Mulți tineri, la un moment dat, visează la înființarea și dezvoltarea propriei afaceri. Ideile și entuziasmul acestora este de apreciat, dar, totuși, desfășurarea activității de antreprenoriat este una dintre cele mai solicitante, mai ales atunci când vorbim de agricultură.
Dar, v-ați întrebat vreodată, cum e să fii tânăr fermier în Moldova, ce-i determină pe tineri să aleagă acest sector și cum s-au combinat așteptările cu realitățile lor?
Dacă răspunsul la aceste întrebări este „Da”, atunci vă invităm să aflați istoria lui Victor Ceh din Onișcani, Călărași, care la 27 de ani gestionează o afacere și deja cunoaște câte ceva din cele „bune și rele” ale agriculturii, datorită celor 4 ani de când este implicat.
A investit în agricultură banii câștigați în timpul celor doi ani de muncă, l-au susținut și părinții, dar a și căutat proiecte de finanțare.
Astfel, acum are în gestiune peste 120 de hectare de teren agricol pe care cultivă culturi de câmp.
Victor Ceh spune că un rol important în atragerea tinerilor în agricultură îl au guvernarea și cei care iau decizii ce vizează politica de subvenționare/stimulare a investițiilor tinerilor antreprenori în domeniu, dar și cei care monitorizează corectitudinea repartizării capitalului în agricultură.
‹ adv ›
Totodată, tânărul menționează că își dorește mult ca atitudinea societății față de agricultori să se schimbe.
Ținând cont de experiența pe care o are, spune că pe lângă problemele generale ce apar în timpul gestionării unei afaceri, o afacere în agricultură mai e și puternic marcată de condițiile climatice, astfel că toate planurile îți pot fi date ușor peste cap.
Astfel, Victor Ceh este orientat spre sistemele conservative de întreținere a solului. Pe unele câmpuri cu soluri mai ușoare practică semănatul direct, datorită unei semănători adaptată No-till, iar pe altele, unde nu este posibil, optează pentru pregătirea superficială a solului, pentru a asigura o răsărire mai uniformă a plantelor.
‹ adv ›
Totodată, acesta a reușit să asigure și irigarea unor suprafețe.
Cât despre problemele cu care se confruntă, Victor menționează următoarele:
Totuși, era conștient că are un drum deloc ușor de parcurs.
Victor Ceh administrează întreprinderea „Cerom-Trans” și are drept obiectiv eficientizarea producerii cerealelor și sporirea randamentului fiecărui teren agricol prin implementarea tehnologiilor adaptate condițiilor actuale.
Comentarii