Analitica

După ce a intrat în posesia unui nou investitor, la fabrica de păsări din Floreni, Anenii Noi, a început un proces intens de modernizare şi reutilare în scopul sporirii competitivităţii. Procesul a început de la eficientizarea consumului de energie.

Laptele de capră, numit de Hippocrate „lichid miraculos şi esenţa vindecătoare", are nenumărate beneficii şi o compoziţie asemanătoare laptelui matern. Capra produce o cantitate de lapte de 8-20 ori mai mare decât propria sa greutate corporală.

Italia este unul din marii producători de fructe ai Europei.

Ocupă locul 1 la producţia de:
pere cu 900 mii tone;
cireşe cu 116 mii tone;
caise cu 200 mii tone;
nectarine cu 1700 mii tone.

Ocupă locul 2 la producţia de:
mere cu 2 255 mii tone;
căpşun cu 173 mii tone.

De asemenea ocupă locul 4 la producţia de prune cu 171 mii tone.

Institute regionale de cercetare pomicolă

Producţia pomicolă a Italiei se bazează pe ferme private de producţie pomicolă, pe cooperative de valorificare şi pe institutele de cercetare regionale.

Instituţiile regionale de cercetare pomicole, oferă pomicultorilor italieni cele mai noi tehnologii de producere şi cultivare a diverselor specii pomicole.

De exemplu, societatea Vitroplant (Cesena - Forli), înfiinţată în 1980, este axată pe producerea materialului săditor pomicol şi ameliorarea unor specii de măslin sau kiwi.

Materialul săditor se produce in vitro pornind de la merismete pentru portaltoi de piersic, prun, cireş, cais, măslin, păr, kiwi şi măr, precum şi a soiurilor de păr prin autorădăcinare. Materialul săditor produs astfel este liber de viroze.

Costul pomilor livraţi

Costul unei plantule înrădăcinate in vitro este de 0,25 euro.
Costul unei plante aclimatizate în seră este în jur de 0,75 euro.
Costul unui unui pom produs în pepinieră variază între 2 si 13 euro în funcţie de specie şi anul de livrare.
Pomii de măr sunt altoiţi pe portaltoi M9, M26 SI M27. Ei se livrează în anul II cu 10 - 15 lăstari anticipaţi, pentru a fructifica încă din anul 2.

Controlul calităţii pomilor

Calitatea bună a pomilor este determinată de tehnologia aplicată, de irigare şi fertirigarea prin picurare, precum şi de tratamentele fitosanitare efectuate corect şi la timp.

Serviciile fitosanitare zonale supraveghează prin controale de sezon, pepinierile pomicole şi conditionează eliberarea actelor de autenticitate, starea de sănătate, inclusiv etichetele cu datele complete pentru fiecare pom care urmează să fie valorificat.

Fermele pomicole private

Fermele private contractează pomi pentru înfiinţarea de noi plantaţii. Mărimea fermelor este cuprinsă între 5 şi 15 ha, pe care se cultivă mai multe specii. De regulă plantaţiile se exploatează 12 ani. Din anul 3 se obţine între 30 – 40 tone de fructe anual. După 12 ani plantaţiile se defrişează şi se înlocuiesc cu soiuri noi, în funcţie de cererea pe piaţă.

Preţul de livrare din fermă este în jur de 0,50 euro/kg şi acoperă costurile cu producţia. Dacă livrează la preţ mai mic de 40 euro/kg, pomicultorii italieni sunt în pierdere.

Sortimentul soiurilor de fructe

La Măr sortimentul cel mai întâlnit în livezi este alcătuit din soiurile: PINK LADY; ROYAL GALA; STARKRIMSON; GRANNY SMITH; GOLDEN LASA; DELORINA.

La Păr cele mai cultivate soiuri sunt: ABATE FETEL; CONFERENCE; B. BOSC; WILIAMS.

La Piersic şi nectarine cele mai cultivate soiuri sunt: SPRINGEREST; SPRINGBELLE; SPRING LADY; REDHAVEN; PADANA; FLAMINIA; ROME STAR; MARIA EMILIA; MARIA LAURA; AURELIA; SILVER KING; SILVER STAR.

Cooperativele de valorificare a fructelor

Producţia obţinută în ferme este preluată de cooperativa de valorificare, dotată corespunzator cu depozite frigorifice cu atmosfera controlată, după care se stochează.

Apoi regulat fructele sunt livrate în diverse moduri de prezentare (lădiţe, coşuleţe, plase) în supermaketuri sau în unităţi de desfacere cu amănuntul.

Fructele scoase din depozite sunt riguros sortate, ambalate şi etichetate, după care sunt livrate la unităţile menţionate mai sus.

Sursa: gazetagricultura.ro

Rasa Brună are aptitudini bune pentru carne fiind competitivă cu alte rase, mai ales prin tipul de carne-lapte. Acest din urmă tip are greutatea corporală mare, spor mediu zilnic mai ridicat, consum mai mic şi indici de abator mai buni.

Cartoful este un aliment de care populaţia globului este dependentă, încă din cele mai vechi timpuri. În zilele noastre cartoful beneficiază de condiţii optime de dezvoltare, tehnologie avansată şi subvenţii substanţiale oferite de guvernele lumii.

Porcul de Mangaliţa, cândva o rasă foarte răspândită în zona Transilvaniei, pare să fie apreciat, din nou, de către fermierii români.

Cleopatra Dumitrescu din Republica Moldova are o fermă de struţi. A descoperit afacerea în 1996, când se afla în SUA, şi s-a hotărât imediat să facă şi în Moldova ceva asemănător, bazându-se într-o oarecare măsură şi pe experienţa obţinută în urma creşterii păsărilor.

Livezile de nuc sunt o afacere profitabilă chiar şi pe timp de criză. Datorită cererii mari de pe piaţa externă, o tonă de miez este vândută cu aproximativ cinci mii de euro. Ministerul Agriculturii oferă subvenţii de 10 mii de lei pentru plantarea unui hectar de livadă.

Plantaţiile de nuci au fost înfiinţate în Moldova în anii 1990, până atunci creşterea nucilor era practicată doar în gospodării ţărăneşti şi de-a lungul fâşiilor de protecţie. Potrivit Programului Naţional pentru Dezvoltarea Culturilor Nucifere, până în anul 2020 suprafaţa plantaţiilor de nuci va atinge cel puţin 14 mii ha, iar recolta nucilor necurăţate va constitui 60 mii de tone, în prezent ea fiind de 25-35 mii tone.

Alimentaţia vierilor de reproducţie. În ceea ce priveste alimentaţia la această categorie trebuie avut în vedere să se menţină un echilibru între condiţia de reproducător şi producţia caracteristică, reprezentată de cantitatea şi calitatea materialului seminal.

La vierii tineri cerinţele sunt atât pentru definitivarea creşterii cât şi pentru producţia spermatică iar la vierii adulţi trebuie să se asigure un material seminal de bună calitate, evitandu-se variaţiile de greutate ale masei corporale şi în special îngrăşarea peste măsură.

Dacă se utilizează nutreţuri combinate, ţinând cont de regimul de folosire la monta şi greutate corporală, se recomandă un consum zilnic de 2,5-3,5 kg nutreţ combinat. Astfel pentru un vier cu masa corporală de 180-220 kg şi în perioada intensă de utilizare, raţia trebuie să asigure: 5,4 U.N.; circa 720 g proteină digestibilă; 8000-9400 kcal. Desigur că aceste cifre sunt orientative, calitatea furajul fiind influenţată de calitatea componentelor sale. Administrarea ovăzului în hrana vierilor îmbunătaţeşte valoarea biologică prin raporturile între aminoacizii esenţiali, creşterea nivelului fosforului şi vitamina E.

Se recomandă ca reţeta pentru această categorie să conţina pâna la 50 % un amestec de ovăz şi orz, 2-3 % făinuri animale, restul fiind completat cu sroturi (în special de leguminoase), porumb, tărâţe, făină de lucernă. Raţia poate fi completata cu ouă proaspete sau melanj de ouă, morcovi (în perioada de iarnă) sau lucernă palita (în perioada de vară). Dintre vitamine un rol important îl au vitamina A şi E iar dintre microelemente, seleniu.

Este extrem de important ca la vieri să se acorde o atenţie deosebită furajării, deoarece alimentaţia neraţională sau insuficienţa poate provoca tulburări de comportament sexual şi modificări ale calităţii spermei, ce se traduc prin indici de fertilitate reduşi, care perturbă grav fluxul tehnologic şi determină pagube economice însemnate.

Alimentaţia scroafelor de reproducţie. Aceasta reprezintă o problemă complexă deoarece într-o perioada de timp relativ scură scroafa trece prin diferite stadii fiziologice în care metabolismul său este modificat profund.
Ţinând cont de aceste considerente pentru scroafele lactante se recomandă o furajare "ad-libitum" (la discreţie), care depăşeşte uneori 6-7 kg de nutreţ combinat pe zi (până la 20000 kcal energie metabolizabilă pe zi). Tot la discreţie trebuie asigurat şi consumul zilnic de apă, necesar metabolismului crescut precum şi în procesul de producere a laptelui.

În momentul înţărcării se recomandă dieta absolută (inclusiv hidrica), minim 24 de ore, pentru a stopa producţia de lapte şi a preveni apariţia mamitelor.

La scroafele în aşteptare trebuie să se facă o hrănire stimulativă, atât în ceea ce priveşte refacerea organismelor epuizate în perioada de lactaţie cât şi pentru dezvoltarea foliculilor ovarieni. Astfel, îcepând cu ziua a 3-a dupa înţărcare scroafele trebuie să primească cca. 3-3,5 kg de nutreţ combinat din reţeta 0–5, cu un nivel de 14,5 % proteină brută. În primele 30 de zile de la monta se recomandă menţinerea aceleiaşi raţii deoarece aceasta corespunde cu perioada de organogeneza şi dezvoltare embrionară, după care ţinând cont de componenta de asimilaţie a metabolismului scroafei gestante, se recomandă reducerea raţiei (2 kg nutreţ combinat) pentru următoarele două luni, asigurând circa 6600 kcal energie metabolizabilă zilnic. În ultima perioadă de gestaţie (ultimele trei săptămâni) când fetuşii au o creştere mai rapidă în greutate, este necesar să se suplimenteze din nou raţia la nivelul normal.

Furajarea necorespunzatoare în perioada de gestaţie se traduce prin obţinerea unor loturi de fatare mai mici, purcei subponderali sau neviabili.

Alimentaţia purceilor sugari. În prima parte a vieţii, purcelul valorifică foarte bine hrana şi are un ritm de creştere accelerat, sporindu-şi masa corporală de la naştere de circa 5 ori până la vârsta de o lună şi de 10–12 ori până la vârsta de două luni.

Particularitatea principală a hrănirii purceilor este aceea că furajele se administrează în prima parte a vieţii numai ca un supliment faţă de laptele matern. În prima săptămână de viaţă purcelul trebuie să primească o cantitate suficientă de colostru. Prin administrarea colostrului, pe lângă substanţele nutritive absolut indispensabile şi uşor accesibile, se face şi un transfer de gammaglobuline purtătoare de anticorpi, prin care se realizează o adevarată "vaccinare" a purcelului.

Vârsta la care se face înţărcarea purceilor este de foarte mare importanţă pentru orientarea hrănirii acestora. În prezent vârsta înţărcării purceilor s-a redus foarte mult. În unitaţile moderne de tip industrial, înţărcarea purceilor se face la vârsta de 3-4 săptămâni (acolo unde se asigură nutreţul combinat prestarter) sau la 5-6 săptămâni.

Echipamentul enzimatic digestiv fiind adaptat în special la hrănirea cu lapte, toate nutreţurile combinate şi înlocuitorii de lapte destinaţi purceilor în prima perioadă de viaţă se bazează pe lapte praf, completat în măsură mai mare sau mai mică cu alte furaje.

Purcelul este sensibil la gustul, mirosul şi culoarea furajelor. În general, purcelul consumă din furajele obişnuite mai puţin decât poate valorifica. Pentru a pune în concordanţă cantitatea de hrană ingerată cu posibilităţile de valorificare, trebuie ca prin încorporarea unor aditivi furajeri să se stimuleze ingerarea de hrană. Nu trebuie să se exagereze însă în această privinţă, adică prin creşterea palatabilităţii să se forţeze purcelul să ingere cantităţi prea mari de hrană pe care nu la poate digera normal, ceea ce ar conduce la unele tulburări gastrice. Trebuie avut în vedere, în acelaşi timp, că purcelul este foarte sensibil la stres, la frig şi umiditate, precum şi la afecţiuni gastro – intestinale.

Alimentaţia tineretului. Purceii înţărcaţi formează o grupă aparte, a tineretului de 2–4 luni. Printr-o bună organizare a înţărcării, prin asigurarea unor condiţii optime de microclimat şi cazare, precum şi asigurarea unei nutriţii corespunzatoare cu un furaj de foarte bună calitate, pot fi diminuate consecinţele nedorite ale crizei de înţărcare. Hrănirea tineretului înţărcat de la 2–4 luni trebuie să urmărească realizarea unor sporuri mari prin dezvoltarea musculaturii şi osăturii, indiferent dacă animalele sunt crescute pentru prăsilă sau pentru îngrăşare. Întrucât în această perioadă creşterea scheletului este intensă se va acorda o atenţie deosebită asigurării necesarului de vitamine şi săruri minerale, pentru a preveni rahitismul care apare frecvent, în special la rasele performante cu viteză foarte mare de creştere.

Pentru hrănirea purceilor, în primele 5 zile de la trecerea în creşa se foloseşte aceiaşi reţetă de furaj combinat ca în maternitate (reţeta 0–1), administrat la început în exclusivitate (1-2 zile), apoi înlocuindu-se câte 25 % în fiecare zi cu furaj pentru tineret (reţeta 0–2).

În practică tineretul porcin se furajează la discreţie, ţinându-se însă cont de consumul zilnic, astfel încât să nu staţioneze furajul în hrănitori mai mult de două zile, pentru a nu se altera.

În ceea ce priveşte furajarea purceilor după înţărcare, trebuie supravegheat consumul zilnic, deoarece există pericolul apariţiei unei toxicemii denumită "boala edemelor" tocmai la purceii foarte bine dezvoltaţi şi care ingeră o cantitate mare de furaje fără însă a avea tractul digestiv şi echipamentul enzimatic complet pregătit. Ca urmare a nedigerării complete şi a neutilizării totale a substanţelor nutritive apar reacţii de tip alergic cu edeme, care în funcţie de localizare se traduc prin simptome respiratorii, nervoase, etc., putând merge până la moarte. Prevenirea acestei afecţiuni se poate face prin obişnuirea cât mai timpurie a purcelului sugar cu cantităţi mici de furaj combinat şi supravegherea alimentaţiei purceilor după înţărcare.

Alimentaţia porcilor la îngrăşat. Deşi din punct de vedere tehnologic activitatea în îngrăşătorie este mai puţin pretenţioasă decât în celelalte sectoare, este necesară aplicarea cu atenţie a tehnologiilor de furajare în vederea realizării unui maximum de spor în greutate, cu un consum minim de furaje.

Cantitatea şi calitatea hranei influenţează atât evoluţia procesului îngrăşării cât şi calitatea produselor obţinute. Raţia porcinelor puse la îngrăşat trebuie să aibă un grad înalt de digestibilitate, să conţină cel mult 6-7 % celuloză, necesarul de unităţi nutritive, de proteină digestibilă şi de aminoacizi indispensabili. Pentru a asigura consumul raţiei în totalitate, furajele se vor asocia în aşa fel încât să prezinte un gust placut.

Îngrăşarea pentru carne este cea mai eficientă din punct de vedere economic şi urmăreşte valorificarea potenţialului de creştere a animalelor tinere care consumă cantitatea cea mai mică de hrană pentru 1 kg spor în greutate. Ea începe când purceii au 25-40 kg greutate vie şi ţine până ajung la 100-110 kg.

Furajarea porcilor destinaţi pentru carne se face, cu un nutreţ care să asigure 15,7 % P.B. până la atingerea unei mase corporale de 60 kg şi în continuare 13,7 % P.B. pănă la 100 kg.

Pentru porcul de carne cerinţele sunt să asigure o carcasă cu peste 56 % ţesut muscular şi un strat de grăsime sub 15 mm precum şi calităţi gustative deosebite ale cărnii.