Prin fertilizare se urmăreşte completarea nevoilor plantelor de substanţe nutritive care nu se află în sol, în cantităţi suplimentare, sub formă asimilabilă.
Atunci când nu fertilizăm sau când lucrarea nu se face corect, ca şi la om, apar boli de nutriţie specifice, care afectează calitatea şi cantitatea producţiei agricole.
Ca regulă generală, în cazul elementelor cu mare mobilitate în plantă, simptomele vizuale de carenţă apar întâi pe frunzele de la baza plantei şi se răspândesc de jos în sus pe plantă sau lăstari.
La elementele cu mobilitate redusă sau imobile în plantă, cum sunt majoritatea microelementelor, precum borul, cupru, fierul, manganul, molibdenul, zincul, chiar şi calciul sau sulful, simptomele vizuale apar întâi pe vârful plantelor, afectează frunzele tinere şi inflorescenţele şi se răspândesc de sus în jos.
Cum influențează un element asimilarea altuia
Pentru fertilizarea corectă producătorii agricoli trebuie să cunoască sinergismul și antagonismul elementelor nutretive din sol și anume interacţiunea între elemente referitoare la asimilarea lor de către plante.
Calciul (Ca), spre exemplu, are un rol important pentru asimilarea multor elemente, dar este un antagonist al elementelor mangan (Mn), zinc (Zn) şi bor (B).
Motivele pentru această situaţie sunt legate de: posibilitatea sedimentării acestor elemente cu carbonat de calciu, influenţa calciului asupra pH-ului soluţiei din sol sau absorbţia elementelor de către particulele de carbonat de calciu în sol.
Calciu (Ca) şi bor (B) sunt conectate printr-o linie continuă cu aceeaşi direcţie, cea care arată faptul că, elementul calciu (Ca) poate bloca asimilarea borului (B). Acest fapt este valid pentru soluri cu conţinut ridicat de calciu (Ca).
În ciuda faptului că, la probele efectuate, unele soluri arată un conţinut de bor (B) suficient, la aplicarea foliară a borului, plantele „răspund” cu un grad ridicat de asimilare.
Aceasta se întâmplă pentru că borul (B), disponibil în sol, este inaccesibil pentru plante din cauza antagonismului cu calciul (Ca).
Iată de ce interpretarea corectă a analizei solului în asemenea cazuri este foarte importantă. Dacă pur şi simplu relatăm conţinutul de bor (B) în sol, fără a ţine cont de alţi factori, aceasta poate provoca pierderi de recoltă.
Citește și despre Fertilizarea roșiilor pe vârste. Rețete de îngrășăminte ce pot fi produse acasă.
Fertilizarea cu îngrășăminte foliare
Prin aplicarea îngrăşămintelor se urmăreşte, totodată, sporirea producţiei din punct de vedere cantitativ şi calitativ, precum şi ridicarea stării generale de fertilitate a solului.
O importanţa deosebită în fertilizarea culturilor agricole o deţine fertilizarea foliară.
Fertilizarea suplimentară pe cale foliară în timpul vegetaţiei, cu soluţii complexe de substanţe nutritive, se înscrie în agricultura durabilă ca o măsură principală de ameliorare a nutriţiei plantelor în condiţii de protecţie ecologică.
Fertilizarea foliară are o importanţă deosebită în asigurarea nutriţiei cu microelemente, atât la culturile intensive, cât şi la celelalte culturi aflate pe soluri deficitare în microelemente, datorită capacităţii puternice de asimilare prin frunze a elementelor nutritive.
Mai multe detalii despre Când se aplică îngrășămintele foliare naturale și care este rolul acestora pe acest link.
De ce depinde eficiența îngrășămintelor foliare
Eficienţa acestei metode de fertilizare diferă considerabil şi în legătură cu vârsta plantelor şi a organelor vegetative, cu asigurarea nutriţiei minerale pe cale radiculară şi cu specia plantelor.
Fertilizarea pe cale foliară a culturilor cu îngrăşăminte complexe solubile nu înlocuieşte fertilizarea obişnuită în sol, care trebuie să fie suficientă cantitativ şi echilibrată compoziţional, potrivit cu cerinţele culturilor, producţiile scontate şi starea agrochimică a solului.
Avantajele aplicării îngrășămintelor foliare
Aplicarea îngrăşămintelor foliare prezintă o serie de avantaje si anume:
- aproape toate elementele pot fi asimilate prin frunze;;
- se aplică în cantităţi mici;
- au acţiune rapidă;
- se pot corecta carenţele în mod rapid;
- sunt uşor solubile în apă;
- nu provoacă arsuri;
- majoritatea produselor sunt miscibile (compatibile, adică se pot amesteca) cu substanţe de combaterea cât şi îngrăşarea.
Îngrăşămintele foliare sunt soluţii complexe cu macro şi microelemente esenţiale în nutriţia plantelor (N, P, K, Ca, Mg , Cu, Zn , S, B, Mo, Co), precum şi substanţe organice, enzime, hormoni vegetali, acestea administrându-se sub formă de soluţii diluate, prin pulverizare pe plante.
La aplicarea foliară dispare problema legată de antagonismul elementelor în sol. De exemplu, aplicarea foliară de bor (B) la soluri cu conţinut ridicat de calciu (Ca), nu are efect de blocare a borului (B), astfel că acesta devine accesibil pentru cultură.
Introducerea îngrăşămintelor pe bază de nitraţi la grâu provoacă inhibarea asimilării cuprului (Cu) din sol, iar aceasta, pe de altă parte, măreşte susceptibilitatea culturii la căderea (culcarea) pe sol.
Aplicarea foliară a cuprului poate compensa carenţa acestui microelement şi poate ameliora rezistenţa grâului împotriva căderei (culcării) pe sol.
La porumb, fertilizarea accentuată cu îngrăşăminte pe bază de fosfor inhibă puternic asimilarea zincului (Zn), care este de o importanţă vitală pentru această cultură.
Introducerea zincului sub formă de îngrăşământ foliar compensează carenţa acestui microelement pentru cultură. Aplicarea îngrăşămintelor foliare se realizează în funcţie de stadiul de vegetaţie al plantelor.
În ceea ce priveşte fertilizarea foliară la culturile păioase, aceasta se aplică la înfrăţire, înaintea formării spicului, în timpul formării boabelor, determinând sporuri de producţie cuprinse între 15 şi 45%.
Administrarea ureei la culturile păioase
Dintre tipurile de îngrăşăminte foliare utilizate la cereale păioase sunt şi cele cu azot – şi anume ureea CO(NH2)2, care este un îngrăşământ fiziologic neutru.
În cea ce priveşte alte forme de îngrăşăminte cu azot, cum este nitratul de amoniu şi sulfatul de amoniu, ele măresc într-o anumită măsură indicii calităţii boabelor, însă provoacă arsuri, care micşorează roada, din care cazuri aceste forme de îngrăşăminte nu sunt de dorit să fie folosite ca îngrăşăminte foliare.
Îngrăşămintele cu azot sporesc la boabele de grâu proteina cu 0,5-2% şi glutenul cu 2-5%. De asemenea, se modifică favorabil raportul dintre diferiţi aminoacizi esenţiali din proteine. Creşte conţinutul în triptofan, tirozină, lizină şi cistină.
Ca îngrăşământ foliar lichid cu azot se foloseşte şi „Plavul” NH4(NH2)2CO! H2O sau KAS (карбамидно-аммиачная смесь), care se prepară din uree şi nitratul de amoniu în componenţa căruia întră 30-32% de azot şi 0,3% amoniac liber.
Prepararea acestui îngrăşământ se poate face şi în condiţiile de gospodărie, amestecând 37 kg de azotat de amoniu (NH4NO3) cu 40 kg de uree (CO(NH2)2) şi adăugând 2 l de apă amoniacală de 25% şi 18 l H2O.
Fertilizarea foliară sau de stimulare cu soluţii de îngrăşăminte pe plante se face concomitent cu lucrările tehnologice obligatorii ca:
- erbicidarea;
- prevenirea bolilor foliare;
- combaterea dăunătorilor sau odată cu executarea lucrărilor de întreţinere.
Prin aceasta se aplică la cerealele păioase cantităţi suplimentare de azot sub formă de uree dizolvată în soluţia de erbicid sau în soluţia preparatelor de prevenire a bolilor foliare şi respectiv de combatere a ploşniţei.
Pe lângă uree se pot adăuga cantităţi corespunzătoare de microelemente şi substanţe organice fiziologice active, cu scopul intensificării metabolismului plantelor.
Această tehnică va fi folosită şi în cazul tratării curative a unor dereglări ale metabolismului plantelor provocate fie de insuficienţa, fie de excesul unor elemente nutritive în plante.
La folosirea soluţiilor de uree şi a preparatelor complexe de stimulare a metabolismului plantelor prin aplicarea pe frunze se va acorda atenţie compatibilităţii fizice şi chimice a acestora cu soluţia substanţelor fito-farmaceutice folosite (erbicide, insecticide etc.).
Concentraţia ureei în soluţia de pesticid va fi diferenţiată în raport cu planta de cultură şi temperatura aerului.
Astfel, la cultura grâului şi orzului de toamnă, aflate în faza de formare a paiului, concentraţia de uree admisă este de maximum 8%, când temperatura aerului este de 15°C, şi de 6% când temperatura este mai mare de 15°C.
Alte culturi, ca porumbul, floarea soarelui, cartoful, soia, tomatele şi altele, tolerează ureea pe frunze numai în concentraţii mai mici de 2,5% în soluţie.
Pentru fertilizarea foliară pot fi utilizate, mai ales la cerealele păioase tipuri de îngrăşăminte noi: Fertililly, Bionat, Folplant 011, 411, 231, Biodor, Ecofert, Nutrivit 20-20-20, Basfoliar 36 Extra și altele, folosite în concentraţii cuprinse între 0,2 şi 1,5%.
Generalizînd, vom menţiona că eficienţa fertilizării pe cale foliară şi cuantumul sporurilor de recoltă cresc odată cu numărul aplicărilor de îngrăşăminte foliare pe plantă.
Îngrăşămintele foliare sunt destinate fertilizării suplimentare, prin aceasta urmărindu-se completarea elementelor nutritive aflate în cantităţi insuficiente şi atenuarea efectelor de stres produse de factorii nefavorabili ai vegetaţiei.
Practicile de fertilizare trebuie să se înceapă de la cerinţele plantelor şi de la cunoaşterea solului, ceea ce presupune studii de specialitate, de asemenea se cere cartarea agrochimică, care să fundamenteze fertilizarea şi amendarea.
Astfel de studii se fac periodic, în funcţie de categoria de folosinţă, o dată la cel puțin 5 ani.
Clik aici pentru a afla despre Sisteme de fertilizare în asolament. Recomandări.
În concluzii ne referim la principiul 4R, care este un concept ce se referă la aplicarea nutrienţilor potriviţi, în cantitatea potrivită şi la momentul şi locul potrivit, astfel încât agricultura să se realizeze într-o manieră sustenabilă.
Acesta este principiul după care ar trebui să ne ghidăm atunci când se administrează foliar îngăşămintele complexe cu microelemente.
Bibliografie:
- Gumovschi A. Manualul fermierului pentru culturile de câmp. Partea I. Chişinău, 2021, 284 p.
- Toma S., Gumovschi A., Andrieş S., Babuc V.,ş.a. Aplicarea îngrăşămintelor în agricultura durabilă. Chişinău, Ştiinţa, 2008, 214 p.
Mai multe informații despre Bune practici pentru a evita poluarea cu nitrați a apelor, pe acest link.
Comentarii