‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 26 decembrie, 2024
0.5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriChivriga: Programul Guvernului de susținere a fermierilor trebuie să nu fie creat în cabinete,...

Chivriga: Programul Guvernului de susținere a fermierilor trebuie să nu fie creat în cabinete, ci discutat cu agricultorii

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

La începutul acestei săptămâni, premierul Ion Chicu a anunțat că Executivul pregătește un program care ia în vizor securitatea alimentară a țării, în contextul secetei din acest an și susținerii fermierilor afectați de calamitățile naturale. Deși, nu sunt trasate detalii certe despre setul de măsuri care va fi implementat, potrivit lui Chicu, începând din toamna acestui an, unele prevederi ar putea fi puse în practică. Am luat legătura cu Viorel Chivriga, expert economic IDIS „Viitorul”, pentru afla opinia lui în ceea ce privește acest proiect, precum și ce ar trebui să includă documentul respectiv.

Chivriga susține că măsurile, indiferent care nu ar fi acestea, vin cu întârziere din partea Guvernului, iar o situație similară am avut și în anul 2003, când recolta de grâu a fost de 107 mii tone, adică de 6 ori mai mică decât cea din anul curent. Atunci, Guvernul a reacționat prin decizii care nu afectau, în mod pozitiv, agricultorii.

„Planul propus de premierul Chicu în vederea susținerii fermierilor necesită o atenție deosebită din partea Executivului. Un astfel de proiect trebuie să aibă utilitate și trebuie să existe un consens între foarte multe părți interesate, care trebuie să participe la proces și aici mă refer la agricultori. Este extrem de important ca acest plan să nu fie făcut în birourile ministerelor sau la Guvern, dar să fie un plan discutat cu agricultorii, cu organizațiile neguvernamentale care sunt specializate în dezvoltarea rurală și agricultură, cu experții în domeniu și cu partenerii de dezvoltare. Acestea fiind părțile care pot aduce o valoare destul de mare proiectului. Pe de altă parte, planul, dacă este elaborat de dragul creării, este doar o risipă de timp și energie, iar aplicabilitatea lui este aproape de zero. Aici e vorba de măsuri care trebuiesc a fi realizate și care sunt necesare pentru a schimba situația în diverse domenii: în sectorul de producere, pe partea de fond funciar, irigații, dotare tehnică, comerțul internațional, supraveghere și alte direcții importante și strategice”, a precizat Chivriga.

Amintim că, în acest an, recolta cerealelor de prima grupă a fost compromisă în proporție de circa 50-60%. În ciuda acestui fapt, de exemplu, cantitatea de grâu recoltată asigură necesarul țării și există chiar și potențial de export, iar cât privesc prognozele agroclimatice ale experților, seceta caracteristică acestui an va deveni un fenomen tot mai frecvent pentru țara noastră.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›