Roșiile sunt unul dintre cele mai populare legume cultivate la noi, din acest motiv și interesul față de cultivarea ecologică a acestora este sporit. Totuși, popularitatea în cultivare a generat și apariția diferitor probleme de-a lungul timpului.

În acest articol vom discuta despre modul în care respectând anumite reguli la plantare și îngrijirea roșiilor reducem riscurile asociate producerii ecologice.

Amintesc că, termenul de produs ecologic poate fi utilizat doar dacă este obținută certificarea eco, detalii despre care găsiți pe acest link.

1. Respectați rotația culturilor

Principalul aspect în alegerea culturilor ce urmează să facă parte din rotație este acela că roșiile pot fi cultivate după roșii sau alte solanaceae (ardei, vinete, cartof) după o pauză de patru ani.

Acest lucru este necesar deoarece culturile pot fi atacate de boli ce se dezvoltă în timp, pot extrage aceleași elemente nutritive din sol. Totuși, în practică este destul de greu de respectat această regulă la cultivarea în teren protejat.

Din acest motiv, este recomandat ca solul permanent să fie asigurat cu substanță organică – într-un sol activ, sănătos se reduce și riscul dezvoltării bolilor.

2. Alegerea corectă a soiurilor de roșii

Foarte important este alegerea soiurilor care să fie rezistente la cele mai importante boli de sol şi frunză. Aici, se face deosebire între soiuri cu creştere limitată (determinată) şi nelimitată (nedeterminată).

Soiurile cu creştere determinată se folosesc mai ales pentru culturi de scurtă durată sau pentru culturi în câmp deschis.

Aș dori să menționez că pretabile în acest sens ar putea fi soiurile locale, fiind cele mai adaptate la condițiile din zonă și, de obicei, tolerante sau rezistente la principalele boli.

În agricultura ecologică pot fi utilizate doar semințe certificate eco. Baza de date privind semințele ecologice disponibile în România este disponibilă pe madr.ro.

Optați pentru soiuri cu frunze răsfirate pentru a evita dezvoltarea bolilor.

3. Respectarea distanțelor de plantare la roșii

Un rol important în evitarea răspândirii bolilor îl are și distanța de plantare a roșiilor. Densitatea depinde de structura solarului şi cât de intensiv poate fi îngrijită cultura.

Densitatea se crește în funcţie de cât de bine se face aerisirea solarului şi cât de regulat se face cârnitul şi desfrunzirea roșiilor.

Important! Plantarea răsadului de roșii se poate face până la începutul înfloririi primei inflorescenţe (la producere proprie de răsad până cel târziu la începutul înfloririi celui de-a doua inflorescenţe).

Plantele altoite de roșii nu se plantează sub punctul de altoire. O mică porțiune de substrat va fi deasupra solului în care se transplantează.

Distanța de plantare la roșii:

Vom reveni într-un alt articol la particularitățile producerii răsadurilor de roșii în sistem ecologic.

4. Fertilizarea roșiilor în sistem ecologic

La moment, pe piață sunt disponibile mai multe îngrășăminte ce pot fi utilizate pentru producția ecologică de roșii. Pentru fertilizările de bază însă rămân populare gunoiul de grajd descompus şi compostul obținute de la fermele eco.

În plus, pot fi cultivate diferite specii de plante în calitate de îngrășăminte verzi ce sunt mai apoi zdrobite și introduse în sol până la înflorire. Acestea au atât rol de fertilizare a solului, cât și unele specii pot reduce riscul dezvoltării unor boli sau dăunători.

Cu acesta se acoperă necesarul de fosfor și o parte din necesarul de azot, potasiu şi magneziu.

Înainte de fertilizarea solului rămâne cea mai importantă realizarea analizei solului. Roșiile din solarii absorb o cantitate mare de îngrăşăminte, iar pe baza rezultatului se determină necesarul de fertilizare.

Probele de sol se preiau de la adâncimi de 0-60 cm când planta poate să-şi formeze sistemul radicular la această adâncime. Masa rădăcinii principale la roșii se găseşte însă în partea superioară a stratului de sol.

Consumul de elemente nutritive la roșii în funcție de cantitatea de producție obținută în solar:

O sursă de azot cu acţiune rapidă sunt îngrăsămintele organice comerciale bogate în azot: peleţii de făină de păr, făină aburită de coarne. Compostul din masă verde conferă azot în cantităţi reduse.

Fertilizări cu îngrăşăminte comerciale cu peste 150-250 kg N sunt necesare doar la culturile în sere încălzite cu perioadă lungă de vegetaţie.

Fertilizarea cu fosfor se face de regulă ca fertilizare de bază, recomandându-se folosirea îngrăşămintelor uşor asimilabile de către plante. Dacă este necesar, fosforul, potasiul şi magneziul pot fi administrate suplimentar şi din provenienţe minerale cum ar fi sulfat de potasiu, sulfat de magneziu sau alţi fosfaţi care înmoaie solul.

Suplimentar, pot fi realizate fertilizări cu melasă, adăugată în apa de irigat, dar și fertilizări cu sulfat de potasiu solubil sau sare amară, în soluţie cel mult de 0,5%.
Sulfatul de potasiu şi magneziu se foloseşte doar după efectuarea probei de sol.

După fiecare fertilizare prin irigare cu melasă trebuie clătită cu apă instalaţia de irigare.

De obicei, calciul în sol se află natural în cantităţi suficiente. Solurile acide se fertilizează cu calciu sub formă de CaCO3 pentru regularizarea valorii pH-ului. Insuficienţa de Ca poate apărea din cauza unor deficienţe de absorbţie.

Detalii despre îngrășămintele admise în agricultura ecologică găsiți pe acest link.

5. Mulcirea solului la tomate

Mulciul are mai multe avantaje, inclusiv nu permite dezvoltarea buruienilor, evaporarea apei.

Pot fi utilizate diferite variante de mulcire, utilizând materiale artificiale și naturale (paiele pot fi utilizate doar dacă temperatura solului a atins o temperatură de producţie de cel puţin 16 până la 18°C în straturile superioare).

6. Legarea roșiilor

Legarea tomatelor permite o circulație mai bună a aerului, adică reducerea riscului dezvoltării bolilor produse de ciuperci și bacterii, permite realizarea cu ușurință a lucrărilor de copilit, cârnit, rupere a frunzelor inferioare, recoltare.

Ruperea frunzelor inferioare se face pentru a îmbunătăți aerisirea plantelor, a înlătura frunzele bătrâne și bolnave.

Sforile sau alte materiale folosite la legarea tomatelor se dezinfectează iarna sau se folosesc noi în fiecare an. Pot fi utilizate sfori compostabile, înlăturându-se sfoara împreună cu plantele sau clipsuri sau cleme de legare.

7. Controlul microclimatului la roșii

Roșiile sunt sensibile la îngheţ, dar nu sunt sensibile la temperaturi joase de 1°C până la -2°C pe o perioadă scurtă. Pe perioadă lungă, suportă temperaturi de 10°C.

Prin controlul temperaturii poate fi stimulată şi dezvoltarea inflorescenţelor şi producţia timpurie. Umiditatea aerului joasă reduce riscul de boli. Umiditatea aerului peste 80% şi formarea de rouă ar trebui evitate.

Astfel, este recomandată:

• Evitarea umidităţii de lungă durată a suprafeţei solului.
• Aerisirea dimineaţa.
• La vreme umedă de lungă durată şi nopţi cu formare de multă rouă este recomandată încălzirea solarului cu aerisirea uşor deschisă.
• În solarii începând din vară nu se închid aerisirile complet.

8. Irigarea corectă a roșiilor

Nu se recomandă irigarea prin aspersiune sau udarea frunzelor – acest lucru ar putea duce la dezvoltarea bolilor fungice. Pe zi o plantă de roșii are nevoie de 3-4 litri de apă.

Ca orientare, s-a dovedit cea mai eficientă împărțirea în 8 porţii a câte 500 ml apă de plantă în interval de 24 de ore (la irigarea prin picurare). Plantele mici au nevoie de 200-300 ml de apă pe zi.

În cazul temperaturilor caniculare sunt necesare cantităţi mai mari de apă (600-700 ml). La schimbarea vremii după perioadele de caniculă trebuie reduse normele de apă.

Pentru monitorizarea umidității se utilizează tensiometre.

Valori ale tensiometrului la irigarea roșiilor (exemplu):

Prin menţinerea în uscăciune a roșiilor după plantare se stimulează formarea inflorescenţelor adică o producţie timpurie. Mai târziu, apa influențează direct cantitatea producției.

Înainte de cârnit şi de ultima desfrunzire trebuie redusă cantitatea de apă pentru ca fructele să nu crape.

9. Polenizarea roșiilor

Roșiile sunt autogame. Polenizarea are loc prin mişcarea plantei, dar şi prin insecte. Este demonstrat că bondarii, datorită faptului că lucrează și în condiții de temperaturi mai reduse, pot genera sporuri bune de recoltă dacă sunt utilizați la polenizare.

Atunci când utilizați bondari la polenizarea roșiilor, ar fi bine să țineți cont de următoarele recomandări:

• Cutiile cu bondari sunt ferite de soarele direct, puse direct în cultură sau în găuri în sol acoperite la o temperatură a solului suficientă.
• Populaţiile de bondari trebuie să fie ferite de furnici şi hrănite cu soluţie de zahăr, deoarece floarea de roșii nu oferă suficientă hrană.
• Într-un sezon poate fi nevoie şi de o a doua populaţie de bondari.
• La cultura târzie de roșii, în spaţii neîncălzite, în anumite condiţii se poate renunţa la bondari, deoarece plantele prin curentul de aer de la aerisirile deschise se polenizează suficient.

10. Protecția roșiilor în sistem ecologic

Baza privind menținerea sub control a bolilor și dăunătorilor în agricultura ecologică este respectarea asolamentului, utilizarea soiurilor cu toleranță sau rezistență la principalele boli, asigurarea fertilizării normale a solului, asigurarea aerisirii solariilor, regimului de irigare.

Bolile şi dăunătorii apar masiv, de obicei, când planta este lipsită de vigoare, când unul din factori nu este optim, fie din cauza vremii nefavorabile, a rotaţiei necorespunzătoare sau din altele.

Pentru a se evita transmiterea directă a bolilor cum ar fi bacterii, lucrările foliare se vor face în zile însorite, iar uneltele şi mâinile se vor dezinfecta măcar la schimbarea sectorului. Înainte de începerea recoltatului se vor îndepărta frunzele inferioare.

Pentru controlul bolilor pot fi realizate tratamente cu produse ce conțin cupru, sulf sau bacterii ce sunt omologate pentru utilizare în agricultura ecologică.

La sfârşitul culturii se tratează solurile puternic infestate cu abur de apă.

Pentru controlul dăunătorilor pot fi utilizate capcane cu feromoni, insecte folositoare, cum ar fi viespi. În caz de atac masiv deja există o densitate mare de insecte folositoare (instrucţiunile de utilizare se găsesc la firmele care le comercializează).

Viespile parazite Aphidiuns ervi şi Aphelinus abdominalis şi ţânţarii galicoli prădători (Aphidoletes aphidimyza) mențin sub control populațiile de păduchi.

Pentru controlul musculiței albe se folosesc capcane galbene cu lipici și ploşniţele parazite Macrolophus caliginosus.

Pentru controlul acarianului tomatelor se folosește acarianul prădător Amblyseius. Tratamentele cu sulf acţionează eficient atât în tratamentul făinarii, cât şi împotriva acarienilor la tomate.

Pentru controlul muștei miniere se utilizează capcane galbene cu adeziv plasate orizontal la baza plantelor sau la jumătatea înălţimii lor și viespile parazite (Dacnusa isaea, Diglyphus sibirica şi Opius pallipes).

Alte recomandări la îngrijirea culturii de roșii:

• Niciodată nu se face cârnitul în acelaşi timp cu îndepărtatul frunzelor
• Îndepărtarea frunzelor nu se face la schimbări de vreme uscat/însorit la umed/acoperit.
• După îndepărtarea frunzelor nu se udă cu cantităţi mari de apă.

În cultura neîncălzită sau puțin încălzită se îndepărtează vârful roșiilor între începutul şi mijlocul lunii august la una până la 2 frunze deasupra inflorescenţei superioare.

Acest lucru se face pentru ca să nu se formeze alţi lăstari lacomi şi pentru ca energia de creştere să nu se ducă în fructe care nu ar putea să se matureze până la sfârşitul culturii (începutul sau mijlocul lunii octombrie).

După ce a fost suprimat vârful norma de udare se reduce pentru a evita crăparea fructelor.

V-ar putea plăcea și articolul despre Cum protejăm legumele de boli și dăunători în sistem ecologic – 5 reguli importante.

Bibliografie: Biologischer Anbau von Tomaten, FIBL.