Prognoză FAO: Recolta mondială de grâu din 2023 va fi a doua cea mai mare din istorie

0

În anul 2023, producția mondială de grâu se va ridica la 784 de milioane de tone, aceasta fiind a doua cea mai mare din istorie, după anul 2022, arată estimările făcute de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO).

Potrivit FAO, producţia de grâu va creşte, în special, în America de Nord, India şi alte state, în timp ce în Europa şi Africa se aşteaptă o reducere a producţiei, transmite Mold-street.

Producţia de grâu în Rusia şi Ucraina va scădea

Astfel, în Statele Unite, așteptările sunt pentru o creștere a producției totale de grâu la 51 de milioane de tone în 2023, ceea ce ar fi cea mai mare producție din ultimii trei ani. În Canada, în condiții meteorologice normale, producția de grâu este estimată să ajungă la 35 de milioane de tone.

În schimb, în Europa, perspectivele provizorii indică o scădere generală a producției de grâu, inclusiv în Federația Rusă cu circa 20 de milioane de tone, ca urmare a condițiilor meteorologice și reducerii suprafeţelor semănate.

În Ucraina, scăderea va fi una de aproape două ori, comparativ cu 2021, şi va fi din cauza, în special, a războiului pornit de Rusia, care a dus la constrângeri financiare severe, daune infrastructurii și acces obstrucționat la câmpuri în anumite părți ale țării.

Asta a dus la o reducere estimată de 40% de la an la an a suprafeței de grâu de iarnă în 2023, susţine FAO.

Cât despre Republica Moldova, FAO estimează că evoluţiile sunt pozitive, după seceta din 2022, iar condițiile meteorologice de la perioada de plantare din ultimul trimestru al anului 2022 au fost benefice pentru culturile agricole.

Se mai spune că, în Uniunea Europeană, suprafeţele cu grâu vor rămâne în general neschimbate în 2023, iar vremea este favorabilă pentru recolte. În consecinţă, producția totală este estimată la 136,5 milioane de tone, la egalitate cu producția din anul precedent.

FAO mai prognozează că, în India şi Pakistan, recoltele de grâu din 2023 vor depăși mediile lor pe cinci ani, graţie sprijinului guvernamental şi condițiilor meteorologice favorabile în ambele țări.

Consumul mondial de cereale, în sezonul 2022-2023, se va ridica la 2.780 de milioane de tone

FAO și-a revizuit, de asemenea, prognoza pentru producția mondială de cereale în 2022 la 2.774 milioane de tone, cu 1,3% mai mică decât în 2021.

Consumul mondial de cereale, în sezonul 2022-2023, este prognozat la 2.780 de milioane de tone, ceea ce este cu 0,6% mai puțin decât în sezonul precedent, datorându-se în mare parte reducerii preconizate a consumului de toate tipurile majore de cereale furajere.

Conform previziunilor FAO, stocurile mondiale de cereale, la sfârșitul anului 2023, vor scădea cu 1,2% față de cifra inițială – la 844 de milioane de tone, deoarece este de așteptat ca reducerea stocurilor de cereale furajere și parțial a orezului să compenseze creșterea așteptată în stocurile de grâu.

Potrivit noilor prognoze, raportul dintre rezervele mondiale de cereale și consumul acestora va fi de 29,5%, ceea ce este considerat „un indicator, în general, confortabil”.

Se estimează că comerțul mondial cu cereale va scădea cu 1,8%, până la 473 de milioane de tone.

Dăunători la ceapă și usturoi: cum îi recunoaștem, combatere

0

În ciuda faptului că usturoiul este deseori plantat în calitate de plantă companion pentru combaterea diferitor insecte dăunătoare, este și victima unor dăunători. Insectele dăunătoare ce produc cele mai mari pagube la usturoi sunt descrise în continuare:

Musca cepei (Delia antiqua) 

Musca cepei (Delia antiqua) este un dăunător periculos, ce produce pagube în culturile de ceapă, usturoi, praz şi alte liliacee. În anii cu condiții optime de dezvoltare, dăunătorul poate cauza pierderi cuprinse între 30-40%.

Musca cepei atinge o lungime de 6-7 mm. Corpul este de culoare cenuşie-gălbuie, cu pete şi dungi negricioase. Toracele este gălbui, cu o dungă mediană mai închisă. Aripile sunt gălbui, iar picioarele negre, cu numeroşi perişori scurţi, paraleli.

Larvele pot deteriora absolut toate soiurile de ceapă și usturoi. Frunzele plantelor afectate de larvele muștei cepei se ofilesc, capătă o nuanță cenușie-gălbuie și se usucă treptat, iar bulbii de usturoi deteriorați se înmoaie, putrezesc, emanând un miros ascuțit neplăcut.

Apariția masculilor adulți începe în mai și adesea coincide cu înflorirea liliacului și a cireșului (în acest moment usturoiul are de obicei până la patru frunze).

Zborul de împerechere al insectelor durează aproximativ o lună, dar poate dura și până la 40 de zile, iar la o săptămână după începerea lui femela începe să depună ouă.

Ouăle pot fi depuse direct pe pământ, lângă o plantă de usturoi sau ceapă, dar cel mai adesea ouăle sunt depuse pe frunze sau la axila frunzelor plantelor. Pot fi depuse de la 5 la 20 de ouă.

Ouăle sunt de culoare albă, dimensiunea lor în diametru este puțin mai mult de un milimetru. După aproximativ o săptămână, din ouă apar larve de culoare deschisă, care pătrund prin baza frunzelor în țesut și își continuă dezvoltarea acolo timp de două sau trei săptămâni.

În această perioadă (de obicei în iunie) plantele de usturoi sunt cel mai mult afectate. După ce a ajuns la o lungime de 1 cm, larva muștei cepei intră în pământ, unde se împupează. Pupa insectei are o nuanță galben-maro și atinge 7 mm lungime.

O nouă generație de muște zboară în iulie și până la sfârșitul lunii produce deja descendenți.

Musca cepei – combatere

Deoarece Musca cepei petrece iarna în stratul de suprafață al solului, odată cu debutul toamnei în zona în care a fost plantat usturoiul se recomandă efectuarea arăturii adânci de toamnă. Acest proces va contribui la distrugerea unui număr mare de pupe.

Apariția muștelor adulte este cel mai semnificativ moment în combatere. Dacă în această perioadă tratamentul cu insecticide întârzie, insectele vor avea timp să-și depună ouăle, iar atunci lupta împotriva larvelor va deveni mult mai complicată. În acest scop, este necesar să se monitorizeze constant culturile pentru prezența focarelor.

În perioada activă de depunere a ouălor (de la mijlocul lunii aprilie până la jumătatea lunii mai), pentru a evita problemele, se fac tratamentele. Perioada optimă de realizarea a tratamentelor se consideră faza de 2-4 frunze a culturii.

În controlul muștei cepei este foarte importantă strângerea și distrugerea resturilor vegetale.

În România pentru combaterea dăunătorului sunt omologate produse pe bază de ciantraniliprol (Benevia 0,75 L/ha – controlează dăunătorii în diferite stadii de dezvoltare și protejează entomofauna utilă, iar aplicarea tratamentului la începutul infestării previne înmulțirea populației de dăunători) și cipermetrin (Columbo 12 kg/ha – produsul se aplică în brazdă la semănat, plantat cu ajutorul unui dispozitiv tip coadă de pește DXP (are o perioadă mare de degradare în condiții de lumină).

Granulele se îngroapă în sol în patul germinativ pentru a crea o zonă de siguranță în jurul seminței, răsadului sau tuberculului (protecție de la 45 zile la peste două luni).

Metode de menținere sub control a muștei cepei în grădină

Cultura de ceapă intercalată cu cea de morcov. Musca cepei nu tolerează mirosul morcovului, iar musca morcovului pe cel al cepei, astfel se poate obține un dublu beneficiu.

Praful de tutun se pulverizează pe terenul unde crește ceapa și usturoiul.

Cenușa de lemn poate fi aplicată direct pe sol într-un strat de câțiva milimetri, sau poate fi dizolvată în apă. Pentru aceasta se diluează aproximativ 500 de grame de cenușă de lemn în 10 l de apă, se lasă timp de o zi, după care se filtrează și se tratează frunzele de ceapă și solul din jur.

Pe lângă faptul este un bun repelent pentru musca cepei, cenușa  este și o sursă bună de potasiu (conține până la 5%).

Infuziile de ace de pin, valeriană, mentă sau pelin pot fi eficiente împotriva larvelor. Puteți adăuga și ardei iute măcinat (o jumătate de linguriță) la amestec, acesta va ajuta la respingerea insectelor adulte.

În plus, în perioada de zbor activ al insectelor, se recomandă tratarea plantelor de usturoi cu:

  • infuzie de extract de conifere (la doză de 200 g la 10 litri de apă);
  • infuzie de tutun (400 g la 10 litri de apă). Este de dorit să adăugați săpun (50 g la 10 l) la soluția finită pentru o mai bună aderență.

Tripsul tutunului (Thrips tabaci)

Această insectă distruge nu numai usturoiul, ceapa, prazul, ci și mai mult de o sută de specii de alte culturi, inclusiv cele populare precum castraveții, varza, pepenele verde.

Denumirea științifică a dăunătorului este tripsul tutunului (lat. Thrips tabaci), deși este mai cunoscut în întreaga lume ca tripsul cepei.

Tripsul tutunului se hrănește cu polen sau înțeapă și suge seva plantelor.

Această insectă este foarte mică. Are corpul ușor alungit (aproximativ un milimetru), de culoare maro-gălbuie sau maronie, iar de-a lungul marginilor corpului – aripi înguste, mărginite de franjuri de peri mici.

Ouăle tripsului sunt alungite și foarte mici (lungimea lor este de numai 0,25 mm cu o grosime de 0,15 mm).

Larvele dăunătorilor seamănă cu insectele adulte, dar sunt ceva mai mici ca dimensiuni și fără aripi. Imediat după naștere, au o culoare palidă, iar pe măsură ce cresc și se dezvoltă, capătă o nuanță galben-verzuie.

Tripsul tutunului hibernează la suprafața solului, în resturile vegetale, ascunzându-se adesea în tulpini uscate de usturoi si ceapă. Motiv din care, strângerea și distrugerea resturilor vegetale este extrem de importantă.

Insectele adulte apar de obicei la începutul lunii mai și încep să depună ouăle sub epiderma frunzelor, florilor, fructelor. Tripșii nu au nevoie să se împerecheze pentru a se reproduce.

În total, în timpul sezonului, femela depune până la 80 de ouă, aproximativ 3-4 ouă pe zi. Ouăle se dezvoltă aproximativ o săptămână, apoi din ele iese larva, care începe să se hrănească cu seva plantelor.

Dezvoltarea larvelor durează 10 zile, după care intră în pământ, la o adâncime de 15 cm, pentru a se transforma în insecte adulte înaripate în aproximativ cinci zile. Pe parcursul unui sezon, dăunătorul poate produce până la 10-14 generații în sere și până la 3-5 în câmp deschis.

După recoltarea usturoiului și a cepei, unele insecte adulte zboară către alte culturi, iar altele pot ajunge în depozitele de legume, unde continuă să dăuneze plantelor, înmulțindu-se și hrănindu-se cu bulbi de usturoi, reducând calitățile comerciale și de semănat ale plantelor.

V-ar putea plăcea și articolul Plantarea de primăvară a usturoiului – sfaturi utile.

Ca urmare a unei astfel de activități a dăunătorilor, bulbii de usturoi încep să putrezească.

De obicei, tripsul tutunului colonizează axilele frunzelor de usturoi, ceapă, drept urmare, mai întâi, pe frunze apar pete argintii, apoi pe inflorescențe.

Focarele de infecție în timp cresc din ce în ce mai mult până când se contopesc într-unul continuu, drept urmare frunzele de usturoi se îngălbenesc și încep să se usuce de la vârfuri.

În acest moment, pe ele pot fi văzute mici puncte întunecate – acestea sunt urme de excremente de insecte.

Bulbii de usturoi afectați de trips rămân în urmă în dezvoltare, sunt mici și au o germinație scăzută. În plus, tripsul tutunului este un purtător al multor boli fungice și virale.

Tripsul tutunului – combatere

Dintre principalele mijloace de combatere a dăunătorului este respectarea regulilor de rotație a culturilor, urmată de îndepărtarea atentă a tuturor resturilor de plante, este necesar să se efectueze arătură adâncă de toamnă, ceea ce va face posibilă distrugerea unui procent ridicat de insecte hibernante.

Odată cu debutul primăverii, nu va fi de prisos să se efectueze dezinfecția preventivă a semințelor.

Deoarece tripsul tutunului este foarte sensibil la temperaturi ridicate (o temperatură peste +40°C este fatală pentru acesta), se poate folosi încălzirea uscată a cățeilor de usturoi destinați plantării.

Acest proces este de dorit să fie efectuat în termen de două zile, la o temperatură de +42°C. Încălzirea umedă a usturoiului se efectuează de obicei la o temperatură a aerului de + 50°C timp de cel mult 5 minute.

În sere și solarii se recomandă pelicula ce blochează spectrul UV pentru a încetini înmulțirea. Utilizarea capcanelor de culoare albastră sau galbenă. Capcanele pot servi și pentru monitorizarea dăunătorului.

Se recomandă mulcirea totală a solului cu mulci de peliculă pentru a limita accesul tripsului la sol în teren protejat.

Pentru combatere la diferite culturi în România sunt omologate produse ce conțin tau-fluvalinat (Mavrik 2 F 0,05% la ceapă), oxamil (VYDATE 10 L pentru culturile de legume 10 l/ha).

Nematodul tulpinii (Ditylenchus dispaci)

Un alt dăunător periculos al usturoiului este nematodul care distruge tulpina usturoiului și cepei (lat. Ditylenchus dispaci).

Dăunătorul este capabil să distrugă până la 60% din plantele de usturoi și, în plus, poate provoca daune ireparabile culturii recoltate în depozit, unde nematodul se târăște de la bulbii infectați la cei sănătoși.

Nematodul are o formă de filament, alungit-conică, este foarte mobil și mic (până la 2 mm lungime), așa că este greu să-l vezi cu ochiul liber. Datorită formei corpului, de fus, pătrunde cu ușurință în interiorul bulbului sau în frunzele verzi, unde se hrănește cu seva plantelor.

Femela nematodului depune ouă direct în interiorul plantelor. Larvele eclozate din ouă încep să se hrănească activ, ca urmare a încetinirii creșterii și dezvoltării usturoiului, tulpina se îndoaie treptat, frunzele devin galbene și se usucă, iar pe suprafața exterioară a bulbului se pot observa dungi maro.

Bulbul de usturoi, atunci când este infectat cu un nematod, se lasă treptat, slăbește, capătă un miros neplăcut și în cele din urmă putrezește.

Odată cu creșterea numărului de paraziți pe cultura de usturoi, se dezvoltă un tip de boală, numită ditilenhoză, al cărei agent cauzator este tocmai nematodul tulpinii.

Plantele infectate au tulpina îngroșată, crăpată și frunzele ofilite deformate. Puteți determina boala și prin crăparea caracteristică a bulbului, constând din mai multe fisuri adânci în zona rădăcinii.

Reproducerea nematodului tulpinii este facilitată de umiditatea crescută a aerului: pe vreme ploioasă și umedă, productivitatea unei femele variază de obicei la câteva sute de ouă și se pot dezvolta trei până la cinci generații de dăunători pe parcursul unui sezon.

Este de remarcat faptul că în timpul depozitării, bulbii de usturoi infectați sunt acoperiți cu așa-numita „pâslă de nematod”, care este de culoare gri și arată ca mucegaiul. De fapt, acesta nu este un mucegai, ci o populație de nematozi în miniatură, care poate include câteva zeci de mii de indivizi.

Acest fenomen semnalează, că colonia a ieșit la suprafață și este în repaus, așteptând condiții mai favorabile pentru creștere și dezvoltare în continuare. Este de remarcat faptul, că larvele de nematod, aflându-se în această stare, pot rămâne viabile până la cinci ani, iar când intră într-un mediu umed trec rapid de la starea pasivă la cea activă.

În condiții favorabile, dăunătorul își petrece iarna în reziduuri uscate de plante, iar la frig extrem, datorită mobilității, poate să se înfunde în pământ foarte adânc (până la un metru și jumătate), depășind o distanță de 10 cm în trei ore.

Principala sursă de distribuție a acestui dăunător este de obicei materialul săditor (semințele de ceapă și usturoi), precum și particulele de sol, reziduurile de plante, încălțămintea și uneltele de lucru.

Combaterea nematodului tulpinii la ceapă și usturoi

Principala modalitate de a trata nematodul tulpinii este să urmați regulile de rotație a culturilor (nu este recomandat să plantați usturoi după un premergător care poate fi infectat de acesta).

Aceste culturi includ: păstârnac, pătrunjel, dovlecel, cartofi, ardei, sfeclă, hrișcă. În același timp, usturoiul poate fi plantat în zonele în care a fost găsit nematodul nu mai devreme de patru sau chiar cinci ani.

Trebuie amintit că nematodul poate infecta și anumite soiuri de buruieni, așa că și controlul acestora este foarte important.

Totodată, există specii de plante ce reduc densitatea nematodului, se recomandă însămânțarea pe parcelă a următorului amestec de culturi cu debutul primăverii: ridiche oleaginoasă (20 kg semințe la hectar) și muștar alb (10 kg semințe per hectar) hectar), iar după o lună și jumătate (în faza de înflorire) se discuiește masa vegetală.

O măsură preventivă importantă care împiedică nematodul să infecteze bulbii este alegerea atentă a materialului destinat pentru semințe, care se face de obicei manual. În plus, înainte de a pune usturoiul în depozit, este indicat sa se usuce bine toți bulbii, iar in timpul depozitării din când în când să controlați si să îndepărtați bulbii infectați cu acest parazit.

De asemenea, se recomandă tratarea usturoiului destinat păstrării timp de zece minute printr-o metodă termică umedă (la o temperatură de aproximativ +50°C). Cu cât dimensiunea bulbilor este mai mare, cu atât va fi necesară prelucrarea un timp mai lung.

O altă metodă de combatere a nematozilor este utilizarea rapiței de primăvară, care este plantată înainte de însămânțarea culturii principale pentru a reduce nivelul de contaminare a solului.

La o lună de la plantare, rapița se smulge cu mâna, împreună cu nematozii care s-au adunat pe rădăcinile ei, după care trebuie arse toate plantele smulse.

În general, în cazul prezenței diferitor tipuri de nematozi, se realizează dezinfectarea solului cu produse specifice.

Molia prazului (Acrolepia assectella)

Molia prazului numită și molia cepei (lat. Acrolepia assectella Zell) este o molie mică nocturnă ale cărei larve afectează ceapa, prazul și usturoiul.

Larvele moliei se hrănesc cu frunze, lăsând pe ele leziuni sub formă de dungi longitudinale, în timp ce epiderma rămâne intactă. Frunzele, florile și lăstarii de usturoi infectați se deformează în curând și încep să putrezească. Larvele produc daune mari plantelor slăbite și întârziate.

Lungimea unei molii poate ajunge la 8 mm, în timp ce anvergura aripilor este de aproximativ 12-14 mm. Culoarea aripilor din față este maro, au dungi albe și o pată mare. Aripile posterioare sunt gri, cu franjuri.

Femela de molia prazului depune ouă mici, ovale, gălbui, așezându-le pe partea inferioară a frunzelor, pe gâtul bulbului sau direct pe flori. Numărul de ouă depus de o femelă ajunge la 100 de ouă. Depune câte un ou pe fiecare plantă.

Larva eclozează în aproximativ 5-7 zile, pătrunde în țesuturile interne ale usturoiului prin frunze și crește până la aproximativ un centimetru lungime. După aproximativ o săptămână de alimentație activă formează un cocon și se împupează.

Lungimea pupei după formarea unui cocon ajunge la 7 mm. Molia cepei poate hiberna atât în ​​faza de insectă adultă, cât și în faza de pupă, alegând pentru aceasta locuri ferite de vânturi puternice: pereți ale anexelor, garduri, resturi vegetale.

Primul zbor al insectelor adulte are loc de obicei la sfârșitul lunii aprilie sau la începutul lunii mai și, de regulă, noaptea.

Prima generație de dăunători apare la mijlocul lunii iunie sau începutul lunii iulie, iar a doua – la sfârșitul lunii iulie sau începutul lunii august.

Deoarece vremea poate face ajustări serioase la dezvoltarea moliei prazului (insecta nu tolerează frigul), uneori, omizi, pupe și adulți pot fi observate simultan pe o plantă de usturoi.

La sfârșitul lunii septembrie – începutul lunii octombrie, o parte din pupe se transformă în molii și rămân pentru a ierna pe pământ, în resturile vegetale.

Primul mijloc de combatere a dăunătorilor este respectarea strictă a regulilor de rotație a culturilor. Usturoiul trebuie plantat în același loc nu mai devreme de 4-5 ani.

O tehnică agricolă importantă este înlăturarea resturilor de plante și arătura adâncă de toamnă.

Depozitarea usturoiului trebuie efectuată de preferință în zone bine ventilate și luminate.

De asemenea, trebuie amintit, că molia prazului nu poate zbura departe de locul de iernat, mai mult de 100–200 m, dar poate crește semnificativ această distanță din cauza vântului puternic.

Păianjenul bulbilor (Rhizoglyphus echinopus)

Această insectă dăunează majorității plantelor din familia Alliaceae, inclusiv culturilor de flori, cum ar fi narcise, lalele, crini, dalii. În același timp, reprezintă o amenințare pentru aceste culturi în toate etapele dezvoltării lor.

Trebuie spus, că pierderile directe de la păianjenul bulbilor nu sunt atât de mari, iar daunele cauzate de omizi se dovedesc, de obicei, a fi mult mai periculoase pentru plante, deoarece diverși agenți patogeni și spori fungici pătrund în plantă cu ajutorul lor.

De exemplu, o boală atât de periculoasă precum fusarium este cauzată de o ciupercă din genul (lat. Fusarium oxysporum), este răspândită de această insectă.

De obicei, păianjenul bulbilor pătrunde în planta pe la rădăcini, în timp ce suprafața exterioară a cojilor bulbilor de usturoi infectați este acoperită cu praf maro, iar sistemul radicular al usturoiului se usucă.

Păianjenul bulbilor are o dimensiune foarte mică (lungimea corpului său este de doar aproximativ un milimetru), este de culoare maro și se mișcă datorită a patru perechi de picioare scurte înarmate cu vârfuri speciale.

Femela trăiește până la două luni și este deosebit de fertilă, deoarece este capabilă să depună până la 800 de ouă pe sezon (de la 5 la 25 de ouă pe zi).

Dezvoltarea embrionului are loc de obicei în decurs de o săptămână, în timp ce ouăle acarianului sunt foarte mici, albe și de formă ovală. Larvele se nasc cu trei perechi de picioare. Durata dezvoltării lor durează de obicei între 2 și 20 de zile.

În condiții meteorologice nefavorabile care provoacă o lipsă hrană, păianjenii pot dobândi o formă stabilă, numită hipopus, care este capabilă să rămână fără hrană pentru o perioadă lungă de timp.

Păianjenul bulbilor hibernează la suprafața pământului, în resturile vegetale.

Combaterea păianjenului bulbilor

Pentru a reduce numărul de păianjeni, este necesar să se efectueze lucrările solului: arătura de toamnă și cultivarea solului.

Un factor important în luptă este respectarea regulilor de rotație a culturilor (nu plantați plante susceptibile la infecție în zone timp de patru ani).

Înainte de plantare, bulbii pot fi plasați în apă caldă pentru 30 de minute.

Un efect bun în menținerea sub control a acarienilor îl au produsele cu sulf. Plantele pot fi tratate și cu sulf coloidal (40 g la 10 litri de apă), în timp ce consumul de soluție de lucru ar trebui să fie de un litru la 10 m2 de suprafață cultivată.

Păianjenul bulbilor iubește foarte mult umezeala, prin urmare, în locul în care este depozitat usturoiul trebuie să fie uscat, iar încăperea să fie bine ventilată.

V-ar putea plăcea și articolul despre De ce se îngălbenesc sau se usucă frunzele la ceapă. Cauze și tratament.

Trebuie să adaptăm activitatea în agricultura acum, pentru a avea acces la fondurile FEADR în viitor. Despre fertilizanți

0

Într-o lume a competiției, cele mai bune practici din prezent vor deveni standarde în viitor – condițiile UE privind administrarea în câmp a îngrășămintelor minerale.

Republica Moldova a primit o perspectivă clară de aderare la UE, deziderat național care, înainte de începerea războiului din țara vecină, multă lume nu credea că mai poate fi atins.

Acum, un alt obiectiv ar fi adaptarea inclusiv a bunelor practici din agricultură, astfel încât Moldova să îndeplinească condițiile de aderare la UE, pentru ca, într-un final, să devenim un stat membru UE cu drepturi depline.

În același timp, este îmbucurător să auzim că prioritatea principală a Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și personal a ministrului agriculturii este concentrată asupra elaborării politicilor care vor implementa și îndeplini cerințele de aderare în domeniul agriculturii ce, printre altele, reprezintă o condiție obligatorie pentru accesarea fondurilor de finanțare din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

Acest fond UE are la dispoziție o cantitate mai mare de resurse financiare, decât puținele fonduri ale programului LEADER.

Bineînțeles, fermierii din Moldova vor fi nemulțumiți de birocrația exagerată a Politicii Agricole Comune (UE-PAC), dacă vor dori să acceseze aceste fonduri europene, deoarece va fi necesar să justifice îndoit, spre exemplu, cantitatea fiecărui „kg” de fertilizant administrat în câmp.

1. Cantitatea de îngrășăminte minerale care urmează a fi administrată în câmp trebuie să fie calculată cu o exactitate înaltă în conformitate cu cantitatea de elemente nutritive extrasă odată cu recolta culturilor agricole precedente în cadrul asolamentului și cu cantitatea de nutrienți necesară pentru obținerea recoltei planificate (administrare echilibrată de îngrășăminte); care trebuie să fie documentată / demonstrată / calculată pentru fiecare parcelă în mod separat.

2. Principalele norme de protecție a mediului trebuie să fie respectate și monitorizate de către fermieri în mod corespunzător la administrarea fertilizanților. De exemplu, pe terenurile agricole cu o pantă mai mică de 5% pentru a preveni poluarea mediului înconjurător la aplicarea îngrășămintelor sau pesticidelor este nevoie de asigurat o zonă liberă/tampon de aplicare a inputurilor de minim 4 metri începând de la partea inferioară a pantei și până la corpurile de apă.

În urma respectării acestor cerințe birocratice, vecinii fermieri din România beneficiază din partea UE în fiecare an de subvenții de până la 300 euro per ha sub formă de plăți directe.

Respectarea cerințelor privind administrarea îngrășămintelor minerale / pesticide poate fi asigurată și monitorizată simultan prin intermediul următoarelor 2 metode:

  • Analiza de laborator.
  • Dispozitivele de urmărire GPS – baza electronică de date.

Cea mai mare provocare pentru Moldova și pentru Ministerul Agriculturii, în prezent și în perioada imediat următoare, va fi crearea unui laborator de analiză a solului acreditat conform standardelor europene.

Totodată, agricultura moldovenească are nevoie de un sistem funcțional de acordare a serviciilor de extensiune/consultanță care să poată ajuta fermierii de la noi din țară să îndeplinească cerințele birocratice privind efectuarea analizei de laborator a solului.

Suplimentar, este nevoie de sprijinit fermierii să își poată procura dispozitive electronice cum ar fi de ex. dispozitivele de urmărire GPS.

Unii fermieri de succes de la noi din țară deja implementează o parte din aceste bune practici. În anul curent, temperaturile caracteristice sezonului de primăvară s-au înregistrat cu circa 3-4 săptămâni mai devreme decât de obicei, iar cu aproximativ 2 săptămâni în urmă fermierii din Moldova au început administrarea îngrășămintelor minerale la culturile de câmp.

Acum, este în curs de desfășurare pregătirea solului la culturile de floarea soarelui, iar majoritatea fermierilor nu duc evidența activității lor agricole în conformitate cu cerințele UE-PAC.

Cu cât mai devreme începem să respectăm aceste condiții, cu atât accesarea fondurilor pentru agricultura Moldovei va fi mai facilitată. În același timp, trebuie să învățăm din greșeli. România a pierdut fonduri UE de aproximativ 12 miliarde de euro timp de 4 ani din cauza că nu a îndeplinit condițiile UE-PAC.

Dezvoltă-ți afacerea cu FinComBank și promoția la Credite Micro pentru agricultori

0

FinComBank vine cu o ofertă specială la Creditele MICRO, până la 300.000 de lei, pentru antreprenorii din sectorul agrar. Acum, e timpul potrivit să-ţi dezvolți afacerea.

Beneficiază în această primăvară de o reducere de 50% la comisionul de acordare a creditului, pentru a-ți realiza planurile.

Doar până pe 05.05.2023, bucură-te de condiții avantajoase:

  • Până la 300.000 de lei.
  • Fără gaj.
  • O reducere specială de 50% la comisionul de acordare.

Îți oferim o sursă de finanțare potrivită pentru acoperirea diferitelor nevoi ale companiei tale.

Obține o finanțare pentru suplinirea capitalului circulant (achiziția de materii prime necesare lucrărilor agricole sau întreținerea culturilor agricole, pregătirea solului, semințelor, furajului, achiziționarea pesticidelor, ierbicidelor și alte substanțe chimice utilizate în prelucrarea pământului etc.) sau procurarea mijloacelor fixe (echipamente, vehicule, utilaje agricole, etc.).

Avantajele Creditelor MICRO:

  • Procedură simplificată de aprobare;
  • Abordare individuală;
  • Finanțare în funcție de necesitățile sezoniere ale afacerii;
  • Flexibilitate la rambursarea creditului, grafic în funcție de specificul şi caracterul sezonier al afacerii;
  • Oportunitatea de a beneficia de subvenții;

Obține o consultanță profesională

Accesează site-ul băncii, completează tabelul cu datele tale de contact, iar colegii noștri te vor apela, pentru a-ți oferi mai multe detalii.

De asemenea, te invităm în sucursalele FinComBank situate în diferite regiuni ale țării, pentru a beneficia de o consultanță individuală.

Tăierea viței-de-vie – sfaturile specialistului pentru acest sezon

0

Lipsa umidității în sol este principala și cea mai mare provocare pentru întreg sectorul agricol, inclusiv pentru viticultură. 

La moment, viticultorii realizează tăierile, iar specialiștii recomandă, în acest context, corelarea corectă a încărcăturii cu cantitatea de umiditate din sol, pentru obținerea recoltelor. 

Contactat de Agrobiznes, Sergiu Tutovan, doctor în științe agricole a subliniat faptul că, în general, starea plantațiilor de viță-de-vie nu este una rea, cu excepția cazurilor în care în anul trecut în unele podgorii au rămas mulți lăstari nematurați, astfel că în mare parte aceștia au înghețat, chiar dacă în anul curent nu s-au înregistrat înghețuri mari. 

„Astfel, lăstarii care nu s-au maturizat și au rămas verzi au înghețat, iar unii viticultori au pus miza și i-au tăiat la rod. În rest, în plantațiile unde corzile au fost coapte, nu a fost supraîncărcată vița-de-vie, starea este una bună”. 

La moment, viticultorii realizează tăierile obișnuite, iar Sergiu Tutovan a specificat că producătorii trebuie să atragă atenția asupra numărului de ochi lăsați pentru viitoarea recoltă.

Cea mai mare problemă pe care o avem este lipsa umidității în sol. Chiar dacă am avut ceva precipitații, pentru vița-de-vie, la care rădăcina lucrează de la 30 cm în adâncime, această cantitate nu este nici pe departe suficientă. În cadrul mai multor seminare, întâlniri, am recomandat producătorilor să coreleze corect încărcătura.
La moment, ar putea să meargă pe varianta 40 de ochiuri la soiurile de masă, sau 30 de lăstari care să producă recoltă, după care va fi necesar de corelat foarte bine numărul de struguri cu umiditatea care va fi în sol. Sperăm că pe parcursul lunii martie, aprilie vom mai avea precipitații care să completeze rezerva de apă”. 

Totodată, una dintre recomandările de bază a specialiștilor ține de întârzierea tăierilor în uscat, pentru a reține pornirea în vegetație și a evita efectele înghețurilor târzii de primăvară, ce de obicei produc pagube în luna aprilie. 

„Venim cu recomandarea de a începe tăierile mai târziu ținând cont de faptul că soiul principal cultivat în țara noastră este Moldova (peste 60-70%) și nu suntem interesați în precocitatea în coacere, dar, mai degrabă, în păstrarea recoltei. După încheierea tăierilor, imediat ce începe să plângă vița-de-vie, recomandăm să fie realizată legarea în uscat, deoarece în acest moment corzile sunt mai mlădioase și nu se rup atât de repede. După legare să efectueze tratamentul cu zeamă bordeleză”. 

Citiți mai multe despre Tăierea în uscat la vița de vie – scopul şi problemele soluţionate. Forme de conducere ale butucului în imagini.

VIDEO. Diolsem: „Producem fertilizanți și produse de uz fitosanitar în Moldova, conform standardelor europene”

0

Începând cu anul 2018, Compania Diolsem a inițiat producerea de fertilizanți și pesticide în Republica Moldova, investind continuu în utilaje și tehnologiile implementate.

Produsele obținute corespund standardelor europene, tehnologia fiind realizată în colaborare cu specialiști din Germania. Mai multe detalii despre realizările companiei Diolsem, aflați vizionând videoul.

Château Purcari își menține titlul de cel mai bun producător din Moldova la Mundus Vini Spring Tasting 2023

0

Cea de-a XXXII-a ediție Grand International Wine Award MUNDUS VINI Spring Tasting aduce rezultate remarcabile pentru Château Purcari – repetat, vinăria își reconfirmă titlul de „Cel mai bun producător din Moldova”.

Această apreciere este validată și de numărul medaliilor obținute – Château Purcari și-a adăugat în palmares 24 de medalii – un Grand Gold, 16 medalii de aur și 7 de argint.

Printre aceste aprecieri se regăsesc și trei „Best of Show”, pentru vinurile Pinot Noir de Purcari Limited Edition 2021 – „Best of Show Moldova red in retail markets”, Academia Purcari Viorica 2021 – „Best of Show Moldova white” și 1827 Sauvignon Blanc de Purcari 2022 – „Best of Show Moldova white in retail markets”.

Rezultatele impresionante obținute în cadrul acestei competiții prestigioase servesc drept o confirmare a calității excepționale a vinurilor Purcari și o recunoaștere prețioasă a valorii pe care o are Château Purcari în lumea vinurilor.

În acest an, Mundus Vini Spring Tasting 2023 a reunit un juriu format din 242 de experți internaționali, ce provin din 46 de națiuni vinicole.

Aceștia au degustat în orb și au evaluat profesional peste 7.568 de mostre de vin, punctând vinurile care întrunesc calități excelente. Totodată, pentru prima oară în istoria concursului au fost degustate și evaluate 187 de vinuri non-alcoolice.

„Mă bucură faptul, că Château Purcari a fost apreciat repetat drept cel mai bun producător din Moldova la Mundus Vini. Este o mândrie pentru toată echipa și pentru țara noastră. Orice titlu menținut înseamnă o confirmare a calității excepționale a vinurilor Château Purcari.

Anul trecut, am făcut o promisiune sinceră pentru iubitorii de vin, pe care am respectat-o — Château Purcari își continuă ascensiunea, oferind lumii vinuri excepționale. Acest fapt este confirmat și de numărul impunător de medalii obținute și de aprecierea celor care iubesc vinurilor noastre”, a subliniat Victor Bostan, Directorul general al Château Purcari.

La cea de-a XXXII-a ediție Mundus Vini Spring Tasting, Château Purcari și-a reconfirmat titlul de „Cel mai bun producător din Moldova”, a obținut 24 de medalii – un Grand Gold, 16 medalii de aur și 7 de argint, printre care și trei aprecieri „Best of Show”, pentru vinurile Pinot Noir de Purcari Limited Edition 2021 – „Best of Show Moldova red in retail markets”,  Academia Purcari Viorica 2021 – „Best of Show Moldova white” și 1827 Sauvignon Blanc de Purcari 2022 – „Best of Show Moldova white in retail markets”.

Grand Gold

Pinot Noir de Purcari Limited Edition 2021 (Best of Show Moldova red in retail markets)

Medalie de aur

  • Academia Purcari Viorica 2021 (Best of Show Moldova white).
  • 1827 Sauvignon Blanc de Purcari 2022 (Best of Show Moldova white in retail markets).
  • Roșu de Purcari 2019.
  • Alb de Purcari 2020.
  • Academia Purcari Saperavi 2020.
  • Academia Purcari Fetească Neagră 2020.
  • Saperavi de Purcari Limited Edition 2021.
  • Malbec de Purcari Limited Edition 2021.
  • Fetească Neagră de Purcari Limited Edition 2020.
  • Nocturne Viorica de Purcari 2022.
  • Native Pinot Noir de Purcari 2021.
  • Vinohora Fetească Neagră – Pinot Grigio 2022.
  • Vinohora Rară Neagră – Malbec 2021.
  • Freedom Blend 2021.
  • Maluri de Prut 2021.
  • 1827 Pinot Noir de Purcari 2021.

Despre Purcari

Château Purcari este unul dintre cei mai renumiți producători de vinuri din Europa Centrală și de Est și un lider incontestabil pe segmentul vinurilor premium din Republica Moldova și România.

În calitatea sa de exportator prestigios, Château Purcari se remarcă printr-o prezență valoroasă în circa 30 de piețe, în Europa, America de Nord și Asia.

În 2021, Purcari a fost recunoscută drept cea mai premiată vinărie din lume, cu peste 333 de medalii la activ, obținute în cadrul celor mai prestigioase competiții internaționale din lumea vinului. Negru de Purcari este primul și unicul vin din Republica Moldova, inclus în Decanter TOP Classic Wines 2021.

Pentru realizările remarcabile și promovarea țării ca destinație valoroasă pe harta mondială a vinificației, Château Purcari a fost decorată în 2022 cu „Premiul Mare” în domeniul vitivinicol, oferit de către Guvernul Republicii Moldova.

An de an, Château Purcari își reconfirmă rolul de lider în industria vinului, nu doar din Republica Moldova, dar și din regiune.

Având în spate două secole de tradiție și istorie, Purcari continuă să surprindă, continuând să creeze vinuri remarcabile, apreciate atât de profesioniștii din lumea vinului, cât și de iubitorii de vin.

Aceste rezultate remarcabile se datorează atitudinii Purcari, care rămâne mereu loială adevăratelor sale valori, unde beneficiile unice ale terroir-ului se împletesc cu pasiunea și angajamentul pentru excelenţă.

Moldova poate majora exporturile cu 2 miliarde de dolari. Ce produse au cel mai mare potenţial de export

0

Potențialul total de export nerealizat de Republica Moldova este estimat de International Trade Centre (structură a Organizaţiei Mondiale a Comerţului) la circa 2,2 miliarde de dolari.

Potrivit ITC, produsele cu cel mai mare potențial de export din Republica Moldova sunt semințele de floarea soarelui, seturile de cabluri pentru vehicule și grâul, transmite Mold-street.

În opinia lor, semințele de floarea-soarelui prezintă cea mai mare diferență absolută între exporturile potențiale și cele reale în termeni de valoare, lăsând loc pentru a realiza exporturi suplimentare în valoare de circa 337 de milioane de dolari.

În cazul grâului – la peste 130 de milioane de dolari, iar a merelor – la circa 105 milioane de dolari.

În baza datelor IDC, Delegaţia UE de la Chişinău a calculat că Republica Moldova ar exporta de patru ori mai multe fructe în Uniunea Europeană.

Potrivit estimărilor, merele moldovenești sunt cele mai nevalorificate fructe pentru export în UE, cu un potențial nerealizat de 42,1 milioane de dolari, iar Germania este țara cu cea mai mare potențială cerere de fructe moldovenești, unde ar putea fi exportate produse în valoare de 35 de milioane de dolari.

Dintre toate fructele crescute în Republica Moldova, în UE se mai caută în special:

struguri de 27,1 milioane de dolari;
prune proaspete de 11,2 milioane de dolari;
prune uscate de 6,9 milioane de dolari.

Se mai estimează că, până în 2027, Republica Moldova ar putea valorifica alte 104,7 milioane de dolari doar din exportul de fructe spre Uniunea Europeană.

Totuşi, estimările IDC sunt atât de exacte. De exemplu, în cazul uleiului de floarea-soarelui IDC a estimat potenţialul de export la 114 milioane de dolari.

Aceasta, în timp ce în 2022 Republica Moldova a exportat ulei vegetal în valoare de circa 376 milioane de dolari, adică de trei ori şi ceva mai mult decât în 2021. Peste 90% din exportul de ulei şi grăsimi vegetale revin pe seama uleiului din floarea- soarelui.

Turcia anunță limitarea exportului de tomate până pe 14 aprilie 2023

0

Ministerul Pădurilor și Gestionării Apelor din Turcia a decis limitarea exportului de tomate până la 14 aprilie 2023, scrie agrobiznes.ro.

Ministerul a declarat într-un comunicat că din cauza creșterii anormale a prețului roșiilor în Turcia din ultimele zile și a consecințelor teribile ale cutremurului, care a afectat direct 11 provincii, a devenit necesar să se ia măsuri pentru asigurarea securității alimentare și stabilizarea prețurilor.

„S-a decis restricționarea exportului de roșii (proaspete/refrigerate) cu GTIP 0702.00 până la 14 aprilie 2023. În acest context, certificatul fitosanitar și/sau certificatul de sănătate nu trebuie eliberat pentru cererile de export 0702.00 GTIP (proaspăt/refrigerat) (cu excepția scutirilor menționate mai sus) până la data de 14 aprilie 2023”.

Reprezentanții sectorului spun că producătorii de tomate din zona afectată și producătorii care cultivă singuri vor fi afectați negativ de decizia de restricționare a exporturilor de tomate.

Printre țările importante importatoare de tomate din Turcia se numără Ucraina, Moldova, Georgia, România – Turcia este cea care furnizează de obicei cele mai multe roșii produse în seră acestor piețe în martie.

Exporturile către Cipru de Nord, Palestina și Azerbaidjan nu sunt supuse restricției.

Teoretic, acestea ar putea fi înlocuite cu importuri din Maroc, Iran sau chiar Spania (roșii de calitate superioară), dar înlocuirea completă a livrărilor turcești, potrivit unor analiști, ar fi imposibilă, deoarece aceste țări pot să nu aibă volumele necesare de tomate necesare în acest moment.