‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 23 decembrie, 2024
3.9 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageAfaceriCreşterea lucernei - o afacere în care îți recuperezi investiţiile în maxim doi ani

Creşterea lucernei – o afacere în care îți recuperezi investiţiile în maxim doi ani

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

De creşterea lucernei se ocupă foarte puţini fermieri, însă aceasta poate oferi un profit bun. Este o cultură multianuală din familia leguminoaselor, destinată producerii hranei pentru animale. Fânul acesteia conţine multe fibre, aminoacizi, vitamine şi alte elemente necesare organismului animalelor domestice.

Pe terenul pe care a fost semănată lucerna, aceasta creşte singură timp de 4-5 ani. Iar în timpul unui sezon, poate fi cosită în medie de 5 ori. În cazul respectării tehnologiei de cultivare, de pe un hectar pot fi obţinute 9-10 tone de fân, iar în cazul irigării – până la 20 de tone. După lucernă, drept premărgător, solul se îmbunătăţeşte, având un conţinut înalt de azot, astfel este şi o cultură siderată foarte bună.

Conform planurilor de afacere, de pe o suprafaţă de 1,5 mii hectare, pot fi obţinute anual peste 100 de mii de tone de masă verde. Fânul obţinut se vinde în calitate de furaj, acesta fiind solicitat şi de către alte ţări.

‹ adv ›

Pentru a o eficienţă cât mai înaltă, este necesar de ales o amplasare a terenului cât mai reuşită. Acesta trebuie să corespundă cerinţelor plantei. Solul şi clima Republicii Moldova sunt pretabile pentru cultivarea acestei culturi. Iar alegerea soiului potrivit de lucernă oferă o recoltă de până la 69 tone masă verde/hectar, respectiv 17 tone fân.

Ţinând cont de faptul că investiţiile cele mai mari se fac în primul an de la plantare, lucerna devine una dintre cele mai rentabile culturi ce poate fi cultivată pe teritoriul ţării. Mai ales, ţinând cont de faptul că, multe ferme zootehnice din ţară nu dispun de hrană proprie pentru animale, ci o cumpără.

‹ adv ›
‹ adv ›

2 Comentarii

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›