Articole

În primii trei ani de la plantare, tânăra plantaţie viticolă necesită îngrijire specială pentru a dezvolta viţe puternice, foarte importante fiind lucrările din primăvară

De mai mult timp, autorităţile îşi propun modernizarea activă a agriculturii prin introducerea tehnicii şi utilajelor moderne, totuşi în republică mai sunt oameni care prelucrează pământul cu calul şi cu plugul. 

Doi dintre marii furnizori de imputuri pentru agricultură, Bayer și Syngenta, au prezentat un plan de îmbunătățire a sănătăţii albinelor, în încercarea de a preîntâmpina o eventuală decizie a Comisiei Europene privind interdicția utilizării insecticidelor pe bază de neonicotinoide.

Cele două companii au propus creşterea suprafeţelor cultivate cu flori în toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, pentru a oferi un habitat şi hrană pentru albine, precum şi elaborarea unui program de monitorizare a sănătăţii acestor insecte.

„Interzicerea acestor produse nu ar salva nici măcar un singur stup. Este timpul ca toata lumea să se concentreze pe abordarea cauzelor reale ale declinului populațiilor de albine", a declarat unul dintre specialiştii Syngenta.

Comisia Europeană a propus în luna ianuarie suspendarea utilizării pentru o perioadă de cel puţin doi ani a trei pesticide folosite în culturile de floarea-soarelui, porumb, rapiță și bumbac.

Potrivit Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară, utilizarea neonicotinoidelor reprezintă "un risc acut mare" pentru albine, afectând sistemul central nervos al insectelor prin contactul cu nectarul şi polenul plantelor tratate.

Bayer a catalogat propunerea CE "prea conservatoare" şi chiar "draconică", în timp ce reprezentanţii Syngenta au declarat că substanţele chimice respective nu au nici un efect asupra coloniilor de albine, iar cauza declinului populaţiei de albine este de fapt Varroa destructor, un parazit acarian extern care transmite insectelor un virus letal.

Sursa: agroinfo.ro

Într-o dimineaţă de iunie, în 2010, eram în faţa unităţii de cercetare "Aquaponics" de la Universitatea de Ştiinţe Aplicate, ridicată pe un deal înverzit, în Wadenswil, Elveţia, la 20 de minute de oraşul Zurich. Directorul de laborator, Andreas Graber, a cedat în sfârşit la telefoanele mele insistente, în care îl rugam să îmi permită să fac o vizită în laboratorul său.

Graber, cel mai renumit cercetător în acvaponică din Elveţia, a început să publice lucrări pe acest subiect în urmă cu opt ani (o perioadă foarte lungă în acest domeniu aflat la început de drum), povesteşte Roman Gaus pentru TheAtlanticcities.com.

Graber m-a întâmpinat şi m-a invitat înăuntru. În interiorul serei, descopăr laboratorul său, care conţinea câteva rânduri de bazine de peşti, fiecare cu un diametru de 1,8 metri. O serie de instrumente şi de senzori, conectaţi la un ecran mic, transmiteau date privind nivelurile de oxigen şi de dioxid de carbon din apă. Ţevi mari de PVC făceau legătura între bazinele cu peşti şi o "grădină cu apă", o zonă de dimensiunea unui dormitor mic, cu un baldachin din frunze uriaşe de banane. Sub acestea creşteau în jur de zece plante diferite, inclusiv cafea şi lemongrass (iarbă de limon).

Acvaponica este o metodă combinată de agricultură vegetală şi de creştere a peştilor, care nu necesită niciun tip de sol. Agricultorul cultivă peşti de apă dulce (acvacultură) şi plante (hidroponică) într-un sistem de recirculare a apei, care schimbă substanţele nutritive între cele două. Apele reziduale de la peşti servesc ca şi îngrăşământ organic pentru plante, în timp ce plantele curăţă apa de fecalele şi urina peştilor.

Rezultatul net: o reducere de 90% în utilizarea de apă dulce, în comparaţie cu agricultura convenţională a peştilor, şi o diminuare semnificativă în ceea ce priveşte substanţele nutritive adăugate, cum ar fi îngrăşămintele fosile. Sistemul poate funcţiona fără pesticide şi fără antibiotice, deoarece mediul în care trăiesc peştii este spaţios şi curat.

Am auzit prima dată de agricultura acvaponică de la un prieten din Nashville, Tennessee, unde am condus filiala nord-americană a companiei Franke, un furnizor de echipamente de espresso elveţian. Am fost intrigat de eficienţa metodei în ceea ce priveşte utilizarea resurselor naturale şi de potenţialul său pentru o cultivare urbană a legumelor la scară largă.

Însă, de abia acum, în laboratorul lui Graber, am înţeles cu adevărat că metoda acvaponică ar putea schimba radical modul în care se hrănesc locuitorii oraşelor din întreaga lume.

În laborator, pompele scoteau un sunet la intervale regulate. Apa picura. Pe măsură ce frunzele plantelor evaporau umezeală, puteam auzi cum respiră întreaga unitate. Acest laborator se putea transforma într-o oază urbană: un organism bogat, care respiră, în interiorul oraşului. Spre deosebire de spaţiile verzi statice, cum ar fi parcurile, această unitate ar fi o fermă, dar şi un loc liniştit într-un oraş mare şi agitat, nemaivorbind de spaţiul care produce alimente ce ar putea hrăni respectivul oraş, cu daune minime la nivelul sănătăţii mediului sau omului, la doar câţiva paşi de mesele rezidenţilor.

Agricultura urbană de astăzi nu mai este un hobby practicat de câţiva entuziaşti dedicaţi, care cresc alimente pentru ei înşişi.

Acest domeniu a devenit un departament inovativ în care societăţile pionere creează soluţii reale pentru cultivarea alimentelor pentru un număr mare de persoane, direct la punctul de consum. Acestea sunt nişte veşti minunate pentru proiectanţii, arhitecţii şi inginerii în construcţii din zonele urbane, dar şi pentru rezidenţii şi comunităţile care vor să crească gradul de securitate alimentară şi să devină mai rezistenţi la schimbările climei.

Aşadar, agricultura acvaponică, care a fost utilizată de civilizaţii antice, precum aztecii, apare din nou în oraşele moderne. Faptul că metoda nu necesită niciun tip de sol face acest tip de agricultură foarte potrivit pentru mediile urbane. Cantităţi mari de alimente proaspete şi sănătoase, inclusiv peşti, pot fi crescute acum într-un mod sustenabil pe acoperişurile urbane, în parcări sau pe orice loc vacant din oraş.

După ce am văzut ferma lui Graber, m-am hotărât să scot această viziune din laborator şi să o aduc în oraşele reale, începând cu al meu.

Împreună cu Graber am înfiinţat compania UrbanFarmers (Agricultori Urbani) în 2011, cu scopul de a dezvolta pe acoperişurile din oraş ferme comerciale, productive la scară largă. Până atunci, acvaponica urbană a fost o practică încercată de unele societăţi mici, cu rezultate amestecate. Noi am considerat că sosise momentul pentru ca această tehnică să se dezvolte.

Pentru a testa şi pentru a dovedi ideea, am analizat opţiunile de ferme urbane şi am descoperit un proiect francez pentru un container de vapor cargo de şase metri, cu un modul de seră construit deasupra. Structura părea că poate găzdui un sistem acvaponic.

Containerul era relativ mic şi portabil, de dimensiunea a două spaţii de parcare, şi putea fi transferat cu uşurinţă în spaţiile publice: în faţa şcolilor, a supermarketurilor sau a spaţiilor de parcare. Tot ce avea nevoie erau diferite conexiuni electrice şi de apă. Mi-a plăcut caracterul robust al containerului de transport combinat cu frumuseţea înverzită a cultivării.

Aşa s-a născut Cutia UrbanFarmers. Două containere au ajuns din Hamburg, versiuni mai vechi, ruginite, care şi-au petrecut ultimii 11 ani pe mare, pregătite acum să înceapă o nouă viaţă.

Cutia a fost un succes la convenţia internaţională a Federaţiei Arhitecţilor de Peisaje, din Zurich. Am construit cutia astfel încât vizitatorii să poată intra înăuntru. Aceştia au fost încântaţi de idee. Era momentul ca agricultura acvaponică urbană să se extindă.

Nevoia pentru soluţii alimentare urbane este una profundă. Potrivit datelor prezentate de guvernul elveţian, metoda actuală de creştere a alimentelor în Elveţia generează aproximativ o treime din amprenta totală de emisii de dioxid de carbon a ţării şi de utilizare a apei şi resurselor naturale. Consumul altor naţiuni occidentale este aproape la fel. Acest lucru înseamnă că producerea alimentelor din farfuriile noastre are un impact asupra mediului de două ori mai mare decât alimentarea maşinilor sau încălzirea locuinţelor.

De asemenea, sunt din ce în ce mai multe temeri privind sănătatea din cauza alimentelor. Scandalurile alimentare ne-au reamintit cât de dependenţi suntem de fermele care funcţionează departe de ochii noştri.

Mai mult, utilizarea extensivă a aditivilor chimici, îngrăşămintelor, pesticidelor şi antibioticelor a devenit o parte indispensabilă din agricultura convenţională de astăzi. Această practică are o productivitate mai mare, dar în detrimentul sănătăţii animalelor şi oamenilor. Agricultura urbană are tendinţa de a utiliza cu adevărat practici organice şi, prin urmare, este mult mai puţin predispusă la astfel de riscuri.

Conceptul de bază al afacerii pentru un agricultor urban este simplu: creşte alimente locale în oraş, evită intermediarii şi distanţele mari de livrare, şi exploatează marjele mai mari de profit, prin vânzarea produselor direct către consumatori. Agricultorul evită sistemul complex, costisitori şi poluant de distribuţie şi de refrigerare, prin care este transportată mâncarea urbană. De aceea, agricultorul se bucură în acelaşi timp şi de un avantaj competitiv în livrarea unor alimente proaspete, gustoase şi bogate în substanţe nutritive la uşa consumatorilor.

Agricultura urbană ajută de asemenea şi la reducerea cantităţii de deşeuri alimentare, care în acest moment reprezintă aproximativ o treime din toate alimentele produse la nivel global, potrivit datelor furnizate de programul "Gândeşte. Mănâncă. Economiseşte" al ONU.

Cutiile solitare pe care le-am prezentat prima dată pe trotuarele oraşului se multiplică acum, dar se şi transformă. Construim momentan o seră agricolă de 250 de metri pătraţi pe un acoperiş din oraşul Basel, din Elveţia. Am început să vindem produse proaspete la cinci restaurante locale în ianuarie 2013, la doar şase luni după ce am început construcţia. Această grădină pe acoperiş ar trebui să producă peste cinci tone de legume proaspete şi aproape o tonă de peşte pe an, susţinând o comunitate de o sută de persoane timp de 365 de zile.

Acoperişurile reprezintă o oportunitate minunată pentru agricultură: acestea sunt spaţii mari, neexploatate, în interiorul oraşului. Un acoperiş comercial standard într-un oraş occidental este de aproximativ patru ori mai mare decât dimensiunea fermei noastre de test, ceea ce înseamnă că ar putea produce până la 20 de tone de legume şi patru tone de peşte, o recoltă anuală care ar putea hrăni 400 de persoane pe tot parcursul anului.

Societăţile acvaponice urbane au început să apară şi în alte locuri din lume. În SUA, acest tip de ferme joacă un rol important în ceea ce priveşte agricultura urbană promiţătoare: au apărut ferme din Milwaukee şi până în Chicago, furnizând locuri de muncă ecologice în zone industriale sărace. Investitori majori şi firmele tehnologice din Silicon Valley şi-au îndreptat atenţia spre această practică şi ajută la "fertilizarea" aşa numitei Agriculturi Acvaponice 2.0, o tehnică care este folosită şi în Cuba şi Coreea de Nord.

În ciuda entuziasmului, trebuie să ne amintim şi de faptul că agricultura acvaponică la scară comercială este o tehnologie delicată care are nevoie de un echilibru sensibil între creşterea peştilor şi cultivarea legumelor. Nu poţi maximiza randamentul pentru niciuna din părţi fără a crea probleme.

Menţinerea siguranţei şi calităţii alimentelor în aceste sisteme este un aspect esenţial. Pe viitor, această practică va avea nevoie de timp, ingeniozitate şi investiţii semnificative pentru a perfecţiona metodele, pentru a deveni profitabilă şi pentru a avea un impact major asupra populaţiei urbane.

De abia începem să înţelegem potenţialul imens pe care agricultura acvaponică pe acoperiş îl are pentru oraşe. Sunt convins că se va dovedi a fi o soluţie funcţională pentru hrănirea centrelor urbane în continuă creştere, în secolul 21. Nu va înlocui sistemul convenţional, dar ar putea atinge o cotă de piaţă urbană de dimensiuni semnificative.

Având în vedere că populaţiile sunt deja extrem de mari, creşterea alimentelor în oraş pentru oraş are sens, nu doar din punct de vedere ecologic, ci şi din punct de vedere comercial.

Sanctuarul urban pe care mi l-am imaginat în laboratorul lui Graber începe să prindă viaţă. Ferma noastră şi altele asemănătoare pot transforma comunităţile urbane din deşerturi alimentare în oaze pline de viaţă, unde alimentele proaspete sunt crescute, livrate şi consumate într-un mod direct.

Acum este momentul pentru ca pionerii şi antreprenorii din întreaga lume să extindă această realitate şi să pornească o revoluţie a prospeţimii în oraşele aglomerate.

Sursa: financiarul.ro

Au vândut caii şi au cumpărat, în schimb, motoare. Fermierii din satul Cornova, raionul Ungheni, au ales utilaje de mici dimensiuni care s-au dovedit mult mai folositoare în gospodărie, dar şi mai ieftine în exploatare.

Până mai ieri, Constantin Golban înhăma calul la plug şi pornea în câmp. Pentru că întreţinerea animalului îl costa prea scump, el şi-a cumpărat un minitractor.

"Faci multe lucrări cu dânsul şi puţin combustibil consumă. Dacă timpul e rău şi nu putem pe deal lucra, efectua lucrări agricole, el se hodineşte şi nu avem cheltuieli, dar calului, fie că plouă sau ninge, mâncare trebuie să-i dăm", spune gospodarul.

Un utilaj de acest tip consumă cel mult trei litri de combustibil pe oră. Iar costurile anuale de întreţinere se ridică la aproximtiv 1.000 de lei, de cinci ori mai puţin decât pentru un cal. Ca urmare, şi alţi gospodari din Cornova au urmat exemplul lui Constantin Golban.

"În vie, în livadă, pe pământ arabil lucrezi cu dânsul, cu freza mai mult, Dacă avem porumb, putem cultiva cu dânsul, pe două rânduri odată merge şi coasă are", susţine locuitorul satului Cornova Simion Şoimaru.

Primarul din Cornova spune că nicio localitate din raionul Ungheni nu se poate lăuda cu atâtea utilaje agricole de mici dimensiuni.

"Motoblocuri sunt vreo 10, dintre care opt sunt de capacitate mai mare, iar două de capacitate mai mică. Tractoare sunt în jurul la 60 de toate modelele, începând de la T16 şi terminând cu T80", spune primarul de Cotova, Ştefan Roşca.

Un mini-tractor costă între 15 mii şi 35 de mii de lei.

Sursa: publika.md

Din cele peste 500 de vinuri de casă, ce au concurat pentru "Polobocul de aur 2013", peste 100 au ajuns la etapa republicană. Degustarea națională a avut loc pe 28 martie 2013, la CCI, iar învingătorii vor fi anunțați în luna octombrie curent, în cadrul Zilei Naţionale a Vinului.

Concursul pentru cel mai bun vin de casă "Polobocul de aur" este organizat de Camera de Comerț și Industrie a Moldovei, cu scopul de a pune în valoare tradiția producerii vinului de casă calitativ, a-i remarca pe cei mai buni producători, a ridica cultura de consum şi a facilita schimbul de experiență între producătorii vinului de casă.

Potrivit directorului Direcției Expoziții și Târguri a CCI, Marina Petrov, etapele regionale ale ediției a XII-a a "Polobocului de aur" au avut loc în perioada 1 - 25 martie curent, la filialele Cahul, Găgăuzia, Bălţi, Hânceşti, Orhei, Tighina şi Ungheni ale CCI. Cei mai activi au fost fermierii din raioanele Cahul, Căuşeni, Sângerei, Făleşti, Comrat, Ceadâr-Lunga, Taraclia, Vulcăneşti, Călăraşi, Orhei, Teleneşti, Rezina, Străşeni, Ialoveni, Anenii Noi şi Criuleni.

Anatol Balanuţa, preşedintele juriului de degustare, şef al catedrei de Enologie a Universităţii Tehnice, a menționat că, în Moldova se consumă mult vin de casă, de aceea băutura respectivă trebuie să fie calitativă, inclusiv din considerentul securității alimentare. "În calitate de expert, am participat la toate edițiile concursului și afirm cu certitudine că "Polobocul de aur" își atinge scopul, deoarece calitatea mostrelor crește. Vinul de casă nu trebuie să fie o simplă băutură fermentată care te amețește, ci o licoare ce îți oferă plăcere. Deși la concurs au fost prezentate și vinuri care au defecte, mă bucur că, fermierii se interesează ce anume nu a fost bine, cum pot îmbunătăți calitatea vinului de casă."

În același context, un alt membru al juriului de degustare, Constantin Olaru, director general al SA "Vismos", a propus ca să fie organizate seminare pentru producătorii de vin de casă. "Sunt dispus să particip la aceste instruiri și să le explic gospodarilor ce trebuie să facă pentru ca vinul să nu fie tulbure, să nu aibă mirosuri străine etc. De exemplu, vinurile albe sunt foarte fine, iar dacă nu este respectată tehnologia, se oxidează. La ediția curentă s-au remarcat printr-o calitate înaltă vinurile de casă Cabernet, Merlot, Saperavi. 

Alexandru Ceban, şef-adjunct al Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Producţiei Alcoolice a spus că, țăranii trebuie încurajați să producă vin de casă calitativ. "Mulți gospodară produc vin nu numai pentru consum propriu, ci și pentru a-l comercializa. Anterior ei nu se încadrau în câmpul lega, însă recent a fost modificată legislația și, dacă produsul va fi calitativ, țăranii vor putea obține o autorizație care le va permite să comercializeze vinuri seci."

După degustarea de la etapa națională, Vladimir Didilica, vicepreşedinte al CCI, preşedinte al comitetului organizatoric al Concursului "Polobocul de aur", a informat că, învingătorii edițiilor precedente și-au exprimat dorința de a fonda o asociație obștească. "CCI îi susține și le va oferi suportul necesar pentru ca vinificatorii iscusiți să își consolideze eforturile într-o asociație care le va reprezenta interesele. Astfel, se va facilita schimbul de experiență, vor putea fi organizate instruiri și alte activități destinate producătorilor vinului de casă."

Sursa: chamber.md

Dary Natury, cea mai mare fermă de plante medicinale şi aromatice din Europa, înregistrează vânzări de circa două milioane de euro pe an, potrivit datelor prezentate de Miroslaw Angielczyk, unul dintre proprietari, la o întâlnire de lucru cu jurnalişti din Europa Centrală şi de Est.

Ferma este situată în localitatea Koryciny din districtul Grodzisk (estul Poloniei), se întinde pe 41 de hectare, din care 15 hectare sunt dedicate plantelor medicinale şi aromatice, şi este cea mai mare unitate de profil din Europa după varietatea de plante cultivate - peste 800.

Producţia este destinată atât pieţei interne, dar şi exportului, principalele destinaţii externe fiind Lituania, Rusia, Anglia, Suedia şi Danemarca.

Tot la Dary Natury se produce şi se ambalează iarba zimbrului, folosită la producerea popularului sortiment de votcă Zubrowka (Bison Grass Vodka).

Ferma are 80 de angajaţi, iar producţia anuală este de peste 200 de tone de plante aromatice şi medicinale.

Sursa: business24.ro

În acest an vânzările de butaşi de viţă-de-vie vor fi în scădere, cu circa 15%, din cauza ninsorilor care au căzut prea devreme anul trecut.

Un important producător de butaşi din Străşeni, Vasile Vutcărău, a declarat pentru IPN că deocamdată a vândut 60% din butaşi, comparativ cu alţi ani când vânzările erau de 85-90%. Producătorul spune că mai sunt şanse, deoarece butaşi se mai cumpără şi în aprilie-mai, transmite IPN.

Vasile Vutcărău a spus că în toamnă gerurile au venit prea devreme, din care cauză oamenii nu au putut să-şi cultive pământurile.

Producătorul a făcut referire la datele Ministerului Agriculturii, spunând că anul trecut s-au plantat 2100 hectare de viţă-de-vie, iar anul acesta se vor planta circa 1500 de hectare, întrucât oamenii nu şi-au pregătit terenurile, dar şi pentru că nu au bani.

Vasile Vutcărău a mai spus că preţul la butaşi nu s-a schimbat faţă de anul trecut. Aceştia se dau cu 15-20 de lei bucata.

Sursa: ipn.md

Republica Moldova preconizează să lanseze, până la sfârşitul anului 2013, primele proiecte în domeniul producţiei energiei eoliene. Anunţul a fost făcut de vicepremierul, ministrul Economiei în exerciţiu, Valeriu Lazăr.

Oficialul a menţionat că, în prezent, Ministerul Economiei a primit patru proiecte investiţionale privind producţia de energie eoliană. Valeriu Lazăr a subliniat că, până la mijlocul verii, autorităţile urmează să amendeze Legea cu privire la energia electrică, iar ANRE va aproba tarifele „verzi" Feed-in pentru producţia energiei electrice din resurse regenerabile (energie eoliană, solară, din biomasă etc).

Valeriu Lazăr a menţionat că după modificarea legislaţiei şi aprobarea tarifelor Feed-in vor fi create toate condiţiile pentru eliberarea primelor autorizaţii pentru lansarea proiectelor în domeniul producţiei energiei din resurse regenerabile.

Valeriu Lazăr a subliniat că doritori de a investi în acest domeniu sânt mult mai mulţi decât îşi poate permite republica, de aceea selectarea proiectelor investiţionale şi a companiilor se va efectua în bază de concurs, principalul criteriu fiind tariful pentru consumatori. Valeriu Lazăr a amintit că, până în anul 2020, Moldova preconizează să majoreze cota energiei din resurse regenerabile până la 20% din volumul total de consum.

Sursa: noi.md

Iulia Murea, este din Chişinău, dar a demonstrat că afacerile se pot face şi la ţară. Economist de profesie s-a transformat peste noapte în viticultor.

Şi-a inceput afacerea cu o mie de dolari împrumutaţi la bancă, iar acum este proprietara a câteva hectare de pământ în comuna Budeşti, pe care creşte cei mai frumoşi struguri pentru export.

Are 46 de ani, iar în ultimii cinci şi-a dezvoltat o afacere de care alte femei s-ar feri – a plantat 20 de hectare de viţă-de-vie şi exportă deja struguri în mai multe ţări. Deşi locuieşte la Chişinău, ea vine în fiecare zi la Budeşti, să-şi vadă via, ca nu cumva să rateze momentul începerii lucrărilor de primăvară.

Iulia spune că şi-a început afacerea cu o sută de mii de dolari, împrumutaţi de la bancă. Femeia are studii economice şi mărturiseşte că a pornit afacerea fără o pregătire specială în domeniul viticol. A mizat pe calcule, dar şi pe noroc.

Şi cum doar banii nu sunt suficienţi pentru o afacere, Iulia Murea a avut nevoie şi de sprijinul administraţiei locale. Acum, primarul de la Budeşti este mulţumit că în localitate au mai fost create locuri de muncă. Iulia îşi administrează afacerea împreună cu soţul său. Fiecare are responsabilitatea sa.

Iulia are în subordine 15 angajate, pe care din cauza frigului, nu le-am gasit pe plantaţie. Strugurii pe care îi cultivă sunt exportaţi în Rusia, Ucraina şi Belarus. Pentru ca lucrurile să meargă bine, femeia petrece pe câmp, împreună cu soţul, câte opt ore din opt luni pe an.

În afară de viţă de vie, Iulia Murea mai are şi un hectar de livadă de cireşi dar şi... 20 de raţe mute, aşa că afacerea ei seamană tot mai mult cu o gospodărie ţărănească mare, modernă şi bine îngrijită. Acum Iulia Murea cultivă câte 20 de tone de struguri la hectar şi, ca orice om de afaceri pragmatic şi ambiţios, se gândeşte ca pe viitor recolta să fie dublată, iar gospodăria – extinsă.

Sursa: perfecte.md