‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
duminică, 22 decembrie, 2024
1.1 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticolePDG Fruits va lansa în curând un parc eolian la Călărași

PDG Fruits va lansa în curând un parc eolian la Călărași

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Deși, cei mai mulți cunosc compania PDG Fruits ca producători de fructe și legume, mai nou, aceștia au decis să dezvolte o nouă direcție și anume producerea energiei regenerabile.

Astfel, în curând vor lansa un parc eolian, care este amplasat în extravilanul satelor Nișcani și Păulești din raionul Călărași.

Zinaida Plămădeală, director marketing al companiei, a povestit că ideea îi aparține fratelui, care crede că acest domeniu este unul în care se merită să investești, dacă îți pasă de mediul înconjurător. 

„Totul a început în anul 2018, când am montat prima turbină eoliană, cu capacitatea de 1300 de kW. În acest sezon, am decis să mai instalăm 3 turbine cu o capacitate de producere mai mare de 1500 de kW. Construcția acestui parc reprezintă o direcție exclusiv comercială, deoarece energia pe care o vor produce aceste turbine va fi distribuită rețelei de energie electrică. Am reușit să semnăm deja 2 contracte de furnizare”.

‹ adv ›
foto: PDG Fruits

Turbinele au fost instalate în zona în care este amplasată activitate de bază a companiei, deoarece pe parcursul perioadei de exploatare acestea au nevoie de mentenanță și monitorizare. 

„Mai întâi de toate, am studiat harta vânturilor din zonă și acesta a fost principalul motiv care ne-a determinat să instalăm turbinele anume în această regiune”.

Pentru construcția parcului eolian au investit resurse proprii, dar au accesat și credite de la instituții bancare la condiții preferențiale.

„Nu am putut să solicităm granturi sau subvenții, deoarece utilajul pe care l-am folosit a fost anterior demontat din Germania și noi l-am importat. Investiția depinde de mai multe aspecte. Termenul de recuperare a investițiilor este mare. În plus, tariful oferit pentru această energie, în țara noastră, este unul încă mic. După ce am instalat prima turbină, am făcut calcule de rigoare și am constatat că recuperarea investiției se va realiza în circa 7 ani”. 

Parcul eolian este o direcție adițională la activitatea pe care o desfășoară, iar aceasta le oferă siguranță.

„Nu ne axăm doar pe producerea energiei. Credem că este un domeniu în care se merită de investit, acesta este domeniul viitorului. Înțelegem foarte bine că nu o să avem câștig peste noapte, dar suntem de părerea că mai bine investim puțin câte puțin, ca să fim siguri”. 

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›