Cum sporim profitul din combinarea furajelor în piscicultură

Hrănirea are cel mai important impact asupra rezultatelor în fermele piscicole, deoarece acantitatea şi calitatea efectivului piscicol este direct proporţională cu dieta acestuia.

Dar, furajul prezintă şi cel mai ridicat cost de producţie, având cea mai mare influenţă asupra profitului, motiv pentru care alegerea corectă a furajului este de importanţă crucială. Crapul poate fi hrănit atât cu furaje combinate complete, cât şi cu furaje incomplete.

Furajele şi productivitatea

În fermele salmonicole, folosirea furajelor combinate este o practică deja veche, datorită impactelor economice şi ecologice deosebite. O productivitate sporită în acest sector cere în permanenţă furaje tot mai bune, deoarece rezultatele din acvacultura intensivă (starea de sănătate, creşterea şi dezvoltarea peştilor) sunt strâns corelate de calitatea furajului.

În plus, legislaţia de mediu cere ca aceste furaje să aibă un impact cât mai redus asupra calităţii apelor, mai ales că în unele ţări mai dezvoltate fiecărei ferme de acvacultură i se impune o anumită cantitate de furaj ce poate fi folosită într-un sezon, iar fermierul se vede obligat să folosească la maxim această cantitate (uneori destul de limitată).

În fermele de crap există foarte mari rezerve în ceea ce priveşte sporirea productivităţii. Majoritatea fermelor din centrul şi estul Europei au tehnologii vechi de 50 de ani, care se bazează pe suprafeţe mari de luciu de apă, pe productivitatea naturală a heleşteelor şi pe hrănirea suplimentară.

În ciuda faptului că fermele din Japonia au avut, în anii ’70, producţii de până la 40 t/ha, în ţările est-europene puţine sunt fermele se produc peste 1-1,5 tone/ha. Principalul motiv este hrana. În aceste ţări s-a încetăţenit greşit ideea că cea mai bună hrană pentru crap este hrana ieftină şi cea naturală.

De regulă, în fermele extensive, nu se folosesc furaje suplimentare. Însă, dacă s-ar folosi, ar creşte productivitatea, nu atât prin prisma cantităţii de peşte recoltat la hectar, cât mai ales prin sporirea ritmului de creştere şi îmbunătăţirea calităţii cărnii.

Greşeli în exploatare

Cea mai mare greşeală pe care o fac azi fermierii este aceea că folosesc tehnologii extensive pe suprafeţe mici de luciu de apă (câteva hectare). Aceste bazine mici (cu suprafaţa de până la un hectar sau chiar peste) sunt de fapt ideale pentru folosirea metodelor intensive de cultură, având cel mai mare potenţial de intensificare a producţiei.

Prin acţiuni minime de retehnologizare şi mai ales prin folosirea unor furaje de înaltă calitate, este destul de simplu a se produce 7-10 tone/ha/an de crap. De asemenea, creşterea crapului în viviere şi sisteme flow-through este total neexplorată, deşi în aceste sisteme se pot creşte până la 300 kg crap/m³ de apă.

În practica uzuală, în ciprinicultura ţărilor est-europene se folosesc în hrană diferite materii şi uleiuri vegetale, şroturi, etc. Acest tip de furaje, ar trebui folosit rar, doar ca suplimente pe lângă hrana naturală, deoarece, din acesta, numai 5% este digerat, restul de 95% fiind eliminat prin fecale în apă, şi este folositor numai ca îngrăşământ pentru dezvoltarea planctonului.

Aceasta este concluzia unor cercetători din vestul Europei precum Kestemont (1995). Însă, consecinţa acestei dezvoltări a planctonului pe baza furajelor parţial digerate de peşti este înflorirea apei, lipsa de oxigen din apă, acumularea de amoniac şi nitriţi, creşterea stratului de nămol din bazine.

În acest caz este obligatoriu primenirea permanentă a bazinelor, care la rândul său poate avea alte efecte negative precum: pătrunderea de agenţi patogeni odată cu peştii sălbatici, poluarea apelor naturale, acumularea de mâl. În caz contrar, se observă că peştii încep să moară, iar productivitatea bazinelor nu poate depăşi limita de 1,5 tone/hectar luciu de apă.

În acest mod s-a ajuns la concluzia eronată, că acvacultura intensivă, fără schimb permanent de apă este riscantă (fermierii având experienţa neplăcută a folosirii unor furaje necorespunzătoare împreună cu densităţi mari de peşte).

Avantajele furajului combinat

Am menţionat mai devreme că furajarea crapului cu o dietă combinată duce la o sporire a calităţii cărnii, iar în continuare vom încerca să clarificăm din ce motive. În cazul în care crapul este hrănit cu furaje vegetale (diferite sortimente de făină, tărâţe, şroturi), acesta va avea o carne mai săracă în proteine, deoarece materia vegetală conţine în special carbohidraţi şi mai puţină proteină. Hrănirea în exces cu această hrană vegetală (pentru a încerca accelerarea creşterii) duce la acumularea de depozite de grăsimi în carne.

Totodată, carnea este grasă dacă peştele este crescut un timp prea lung, de peste trei ani (deoarece nu se poate reduce semnificativ perioada de creştere cu aceste furaje). Mai mult, la vârsta de trei ani, crapii devin maturi sexual, creşterea încetineşte (gonadele încep să se dezvolte) şi acumulează multă grăsime în carne.

Este clar că aceşti crapi (ajunşi la maturitatea sexuală) nu sunt tocmai buni pentru consum, deoarece, prin definiţie, crapul de consum ar trebui să fie imaturi sexual, dar de dimensiune mare (1,5-3 kg). Din păcate, acest crap este imposibil de obţinut în sistemele de cultură tradiţionale din ţările est-europene.

Toată lumea e de acord că crapul „sălbatic”, de1-2 kg, din râuri sau lacuri naturale, are gustul mult mai bun. De ce? Pentru că are dimensiuni mari, nu este încă matur sexual, şi nu face depozite de grăsime în carne.

Furajele combinate au digestibilitate ridicată, o foarte bună conversie, dau gust plăcut cărnii (aceasta fiind şi mai sănătoasă) şi au impact redus asupra calităţii apei. Astăzi există multe tipuri de furaje combinate extrudate (mai bune decât paletele).

Calitatea şi preţul depind foarte mult de compoziţia furajului, de metoda de ambalare (se preferă în vacuum sau saci de plastic rezistenţi), de metoda de preparare (palete sau extrudate).

Compoziţia furajului

• Proteinele sunt componentele cele mai valoroase, care influenţează direct creşterea peştilor, dar folosirea lor este strâns legată de carbohidraţi şi grăsimi care sunt sursele de energie pentru metabolismul bazal şi pentru folosirea proteinelor în creşterea masei corporale.

Dacă sunt prea multe proteine (sau prea puţine grăsimi şi carbohidraţi), o parte din proteine vor fi utilizate ca sursă de energie. Acest lucru este neprofitabil (conversia hranei este slabă) şi este poluant pentru apă, fiind eliminaţi compuşi pe bază de azot prin fecale. De aceea, hrana trebuie să fie echilibrată procentual în proteine, grăsimi şi carbohidraţi.

• Grăsimile sunt, la rândul lor, extrem de importante, fiind suportul vitaminelor liposolubile (A, D, E, K). Vitaminele nu sunt componente scumpe pentru producătorii de furaje, motiv pentru care furajele combinate au un conţinut vitaminic ridicat. Problema este ca acele vitamine să fie stabile în hrană, aici regăsindu-se importanţa ambalării şi depozitării corecte a furajelor.

Dacă aruncăm o privire asupra compoziţiei chimice a furajelor (fişa furajului) observăm că nu este foarte mare diferenţă între diferitele sortimente, însă preţul şi calitatea pot avea mari variaţii. Acest lucru se datorează originii componentelor (sursele de proteină şi de grăsimi pot varia).

Metoda de preparare este de asemenea importantă. Furajul sub formă de pelete este superior celui tradiţional (având compoziţie omogenă, calitate constantă, nu se risipeşte în apă, uşor de depozitat). Furajul extrudat însă, este cu un pas înainte, permiţând o digestibilitate sporită, conţinut mai ridicat în grăsimi, mai puţin poluant şi are o conversie mai bună. Este cu 20-30% mai scump, dar este totuşi mai economic decât cel sub formă de pelete.

În ciprinicultură este greu de calculat conversia unui anumit furaj, deoarece acesta depinde şi de alţi factori, precum: densitatea de populare, dimensiunea peştelui, hrana naturală disponibilă, temperatură, oxigen, calitatea apei. Din practică se poate spune că un furaj extrudat de bună calitate poate duce la o conversie a hranei cuprinsă între 0,9-1,3.

Concluzie

Sporirea profitului din creşterea crapului depinde de gradul de intensificare a producţiei, care este imposibilă prin furajarea tradiţională. În ciuda preţului relativ mare, furajul extrudat aduce un profit mult mai mare fermierilor decât hrana şi hrănirea tradiţională.

Peştii cresc mult mai rapid cu furaje combinate extrudate, la vârsta de 2 veri, crapul atingând masa corporală de 1,5-3 kg. O creştere accelerată este în avantajul acvacultorului, deoarece probleme precum păsările prădătoare de baltă (cormoranii în special), acumularea straturilor de mâl şi poluarea apei sunt limitate.