‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 27 decembrie, 2024
0.5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageAfaceriIrina Carauș: Am construit un sistem de irigare pentru livadă. Fructele vindem în baza...

Irina Carauș: Am construit un sistem de irigare pentru livadă. Fructele vindem în baza contractului

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Irina Carauș din Negurenii Vechi, raionul Ungheni poate fi un simbol al femeii energice, responsabile și curajoase de la țară. Este agricultor cu acte în regulă, iar sprijinul de nădejde este soțul ei, alături de care dezvoltă afacerea.

Domeniile în care activau soții Carauș, Irina – jurist de profesie, iar soțul profesor de fizică și matematică, s-au dovedit a fi străine pentru ei.

Ambii fiind de la țară, de pe malul Prutului, aveau o pasiune aparte pentru agricultură. Și pentru că s-au regăsit în această sferă, au transformat iubirea pentru domeniul agrar într-o activitate economică.

„Am început să activăm în domeniu în anul 2006. Suntem ambii de la țară. Eu sunt de la Gherman, de pe malul Prutului, unde toți se ocupă cu creșterea legumelor și a viței-de-vie. Pasiunea mea este să fac vin, să cresc fructe, legume. Încă de mică am lucrat în seră. Am studiat dreptul, iar soțul este pedagog, învățător de fizică, matematică, muncă și prelucrarea lemnului. Ambii am activat doar câte patru ani în aceste domenii, dar nu ne-am regăsit”.

‹ adv ›

În prezent, lucrează 18 ha de livadă și 18 ha de pământ arabil semănat cu floarea-soarelui, porumb și grâu.

Familia Carauș sunt printre beneficiarii concursului organizat de Grupul de Acțiune Locală GAL „Movila Măgura”, finanțat de Federația Agricultorilor din Republica Moldova FARM, cu ajutorul căruia au construit un sistem de irigare necesar livezii, în special pe timp de secetă.

„Contribuția GAL a fost de 29.500 de lei și conform contractului, 29.500 este contribuția proprie. De fapt, contribuția proprie a fost cu mult mai mare, deoarece am făcut și alte achiziții. Am depășit suma indicată în contract, pentru că am fost nevoiți să cumpărăm și un butoi mare”.

„Am avut foarte mari cheltuieli anul trecut. De la secetă a suferit livadă. Ca să ne menținem, pompam apă cu tractoarele, din iaz. Am stropit livada în trei zile, iar anul acesta cu ajutorul acestui sistem de irigare, doar într-o zi. Am udat anul trecut de două ori, dar cu foarte mari cheltuieli”.

Anul trecut au stabilit contracte cu 2 fabrici de procesare, iar altă parte din fructe le exportă tot în baza.

‹ adv ›

Soții Carauș nu se opresc aici, își doresc să dezvolte o zonă agro-turistică, unde să vină vizitatori din întreaga țară, dar și de peste hotarele ei. Aceștia au un plan și un vis, își doresc că contribuie la dezvoltarea mediului rural. contractelor.

„E o idee care de mulți ani mocnește. Aici e o clădire cu două etaje, are aproximativ 700 metri pătrați și încă 100 de metri subsol. A fost cândva grădiniță, construită în anul 1985 de colhoz, iar mai târziu a fost dată la cota valorică. Noi am procurat-o de la cotași. Dorim să deschidem ceva, dar nu știm exact ce. Să fie o bază turistică, cu totul asigurat – cazare, restaurant și loc pentru distracții. Turiștii vor putea merge la pescuit, la Movila Măgura, la muzeul satului, care este amplasat în gimnaziu”.

Irina Carauș spune că în agricultură trebuie să se implice oamenii care iubesc sectorul.

Roadele muncii se văd la sfârșit de an – septembrie, octombrie, noiembrie. 

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›