‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 20 decembrie, 2024
4.4 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleDăunătorul care face imposibilă cultivarea cepei și usturoiului

Dăunătorul care face imposibilă cultivarea cepei și usturoiului

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Nematodul cepei – dăunătorul ce rezistă în semințe până la 23 de ani și până la 5 ani în sol, produce anual pagube semnificative în culturi. În multe țări ale lumii este declarat drept obiect de carantină. Parazitul este răspândit pretutindeni, condiții nefavorabile pentru dezvoltarea acestuia fiind doar în Nordul îndepărtat și tropice. Astfel, pe dreptate este considerat unul dintre cei mai periculoși dăunători.

Acesta provoacă daune semnificative în culturi, potrivit datelor statistice, 25% din ceapă și 35% din usturoi sunt afectate anual de acest nematod. Uneori pierderile pot ajunge și la 70%. Fiind un dăunător polifag, mai afectează și culturile cum ar fi: căpșuni, cereale, praz, sparanghel și legume, în total peste 400 de specii.

FOTO: invasive.org

Larvele dăunătorului Ditylenchus dipsaci atacă mai întâi organele plantei aflate în sol, apoi și cele aeriene. Simptomele de atac apar pe frunzele plantei, acestea fiind răsucite, deformate sau pe bulbii de ceapă – în interiorul acestora se observă solzi de bulbi putreziți. Acesta poate fi greu de depistat având o lungime de doar 1,1 – 1,8 mm.

‹ adv ›
FOTO: victorialogistic.rs

În timpul unui sezon femela depune câteva sute de ouă, chiar și la temperaturi de 1-3°C, iar densitatea de doar 5-6 nematozi la 1m² este suficientă pentru a distruge cultura. Atacă plantele practic pe parcursul întregii perioadei de vegetație a acestora, datorită faptului că pot avea până la 6 generații pe an.

Combaterea acestui dăunător este anevoioasă, mai ales că acesta este rezistent față de factorii externi și poate supraviețui în sol timp de mai mulți ani. Totodată, este posibilă limitarea răspândirii prin igiena culturală – arderea plantelor atacate, dar și respectarea asolamentului – cultivând culturi ce nu sunt preferate de acest dăunător: varză, tomate, salată.

Dăunătorul devine cu atât mai periculos, cu cât tratamentele de combatere nu pot fi aplicate imediat la depistarea acestuia, deoarece preponderent legumele afectate sunt consumate în stare proaspătă.

‹ adv ›

În cazul unei intensități înalte de atac este necesară dezinfectarea solului. Iar pentru a evita contaminarea, materialul săditor utilizat trebuie să fie neinfestat și certificat. O altă metodă eficientă în limitarea răspândirii este dezinfectarea uneltelor de lucru.

Îngrășămintele organice – gunoiul de grajd stimulează microorganismele din sol și reduc populația nematozilor. Iar respectarea unui regim de irigare optim, ce nu ar admite excesul de umiditate în sol – este o altă soluție eficientă.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›