Locul porumbului în asolament: Ce culturi sunt premergători buni

Porumbul a ajuns a fi cea mai cultivată cultură în condițiile țării noastre. Acest fapt se datorează atât recoltelor mari oferite per hectar, cât și faptului că porumbul a ajuns a fi cultivat deseori în monocultură.

Cu toate acestea, secetele tot mai frecvente din ultimii ani denotă necesitatea de a alege culturile ce urmează să le semănăm rațional, respectând principiile asolamentului.

Porumbul este lider în extragerea azotului, sulfului, zincului și manganului. De aceea, cerințele față de asolament trebuie să fie respectate cu strictețe. Acesta mai este numit „un indicator al deficienței de microelemente, azot, fosfor și magneziu”, iar simptomele sunt clar vizibile pe suprafața frunzelor:

Cele mai potrivite culturi premergătoare pentru porumb:

*premergător – cultură semănată în anul precedent pe aceeași solă. 

• culturi cerealiere și leguminoase;
• mazărea, soia, mazărea de nutreț, năutul;
• pajiștile artificiale anuale și bienale;
• îngrășămintele verzi.

Atenție la cultivarea cerealelor după porumb pentru grăunțe în raioanele cu umiditate sporită, se pot dezvolta boli precum fuzarioza și micotoxine.

Spre regret, culturile indicate sunt mai puțin cultivate de către producătorii autohtoni din mai multe motive. Alte culturi premergătoare recomandate pentru porumb sunt:

• sfecla pentru zahăr;
• sfecla furajeră;
• floarea soarelui;
• cartoful.

Culturi premergătoare nerecomandate

Pentru cultura porumbului sunt contraindicate ca premergătoare sorgul, meiul și iarba de Sudan, iar rotația grâu-porumb trebuie întreruptă după 3-4 ani, deoarece aceste 2 culturi au peste 10 boli comune care se înmulțesc.

În condiții cu precipitații insuficiente nu se recomandă cultivarea porumbului după: sfeclă de zahăr, floarea soarelui, lucernă – aceste culturi extrag cantități semnificative de umiditate din sol.

Nu se recomandă cultivarea porumbului după porumb, mei – acest lucru duce la dezvoltarea dăunătorului sfredelitorul porumbului (Ostrinia nubilalis). În plus, acest lucru favorizează și dezvoltarea în masă a altor dăunători.

Pauze după care porumbul poate reveni pe același câmp

Chiar dacă porumbul este compatibil cu sine însuși, o astfel de schemă în asolament, fără a aplica metode eficiente de combatere a dăunătorilor, dar și asigurarea permanentă a substanțelor necesare nutriției este nefavorabilă.

În ultimii ani, din cauza monoculturii (cultivarea porumbului după porumb) pe lângă dezvoltarea sfredelitorului porumbului, producătorii agricoli ne-au anunțat și despre dezvoltarea în masă a dăunătorului viermele vestic al rădăcinilor de porumb (Diabrotica virgifera virgifera). 

Pentru a evita aceste probleme, se recomandă respectarea intervalului de timp de minim un an, după care porumbul poate fi cultivat pe aceeași solă, iar după grâu, porumbul trebuie cultivat la intervalul de minim 3 ani. Pe lângă dăunători, monocultura poate crea probleme legate de structura solului sau menținerea sub control a buruienilor. 

Potrivit lui Andrei Gumovschi, rotația culturilor este necesară deoarece: 

• culturile au consumuri diferite de apă pe parcursul perioadei de vegetație (porumbul 5.100 m3/ha, sfecla pentru zahăr 7.100 m3/ha, fasolea 4.000 m3/ha).
• au sistemul radicular dezvoltat la diferite adâncimi în sol, de unde își extrag substanțele nutritive și apa. Cerealele păioase au rădăcina fasciculată răspândită mai mult în stratul superior al solului. Porumbul își întinde rădăcina până la 2,4 m. Leguminoasele au rădăcini pivotante care pătrund mai adânc în sol (lucerna până la 10 m), de unde aduc la suprafață calciu și fosfor.
• după recoltare rămân cantități diferite de materie organică: cerealele păioase (rădăcini + miriște) 1,5-2 t/ha, mazărea 1,5-2 t/ha, porumbul (cu tulpini) 4-6,5 t/ha, sfecla (colete + frunze) 5-6 t/ha, lucerna 10 t/ha.
• au consumuri diferite de substanțe nutritive: cerealele consumă mai mult azot și fosfor, leguminoasele mai mult fosfor și calciu, floarea soarelui și sfecla pentru zahăr consumă mai mult potasiu. 
• la unele culturi sistemul radicular are însușirea de a solubiliza substanțele minerale greu solubile din sol. Așa sunt ovăzul și secara, precum și culturile leguminoase.
• fiecare cultură este invadată de anumite specii de buruieni, care în cazul monoculturii se înmulțesc foarte repede. La grâu, în monocultură s-au găsit 525 de buruieni/m2, după porumb – 183 de buruieni/m2, iar în rotația de 3 ani 67 de buruieni/m2. La porumb, în monocultură – 163 de buruieni/m2, după grâu – 88 de buruieni, iar în rotația de 3 ani 45 de buruieni/m2.
• culturile au boli și dăunători specifici. Porumbul și grâul au cel puțin 10 boli comune. Tanymecus (gărgărița) atacă porumbul, floarea-soarelui și sfecla pentru zahăr. 
• lucrarea solului diferă. 
• erbicidarea este specifică – unele erbicide au un anumit grad de remanență și chiar persistență, care pot deveni fitotoxice pentru alte culturi.

Acest material este realizat de Agrobiznes în cadrul proiectului „InfOrganic” implementat de Asociația Obștească „Educație pentru Dezvoltare” (AED) cu suportul financiar al Fundației „Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein” (LED) din Moldova.