Prima lege a agrochimiei este să-i dai solului cel puţin tot atât cât ai scos din el, altfel nu-i poţi nici măcar menţine fertilitatea şi în aceste condiţii nici producţiile nu au cum să fie ridicate.
Redresarea solului numai prin măsuri adecvate luate în urma unor ample studii pedologice ar mai putea frâna acest declin.
În ţara noastră, conţinutul solurilor în N, P, K, principalele elemente necesare nutriţiei plantelor, este cu mult mai mic decât cerinţele biologice acestora pentru realizarea unor producţii mari şi stabile.
În stratul arabil, conţinutul de fosfor mobil este de la 0,6 până la 6-8 mg/100 gr sol, iar a potasiului variabil de la 16 până la 50-60mg/100 gr de sol (după datele Biolab Test SRL a companiei „Bioprotect” și altor instituții).
În prezent, peste o jumătate din suprafaţa arabilă este slab şi foarte slab asigurată cu fosfor mobil, slab asigurată cu azot şi slab şi mediu asigurată cu potasiu mobil.
Avem un deficit pe 1,45 milioane de hectare aflate sub limita fertilităţii, sunt cei mai importanți factori limitativi ai producţiei şi mai ales ai calităţi producţiei.
Pentru a diminua riscurile și pentru a rămâne profitabili, fermierii trebuie să facă alegerile potrivite pe fiecare verigă a lanțului tehnologic, începând de la alegerea culturilor și fertilizanților și până la oportunitățile de valorificare.
Pornind de la acest aspect, am vrea să ne referim la două culturi – sfecla de zahăr şi cartoful.
Ele au un mare potenţial de producţie şi sunt mari consumatoare de elemente nutritive.
Consumul mediu pentru o tonă rădăcini plus 0,5 t frunze este de: 4,2 kg azot; 1,5 kg fosfor; 6,3 kg potasiu; 1,3 kg calciu şi 2,2 kg magneziu.
Pentru o producţie de 60 tone la ha rădăcini şi 25 t frunze care aparţin, sfecla consumă: 252 kg azot; 90 kg fosfor; 378 kg potasiu; 78 kg calciu şi 132 kg magneziu.
La formarea unei tone de tuberculi se cheltuie cca. 6 kg azot, 2 kg fosfor şi 10 kg potasiu. Pentru obţinerea a 35 t/ha de cartofi, exportul de elemente nutritive va constitui N- 210 kg/ha, P – 70 kg/ha şi K – 350 kg/ha.
Rolul îngrăşămintelor cu fosfor şi potasiu
Îngrăşămintele cu fosfor participă la edificarea substanţelor cu rol energetic şi la reacţiile chimice ce au loc în timpul fotosintezei, influenţează favorabil procesele de fructificare, precum şi transportul şi depozitarea glucidelor în rădăcini sau tuberculi; au rol în procesul de reproducere.
O nutriţie echilibrată cu fosfor măreşte rezistenţa plantelor la secetă, ger, scurtează parcurgerea anumitor stadii de vegetaţie în organogeneză, contrabalansează excesul de azot, favorizează înrădăcinarea.
Îngrăşămintele cu potasiu au rol în menţinerea echilibrului acido-bazic în celulă, în translocarea produselor de fotosinteză, în economia apei, măresc rezistenţa plantelor la secetă, ger, atacuri de boli şi dăunători.
Aplicarea îngrăşămintelor în doze mici sau în rapoarte neoptimale a elementelor de nutriţie nu asigură o recoltă mare şi de calitate bună, iar îngrăşămintele vor fi neeficiente.
Rolul fertilizanţilor în optimizarea agrochimică a solurilor este destul de importantă, mai ales fertilizanţilor ce conţin fosfor şi potasiu.
Etape tehnologice de aplicare a îngrăşămintelor minerale
- Fertilizarea de bază trebuie efectuată prin distribuţia uniformă a îngrăşămintelor pe suprafaţa solului şi încorporarea lor cu arătura.
Cantităţile de îngrăşăminte aplicate, odată cu executarea arăturii, reprezintă 0-40% din doza optimă economică de azot şi 65-100% din doza de P2O5 şi K2O.
La fertilizarea de bază se vor folosi îngrăşămintele complexe diamofosca 10:26:26 sau amofosul 11:44:0 sau 12:52:0.
Diamofosca are o proporţie a elementelor necesare mai convenabilă, pentru aceste culturi, în comparaţie cu amofosul care pentru obţinerea proporţiei necesare se va completa cu ajutorul îngrăşămintelor simple ce va cere cheltuieli suplimentare.
- Fertilizarea în perioada de pregătire a semănatului. Îngrăşămintele pot fi aplicate concomitent cu erbicidarea preemergentă. Încorporarea lor se face cu grapa sau discuitorul.
Cantităţile de îngrăşăminte aplicabile în această perioadă reprezintă 20-30% din doza optimă de azot şi 65-100% din doza optimă economică de P2O5 şi K2O, dacă aceste îngrăşăminte nu s-au aplicat la executarea arăturii.
De asemenea, se vor folosi îngrăşămintele complexe.
- Fertilizarea de pornire (starter) se execută concomitent cu semănatul (sau plantatul) în benzi, îngrăşământul introducându-se sub sămânţă sau lateral de rândul de sămânţă, la 5-6 cm.
Cantităţile de îngrăşăminte aplicabile la fertilizarea de pornire reprezintă 20% din doza optimă economică de azot şi 20-35% din doza de P2O5 şi circa 30% din doza optimă economică de K2O.
La fertilizarea de pornire se vor folosi îngrăşămintele complexe 10:26:26 sau 15:15:15.
Pentru solurile cu reacţie slab acidă se foloseşte îngrăşământul complex 11:44:0 sau 12:52:0 amofosul.
La fertilizarea de pornire se exclude ureea din cauza posibilităţilor de a vătăma tinerele plante în urma contactului cu amoniacul rezultat.
- Aplicarea îngrăşămintelor în perioada de vegetaţie. Este vorba de fertilizarea fazială prin care asigură plantelor doze de azot în perioada critică şi de consum maxim.
La culturile de sfeclă pentru zahăr şi cartofi se pot aplica în cursul perioadei de vegetaţie 2-3 fertilizări ale solului, concomitent cu executarea lucrărilor mecanice de întreţinere sau cu apa de irigaţie prin aspersiune.
La fiecare aplicare se foloseşte 15-20% din doza optimă de azot.
Pentru a evita prelungirea perioadei de vegetaţie a plantelor, aplicarea îngrăşămintelor cu azot în timpul vegetaţiei nu trebuie să depăşească momentul de consum maxim, iar cantitatea totală de azot nu va depăşi 50% din doza optimă economică.
- Fertilizarea de stimulare a plantelor se face cu soluţii de îngrăşăminte, concomitent cu lucrările obligate de erbicidare, combaterea bolilor sau dăunătorilor ori odată cu executarea lucrărilor de întreţinere.
La fertilizarea de stimulare se vor folosi îngrăşămintele complexe cu microelemente, care conţin mai multe elemente în diferite cantităţi și sunt solubile.
Ele reprezintă un supliment nutritiv eficient, care, totodată, are rol de prevenire si corectare a carențelor în nutriţia plantelor și pot fi solide sau lichide.
Îngrăşămintele complexe folosite la fertilizarea sfeclei pentru zahăr şi cartof au o serie de avantaje în comparaţie cu cele simple.
Au însuşiri fizico-chimice mai bune, sunt granulate sau prezintă cristale de culori diferite, sau neutralizată aciditatea echivalentă, nu sânt higroscopice, au un coeficient de folosire a elementelor nutritive mai ridicat.
Neajunsul folosirii acestor îngrăşăminte este conţinutul lor în elemente N, P sau K în proporţii fixe, care nu corespund cu necesităţile tuturor speciilor de plante, în toate fazele de vegetaţie şi pentru toate tipurile de sol.
În ultimul timp se obţin multe formule cu diferite rapoarte între elementele nutritive. În caz de neconcordanţă între raportul elementelor nutritive din îngrăşământ şi rapoartele necesare ce trebuie aplicate în sol sau foliar pentru nutriţia echilibrată a plantelor se poate corecta prin utilizarea de îngrăşăminte simple, cu ajutorul cărora se stabileşte raportul dorit.
Sortimentul principalelor îngrăşăminte complexe pentru sfecla de zahăr şi cartof
Fosfatul monoamoniacal (amofos)
Se produce în granule, prelucrate la suprafaţă cu substanţă activă, care le asigură friabilitate (împrăştiere) şi o păstrare bună la depozitare.
Componenţa granulelor:
- în mărime de la 5 până la 3 mm – 94,7%;
- de la 2 până la 1 mm – 5%;
- mai mici de 1 mm – 0,2%.
Este un îngrăşământ de culoare cenuşie. Se prezintă sub formă granulară, având o solubilitate înaltă. NH4H2PO4 – îngrăşământ mineral complex concentrat cu azot şi fosfor, ce conţine fosfor (P2O5) – 52%, azot (N) – 12%.
- Eficient pe toate tipurile de sol, pentru toate culturile agricole, unde fosforul este deficitar;
- Se foloseşte acolo unde sunt necesare elementele de azot şi fosfor în proporţia pe care o conţine sau se completează la proporţia necesară cu ajutorul îngrăşămintelor simple;
- Fiind un îngrăşământ universal, se foloseşte la fertilizarea de bază, odată cu semănatul precum şi pentru hrănirile suplimentare;
Este posibilă completarea lipsei de azot printr-un îngrăşământ simplu şi se aplică în următoarele doze medii optime-economice:
- ca îngrăşământ de bază P2O5 – 40 – 90 kg/ha;
- odată cu semănatul P2O5 –10 – 20 kg/ha;
- pentru hrănirile suplimentare P2O5 –30 – 60 kg/ha.
Având în vedere anumite caracteristici ale îngrăşământului şi în primul rând faptul că fosforul este mai greu solubil în apă şi are o mobilitate în sol redusă, el necesită să fie încorporat pe întreaga grosime a stratului arabil al solului (până la 20-25 cm adâncime).
Costul aplicării, transportului şi depozitării unei unităţi de substanţă activă, în comparaţie cu superfosfatul, este mai ieftin datorită concentraţiei sale mai ridicate în fosfor.
Amestecarea cu alte îngrăşăminte este posibilă înaintea încorporării în sol.
Diamofosca. Se produce în granule prelucrate la suprafaţă cu substanţă activă, care le asigură friabilitate şi păstrare bună la depozitare, higroscopic, diferit colorat.
Componenţa granulelor:
- în mărime de la 1 până la 4mm – 90%,
- mai mici de 1 mm – 3%,
- mai mici de 6 mm – 100%.
N10P26K26 – îngrăşământ mineral complex cu cele trei elemente nutritive principale, uşor accesibil pentru plante, cu conţinutul de azot (N) – 10 %, fosfor (P2O5) – 26% şi potasiu (K2O) – 26%.
- Îngrăşământ fiziologic neutru cu eficienţă înaltă;
- Este eficient pe toate tipurile de sol şi se aplică sub toate culturile;
- Se aplică pentru fertilizarea de bază, înainte de semănat, odată cu semănatul sau săditul şi pentru hrănirile suplimentare;
- Este uşor asimilat de către plante.
Doze medii optime-economice:
- ca îngrăşământ de bază P2O5 – 40 – 90 kg/ha;
- odată cu semănatul P2O5 –10 – 20 kg/ha;
- pentru hrănirile suplimentare P2O5 –30 – 60 kg/ha.
Fertilizarea în g/m2:
a) de bază
- pe solurile bogate în elemente nutritive – 30 – 40g;
- pe solurile sărace în elemente nutritive – 50 – 60g.
b) hrăniri suplimentare
- pentru sfecla de zahăr –25 –30 g;
- cartofi, legume – 20 – 25 g.
Amestecarea cu alte îngrăşăminte poate fi făcută din timp, nu se admite amestecarea cu uree.
Nitroamofosca (nitrofosca)
Se produce în granule, prelucrate la suprafaţă cu substanţă activă, care le asigură friabilitate şi o păstrare bună la depozitare.
Componenţa granulelor:
- în mărime de la 5 până la 3 mm – 60,5%;
- de la 2 până la 1 mm – 36,7%;
- mai mici de 1 mm – 2,8%.
Are o culoare roză sau alte culori asemănătoare. Se prezintă sub formă granulată având o solubilitate foarte ridicată.
Este uşor accesibilă pentru plante, conţine NPK 15:15:15, 17:17:17, reprezintă un îngrăşământ complex fără nitraţi.
Este eficientă pe toate tipurile de sol şi se aplică sub toate culturile, dar mai ales cele legumicole, cartofi şi sfeclă pentru zahăr.
Se aplică pentru fertilizarea de bază, mai ales în perioada de primăvară, înainte de semănat, odată cu semănatul sau săditul şi pentru hrănirile suplimentare.
Folosirea lui grăbeşte coacerea fructelor, contribuie la păstrarea în perioada de după recoltare.
- Doze medii optime-economice: a) ca îngrăşământ de bază P2O5 – 50 – 80 kg/ha;
b) odată cu semănatul P2O5 –10 – 20 kg/ha;
c) pentru hrănirile suplimentare P2O5 –30 – 45 kg/ha.
- Fertilizarea de bază (în g/m2) sub următoarele culturi:
- legume, cartofi – 30-50;
- sfecla pentru zahăr – 35-45.
- Fertilizarea suplimentară (în g/m2) se face de 1 – 2 ori sub culturile:
- sfecla pentru zahăr – 15-20;
- cartofi şi legume – 10-15.
Amestecarea cu alte îngrăşăminte poate fi făcută din timp, nu se admite amestecarea cu uree.
Fermierul trebuie să mai cunoască bine ce poate oferi solul
Pe baza cartărilor agrochimice se poate cunoaște oferta solului la un moment dat pentru că activitatea din sol este dinamică și se schimbă în permanență.
Aprecierea cu fosfor se face după conținutul în mg P2O5/100 g sol:
- slab aprovizionat la 2,1-4,0; mediu aprovizionat la 4,1-8,0 și bine aprovizionat 8,1-16,0.
La fel aprovizionarea cu potasiu – mg K2O/100 g sol:
- slab sub 8,0; mediu 8,1-16,0 și bine aprovizionat 16,1-24,0.
Dintre elementele nutritive fosforul este unul dintre cele mai importante elemente pentru culturile agricole.
Rezervele acestui element în solurile Republicii Moldova constituie cca 10 t/ha, în stratul de 1 m. Totodată, apare necesitatea de a încorpora anual doze mici de fertilizanţi cu fosfor.
Pentru creșterea mobilităţii fosforului din sol se practică aplicarea unor îngrășăminte fiziologic acide, a unor deșeuri zootehnice şi industriale cu reacţie acidă.
De asemenea, se cresc culturi capabile să solubilizeze fosfaţii din sol. Unele culturi agricole (lupinul, muștarul, hrișca, varza) au capacitate mare de solubilizare a fosfaţilor din sol.
Astfel de culturi pot fi crescute fără a aplica îngrăşăminte cu fosfor, obţinând recolte înalte. Alte culturi agricole (mazărea, soia, lucerna, trifoiul, secara, porumbul) mai slab, dar totuși pot utiliza parţial acest element din sol.
Mobilizarea fosforului poate fi efectuată prin acidularea solurilor, aplicarea sulfului și a îngrășămintelor bacteriene.
Bibibliografie:
- Gumovschi A. Manualul fermierului pentru culturile de câmp. Vol. II, Chişinău, 2022.
- Pripa G. Problema fosforului în agricultura Republicii Moldova, Akademos 3/2018, p. 48-53
Citește și despre Fertilizarea rapiței de toamnă. Norme, perioade recomandate.
Comentarii