Importurile de rapiță din UE-27 în actualul an de recoltă 2023/24 (iulie-februarie) se ridică la 3,5 milioane de tone, scăzând cu până la o treime față de volumul din sezonul precedent, dar este cu 6% mai mare decât în sezonul 2021/22, constată Uniunea pentru promovarea culturilor oleaginoase și proteaginoase (UFOP) din Germania, notează mold-street.com.
Potrivit UFOP care citează date publicate de Agrarmarkt Informations-Gesellschaft (AMI), Ucraina și-a menținut poziția de top printre principalii furnizori de rapiță ai Uniunii Europene în acest sezon, în pofida războiului care continuă.
Cu 2,4 milioane de tone, în scădere cu aproape 13% față de aceeași perioadă a anului trecut, Ucraina deţine o cotă de 67% din importurile de rapiță în UE.
Pentru comparaţie în sezonul 2022/23 această pondere era de 52%. Locul doi este ocupat de Australia, care a contribuit cu 768.000 de tone și o pondere de 22%, mult mai puțin datorită unei recolte mai mici.
Cu un an mai devreme, Australia a livrat două milioane de tone – mai mult de două ori, faţă de cantitatea furnizată în anul de recoltă curent.
Importurile din Canada au scăzut și ele – la 42.500 de tone. Adică cu o pătrime mai puţin faţă de cantitatea de anul precedent de 230.800 de tone. Cu alte cuvinte, ponderea Canadei în totalul importurilor din UE a scăzut cu 3 puncte procentuale, până la doar 1,2%.
În schimb Republica Moldova și Serbia au câștigat considerabil în importanță ca furnizori de rapiță în UE și și-au mărit de mai multe ori importurile: la 233.100 de tone și, respectiv, 107.200 de tone, susţine UFOP.
Altfel spus Republica Moldova a ajuns al treilea exportator de rapiţă pe piaţa Uniunii Europene cu o cotă de 6,7% din total.
Pe de altă parte cei de la UFOP presupun eronat că cea mai mare parte a rapiței exportate către UE provine din Ucraina, invocând faptul că „Moldova însăși a produs aproximativ 75.000 de tone de rapiță în 2023”.
Datele statistice oficiale combat această presupunere. Ori recolta de rapiţă din Republica Moldova a fost în 2023 de 210.900 de tone, cel mai mare volum din istoria ţării şi în creştere de 2,7 ori faţă de 2022 (de la 77.400 tone).
Această recoltă record se datorează în mare parte extinderii semnificative a suprafeţelor semănate: de la 34.500 hectare în 2022, la circa 83.000 în 2023.
Menţionăm că toate instituțiile germane pentru producția, procesarea și comercializarea culturilor oleaginoase și proteaginoase, precum și asociațiile sunt reunite în UFOP (Union zur Förderung von Oel- und Proteinpflanzen – UFOP) din Germania.
Comentarii