Guvernul a aprobat Planul național de acțiuni privind diminuarea riscurilor asociate utilizării pesticidelor

0

În scopul reducerii riscurilor și a efectelor utilizării pesticidelor asupra sănătății populației și asupra mediului, Executivul a aprobat Planul național de acțiuni privind diminuarea riscurilor asociate utilizării produselor de uz fitosanitar, pentru anii 2023-2027.

Vicepremierul Vladimir Bolea a menționat că, elaborarea documentului este determinată de necesitatea utilizării raționale a produselor de protecție a plantelor. 

„Proiectul a fost elaborat pentru a ocroti sănătatea cetățenilor și pentru a garanta un mediu sănătos de viață, printr-un management adecvat al pesticidelor. Pentru buna implementare a prevederilor, vom desfășura activități de informare a populației și de instruire a agenților economici privind efectele negative generate de depozitarea și utilizarea neconformă a produselor respective”, a subliniat oficialul. 

Suplimentar, proiectul stabilește norme privind introducerea pe piață a echipamentelor de aplicare a pesticidelor, care vor garanta respectarea cerințelor în materie de mediu.

De asemenea, documentul prevede elaborarea unui ghid privind stabilirea condițiilor specifice de pulverizare aeriană, metodă care poate avea efecte extrem de dăunătoare asupra sănătății umane și asupra mediului, precum și de utilizare a dronelor agricole.

Mixomatoza la iepuri – simptome și tratament

0

Mixomatoza este cea mai periculoasă boală care afectează iepurașii în această lună. Probabil, mulți vă întrebați de ce anume în această lună, în luna mai, răspândirea acestei boli este mai des întâlnită din cauza că este cea mai prielnică vreme pentru țânțari (călduri, ploi, umiditate).

Țânțarii sunt principalii purtători ai acestei boli virale severe. Cantitatea de țânțar crește, aceasta intră în boxe la iepuri, pișcă animalul, îi transmite virusul, după care acesta se manifestă într-un timp foarte scurt.

Primele semne ale mixomatozei sunt niște noduli (bășici) pe urechiîn jurul ochilor, pe nas, pe organe genitale (mai des, testiculele la masculi)

Din acest motiv, preventiv, până în luna mai (de obicei început de aprilie), iepurii ar trebui să fie vaccinați de cel puțin o dată. Vaccinarea se face cu vaccinuri calitative, care au fost transportate și păstrate în condiții prielnice.

Cele mai dese vaccinuri care se fac și se găsesc la noi sunt: Pestorin Mormyx (vaccin ceh) și vaccinul împotriva mixomatozei la iepuri (tip uscat) a tulpinii B-82.

Citește și despre Coccidioza la iepuri – simptome și tratament.

Înainte de vaccinare însă, animalele trebuiesc să fie deparazitate, să aibă un sistem imunitar pe măsură pentru a-și face efectul vaccinul ales, de altfel animalul nu a să-și facă imunitate, cu toate că va fi vaccinat.

În acest caz, un animal slăbit, ce nu este hrănit corespunzător, cu paraziți, nu o să dezvolte imunitate și vaccinul nu va avea efect și se vor îmbolnăvi cu prima ocazie. 

O mare atenție trebuie sa aibă crescătorii de iepuri care se află în zone cu ape, lacuri, râuri. Adăugător, pe lângă vaccin, folosiți în apropierea cuștilor/adăposturilor, soluții, aparate împotriva țânțarilor sau, mai popular, alții folosesc frunze de nuc în apropierea cuștilor

Să fiți prudenți, pentru că odată ce aveți în crescătorie caz de mixomatoză, cel mai probabil este mare riscul să rămâneți în acel sezon fără vreun exemplar.

Alții s-ar putea să se dezică de a mai ține/crește iepuri, deoarece este o boală fatală, care, din păcate, nu are tratament odată ce deja a apărut la iepurași. 

Puii se pot vaccina începând cu 28-30 de zile, folosind vaccinuri din surse sigure, unde sunt păstrate și transportate în condiții prielnice. 

Este interzis să se vaccineze animalele deja bolnave,  nu se recomandă vaccinarea femelelor în ultima săptămână de gestație (sarcină), din cauza posibilității avortului ca rezultat al impactului fizic în timpul procedurii. 

Atât iepurii decorativi, cât și cei crescuți pentru carne, se imunizează o singura dată începând cu 28-30 de zile. Revaccinarea se va efectua abia după 3 luni. 

Se deschide flaconul și conținutul resuspendat la 0,5 cm³ de solvent (apă distilată sau soluție fiziologică sterilă) metoda de imunizare intramusculară sau subcutanat cu 0,1 cm³ pentru o doză de vaccin.

Vaccinul se administrează subcutanat sau intramuscular la iepuri într-un volum de 0,5 cm³ în mușchii coapsei sau subcutanat, după ceafă. 

Simptomele de manifestare a mixomatozei sau a altor semne patologice în cazul supradozajului de vaccin nu au fost stabilite. 

Timp de 21 de zile după vaccinare animalele se vor menține sub supraveghere și se asigură condiții favorabile de îngrijire.

Nu se recomandă de a sacrifica iepurii pentru consum uman, timp de 7 zile după vaccinare.

Un eveniment dedicat tinerilor și femeilor antreprenoare va fi organizat în acest weekend

0

Pe data de 3 iunie, în satul Bravicea, raionul Strășeni la pensiunea agro-turistică „Stupina din Codrii Moldovei” deținută de tinerii apicultori Victoria și Eugen Sobol, va avea loc o sesiune de instruire și comunicare în cadrul proiectului „Creșterea rezilienței social-economice a femeilor și a tinerilor”.

Evenimentul își propune să adune peste 50 de femei și tineri atât din Republica Moldova, cât și femei refugiate din Ucraina, pentru a avea oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile și de a învăța noi modoalități de a se adapta social și economic.

Această sesiune, sprijinită de UnWomen Moldova este menită să ajute la consolidarea rolului femeilor și tinerilor ca adevărați agenți ai schimbării.

Evenimentul, care va aduna în cea mai mare parte antreprenoare din mediul agro, vrea să pună în valoare leadershipul feminin, metamorfoza spre antreprenoriat, comunicarea de business, eticheta conversației și măiestria negocierilor.

Proiectul susținut de UnWomen Moldova este finanțat de Fondul Femeilor pentru Pace și Asistență Umanitară.

MAIA a prezentat conceptul privind funcționarea Camerelor agricole

0

Conceptul Camerelor agricole și viziunea de organizare a acestora au fost prezentate pe date de 30 mai la Chișinău, în cadrul unei ședințe cu participarea comunității agricole și a autorităților de resort.

Conceptul este dezvoltat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, cu suportul oferit de USAID în cadrul Proiectului Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova (PCRRM).

În scopul adoptării și preluării modelului optim de organizare a Camerelor agricole, un grup de lucru constituit din colaboratorii MAIA și Consiliilor raionale, experții PCRRM și membrii comunității agricole au întreprins vizite de studiu în Slovenia și Austria, la începutul lunii mai.

Potrivit lor, în țările vizitate, Camerele agricole au un rol important în elaborarea politicii agricole și participă la implementarea acesteia.

Camerele agricole sunt entitățile ce vor servi interesele fermierilor în raport cu autoritățile statului, având integrat și sistemul de consultanță agricolă, care oferă atât servicii publice de consultanță gratuite, cât și cu plată.

Suplimentar, sunt responsabile de activitățile de promovare a sectorului în cadrul târgurilor, expozițiilor și altor evenimente publice.

Se propune ca în Moldova să fie create 10 Camere, finanțate atât din bugetul de stat, cât și din fonduri private (cotizații de membru, servicii, proiecte).

Membri ai Camerelor agricole vor putea fi atât agricultorii, cât și alte persoane fizice sau juridice care desfășoară activități în mediul rural sau activități agricole, altele decât de fermier.

Cadrul normativ privind crearea și funcționarea camerelor agricole va fi elaborat până la sfârșitul anului curent, fiind parte  a Planului de Acțiuni al Guvernului pentru anul 2023.

Fermierii testează Trichoderma: Rezultate vizibile de la prima aplicare, nu ne-am așteptat la așa eficiență

0

Trichoderma este un gen de ciuperci din familia Hypocreaceae, utilizată în controlul bolilor plantelor, dobândirea rezistenței acestora la agenți patogeni, îmbunătățirea proceselor de dezvoltare, stimularea absorbției nutrienților și chiar sporirii randamentelor.

În ciuda faptului că Trichoderma este un agent de control biologic al bolilor, cu cost redus, eficient și ecologic, mai puțini fermieri cunosc și utilizează această soluție.

Unul dintre criteriile de bază atunci când vorbim de eficiența Trichoderma este ca amestecul să fie „viu”, adică să fie respectate cerințele producătorului privind utilizarea Trichodermei, dar și, nemijlocit, aceasta trebuie achiziționată doar de la furnizori de încredere.

În acest articol, discutăm despre rezultatele preliminare obținute de către fermieri la utilizarea Trichoderma de la producătorul recomandat Myco Guardian, disponibilă în cadrul companiei Euroalun, în prevenirea și controlul bolilor la diferite culturi: legume, căpșun și tutun.

Vasile Niculița, legumicultor în conversie ecologică:

„Până acum, pentru îmbunătățirea sănătății plantelor utilizam îngrășăminte naturale, cum ar fi vermicompostul. În acest an, am decis să testez Trichoderma Myco Guardian. Am utilizat-o la răsaduri. Peste o săptămână, la roșiile cu rădăcini slabe, am observat o înrădăcinare foarte bună.

Folosesc Trichoderma la fiecare etapă de producere a răsadului, inclusiv la substratul pentru răsad, pentru că aceasta are și efect de dezinfecție. Totodată, planific să realizez tratamente o dată la 7-10 zile pentru menținerea sub control a patogenilor pe perioada întregului sezon de producere”, ne-a relatat Vasile Niculița.

Trichoderma viride parazitează pe ciupercile care provoacă boli cum ar fi piciorușul negru la răsad, putregaiurile alb, cenușiu, putregaiul rădăcinilor, făinarea, mana, fuzarioza și altele.

Durata de protecție a culturii asigurată de Trichoderma viride este de 8-12 zile, motiv din care tratamentul trebuie repetat.

Dorin Dolghii, Domami SRL, producător de căpșune care optează pentru metode prietenoase mediului de cultivare:

„Utilizăm produse organice la creșterea căpșunului și mereu suntem în căutarea soluțiilor. Spre regret, până acum, nu am avut la îndemână Trichoderma de calitate, la un preț bun, astfel o utilizăm abia de aproximativ 2-3 luni, datorită prezenței companiei Euroalun. Aceasta este aplicată plantelor atât foliar, cât și radicular.

Dacă e să vorbim despre eficiență, în condițiile anevoioase ale acestui an, în care ploile sunt frecvente, plantele arată foarte bine, fără simptome de boli. Vom utiliza Trichoderma pe tot parcursul anului, la fiecare 7-10 zile foliar și, prin irigare, o dată la 14 zile. Prin irigare utilizăm cantitatea de 1-1,5 kg la 200 de litri de apă (40-50 de tone de apă/ha), iar foliar 0,3-0,5 kg/150 litri de apă. Urmează, la finele sezonului, să avem rezultatele complete, însă deja suntem foarte mulțumiți de rezultatele preliminare”.

Un alt producător de căpșune în conversie ecologică, Natalia Ivanova, spune că rezultatele sunt vizibile deja după prima aplicare:

„Este o experiență cu rezultate bune, care ne fac să recomandăm Trichoderma tuturor. Rezultatele sunt vizibile deja după o săptămână, cu o singura aplicare. Si dacă tot mă folosesc de sloganul „Suntem ceea ce mâncăm!”, iată că se face inevitabilă aplicarea produselor ce nu dăunează solului, plantelor și, sub nicio formă, consumatorului”, menționează Natalia Ivanova.

Vitalie Caraman, producător de tutun:

„Am utilizat Trichoderma începând cu semănatul semințelor de tutun, iar acum deja sunt observate diferențele în dezvoltarea plantelor. Un start mult mai bun și uniform al culturii. Sunt, sincer vorbind, uimit de rezultat, în condițiile în care tutunul este o cultură problematică în special la capitolul răsărirea plantelor. Voi utiliza și în continuare produsul pentru a vedea rezultatele finale”, explică Vitalie Caraman.

Vezi aici detalii despre Cum tratăm răsadurile și legumele cu Trichoderma pentru a le proteja de boli.

Produsul este disponibil în cadrul companiei Euroalun, pentru detalii apelați la la 079707071 sau 079707062.

Îngrijirea de rutină a sănătății cailor

0

Pe lângă hrănirea și exercitarea corectă a calului, este necesară respectarea și altor aspecte ale îngrijirii generale pentru a menține calul sănătos pe tot parcursul vieții. Acestea includ îngrijirea veterinară de rutină prin vaccinări, controlul paraziților și îngrijirea dentară, îngrijirea copitelor și protecție împotriva traumelor.

Importanța îngrijirii veterinare

Caii adulți ar trebui să aibă un examen veterinar complet cel puțin o dată pe an. Caii geriatrici (în vârstă de peste 20 de ani) ar trebui să fie examinați de medicul veterinar de două ori pe an sau mai des, deoarece boala este mai frecventă la animalele mai în vârstă și poate fi identificată mai devreme.

Medicul veterinar vă poate recomanda un program de sănătate pentru calul dvs., inclusiv testări de sânge.

Simptome de boli

Este indicat de a monitoriza calul în mod regulat pentru a depista simptomele bolilor, cum ar fi în timpul orelor zilnice de hrănire și îngrijire. Simptomele generale ce ar indica prezența unei probleme includ lipsa poftei de mâncare, diaree, tuse și strănut sau scurgeri din ochi sau nări.

Alte simptome ce ar trebui luate în calcul sunt căderea părului
sau zone cu mâncărime pe piele. Problemele cu sistemul musculo-scheletic sunt adesea reflectate de șchiopătare (cum ar fi faptul că animalul nu depune greutate pe un anumit picior), reticența de a se mișca sau balansarea capului.

Dacă calul prezintă oricare dintre aceste simptome mai mult de o zi sau două, o vizită a medicului veterinar este necesară.

Administrarea de medicamente

În general, administrarea medicamentelor unui cal nu este dificilă, dacă se urmează principiile bune de manipulare pentru a menține în siguranță sănătatea persoanei ce administrează, cât și a calului.

Pentru o manipulare cât mai sigură în timpul tratamentului se menține contactul fizic cu calul ținând umărul apăsat de umăr sau de flancul calului (în funcție de locul și de ce se tratează) și se asigură prin utilizarea unui căpăstru robust și o frânghie de plumb (prinsă de inelul de căpăstru din stânga).

Nu se lăsă niciodată frânghia atașată de cal să se înfășoare în jurul vreunei părți ale corpului. Pentru aplicarea medicamentelor în regiunea membrelor este indicat de a ridica copita pentru a fi tratată și fixată între genunchi, în cazul membrelor anterioare. În cazul membrelor posterioare, pe lângă ridicarea copitei, va trebui să îndoiți jaretul.

Medicamentele orale sunt, de obicei, sub formă de pastile (numite bolusuri), paste sau băuturi. Când se administrează medicamentele orale, se identifică golul fără dinți direct în spatele incisivilor calului și în fața molarilor.

Se introduce degetul mare în acest spațiu în timp ce se ține
capul calului în jos cu mâna. Se trage limba calului și se fixează ușor în afara gurii.

Se administrează bolusul plasându-l în spatele „susului” limbii cu un pistol. Se lubrifiază întotdeauna bolusul cu vaselină sau ulei vegetal pentru a nu fi prins în gâtul calului.

Pistoalele de administrare a medicamentelor lichide și seringile pentru pastă pot fi împinse în gură pentru administrarea lichidului sau a pastei.

Se fixează capul la nivel înclinat ușor în sus până când nu are loc înghițirea medicamentului.

Unele medicamente pot fi administrate numai prin injecție, care se administrează de obicei în zona gâtului sau a coapsei.
Indiferent de tipul de medicament sau de modul în care acesta trebuie administrat, este important de a urmări toate instrucțiunile de pe etichetă privind utilizarea și depozitarea.

Vaccinări

Vaccinarea este o componentă cheie a medicinei preventive la cai. Vaccinările sunt făcute pentru a stimula sistemul imunitar împotriva infecțiilor înainte de expunerea la boală.

Mai multe vaccinuri sunt administrate în mod obișnuit cailor ca mijloc de apărare împotriva bolilor infecțioase grave.

Medicul veterinar duce răspunderea de a anunța ce vaccinuri sunt necesare în zonă și în ce circumstanțe (vezi Tabelul: Vaccinuri necesare sau recomandate pentru cai).

Mânjii născuți dintr-o iapă vaccinată sunt de obicei protejați împotriva majorității bolilor infecțioase timp de până la 6 luni, atâta timp cât mânzul consumă laptele matern bogat în anticorpi, cunoscut sub numele de colostru, în decurs de 6 ore de la naștere.

În acest caz, vaccinările ar trebui amânate până când imunitatea maternă a scăzut. În caz contrar, vaccinarea va fi ineficientă.

Vaccinurile ar trebui să fie administrate de medicul veterinar sau de altă persoană instruită corespunzător. Vaccinurile de slabă calitate cresc riscul de reacții adverse, care pot varia de la inflamație la locul injectării, febră și stare de rău, până la reacții alergice grave care afectează întregul organism (de exemplu, anafilaxia).

Controlul paraziților

Animalele care pasc ingerează ouă de paraziți care se găsesc în mediul înconjurător. Povara reală a paraziților pentru fiecare cal depinde de vârsta acestuia, de numărul de cai de pe aceeași pășune și de mărimea și calitatea pășunilor.

Paraziții interni ai cailor pot cauza multe probleme intestinale, inclusiv tulburări gastro-intestinale, diaree și potențial colici.

Paraziții intestinali primari ai cailor includ viermi rotunzi (atât strongile mari, cât și mici), tenii, oxiuri și boții stomacali (vezi Tabelul: Simptome cauzate de paraziții obișnuiți la cai*).

Acești viermi pot provoca leziuni ale tractului digestiv și pierderi de sânge și pot interfera cu absorbția nutrienților esențiali. Caii tineri sunt de obicei infestați cu mai mulți paraziți și au mai multe semne decât caii mai în vârstă.

Majoritatea paraziților intestinali sunt ingerați în timp ce caii pasc, din ouă și larve depuse pe iarbă și straturile superioare ale solului. Ciclul de viață al teniei implică acarieni mici care se hrănesc cu ouă de tenie și astfel conțin larve de tenie.

Acești acarieni trăiesc pe ierburi și sunt ingerați în timpul pășunatului. Boții de stomac sunt larve de muște. Musca adultă depune ouă pe bot, picioare și pieptul cailor în timpul primăverii.

Când calul se îngrijește singur sau de alți cai, ouăle sunt ingerate și eclozează. Larvele se atașează de peretele stomacului și rămân pentru o perioadă de timp (de obicei până în primăvara următoare).

Boții trec apoi în fecale, unde se dezvoltă în muște adulte.
Practicile actuale de deparazitare au trecut la o abordare generală „mai puțin este mai mult”, mai degrabă decât practica istorică de deparazitare la intervale regulate.

Deoarece deparazitatorii au fost aplicați pe scară largă în trecut, rezistența la aceste medicamente devine din ce în ce mai
comună. Ca urmare, practicile de management trebuie să se schimbe.

Caii trebuie deparazitați selectiv, pe baza rezultatelor unui număr de ouă fecale și la sfatul medicului veterinar. Veterinarul dumneavoastră va lua în considerare clima și condițiile meteorologice actuale în care locuiți, precum și mediul de adăpostire al calului dumneavoastră (grajd sau pășune) și dimensiunea turmei atunci când face recomandări pentru deparazitare.

Dacă un cal adult are o sănătate generală bună și are un număr de ouă zero sau scăzut la examenul fecal, deparazitarea mai des de o dată sau de două ori pe an, de obicei, nu este necesară.

Larvele de viermi pot să supraviețuiască în pășune în timpul primăverii și toamnei, așa că deparazitarea este în general mai potrivită în aceste anotimpuri.

Cu toate acestea, caii tineri ar trebui deparazitați la intervale regulate, conform recomandărilor veterinarului, deoarece sunt mai sensibili la viermi intestinali.

Gestionarea mediului de întreținere este o strategie cheie în reducerea expunerii la paraziții interni: eliminați în mod regulat gunoiul din grajd și pășuni și nu-l răspândiți niciodată pe o pășune.

Deoarece diferite specii de animale au viermi intestinali diferiți (adică, vacile nu sunt afectate de viermi prezenți la cal și invers), rotația altor animale (vaci, oi) la pășunat poate ajuta, de asemenea, la reducerea ouălor de viermi care afectează caii.

Paraziții externi

Fiind întreținute în aer liber, caii pot fi deranjați de muște și căpușe. Acestea pot provoca răni și infecții ulterioare pe cap, gât, urechi, bot, abdomen și picioare. Iritația cauzată poate provoca, de asemenea, tulburări generale, incapacitatea de a crește și de a se dezvolta și scăderea poftei de mâncare.

Caii ar trebui verificați în mod regulat pentru căpușe sau răni produse de muște. Controlul muștelor include gestionarea adecvată a gunoiului de grajd și curățenia adăposturilor.

Sunt disponibile multe unguente insecticide diferite, loțiuni, spray-uri care pot fi folosite pentru a îndepărta căpușele și pentru a reduce iritația produsă de insecte.

Consultați medicul veterinar cu privire la un program de control adecvat pentru zona și circumstanțele dvs.

Îngrijirea dentară

Dinții la cabaline cresc și se uzează continuu de-a lungul vieții. Din păcate, se uzează adesea inegal, ceea ce duce la puncte ascuțite, margini și chiar cârlige care trebuie îngrijite corespunzător.

Caii necesită un control stomatologic al medicului veterinar cel puțin o dată pe an (caii mai în vârstă au nevoie de controale mai frecvente).

Medicul veterinar va verifica gura pentru dinți slăbiți sau lipsă, dinți cu vârfuri sau margini ascuțite și orice goluri în care hrana este prinsă între dinți.

Dinții vor fi piliți pentru a restabili echilibrul pe suprafețele de
mestecat ale dinților și orice alte probleme identificate pot fi, de asemenea, abordate.

Igiena corporală

Îngrijirea este o parte importantă a întreținerii zilnice a cailor. Periajul zilnic ajută la îndepărtarea murdăriei și a resturilor care pot permite bacteriilor un loc să se înmulțească.

În timpul îngrijirii, se verifică starea generală a pielii calului și pot fi depistate răni, infecții, umflături sau urme atunci când apar pentru prima dată.

Caii pot fi spălați cu șampon ecvin, dar băile trebuie menținute la minimum pentru a evita uscarea pielii și a blănii. Caii nu ar trebui să fie scăldați când temperaturile de iarnă sunt sub nivelul de îngheț, deoarece trebuie să fie uscați pentru a rezista la frig.

Îngrijirea copitelor

Îngrijirea copitelor este o parte importantă a rutinei zilnice de îngrijire. Copitele trebuie „curățite” zilnic pentru a îndepărta gunoiul de grajd, murdăria și pietrele și verificate pentru de vânătăi, miros, decolorare sau eliminări.

De asemenea, potcoavele trebuie verificate pentru uzura și
etanșeitatea unghiilor. Pot fi necesare pansamente pentru copite, dar trebuie aplicate în mod corespunzător.

De exemplu, pansamentele hidrofuge pot fi importante pentru a menține copitele uscate și sănătoase pe vreme umedă. Cu toate acestea, utilizarea excesivă a pansamentelor emoliente poate înmuia copitele și poate duce la probleme.

Soluțiile antifungice trebuie aplicate la fiecare 1 până la 2 săptămâni în timpul iernii și pe vreme umedă pentru a preveni afta. Medicul veterinar vă poate oferi informații despre când și cât de des să tratați copitele calului.

Copitele cailor cresc constant și necesită tăiere la fiecare 6 săptămâni. Caii trebuie dresați să stea în picioare corespunzător, astfel încât copitele lor să poată fi tăiate corect și să poată fi evitată deteriorarea piciorului.

Scurtarea copitelor și corectarea lor este recomandat să fie realizată de potcovar sau medicul veterinar, dacă nu aveți experiența necesară.

Potcoavele

Potcoavele asigură tracțiune pe unele suprafețe și ajută la prevenirea uzurii și ruperii copitelor. Nevoia de potcoave pentru cal depinde de mai mulți factori, inclusiv conformația membrului și sănătatea, precum și tipurile de suprafețe pe care calul va călători.

Caii cu picioare sensibile sau învinețite necesită protecție, la fel ca și caii care lucrează pe suprafețe dure sau aspre.

Sunt disponibile diferite tipuri de potcoave corectori pentru anumite probleme ale copitei sau șchiopăturii. De exemplu, caii cu copitele crăpate sau picioarele înclinate pot avea nevoie de
potcoave cu bare pentru sprijin, în timp ce caii cu alte probleme specifice de șchiopătură pot avea nevoie de potcoave ce încetinesc sau stabilizează mersul.

Bibliografie selectivă: Gherman I. „Prevenirea bolilor parazitare”. București, 1986; Gherman I., „Dicționar de parazitologie”. București, 1990; Șuvalov E. „Boli infecțioase”.

Citește și despre Cât trăiește un cal și cum putem prelungi vârsta acestuia.

Zona economică liberă „Otaci-Business” va fi lichidată

0

După 25 de ani de existenţă şi rezultate minore Zona Antreprenorialului Liber Parcul de Producție „Otaci-Business” (ZAL PP „Otaci-Business”) va fi lichidată. Este cea mai mică zonă economică liberă din Moldova, scrie Mold-Street.

ZAL PP „Otaci-Business” a fost înfiinţată în primăvara anului 1998 pentru o perioadă de 25 de ani, „în vederea stimulării dezvoltării regiunii de nord-est a Republicii Moldova, implicit datorită facilităților fiscale și vamale proprii acestor platforme investiționale (zone economice libere)”.

Pentru înființarea și funcționarea Otaci-Business, în folosința Administrației acesteia au fost transmise două terenuri: unul cu o suprafață de 32,17 hectare din intravilanul oraşului Otaci şi altul de 0,8 hectare (proprietate privată), ambele amplasate la intrarea în oraș, pe traseul Edineț-Ocnița.

De notat că, suprafaţa zonei economice libere este de trei ori mai mică, decât cea prevăzută de legea privind fondarea ei, inclusiv un teren cu o suprafața de 50 de hectare din intravilanul Otaci, amplasat la intrare în oraș, pe traseul Soroca – Edineț.

Pe parcursul celor 25 de ani de activitate, ZAL PP „Otaci-Business” nu a înregistrat însă rezultate financiare semnificative şi nu a devenit un pol de creștere regională, care să genereze creștere economică și locuri de muncă, după cum promiteau iniţial autorităţile.

În consecinţă, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED) a iniţiat un proiect ce prevede lichidarea ZAL PP „Otaci-Business”.

Drept argument în favoarea acestei decizii, MDED menţionează faptul că „întreprinderile în baza cărora a fost creată zona menționată au intrat ulterior în procedură de insolvabilitate, în timp ce atragerea noilor rezidenți a fost deficitară”.

Astfel, la sfârșitul anul 2022, Administrația zonei raporta doar 10 rezidenți în zonă, dintre care doar patru desfășoară activitate economică.

„În acest context, nu a fost identificată oportunitatea prelungirii activității ZAL PP „Otaci-Business” după expirarea termenului stabilit în Legea nr. 1565/1998 (care a intrat în vigoare pe 23 aprilie 1998 n.r.).. Termenul de funcționare a zonei a expirat la data de 25.04.2023, după o desfășurare a activității de 25 de ani”, susţine MDED.

Concomitent, Ministerul susţine că rezidenții ZAL PP „Otaci-Business” au fost informați privind expirarea termenului de funcționare a zonei, iar contractele încheiate între Administrația zonei și rezidenți au avut termenul de valabilitate doar pe perioada de desfășurare a activității acesteia.

Datele MDED arată că în 2021 ZAL PP „Otaci-Business” avea cea mai mică cotă, de doar 0,2% din angajaţii celor 7 ZEL-uri existente şi cel mai mic stoc de investiţii – 9,4 milioane de dolari, din totalul de 506 milioane de dolari.

Potrivit unui proiect ce prevede lichidarea ZAL PP „Otaci-Business”, bunurile publice din această zonă vor fi transmise cu titlu gratuit în proprietatea publică a unității administrativ-teritoriale Otaci.

Vladimir Bolea: A fost creat Serviciul Analiza prețurilor de piață

0

Două structuri noi au fost create ca urmare a procesului de reorganizare a Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.

Potrivit ministrului agriculturii, Vladimir Bolea, este vorba de Direcția industria alimentară și Serviciul analiza prețurilor de piață, transmite IPN.

„Este un lucru extrem de important pentru creșterea potențialului economic al agriculturii din Republica Moldova, mai ales în condițiile de concurență puternică în regiunea bazinului Mării Negre”, a menționat oficialul.

Ministerul Agriculturii s-a preocupat, din luna ianuarie a acestui an, și de reorganizarea și fortificarea Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură. S-a finalizat procesul de dublare a numărului de angajați, de la 75 la 150.

Este vorba și despre majorarea salariilor. Vladimir Bolea susține că Ministerul Agriculturii are o înțelegere la nivel de Guvern ca o decizie în acest sens să fie susținută la următoarea rectificare a bugetului care va avea loc până la sfârșitul lunii iulie.

„Nivelul jos de salarizare duce la lipsa de atractivitate pentru ocuparea locurilor de muncă și lipsa de motivare personală”, a notat Vladimir Bolea.

Pentru a fortifica AIPA, sunt prevăzute și linii bugetare noi, pe 5 iunie va fi semnat un credit cu Banca Mondială de 55 de milioane de dolari, care prevede o componentă de 6,5 milioane de dolari pentru fortificarea AIPA și ANSA.

Musculițe negre la legume – ce sunt, cum le combatem

0

Una dintre cele mai frecvente întrebări ale legumicultorilor începători sau ale grădinarilor ce apare în perioada de vegetație în special a tomatelor, dar și altor specii de legume ține de controlul „musculițelor negre” ce se formează pe acestea.

De fapt, așa-zisele musculițe sunt formele aripate ale afidelor frecvent întâlnite la plante, în special în ultimii ani, din cauza schimbărilor climatice. Afidele pot fi observate pe plantele atât crescute în sere, cât și cele din câmp deschis.

Cele mai frecvente specii de afide întâlnite la culturile de legume sunt: Păduchele roz-verde al solanaceelor Macrosiphum euphorbiae (atacă peste 200 de specii, inclusiv tomate, cartof, salată, vinete, varză), păduchele verde al castraveților Aphis gossypii (atacă peste 700 de specii, în special curcubitacee) și păduchele verde Myzus persicae (atacă multiple specii, în special tomate, vinete, ardei, cartof, piersic, nectarin, cais).

Afidele pot fi întâlnite în două forme: aptere (fără aripi) de culoare verde, verde-cenușiu, roz, ce se află de obicei pe partea inferioară a frunzelor și au circa 1,5-3 mm lungime și formele aripate – acele „musculițe negre” despre care se vorbește.

Afidele aripate au 1,5-2 mm lungime, capul, toracele și partea superioară a corpului neagră, iar abdomenul verde-gălbui.

Este dificil să generalizăm ciclul de viață al tuturor afidelor din cauza diversității obiceiurilor lor de viață, care pot varia de la o singură gazdă la mai multe gazde. Una dintre caracteristicile unice ale afidelor care le diferențiază de toate celelalte insecte este capacitatea lor de a da naștere larvelor vii (vivipar).

Ciclul de viață al afidelor în baza exemplului păduchelui verde:

Afidele hibernează sub formă de ouă de obicei pe o gazdă perenă. Primăvara, ouăle eclozează și afidele migrează pe gazda lor de vară când devine disponibilă. Femelele de afide pot apoi să se reproduce fără a se împerechea și vor da naștere larvelor.

Prin eliminarea împerecherii și a depunerii de ouă, afidele și-au scurtat cu succes ciclul de viață și astfel și-au sporit capacitatea de reproducere. Pe tot parcursul verii, predomină femelele fără aripi.

Cu toate acestea, pot apărea forme cu aripi când populațiile devin prea mari pentru sursa de hrană disponibilă. La sfârșitul verii, în răspuns la scurtarea orelor de lumină, femelele fără aripi și masculii sunt produși în scopul împerecherii și depunerii de ouă fertilizate care vor supraviețui condițiilor nefavorabile din timpul iernii.

Afidele colonizează întreaga plantă, însă preferate sunt vârfurile. În special, atacul se observă în lunile mai-iunie. Afidele înțeapă și sug seva plantelor, fiind, concomitent, și importanți vectori de răspândire ai unor virusuri. În urma atacului, frunzele se deformează puternic, se răsucesc, iar planta stagnează din creștere.

Cum menținem sub control afidele. Tratamente

Există multiple specii de prădători naturali care pot fi de ajutor în controlul afidelor, în condițiile unor populații suficiente. Prădători precum adulții și larvele de buburuze, larvele de Chrysopa, larvele de muște sirfide și mai multe specii de viespi parazite ajută la reducerea numărului de afide.

Detalii despre Cât trăiește și ce mănâncă buburuza. Cum o atragem în grădină.

Spre regret, remarcabila capacitate de reproducere a afidelor depășește de obicei efectele controlului natural în primăvară, când temperaturile scăzute împiedică dezvoltarea dușmanilor naturali.

Aceste controale naturale prind de cele mai multe ori bine în vremea mai caldă a verii și toamnei. În schimb, puteți achiziționa viespi parazite sau alți prădători în numărul necesar pentru spațiile protejate de la companii specializate.

Ploile puternice ajută la dezlipirea afidelor de pe plantă și, în perioade de umiditate ridicată, bolile fungice pot reduce semnificativ populațiile. Astfel, unii horticultori optează pentru spălarea afidelor de pe plante cu un jet puternic de apă.

Citește și despre Ploșnița verde a tomatelor – metode de control.

Udările regulate împiedică dezvoltarea tripsului și a afidelor.

Una dintre problemele asociate cu controlul afidelor păduchele roz-verde al tomatelor și păduchele verde al castraveților rezultă din rezistența lor la mai multe insecticide.

În special, afidele au arătat rezistență la insecticidele organofosforice. Tratați culturile cu un insecticid când se ating nivelurile pragului economic de dăunare.

Se recomandă strângerea și arderea resturilor de cultură, pentru a evita răspândirea mai multor dăunători și boli.

În spații protejate se recomandă instalarea plaselor antiinsecte, înlăturarea obligatorie a buruienilor din interiorul și exteriorul serei/solarului, utilizarea capcanelor lipicioase de culoare galbenă de tip bandă pentru monitorizare.

Semănați fâșii cu lățimea de 3 m cu flori anuale benefice: măzăriche furajeră, hrișcă, albăstrele și mac (pentru stimularea specifică a parazitoizilor afidelor și omizilor).

Evitați fertilizările excesive cu azot: un aport ridicat de azot favorizează creșterea, dar și sensibilitatea la boli precum putregaiul cenușiu (Botrytis cinerea) și la dăunători precum afidele sau țânțarul galicol al vârfului verzei.

Pentru combaterea afidelor sunt omologate diferite substanțe active, unele exemple sunt prezentate mai jos:

Azadiractina A – eficient și în prevenirea răspândirii musculiței albe de seră, tripși, Noctuide (Azatin EC 1,0 – 1,5 l/ha se aplică la avertizare, la castraveți, pepeni, tomate, vinete, NeemAzal-T/S – ardei, castraveți, tomate, vinete 2-3 l/ha (în funcție de înălțimea plantei, expiră omologare 31.08.2025).

Deltametrin – eficient în controlul afidelor, dar și tripșilor, musculiței albe de seră la legume (Poleci expiră omologare 31.10.2023, 30-50 ml/hl apă (0,03-0,05 %, ardei castraveți, tomate); Jackpot 2,5 EC expiră omologare 31.10.2024, tomate – 0,5 l/ha); Grial – expiră omologare 31.10.2024, castraveți, tomate, dovlecei, pepeni, vinete 0,5 l/ha (50-166 mL/hL); Deltam expiră omologare 31.10.2024, castraveți, tomate, varză, vinete 8,0 ml în 10 l apă/100 m^2.

Flupiradifuron – eficient în controlul afidelor și musculițelor (Sivanto Prime 200 SL 0,56 l/ha (pentru plante cu înălțime de 1m), ardei, castraveți, tomate, vinete în spații protejate; Sanium System 4,5 l/ha ardei, castraveți, tomate, vinete, expiră omologare 09.12.2026).

Piretrin – (Spruzit – castraveți în câmp deschis 6-12 l/ha, în funcție de înălțimea plantei, tomate în teren protejat – 6-9 l/ha, în funcție de înălțimea plantei, expiră omologare 31.08.2024).

Săruri de potasiu ai acizilor grași C7-C20 – (Flipper 16 l/ha castraveți, tomate, vinete în spații protejate sau 20 l/ha pentru tomate câmp deschis, expiră omologare 31.08.2024).

Sulfoxaflor – eficient în controlul diferitor specii de afide la ardei, castraveți, tomate în spații protejate (Closer – 0,08 l/ha, expiră omologare 18.08.2026).

Obligatoriu! Respectați doza recomandată, timpul de pauză și instrucțiunile de pe ambalaj. Alternați produsele pentru prevenirea rezistenței la insecticide.

Detalii despre Rezistența la insecticide – cum devine o insectă rezistentă, prevenire.