‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 21 noiembrie, 2024
1.6 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleDe la profesoară de matematică la apicultoare: Stupii rămași de la soțul meu mă...

De la profesoară de matematică la apicultoare: Stupii rămași de la soțul meu mă țin acasă, lângă copii

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Larisa Cazacu este o tânără de 35 de ani, care, după ce i-a decedat soțul, a rămas să îngrijească de prisacă, alături de cei doi copii minori. Soțul a fost apicultor și avea 100 de stupi în satul Carabetovca, raionul Basarabeasca.

Afacerea a început de la câțiva stupi pe care i-au primit de la părinți, apoi au mai procurat și s-au extins. Deși a urmat studiile la Universitatea de Stat din Tiraspol, specialitatea Matematică și informatică (profesoara), iar mai apoi Universitatea Cooperatist-Comercială din Moldova, specialitatea Contabil, a ajuns să facă apicultură și încearcă să învețe totul din mers.  

„Mi-a fost foarte greu inițial, pentru că nu aveam cunoștințe și încercam să aplic doar ceea ce reușisem să prind de la soțul meu. După ce m-am pomenit în această situație, am decis să urmez și cursurile destinate adulților, organizate de Școala Profesională din Bubuieci. Mi se par foarte utile, deoarece putem învăță multe lucruri de care depinde sănătatea și bunăstarea albinelor. Datorită acestora, voi putea cu mai multă încredere să realizez lucrările. Mă bucur că am o astfel de oportunitate, pentru că îmi doresc să dezvolt o afacere frumoasă”.

Desigur că ar fi putut apela la ajutorul rudelor sau cum se întâmplă de cele mai multe ori, ar fi putut renunța, dar este o luptătoare și a decis să meargă să studieze și să îngrijească singură de ceea ce era cel mai scump pentru soțul ei – stupina. 

„Soțul meu era cel care îi ajuta și ghida pe toate rudele sale, fiind apicultor cu studii. Așă că m-am văzut nevoită să păstrez vie memoria lui și să cresc afacerea pe care a început-o. Cel mai complicat pentru mine a fost realizarea lucrărilor de primăvară și toamnă în stupină”.

‹ adv ›

Comercializarea mierii este un proces mai ușor, spune tânăra, în mare parte fiind realizată angro.

„În anul curent, mai mult am comercializat-o prietenilor și rudelor, fiind o cantitate mai mică. Stupina pe care o am este amplasată la 6 km de la traseu, astfel că lipsesc toate comunicațiile cum ar fi lumina, apa. Îmi doresc să identific proiecte, programe de finanțare prin intermediul cărora să pot instala panouri solare. Am avut și câteva tentative de furt, așa că trebuie să întreprind măsuri ca să exclud aceste situații. La fel, îmi doresc să sap și o fântână, pentru că până la moment aduc apă din alte surse de la o distanță mare. Mă gândesc cum să pot să înmulțesc albinele, pentru că aceasta era un vis al soțului”.

Stupii pe care îi are în prisacă sunt etajați și pentru Larisa este mult mai ușor să realizeze lucrările necesare. 

„Pentru mine este mult mai ușor să realizez toate lucrările în stupii etajați. Feciorul mai mare, care are 9 ani, îmi este de mare ajutor și urmează ca el să continue lucru în prisacă, dar încă este mic și face după puterile sale. Este permanent lângă mine și aceasta îmi dă puteri”.

Atunci când au procurat mai multe utilaje au beneficiat și de subvenții din partea statului. 

„Cu circa 10 ani în urmă, când am procurat centrifuga și aparatul de descăpăcit am obținut subvenții din partea statului. Mai mult însă, nu am beneficiat de niciun ajutor”.

‹ adv ›

Au lucrat o perioadă peste hotare, dar a fost nevoită să revină acasă și cu regret nu au putut să participe la proiectul PARE 1+1, deși își doreau foarte mult și vedeau în aceasta un suport numai bun pentru a se dezvolta. Atunci, vedeau în apicultură un business, care să le asigure un trai decent. 

„Inițial, apicultura era un hobby, dar în timp a devenit o afacere care ne asigură cu venit. Încetul cu încetul, m-am molipsit de dragostea pentru albine. În esență este un lucru foarte plăcut. Deja, nu cred că aș putea să las totul și să plec. Mă simt bine și îngrijesc de albinile mele cu multă dragoste, mai mult, cred că anume ele mă țin acasă”. 

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›