Colibaciloza păsărilor de curte – simptome și prevenire

Colibaciloza sau infecția cu Escherichia coli (E. coli) este o boală infecțioasă de origine bacteriană, care afectează păsările de curte de diferite specii, inclusiv puii de găină, curcani, rațe, gâște ș.a. Infecția se poate manifesta și la păsările de companie, precum și la cele sălbatice.

Bacteria E.coli este prezentă în mod normal în intestinul păsărilor, dar anumite tulpini pot deveni patogene și provoca infecții. În special, colibaciloza se manifestă la păsări ca infecție secundară, asociată cu boli virale, bacteriene, micotice ș.a.

Cel mai frecvent, boala apare în condiții de stres, la supraaglomerare, igienă precară asociată cu mediul poluat de agentul patogen, alimentația neechilibrată și alți factori exogeni.

Există riscul transmiterii bolii la om, totuși sunt puține tulpini de E.coli cu pericol zoonotic. Majoritatea tulpinilor sunt patogene doar pentru păsări și influențează direct creșterea și sănătatea acestora, cauzând pierderi economice semnificative în industria avicolă.

Citiți în acest articol despre:

• Cauzele colibacilozei;
• Transmiterea E. coli;
• Simptomele colibacteriozei;
• Diagnosticul în infecția colibacilară;
• Tratamentul în colibaciloză;
• Profilaxia infecției cu E.coli.

Cauzele colibacilozei

Infecția este cauzată de bacteria gram-negativă E.coli, care prezintă mai multe serotipuri și tulpini. Unele din ele sunt patogene și provoacă simptomele clinice, în timp ce altele sunt parte componentă a florei intestinale sănătoase, fără efect negativ asupra organismului.

Aproape întotdeauna agentul nu prezintă pericol pentru păsările sănătoase și se activează odată cu slăbirea imunității în infecții virale, micotice, infestații parazitare, hipovitaminoze, stres condiționat de factorii de întreținere, umiditatea înaltă, concentrația crescută de amoniac, densitatea mare ș.a.

Vedeți și despre Gripa aviară – simptome, metode de diagnostic și prevenire.

Boala este raportată mai frecvent la găini și curci, mai rar la gâște, rațe și porumbei. Sensibilitatea este majoră în primele zile de viață. Dar cele mai multe cazuri de boală sunt înregistrate între 4 și 9 săptămâni de viață, deoarele de la vârsta de o lună încep să apară infecțiile virale, care slăbesc imunitatea.

Transmiterea E. coli

Sursa de bacterie patogenă sunt păsările bolnave, care transmit agentul direct sau îl diseminează în mediu. Leziunile pielii sau ale mucoaselor facilitează pătrunderea infecției în organism. Transmiterea se realizează prin câteva căi:

• Orofecală – (cea mai comună cale) – prin ingestia de alimente sau apă contaminate cu bacterii;
• Inhalare – aerul din încăpere poate fi și el poluat cu bacteriile patogene;
• Prin contact direct cu păsările bolnave;
• Prin contact direct cu obiectele contaminate din încăpere (echipamente, cuști etc.);
• Verticală – de la mamă la embrion, în procesul de incubație, cel mai des la păsările de curte;
• Prin vectori – insecte sau rozătoare care pot transmite bacteria.

La poarta de intrare bacteriile se multiplică și provoacă o inflamație locală, după care infecția se extinde, afectează seroasele, anumite organe, iar în cazuri severe pătrunde în sânge, ducând la septicemie și moarte.

Citiți și Stafilococia – de ce se umflă picioarele la broiler și curci.

Simptomele colibacteriozei

Tabloul clinic este divers și poate varia în funcție de specie, tulpina bacteriană implicată, infecția asociată, rezistența individuală ș.a. Nu există predispoziție de vârstă, dar păsările tinere (datorită imunității mai slabe) sunt afectate mai des și prezintă semne clinice mai severe.

Simptomele pot fi absente în caz de leziuni localizate sau slabe. Colisepticemia poate cprovoca moartea peste noapte a puilor broiler, fără semne premergătoare, iar în fermele de găini ouătoare sau broileri reproducători se înregistrează mortalitate spontană din cauza salpingitelor (inflamației oviductului) sau a peritonitelor (inflamația peritoneului).

Cu atât mai dificilă este depistarea semnelor clinice, cu cât mai divers este tabloul infecțiilor primare, cărora li se asociază colibaciloza.

Simptomele comune includ:

• Letargia și scăderea activității;
• Scăderea poftei de mâncare;
• Diaree apoasă, uneori și sângeroasă;
• Pierderea în greutate;
• Deshidratare care se manifestă prin pielea membrelor uscată și întunecată la culoare. La tineret degetele pot fi închise la culoare, chiar și negre;
• Scăderea consumul de apă, proporțional severității infecției;
• Temperatura corporală crescută;
• Pene zburlite;
• Mortalitate crescută, mai ales la tineret.

În funcție de localizarea agentului patogen se manifestă:

• Moartea embrionară sau în primele zile de viață, asociată cu omfalita (inflamația ombilicală), uneori pericardita.
• Sindromul respirator – aerosaculita (inflamația sacilor aerieni) sau infecția respiratoare cronică, asociate infecțiilor virale primare. Acestea pot evolua împreună cu pneumonia, pleuropneumonia, pericardita, perihepatita, mai rar salpingita, panoftalmia (infecția tuturor țesuturilor ochiului).
• Salpingita sau inflamația oviductelor la păsările adulte, cu infertilitate și, în final, mortalitate. Poate evolua în peritonită.
• Septicemia acută evoluează rapid cu moarte spontană. La necropsie se observă ficatul verzui sau cu focare albicioase.
• Sindromul capului umflat, ca formă a celulitei.

Citiți aici detalii despre capul umflat la pui – cauze, prevenire, tratament.

Alte forme de boală includ: sinovita, osteomelita, panoftalmia, coligranulomatoza, enterita.

Diagnosticul în infecția colibacilară

Stabilirea diagnosticului în colibaciloză este destul de anevoios, deoarece infecția vine ca infecție asociată altor boli și cuprinde o varietate mare de semne clinice.

De regulă, se bazează pe:

• Anamneză detaliată: se solicită de la crescător orice informație care poate fi utilă privind întreținerea, alimentația, alte cazuri de boală, vaccinări și altele;
• Examenul clinic: se verifică cu atenție păsările bolnave, dar și cele fără semne clinice;
• Necropsia păsărilor moarte și examenul morfopatologic al organelor;
• Prelevarea probelor pentru analiza de laborator (de regulă fecale, organe, posibil furaje, apă).

Se face diferențierea față de: micoplasmoză, chlamidioză, salmoneloză, pasteureloză, stafilococie ș.a.

Diagnosticul se stabilește doar de către medicul veterinar și cât mai precoce, pentru a reduce impactul bolii și a spori șansele de vindecare.

Tratamentul colibacilozei

Terapia colibacilozei se bazează pe antibiotice. Pentru prevenirea fenomenului de rezistență antimicrobiană, dar și pentru a spori eficiența tratamentului, se efectuează obligatoriu testul de sensibilitate, după care se va alege preparatul.

Tratamentul va fi întotdeauna indicat de către medicul veterinar, în baza rezultatelor antibiogramei și în funcție de specie și severitatea bolii.

Cu succes se utilizează în infecțiile cu E.coli: amoxicilina, ampicilina, gentamicina, cefalosporinele, fluorchinolonele (enrofloxacina, ciprofloxacina), sulfonamidele.

În caz de deshidratare se vor folosi soluțiile orale de rehidratare. Pentru o recuperare bună se va adapta rația furajeră și se va acorda atenție sporită condițiilor de igienă. 

Profilaxia infecției cu E.coli

Prevenirea colibacilozei implică asigurarea unui mediu curat, o igienă generală corespunzătoare, adaptarea rației conform cerințelor regimului de exploatare, asigurarea unei surse de apă potabilă de calitate, evitarea suprapopulării halelor sau a cotețelor.

O măsură eficientă de stimulare a imunității este vaccinarea, atât contra E.coli, cât și împotriva bolilor virale frecvente.