‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
duminică, 22 decembrie, 2024
2.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleCantitatea de legume pe țară va fi mai mică în acest an. Vezi care...

Cantitatea de legume pe țară va fi mai mică în acest an. Vezi care sunt cauzele

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Deși suprafețele cultivate cu legume în acest an sunt mai mari comparativ cu cele din anul trecut, cu peste 8 %, și constituie 69,2 mii de hectare, producția totală de legume va fi mai mică. Cauzele pricipale sunt seceta, dar și bolile și dăunătorii care se dezvoltă mai bine în condiții de temperaturi înalte.

Legumicultorul Gheorghe Sârbu din satul Roșcani raionul Anenii-Noi confirmă acest fapt și spune că în acest an va avea o recoltă de legume cu aproximativ 30 % mai mică decât cea pe care a obținut-o anul trecut.

„Pentru tomatele plantate în câmp deschis a fost un an greu. Vom obține o roadă mai mică cu 20-30 %. Dacă anul trecut am cules în jur de 40 de tone de pe un hectar, anul acesta vom lua în medie 25 de tone de legume. Practic în jumătate cât roada de anul trecut ” suține fermierul.

Și cartofi a scos din pământ în acest an mai puțini, roada fiind cu 10-15 % mai mică decât cea din 2019.  Nu am putut menține umiditate în sol, deși am udat mereu legumele, susține fermierul.

„Anul trecut pentru 30 de hectare de legume am cheltuit în jur de 200 de mii de lei pentru irigare. Anul acesta am depășit deja cifra de jumătate de milion de lei” zice Gheorghe Sârbu.

‹ adv ›

Întrebat dacă asta ar fi o cauză care ar duce la majorarea prețurilor la legume, fermierul este de părerea că nu, pentru că pe piață apar tot mai multe legume de import.

„De ieri pe piață a apărut morcov de import. Am văzut trei tiruri. Respectiv, tot de ieri prețul la morcovul autohton a scăzut. Dacă până acum era șapte lei kilogramul vândut angro, azi e șase, și tot așa prețul va scădea în fiecare zi. Pentru că cel de import costă tot șase lei kilogramul. E o concurență neloială. Iar de asta ar trebui să aibă grijă ministerul Agriculturii, să-și protejeze producătorii locali” subliniază fermierul.

Un alt producător de legume din raionul Dubăsari, Ghenadie Zmeu susține că o altă cauză pentru care în acest an vom avea mai puține legume sunt bolile și dăunătorii.

„Iată de exemplu la ceapă am avut așa dăunători ca tripsii și cicadele, care au contaminat ceapa sănătoasă din câmp. Temperaturile înalte reprezintă un climat favorabil pentru ei ca să se înmulțească” explică producătorul.

Dacă anul trecut a luat în jur de 50 de tone de legume la hectar, anul acesta va strânge în jur de 30 de tone.

„Din cauza bolilor și a dăunătorilor în acest an are de suferit și calitatea cepei. Nu exclud că prin luna noiembrie prețul acesteia ar putea depăși cinci lei kilogramul. În prezent e 3-3,5 lei kilogramul” zice Ghenadie Zmeu.

‹ adv ›

Potrivit șefului direcției politici de producție, procesare și reglementare a calității produselor de origine vegetală din cadrul Ministerului Agriculturii, Vasile Șarban cauza principală a recoltei mai mici de legume din acest an este, totuși, seceta.

„Este estimată o recoltă de 323 mii tone. Cantitatea este egală cu media pe ultimii trei ani în cee ace privește producția de legume”a subliniat Vasile Șarban.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›