‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 12 decembrie, 2024
0.5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleLucrări la vița de vie înainte de recoltare

Lucrări la vița de vie înainte de recoltare

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Se apropie perioada de recoltare a soiurilor mai tardive de viță de vie, însă acest lucru nu înseamnă că pot fi neglijate lucrările de întreținere a culturii, în condițiile în care riscuri de afectare a plantelor și recoltei încă persistă.

În primul rând, aș dori să menționez că încă există pericolul de afectare a plantelor de mană pe struguri, cât și frunzele tinere care hrănesc recolta. Astfel, aș recomanda realizarea tratamentelor contra manei, dar și făinării.

Detalii despre Mana viței de vie – recomandări pentru un control eficient.

‹ adv ›

Totodată, trebuie monitorizată a treia generație a moliei strugurilor și realizate tratamente cu insecticide. Pot fi inclusiv depuneri de ouă sau chiar larve eclozate.

Citiți mai multe despre Pagube provocate de specia Lobesia botrana la vița de vie.

În plus, aș recomanda adăugarea unui botriticid (fungicid eficient în controlul putregaiului produs de Botrytis cinerea) pentru a preveni dezvoltarea putregaiului prin leziunile produse de molii sau de grindină.

‹ adv ›

Important! Optați pentru tratamente cu produse ce au un termen de așteptare redus. Termenul de așteptare se calculează de la data realizării tratamentului până la data recoltării, nu se iau în calcul zilele de păstrare a strugurilor după recoltare.

Fertilizarea foliară după intrarea în pârgă a viței de vie

Ținând cont de seceta înregistrată, aș recomanda realizarea fertilizărilor necesare foliar. În primul rând, trebuie intensificate fertilizările cu îngrășăminte cu potasiu, pentru cele ce conțin circa 40% substanță activă potasiu, norma ar fi de până la 3 kg/ha.

Mai bine să repetăm aplicările foliare, decât să realizăm o fertilizare cu cantități mari de îngrășăminte, ce sunt greu de asimilat în condiții de secetă.

‹ adv ›

Pentru întărirea bobițelor, pieliței acestora, mai ales în condiții de păstrare, sunt necesare fertilizări foliare cu îngrășăminte ce conțin calciu. Acestea vor spori capacitatea de transportare și păstrare a strugurilor. Calciul se administrează separat de alte îngrășăminte.

În condiții de stres, nu sunt recomandați stimulatori de creștere.

Operațiuni în verde înainte de recoltarea viței de vie

Unica operațiune pe care aș recomanda-o este defolierea viței de vie în jurul strugurelui odată cu acumularea zahărului în bobițe (odată ce conținutul ajunge la peste 8%), în cazul în care nu a fost realizată anterior.

Nu avem creșteri, iar în multe plantații butucul se debarasează aruncă frunzele bătrâne, care se îngălbenesc și cad, acestea fiind doar consumatoare de apă și elemente minerale necesare butucului.

În multe plantații unde nu a fost respectată încărcătura butucului, pot fi observați struguri ofiliți. Aceștia sunt rezultatul reglării de către butuc a încărcăturii în condiții de stres. Nu aș recomanda înlăturarea acestora.

În experiențele realizate pe parcursul mai multor ani, înlăturarea strugurilor ofiliți a dus la ofilirea altora, adică a unui număr mai mare. Aceștia se înlătură abia după recoltarea strugurilor.

În plantațiile irigate, recomand oprirea irigării cu minim două săptămâni înainte de recoltare. În special, pentru strugurii destinați păstrării pentru a evita pierderile ulterioare mai mari de struguri în timpul păstrării și o păstrare proastă a acestora.

V-ar putea fi relevant și articolul despre Greutatea strugurilor în funcție de originea lor pe coardă.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›