Cricova S.A. este un simbol al vinificației moldovenești, renumită pentru galeriile sale subterane unice și vinurile sale de excepție.
Vinăria deține aproximativ 1300 ha de plantații viticole, cultivate cu soiuri autohtone și internaționale, printre care Feteasca Neagră, Feteasca Albă, Rara Neagră, Viorica, Chardonnay, Pinot Noir și Cabernet Sauvignon.
Odată cu crearea Clusterului Vinificație din Regiunea Cahul, în cadrul proiectului susținut financiar de Uniunea Europeană prin intermediul programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie”, implementat de PNUD și UNICEF, vinăria Cricova a decis să se alăture celorlalți membri pentru a face schimb de experiență cu alți vinificatori, dar și pentru a avea acces la noi piețe de desfacere.
Totodată, apartenența la Cluster oferă acces la fonduri europene și internaționale pentru dezvoltare și tehnologizare și, nu în ultimul rând, adaptarea mai rapidă la cerințele pieței prin parteneriate strategice și inițiative comune.
Sorin Maslo, directorul general C.V. Cricova S.A., ne-a spus că producția anuală depășește 10,5 milioane de sticle, iar tehnologiile moderne de vinificare sunt îmbinate armonios cu metodele tradiționale, precum fermentarea clasică Champenoise pentru spumantele Cricova.
Vinăria deține numeroase certificări internaționale care atestă calitatea produselor, inclusiv ISO și certificarea Europeană CERES pentru vinurile ecologice.
„În ultimii ani, C.V. Cricova a investit masiv în energie verde, implementând panouri fotovoltaice și soluții pentru asigurarea cu energie din surse regenerabile, consolidând astfel statutul de producător sustenabil. În 2024, parcurile noastre fotovoltaice au produs peste 600.000 kWh de energie verde, reducând emisiile de carbon cu peste 127 de tone. Instalarea acestor parcuri fotovoltaice a permis ca o parte din secțiile de producere a vinurilor, precum și întreg complexul turistic „Cricova”, să fie alimentate cu energie regenerabilă.
În plus, transportul electric utilizat pentru deplasarea turiștilor în timpul excursiilor prin complex reprezintă o măsură suplimentară în direcția protecției mediului, reducând emisiile de carbon și completând viziunea eco-friendly a companiei”, ne-a povestit directorul.
Extinderea pe noi piețe de desfacere
Anul 2024 a fost unul dinamic și plin de realizări pentru Cricova, susține Sorin Maslo. Printre cele mai importante reușite se numără și extinderea pe noi piețe de export.
„Profitul obținut după mulți ani de investiții ambițioase demonstrează că abordarea noastră, care îmbină tradiția și modernitatea, este una câștigătoare.
Mai mult ca atât, am reușit să lansăm, produse inovatoare, precum Viorica vin și Viorica vin spumant din seria ecologică Wild, dar și Late Harvest Rosé Feteasca Neagră, un vin unic în Republica Moldova. Am extins plantațiile viticole, prin plantarea noilor vii în Stăuceni (52 ha ), am pregătit terenurile pentru plantarea a încă 70 ha de viță-de-vie în 2025. Am diversificat piețele de desfacere, asigurând o mai mare reziliență economică (Croația, Japonia, Suedia, etc.).
Pentru perioada următoare, Cricova va continua investițiile în sustenabilitate, inovare și turism vitivinicol, consolidându-și statutul de lider”.
Una dintre cele mai mari provocări ale anului 2024, pentru Cricova S.A., a fost impactul condițiilor climatice asupra recoltei de struguri.
„În fața acestui obstacol, Cricova a adoptat o strategie de diversificare a procesului de producere, optimizând gestionarea resurselor și adaptând metodele de vinificare pentru a menține calitatea produselor. Cu toate acestea, în anul trecut, Cricova a produs peste 10.5 milioane de sticle de vin și vin spumant. Produsele noastre sunt prezente în peste 35 de țări, printre care România, Polonia, Germania, China, SUA și Japonia, iar strategia noastră de export continuă să vizeze extinderea pe piețe emergente”, ne-a explicat directorul general.
Apartenența la Clusterul vinificație – oportunitate de colaborare și dezvoltare
Sorin Maslo a menționat că, apartenența la Clusterul vinificație din regiunea Cahul oferă C.V. Cricova oportunitatea de a colabora mai strâns cu alți producători, de a împărtăși bune practici și de a accesa mai ușor programe de finanțare pentru dezvoltarea industriei vinicole.
„Clusterul Vinificație facilitează promovarea vinurilor moldovenești pe piețele internaționale, consolidând imaginea Republicii Moldova ca destinație vinicolă de top. Prin aderarea la Cluster, Cricova beneficiază de acces la resurse comune, inclusiv inovații tehnologice și studii de piață; oportunități de promovare colectivă a vinurilor moldovenești la târguri și evenimente internaționale; schimb de experiență cu alți producători pentru îmbunătățirea calității vinurilor; acces la proiecte de finanțare pentru dezvoltarea industriei vinicole.
Așteptările noastre de la acest parteneriat includ creșterea vizibilității vinurilor Cricova și dezvoltarea unor proiecte comune, care să susțină inovația și sustenabilitatea în vinificație”.
📲 Urmăreşte canalul Agrobiznes pe WhatsApp
Dorin Maslo: Unindu-ne forțele, putem avea un impact mai puternic asupra piețelor internaționale
Tot aici, directorul recomandă vinificatorilor, care încă nu fac parte din Cluster, să ia în considerare avantajele unei astfel de colaborări.
„Unindu-ne forțele, putem avea un impact mai puternic asupra piețelor internaționale, putem facilita inovarea și putem asigura o creștere sustenabilă a industriei vinicole din Republica Moldova”.
În prezent, compania are peste 550 de angajați, care contribuie zilnic la menținerea standardelor înalte ale brandului.
Comentarii