‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 20 decembrie, 2024
6.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleÎngrijirea vițeilor după fătare, înțărcarea

Îngrijirea vițeilor după fătare, înțărcarea

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Creșterea rațională a tineretului taurin de reproducție constituie o problemă cardinală de tehnologie, cu implicații mari asupra înmulțirii, ameliorării, și eficienței economice în exploatarea lor. 

În subperioada fatală, care durează de la a 61-a zi de viață a embrionului până la nașterea vițelului, au loc procese de transformări calitative și, totodată, esențial se majorează masa corporală, ultimele 2 luni a perioadei embrionare sporul zilnic reprezentând 300-400 g.

La vârsta de 5 luni masa fătului reprezintă 2-4 kg, la 7 luni 12-16 kg și la naștere vițeii au 25-40 kg, în dependență de rasă.

‹ adv ›

Dezvoltarea de după naștere se clasifică în următoarele perioade: nou născut (de colostru), de lapte, creșterii intensive și maturității sexuale, formării intensive a productivității, maturității și activității funcționale maxime, îmbătrânirii. 

Îngrijirea vițeilor după fătare

În perioada de nou-născut se schimbă brusc condițiile de viață a organismului (alimentația, respirația, circulația sângelui, reglarea temperaturii corpului).

La condițiile noi de viață, vițelul se adaptează în 7-10 zile, în aceasta perioadă are importanță prevenirea îmbolnăvirii vițelului de diferite boli.

‹ adv ›

Importanță deosebită are administrarea colostrului imediat după nașterea vițelului, ceea ce contribuie la îmbogățirea organismului cu imunoglobuline, vitamina A, ridică rezistența la bolile organelor digestive. 

În perioada de alăptare nutrețul de bază este laptele care treptat se înlocuiește cu nutrețuri vegetale. La sfârșitul perioadei de alăptare, aceste furaje predomină în rație.

Perioada de alăptare durează între 2-6 luni si este condiționată de cantitatea de lapte administrat vițeilor. Țesutul muscular crește mai intensiv în primele 14 luni după nașterea vițelului. 

‹ adv ›

Pentru fătarea vacilor și întreținerea vieților nou-născuți, în primele 10-15 zile, la ferme se construiesc maternități, iar pentru perioada de alăptare, adăposturi speciale.

În aceste adăposturi trebuia sa se respecte cu strictețe cerințele sanitar-veterinare.

Citește aici despre Cum hrănim vițeii la diferite vârste pentru creștere rapidă.

Trebuie să se asigure condiții optime de microclimat, temperatura în timpul iernii 17-20⁰C, umiditatea relativă a aerului de 70%, viteza curenților de aer de 0,1 m/s, conținutul în bioxid de carbon nu mai mult de 0,15%, amoniacului de 10 mg/m³ și luminozitatea trebuie sa fie corespunzătoare. 

Întreținerea vițeilor în cuști individuale. Această tehnologie a fost aplicată în multe ferme din republica noastră. Vițeii sunt trecuți în cuști după perioada colostrală și sunt ținuți până la vârsta de 2,5-3 luni.

Cuștile sunt confecționate din lemn și prezintă 2 zone, cușca propriu-zisă și padocul. Cușca propriu-zisă are lungimea de 1,5m, lățimea de 1,2m și înălțimea de 1,1m.

Citește și creșterea bivolilor în regim de fermă, producția de lapte, carne.

Indiferent de sezonul anului în cușcă se pune un strat de paie care se completează la necesitate. În padoc, unde viței au acces liber se asigură cca 2m², se amplasează ieslea pentru fân, suportul pentru găleata de alăptare și adăpare și găleata pentru concentrate. 

Înțărcarea vițeilor constă în sistarea administrării laptelui în hrana vițelului. Condiția de bază pentru înțărcare este obișnuirea timpurie cu consumul de nutrețuri vegetale, astfel încât vițelul să-și poată asigura întregul necesar de substanțe nutritive, fără ca lipsa laptelui în hrană să se resimtă în procesul de creștere și dezvoltare.

La înțărcare vițelul trebuie să poată consuma 1-2kg de nutreț fibros, 1,5-2 kg de concentrate și 4-5 kg de nutrețuri suculente.

Înțărcarea vițeilor se realizează în 3 etape: timpurie, precoce și tardivă. Vârsta de înțărcare diferă în funcție de condițiile asigurate in perioada de alăptare, de destinația vițelului și de tehnologia de exploatare. 

Înțărcarea timpurie se realizează la vârsta de 35-60 de zile și numai în unitățile care dispun de condiții foarte bune de hrănire și întreținere.

În general, se practică în unitățile specializate pentru producerea cărnii, nicidecum pentru creșterea tineretului de prăsilă. 

Înțărcarea precoce sau normală, este aplicată in creșterea vițeilor din rasele de lapte și mixte, destinate pentru prăsilă. Această se face în mod obișnuit la 90 de zile

Înțărcarea tardivă se folosește, îndeosebi, în sistemul de alăptare naturală. Înțărcarea se realizează la 5-6 sau 8 luni, fiind aplicată la creșterea vițeilor din rasele de carne și sporadic pentru viței de mare valoare din rasele de lapte destinați pentru reproducție.

Află aici Sfaturi utile. Întreținerea vițeilor în perioada rece.

Odată cu înțărcarea se face și separarea pe sexe, formând grupe de tăurași și de femele. 

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›