur centru de control, organizare pentru a gestiona sera. De asemenea, trebuie să gestionez clima doar într-o singură seră. Dacă aș avea trei, aș avea nevoie de trei sisteme de climatizare”.

După șase luni de recoltă, compania menționează că începutul a fost excelent.

„Producția este cu 5-10% mai mare decât ne așteptam, datorită controlului bun al climei creat în această seră”, spune Jacqueline, în ciuda faptului că temperaturile au atins 41 de grade vara și temperaturi scăzute în timpul iernii în această zonă.

„Trebuie să spunem, calitatea este cu adevărat bună și omogenă. Am plantat la timp, deoarece Novagric a respectat termenele limită ale proiectului și a fost întotdeauna disponibil să răspundă la toate întrebările noastre”.

Datorită acestei noi instalații, Looije îmbunătățește standardele de calitate ale produsului final pe care consumatorii îl cumpără din supermarket.

AgroMeteo: Meteorologii anunță Cod Galben de îngheț la suprafața solului

0

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis Cod Galben de îngheț, pentru perioada 09 – 11 octombrie 2023.

În orele nocturne și ale dimineții se prevăd înghețuri la suprafața solului cu intensitatea de -1..-5°C, izolat în aer de -1..-2°C.

Pentru mai multe detalii despre prognoze meteo importante pentru agricultură, accesați meteo.agrobiznes.md.

Ziua Națională a Vinului 2023: Cea mai importantă sărbătoare din sectorul vitivinicol – a fost inaugurată

0

Marcată tradițional în primul weekend al lunii octombrie, Ziua Națională a Vinului 2023 a fost inaugurată în Piața Marii Adunări Naționale.

Pe 7 și 8 octombrie peste 90 de vinificatori, oenologii, amicii vinurilor de calitate, profesioniștii în domeniu, dar și turiști din toată lumea și-au dat întâlnire la cea de-a XXII-a ediție a Zilei Naționale a Vinului. 

Agrobiznes este partener media al evenimentului.

Evenimentul din acest an se desfășoară cu sloganul „Vinul nostru cucerește lumea” și este o sinteză a performanțelor obținute și a succeselor revoluționare ale Vinului Moldovei înregistrate pe scena globală, la un deceniu de la lansarea brandului vinicol de țară „Vinul Moldovei. O legendă vie” („Wine of Moldova. A legend alive”). Sărbătoarea a debutat cu o ceremonie oficială, la care au participat oficiali de rang înalt din țară și de peste hotare.  

Maia Sandu, președinta Republicii Moldova:

„Doar în primele 7 luni ale acestui an exporturile au crescut cu 34%, iar vinurile noastre au ajuns deja în peste 75 de țări. Și am convingerea că producătorii noștri vor reuși, prin muncă, inovație și dăruire, să pătrundă și pe alte piețe. Doresc să asigur viticultorii și vinificatorii că vor beneficia de întregul sprijin al instituțiilor responsabile de promovarea acestei ramuri atât de importante pentru economia noastră – o  ramură care reprezintă 8% din totalul exporturilor. Aceste cifre nu sunt doar statistici, ci constituie mărturia pasiunii pentru această artă veche, care a trecut testul timpului și al crizelor.”

Vladimir Bolea, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare:

„Drept dovadă a faptului că viticultorii și vinificatorii noștri sunt de excepție, vreau să vă informez că în 2025 Republica Moldova va găzdui Congresul Mondial al Viei și Vinului (OIV) – cel mai mare eveniment internațional care întrunește vinificatori și viticultori din toată lumea. Această decizie reconfirmă că Moldova este un producător de talie mondială și este o oportunitate extraordinară de a demonstra abilitățile noastre în domeniu. Acesta este rezultatul muncii voastre. Suntem de 10 ani sub brandul „Vinul Moldovei. O legendă vie” și de 10 ani în Republica Moldova s-a redimensionat, s-a revoluționat și s-a schimbat tehnologia de producere a vinului. Datorită acestui fapt avem niște vinuri care sunt o legendă vie și de care sunt mândri toți cetățenii Republicii Moldova.” 

„Vinul Moldovei” a devenit cel mai reprezentativ ambasador al țării noastre în întreaga lume, iar industria vitivinicolă se poate mândri cu succesele revoluționare înregistrate pe piața globală. 

Elizaveta Breahnă, directoarea ONVV:

„Acum 10 ani în inima Moldovei s-a născut brandul vinicol de țară „Vinul Moldovei. O legendă vie” („Wine of Moldova. A legend alive”). Așa începea o nouă etapă în viticultura națională. „Vinul Moldovei” a fost nu doar o denumire, ci un angajament asumat de toți cei implicați în domeniul vinicol, sprijiniți de recent creatul Oficiu Național al Viei și Vinului. Rezultatele angajamentului nostru comun nu au întârziat să apară.

Am pus Moldova pe hartă, nu doar ca unul dintre cei mai mari exportatori de vin din lume, ci ca o emblemă a tradiției, calității și inovației. Astăzi ne mândrim cu 6000 de medalii internaționale, cu distincția de „Cel mai bun vin roșu” și titlul de „Cea mai premiată țară din Europa de Est” la Concours Mondial de Bruxelles. Astfel am reușit timp de 10 ani să transmitem lumii întregi un mesaj clar: Vinul Moldovei cucerește lumea!”

Succesele remarcabile înregistrate de sectorul vitivinicol au fost posibile și datorită suportului oferit de partenerul strategic USAID, care a contribuit la creșterea calității vinurilor, diversificarea piețelor de export și afirmarea Republicii Moldova ca fiind o țară producătoare de vinuri de înaltă calitate.

Kent D. Logsdon, ambasadorul SUA în Republica Moldova:

„Moldova are multe motive de mândrie – cele peste 90 de vinuri moldovenești și ucrainene reprezentate astăzi, oameni talentați și harnici care produc vinuri delicioase și ospitalitatea oferită oaspeților din întreaga lume. Statele Unite, prin USAID, sprijină sectorul vitivinicol din Moldova de mai bine de 18 ani. În această perioadă mulți vinificatori au crescut de la mici producători de familie la branduri premiate în cadrul concursurilor internaționale. După două embargouri severe impuse de Rusia, sectorul a adoptat inovația, a crescut calitatea și s-a reorientat către piețele de export cu valoare înaltă. Succesul extraordinar al vinurilor moldovenești la concursurile internaționale vorbește despre calitatea și aprecierea crescândă a acestora la nivel global. Puteți să contați în continuare pe angajamentul Statelor Unite față de viziunea exprimată prin Vinul Moldovei, care presupune oportunități economice ancorate în tradiții, dar și față de un viitor prosper, democratic și sigur pentru Moldova.”

În prezent Moldova este al 14-lea cel mai mare exportator de vin din lume, Vinul Moldovei fiind prezent în peste 75 de țări ale lumii, în special – state membre ale comunității europene.

Janis Mazeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova:

„Este o deosebită plăcere să mă aflu aici la cea de-a douăzeci și doua ediție a Zilei Naționale a Vinului. Este cea mai emblematică sărbătoare a Moldovei, recunoscută în țară și peste hotarele ei. Mă bucur să deschid împreună cu conducerea țării și Echipa Europa acest eveniment menit să pună în valoare tradițiile seculare de vinificație ale Moldovei. Uniunea Europeană a sprijinit Republica Moldova pentru ca produsele vinicole să se bucure de o liberalizare totală pe piața UE. Acest lucru s-a întâmplat datorită curajului, ambiției vinificatorilor și calității vinurilor moldovenești” 

La ediția din acest an a Zilei Naționale a Vinului sunt prezenți numeroși oficiali străini de rang înalt, inclusiv miniștrii agriculturii din Germania, România, Austria, Lituania, Estonia, Letonia și Polonia, care au apreciat înalt calitățile Vinului Moldovei. Iar partenerii principali ai evenimentului și-au reafirmat susținerea pentru dezvoltarea sectorului strategic al economiei.

Giorgi Shagidze, președintele maib:

„Fiind georgian, dintr-o țară unde vinul are rădăcini profunde, resimt o conexiune specială cu această sărbătoare. Vinul Moldovei este un ambasador global și o sursă de mândrie imensă pentru țară. De asemenea, sunt mândru să spun că maib este un mare susținător al sectorului vitivinicol. Opt din 10 cei mai mari producători de vin moldoveni sunt clienții noștri. Iar în total, lucrăm cu 87 de producători de vin. În decursul acestui an am acordat antreprenorilor din domeniu 47% din creditele de afaceri și 46% din creditele agricole din țară, ceea ce înseamnă că am oferit fiecare al doilea astfel de împrumut din Moldova.”

Timp de 2 zile, în Piața Marii Adunări Naționale vizitatorii vor putea participa la atelierele interactive de la Școala Vinului, pentru a învăța despre degustarea vinurilor și divinurilor, asocierea corectă a bucatelor, însemnele de calitate ale Vinului Moldovei, dar și informații utile despre soiurile indigene și cele de selecție nouă moldovenească.

Agenda culturală include muzică tradițională, cu participarea ansamblurilor etno-folclorice din regiuni, dar și a artiștilor consacrați. 

Ziua Națională a Vinului este organizată de către Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerul Culturii, cu suportul partenerului strategic USAID Moldova, prin Proiectul de Competitivitate și Reziliență Rurală.

Mai multe detalii și informații suplimentare despre Ziua Națională a Vinului vor fi disponibile pe pagina wineday.wineofmoldova.com și pe pagina oficială de Facebook Wine of Moldova.

Viespea rapiței – dăunătorul ce poate distruge cultura de rapiță la răsărire

0

Compania Bayer în parteneriat cu USV „Regele Mihai I” din Timișoară aduce în atenția dumneavoastră informații importante despre viespea rapiței (Athalia rosae L., sin. Athalia colibri Christ.).

Aceste informații vă pot ajuta să gestionați corect în viitor combaterea acestui dăunător pentru ca rezultatele să fie eficiente și costurile minime. Procedând astfel, mediul va fi mai puțin poluat și entomofauna utilă protejată.

În culturile de rapiță răsărite, viespea rapiței este prezentă în acest an cu densități mai mari decât anul trecut în aceeași perioadă. La data de 11.09.2023 în culturile de rapiță răsărite în procent de 50% (semănate la sfârșitul lunii august), Athalia rosae avea activitate intensă de zbor, împerechere, depunere ouă.

Femelele analizate în laborator erau pline de ouă la data mai sus menționată. La data de 27.09.2023 în toate culturile de rapiță pot fi observați adulții, ouăle și larvele de viespe. În unele ferme se execută acum cel de-al doilea tratament pentru combaterea viespilor, purecilor și larvelor defoliatoare de lepidoptere (Pieris brassicae, Plutella xylostella etc).

Dăunătorul Athalia rosae poate fi gestionat corect și economic doar dacă îi cunoaștem biologia, modul de dăunare și monitorizare. În articolul de mai jos găsiți informații utile despre acest dăunător nelipsit din culturile rapiță în luna septembrie.

Viespea Rapișei- ATHALIA ROSAE L. (sin. Athalia colibri Christ.) – Un dăunător ce poate distruge plantele de rapiță în perioada de răsărire

Athalia rosae este o specie oligofagă, adică se hrănește cu crucifere cultivate dar și sălbatice. Speciile sălbatice de crucifere și umbelifere preferate sunt: Raphanus raphanistrum L., Carum carvi L., Conium maculatum L. etc.

Se poate spune că preferă ridichile, apoi rapița, varza, muștarul, cresonul etc. Acest dăunător este atras de izotiocianații și glucozinolații din plantele de crucifere. După unii autori, larvele de viespe au capacitatea de a reține în hemolimfă glucozinații iar în momentul în care sunt atacate, din tegument exudă o picătură de hemolimfă (sângerare ușoară). În acest fel, larvele se apără de eventualii prădători (apărare bazată pe substanțele chimice din hemolimfă [Boevé & Schaffner, 2003; Vlieger et al., 2004].

Importanța cunoașterii biologiei și ecologiei acestui dăunător

În țara noastră, viespea rapiței are două generații pe an, supraviețuiește în stadiul de larvă în cocon la adâncimea de 7 – 15 cm în sol și se împupează primăvara, pe parcursul lunii aprilie. Zborul primei generații de viespi începe în luna mai – începutul lunii iunie, funcție de condițiile climatice.

Adulții pot fi recunoscuți ușor datorită culorii portocalii strălucitoare a corpului, exceptând părțile laterale și capul. Viespile sunt destul de mici, lungimea corpului oscilând între 5 – 8 și chiar 9 mm. Aripile au culoare galbenă la bază și mai negricioase la marginea frontală și la jumătatea exterioară. Abdomenul ambelor sexe este gros, dar mai ascuțit la femelă și mai rotunjit la mascul.

După apariție, adulții se hrănesc o perioadă pe plante din familia Brassicaceae și Apiaceae, după care încep să se împerecheaze. Pe parcursul vieții, o femelă poate depune aproximativ 200 – 300 de ouă. Fiecare ou este depus într-o mică cavitate tăiată pe marginea frunzei plantei gazdă (în cazul de față rapița).

Zonele unde femelele au depus ouă pot fi recunoscute destul de ușor deoarece țesutul este deformat. Ouăle de Athalia rosae sunt mari, ovale, transparente, cu aspect sticlos. Perioada embrionară poate dura între 5 – 12 zile funcție de condițiile de climă, cel mai adesea 6 – 8 zile [Lole, 2010].

Cum recunoaștem larvele?

Larvele de Athalia rosae pot fi recunoscute relativ ușor, datorită corpului care are aspect ridat, culoare închisă sau verde – cenușie și este acoperit cu mici veruci. Larvele au 11 perechi de picioare iar capul este mic și negru.

Dimensiunea larvelor la completa dezvoltare poate fi cuprinsă între 18 – 25 mm. În condiții favorabile, dezvoltarea larvelor poate dura 10 – 13 zile la temperaturi peste 20 grade C [Amiridze, 1973]. Cel mai adesea, stadiul larvar poate dura între 20 și 50 de zile. Larvele mature din prima generație se retrag în sol în perioada iunie – iulie (unde își vor construi coconii și apoi se vor împupa).

Adulții din generația a II-a apar pe parcursul lunilor iulie – august și ciclul se reia [Roșca et al., 2011]. Pe măsură ce culturile de rapiță răsar (în luna septembrie), adulții migrează în ele, se împerechează iar femelele depun ouă. Larvele celei de-a doua generații de viespe pot produce pagube importante culturilor de rapiță cât și celor de varză de toamnă.

Recunoașterea daunelor

Larvele tinere (prospăt eclozate) se hrănesc în interiorul frunzei la început (mod de hrănire minier), apoi extern pe partea inferioară. Pe măsură ce se dezvoltă consumă epiderma inferioară și mezofilul frunzelor.

În primele etape ale atacului, când larvele sunt mici, în frunze se observă orificii. Când larvele sunt mari, în urma procesului de hrănire, din frunze rămâne doar scheletul (nervurile principale). La atacuri masive tinerele plăntuțe se pot usca.

Larvele generației de primăvară pot consuma florile și silicvele în formare. Cel mai des le putem observa în culturile de muștar înflorite.

Generația de toamnă este considerată cea mai dăunătoare pentru rapiță deoarece poate produce pagube importante culturilor semănate devreme. Tinerele plăntuțe pot fi consumate complet de către larve [Lole, 2010; Roșca et al., 2011] .

Metode de monitorizare

Metoda cea mai sigură constă în observarea directă a zborului adulților. Mai pot fi utilizate și capcanele galbene cu lipici. Capcanele galbene sau cele cu apă trebuie plantate în preajma plantelor gazdă. Zborul adulților este favorizat de temperaturile zilnice cuprinse între 18 și 19 grade C cu un optim între 23 – 26 grade C [Amiridze, 1973].

Pentru rezultate foarte bune în combatere, monitorizarea ar trebui să înceapă în luna mai și să continue până în luna septembrie. Monitorizarea se face cu scopul de a stabili momentul de activitate intensă al adulților de viespe. Când zborul este masiv trebuie să verificăm imediat și prezența larvelor pe frunze.

Pentru monitorizarea larvelor pot fi utilizate plante gazdă din familia cruciferelor. Metoda nu este eficientă, deoarece, de cele mai multe ori, până când vedem larvele, frunzele de rapiță pot fi deja devorate [Lole, 2010] .

Managementul integrat al viespei rapiței

Managementul integrat constă într-o sumă de măsuri de combatere ce pot fi utilizate echilibrat pentru a proteja mediul, entomofauna utilă, sănătatea oamenilor și animalelor.

Metode profilactice

Deși adesea ignorate, măsurile de prevenire ne pot scăpa de cheltuieli inutile. Una dintre cele mai importante măsuri profilactice este amplasarea noilor culturi de rapiță mai departe de cele vechi. Alte măsuri ce pot fi utilizate constau în: combaterea buruienilor gazdă din familia cruciferelor, rotația cu păioase sau rădăcinoase, efectuarea unei arături imediat după recoltarea rapiței (mai ales în zonele unde sunt populații mari de viespi, pentru distrugerea pupelor), fertilizarea echilibrată, înființarea de culturi capcană [Hill, 1987].

Metode chimice

Combaterea chimică trebuie efectuată la avertizare și când pragul economic de dăunare este depășit sau întrunit (PED de peste 2 larve/plantă – Roșca et al., 2011; EPPO, 1998. Cu toate acestea, specialiștii recomandă tratamente și atunci când se constată zbor masiv de adulți în culturile de rapiță în curs de răsărire pentru ca femelele să nu apuce să depună ouăle.

Tratarea semințelor de rapiță și muștar este considerată foarte importantă deoarece poate asigura o protecție de aproximativ 6 – 8 săptămâni pentru dăunători. Cu toate acestea, de multe ori nu este așa.

În România, pentru tratarea semințelor este omologat insecticidul ciantraniliprol. Pentru tratamentele în vegetație sunt omologate următoarele substanțe: acetamipridul, deltametrinul, lambda – cihalotrinul, tau – fluvalinatul, acetamiprid + lambda – cihalotrin, etofenprox, gama – cihalotrin [după aplicația PESTICIDE 2.23.6.1, 2023].

Combaterea biologică

Din managementul integrat nu ar trebui să lipsească măsurile biologice. În cazul viespei rapiței poate fi utilizat produsul Spinosad (pesticid obținut prin fermentare din bacterii naturale – Saccharopolyspora spinosa).

Spinosad este foarte eficient la doze mici și acționează prin ingestie și contact asupra insectelor. Controlul prin contact este extrem de eficient, dar prin ingestie, eficacitatea crește de 5 – 10 ori.

Impactul acestei substanțe asupra entomofaunei utile este considerat scăzut comparativ cu alte produse biologice. Un punct tare este faptul că, asigură un control mai rapid și eficient, comparativ cu alte produse biologice. Produsele pe bază de Bacillus thuringiensis (B.t.), controlează larvele de lepidoptere foarte bine dar nu și pe cele de viespe [Lole, 2010] .

Bibliografie:

  • Amiridze N., 1973 – Some experimental data to ecology of turnip sawfly. In: Kanchaveli L.A., ed. The proceedings of Georgian Plant Protection Institute, vol. 24. Tbilisi: Georgian NIIZR. 105 – 107 p.
  • Boevé J. L. & Schaffner U., 2003 – Why does the larval integument of some sawfly species disrupt so easily? The harmful hemolymph hypothesis. Oecologia 134, 104 – 111.
  • EPPO Standards, 1998. Guidelines on good plant protection Practice, Rape, PP 2/8 (1), disponibil pe https://gd.eppo.int>standard>pp2-008-1-en, 10 p.
  • Hill D. S., 1987. Major temperate crop pests. Agricultural InsectPests of Temperate Regions and Their Control (ed. by DS Hill),pp. 448 – 449. Syndicate of the Cambridge University, Cam-bridge, UK.
  • Lole M., 2010 – Turnip sawfly: biology and control, Factsheet 11/10, Field Vegetables Project FV 317.
  • PESTICIDE 2.23.6.1, 2023.
  • Roşca I., Oltean I., Mitrea I., Tãlmaciu M., Petanec D. I., Bunescu H. Ş., Rada I., Tãlmaciu N., Stan C., Micu L. M., 2011 – Tratat de Entomologie generală şi specială, Editura “Alpha MDN”, Buzău, p. 279 – 296.
  • Vlieger L., P. M. Brakefield and C. Müller, 2004 – Effectiveness of the defence mechanism of the turnip sawfly, Athalia rosae (Hymenoptera: Tenthredinidae), against predation by lizards, Bulletin of Entomological Research (2004) 94, 283–289, DOI: 10.1079/BER2004299.
  • Șef lucrări Dr. Ing. Cotuna Otilia, FACULTATEA DE AGRICULTURĂ – USV „Regele Mihai I” din Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor.

Vera Iabanji, fermieră: Investim pentru că vrem ca tinerii specialiști în agricultură să rămână acasă

0

Compania Biaz Salkim, administrată de Vera Iabanji, este una dintre întreprinderile model care a făcut cele mai importante investiții în ultimii ani în sectorul de producere a fructelor și strugurilor în UTA Găgăuzia.

În 2019, compania a fost prima din UTA Gagauzia care a instalat o linie de calibrare și ambalare a prunelor și strugurilor, cu suportul Proiectului USAID Agricultura Performantă în Moldova (USAID/APM). În 2021, realizând primul export de prune în Olanda, urmând apoi și exportul de struguri în același an.

Compania deține certificările GlobalG.A.P. și GRASP, iar în 2022 a fost una dintre primele trei companii din Moldova care a obținut certificatea SMETA.

Vera Iabanji spune că are un vis care speră să se realizeze:

„Vreau ca tinerii din localitățile învecinate să rămână să lucreze acasă. Acum pleacă după absolvirea colegiilor agricole să lucreze în Polonia sau Germania”.

Antreprenoarea crede că realizând investiții pot fi create condiții atractive de muncă și acasă. Astfel, continuă an de an să dezvolte afacerea.

Cu suportul proiectului Livada Moldovei implementat de către Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, a contractat două credite de 325 mii euro și, respectiv, 4 milioane de lei.

Banii au fost investiți în o secție de producere a ambalajelor de carton și procurarea utilajelor pentru sortarea și ambalarea fructelor.

A fost achiziționată și o linie tehnologică de procesare a cireșilor ce include o instalație de răcire a cu apă a cireșelor (hidrocooler), o mașină de spălat și respectiv una de calibrare și ambalare a cireșelor.

Cei 90 de angajați ai întreprinderii, sunt deja obișnuiți cu standardele de muncă și calitate impuse de instituțiile de certificare din EU.

Fiecare ambalaj de struguri, prune sau cireșe livrat poate fi urmărit, adică, se cunoaște persoana care a recoltat, transportatorul care a adus fructele din livadă și, implicit, persoana care a sortat și ambalat produsul.

În acest fel, nu există loc de compromis pentru calitatea fructelor exportate.