‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 23 decembrie, 2024
2.7 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleFOTO. Cum decurg lucrările de reabilitare a sistemelor de irigare Lopatna și Jora de...

FOTO. Cum decurg lucrările de reabilitare a sistemelor de irigare Lopatna și Jora de Jos

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Peste o mie de fermieri din raionul Orhei vor avea acces la apa pentru irigare datorită reabilitării sistemelor de irigare Jora de Jos și Lopatna efectuate din fondurile Guvernului SUA în cadrul Programului Compact. Pentru a se informa despre derularea lucrărilor de construcție la cele două sisteme viceambasadoarea SUA Kara McDonald însoțită de ministrul agriculturii Vasile Bumacov, directorul executiv al Fondului Provocările Mileniului Moldova Valentina Badrajan și reprezentanții Corporației Provocările Mileniului și ai administrației publice locale au efectuat o vizită pe șantierele de construcție la sistemele de irigare, informează FPM Moldova.

Reabilitarea sistemului de irigare Lopatna a demarat în toamna anului 2013 și urmează să fie încheiată în noiembrie 2014, astfel încît în sezonul agricol din anul 2015 antreprenorii vor putea beneficia din plin de irigarea terenurilor. După reabilitare sistemul de irigare Lopatna va fi unul modern și eficient și va permite irigarea a peste 500 de hectare, prelucrat de circa 530 de fermieri. Sistemul de irigare Jora de Jos a început să fie reconstruit în primăvara anului curent, iar lucrările vor dura pînă în luna iulie 2015. Acest sistem va oferi posibilități de irigare a circa 1200 de hectare de teren agricol, care în prezent este prelucrat de peste 600 de fermieri.

FPM Moldova
FPM Moldova

În discursul său, înaltul oficial american Kara McDonald a menționat că reabilitarea celor două sisteme de irigare reprezintă aproximativ 15 milioane dolari din investiția de 123 milioane dolari a poporului american oferită pentru promovarea și facilitarea procesului de tranziție la agricultura de valoare înaltă în Moldova. Suntem siguri că acest efort va fi de succes pentru că noi credem că fermierii moldoveni, care vor dispune de mijloacele și oportunitățile potrivite pot și vor putea concura.

‹ adv ›

Prezent la eveniment, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare Vasile Bumacov a declarat că investițiile Guvernului SUA în cadrul sistemelor de irigare din țara noastră vor spori competitivitatea produselor agricole autohtone, oferind garanții pentru fermierii care cultivă fructe și legume și îi vor face mai puțin vulnerabili în fața secetei. La rîndul său, directorul executiv al FPM Moldova Valentina Badrajan a asigurat pe cei prezenți la eveniment că reabilitarea sistemelor de irigare a fost încredințată unor companii care au o vastă experiență în domeniu și calitatea lucrărilor și echipamentelor este riguros monitorizată, atît de compania de supraveghere, precum și de FPM Moldova. Totodată, V.Badrajan a spus că reabilitarea sistemelor de irigare va genera noi investiții care vor aduce venituri mai mari producătorilor agricoli.

FPM Moldova
FPM Moldova

Proiectul tehnic de reabilitare a sistemelor de irigare prevede instalarea a rețelei noi de țevi confecționate din polietilenă cu densitate înaltă și inox, care vor substitui țevile din azbest, care nu mai corespund cerințelor tehnice și de mediu. Totodată, sunt reconstruite stațiile de pompare dotate cu pompe performante și echipament electric care va permite funcționarea sistemului cu costuri reduse pentru consumul de energie și flexibil la necesitățile de apă ale agricultorilor, instalarea sistemelor de aspirație a apei cu protecția populației piscicole etc.

Atît șistemul de irigare Lopatna, cît și sistemul de irigare Jora de Jos au fost construite în anii 70 ai secolului trecut, dar pînă în prezent nu au fost supuse reconstrucției și modernizării. În prezent aceste sisteme erau parțial funcționale și permiteau irigarea doar a circa 30-50 de hectare, cauzînd pierderi enorme de apă din cauza rețelei defectate și costuri exagerate pentru consumul de curent electric.

‹ adv ›

Actualmente, FPM Moldova are semnate contracte în valoare totală de circa 80 de milioane USD pentru reabilitarea a 10 sisteme de irigare (6 sisteme de irigare pe Nistru: Criuleni, Lopatna, Jora de Jos, Puhăceni, Roşcani şi Coşniţa și 4 sisteme de irigare pe Prut: Blindești, Grozești, Leova și Chircani-Zîrnești).

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›