‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
miercuri, 18 decembrie, 2024
5.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleIgor Popov, fermier: Implementăm tehnologia Strip-Till. Avem schimbări pozitive, dar și provocări

Igor Popov, fermier: Implementăm tehnologia Strip-Till. Avem schimbări pozitive, dar și provocări

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Tot mai mulți fermieri sunt orientați spre implementarea unor tehnologii alternative de lucrare a solului, care l-ar perturba mai puțin, iar una dintre acestea este tehnologia Strip-Till. 

Fermierul Igor Popov din satul Dângeni, raionul Ocnița, acum doi ani, a început să testeze eficiența lucrării solului în benzi.

Deși susține că este încă prea devreme pentru a vedea toate avantajele acestei tehnologii, deja în toamna anului 2023, a observat primele schimbări în biota solului. 

‹ adv ›

Pe lângă faptul că lucrările minime permit o mai bună conservare a apei în sol și devin din ce în ce mai necesare în contextul secetelor frecvente, necesitatea reducerii costurilor de producție au impus o astfel de abordare. 

„Nu avem o mare experiență în domeniul agriculturii conservative, însă am experimentat sistemul Strip-Till la culturile de grâu, rapiță, orz și soia.

Toamna anului 2023 a fost al doilea an de când realizăm semănatul la culturile de grâu, rapiță, orz după tehnologia Strip-Till. Observăm deja primele schimbări pozitive în ceea ce ține structura solului.

Astfel că, am fost surprins să văd, la semănatul rapiței de toamnă, un număr mare de râme în sol. Respectiv, acesta este primul factor pozitiv pe care am reușit să-l obținem datorită tehnologiei Strip-Till”, povestește Igor Popov.

Printre avantajele tehnologiei Strip-Till comparativ cu tehnologia clasică se numără:
  • reducerea cantități de motorină;
  • majorarea productivității cu până la 25%;
  • reducerea consumului de îngrășăminte;
  • îmbunătățirea activității microorganismelor din sol;
  • micșorarea costurilor de întreținere a tehnicii și achitare a forței de muncă.

Pe lângă cereale, Igor Popov mai cultivă și legume, sfeclă de zahăr, respectiv pe aceste suprafețe tehnologia impune realizarea lucrării solului. 

Totodată, tânărul susține că trebuie luate în calcul toate aspectele atunci când producătorul agricol decide să treacă la agricultura conservativă. 

„Ca să pot implementa sistemul pe toată suprafața, ar trebui să renunț la anumite culturi din asolament, ceea ce nu pot face la moment.

În plus, pentru a trece cultura de floarea-soarelui și porumb în sistemul No-Till, Strip-Till trebuie să achiziționez tehnica corespunzătoare. Din moment ce suntem într-o perioadă de criză, nu ne putem permite să reînnoim sau să modernizăm parcul de tehnică”.

‹ adv ›

Folosirea rațională și păstrarea apei din sol este esența oricărui tip de agricultură și oferă plus valoare, a mai adăugat Igor Popov.

„Personal am observat, fie și în condițiile unui an destul de problematic, cu secetă, în câmpurile unde, după cultura de grâu, nu a fost lucrat solul, au fost lăsate toate resturile vegetale la suprafață, temperatura solului era mult mai mică decât pe loturile unde a fost făcută afânarea și semănată rapița în sistem convențional.

Respectiv, resturile vegetale au servit drept o umbrelă pentru supraîncălzirea solului”.

Principalele efecte pozitive pe care a reușit să le remarce producătorul după doi ani de trecere de la agricultura tradițională la cea conservativă sunt: resturile vegetale protejează solul, se păstrează mai bine umiditatea, se observă o structură mai bună a solului. 

Totodată, fermierul atrage atenția și asupra apariției a noi provocări odată cu implementarea unor sisteme alternative. 

„O problemă cu care ne-am confruntat noi a fost că din cauza resturilor în cantități mai mari, avem loturi unde au apărut rozătoarele.

Respectiv, este un moment asupra căruia trebuie să lucrăm, mai ales că preparatele chimice contra rozătoarelor, care se foloseau anterior, nu mai sunt la fel de eficiente sau au fost radiate din registru”. 

‹ adv ›

Citiți mai multe despre Controlul rozătoarelor în sistemul No-till.

Un alt aspect menționat de Igor Popov se referă la faptul că prețul utilajelor și a tehnicii necesare, fie No-Till, Strip-Till, Mini-Till sunt foarte mari. 

„O semănătoare Strip-Till trebuie să fie agregată la un tractor mult mai puternic decât o semănătoare clasică.

Aici vorbim despre investițiile pe care trebuie să le suporte un fermier ce alege agricultura conservativă, adică nu doar în utilaje, dar și într-o tehnică mai modernă”.

În anul 2023, fermierul a cumpărat o semănătoare de tip Strip-Till, cu suportul oferit în cadrul Proiectului MAC-P, despre care spune că este binevenit, mai ales pentru tinerii fermieri, cei care își încep abia activitatea.  

„Pot să spun că este destul de ușor să beneficiezi de suportul oferit în cadrul acestui Proiect, cu atât mai mult cu cât nu este vorba despre acte complicate, fiind un proiect care are ca scop să diminueze costurile investiției”.

Fermierul spune că, doar în doar doi ani nu se poate restabili tot ceea ce s-a distrus de-a lungul timpului, respectiv va continua să experimenteze și să adapteze tehnologia după condițiile din propria gospodărie.  

„În general, cantitatea de precipitații este aceeași, doar că periodicitatea este foarte diferită, astfel că, trebuie să ne gândim la posibilitatea de a păstra apa și de a o folosi mult mai eficient. Totodată, un factor extrem de important este aspectul economic și impactul asupra culturilor. 

Am trecut prin perioada în care combustibilul s-a scumpit foarte mult și am constatat că rentabilitatea economică la o cultură semănată în sistemul No-Till, Strip-Till, Mini-Till este mai mare.

Țin să remarc că, chiar dacă se obține o recoltă mai mică (200-300 de kg) în cazul sistemului Strip-Till sau No-Till, în schimb cheltuielile suportate sunt mai mici și rentabilitatea este mai mare.

În plus, la costurile de lucrare a solului, dacă mai adăugăm și uzura tehnicii și a agregatelor, obținem o rentabilitate dublă în sistemele conservative”. 

Agricultura conservativă oferă posibilitatea de a păstra umiditatea în sol, ceea ce este un factor extrem de important, a concluzionat Igor Popov.

„Trebuie să nu uităm că într-un corp sănătos este o minte sănătoasă, așa este și în cazul solului care este un organism viu, ce trebuie menținut și îngrijit, astfel încât să fie capabil să gestioneze singur procesele și să devină mai puțin vulnerabil în fața schimbărilor climatice”. 

Acest articol face parte din campania de promovare a managementului durabil al terenurilor, realizată în parteneriat cu Proiectul Agricultura Competitivă în Moldova (MAC-P).

Proiectul MAC-P, finanțat de Banca Mondială și Fondul Global de Mediu, este dedicat creșterii competitivității agriculturii moldovenești și promovării practicilor agricole sustenabile. În cadrul Programului de granturi post-investiționale destinate managementului durabil al terenurilor, producătorii agricoli care au investit în echipamente și utilaje agricole ce asigură conservarea și îmbunătățirea solurilor (no-till și strip-till) pot beneficia de granturi în valoare de până la 10 000 dolari SUA. Mai multe detalii despre Programul de granturi sunt disponibile pe site-ului Unității Consolidate pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Agriculturii, finanțate de Banca Mondială – www.capmu.md.”

‹ adv ›
‹ adv ›

3 Comentarii

  1. Lasati-va de aiureli! Aceste tehnologii servesc doar producătorilor de utilaje scumpe și celor ce produc ierbicide , pt ca aceste rehnologii influențează imburuienarea.

  2. În perioada actuala, însăși situația financiara a fermierilor impune grija pentru un consum mai redus de motorina, dar de ideile acestea absurde ( no til, strip till) chiar nu este nevoie, cel puțin pentru fermierii cu experienta

    • Bună ziua, fiecare alege ceea ce i se potrivește mai bine. Tendința, cu toată împotrivirea, este clară. Pentru dvs e o prostie să se investească în No-till, iar pentru fermierii care implementează tehnologia cu succes să se tărăgăneze trecerea către aceasta.

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›