Menirea fiecărui om pe pământ este să îi ajute pe cei din jur, afirmă Petru Ciobanu, care, pe lângă faptul că este preot de zece ani, încearcă să descopere în agricultură noi posibilități de a ajuta comunitatea.
Astăzi, Petru Ciobanu face parte din prima promoție de absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere de la Școala Profesională din orașul Nisporeni.
Speră că obținerea abilităților de producere a baciferelor îl vor ajuta să înființeze și să dezvolte o plantație de căpșuni pe lângă biserică, oferind oportunități familiilor vulnerabile.
Meseria a fost inclusă în programul de învățământ în anul 2019, cu sprijinul proiectului USAID Agricultura Performantă în Moldova (APM), cu scopul de a dezvolta sectorul de producere a pomușoarelor din țara noastră, prin pregătirea specialiștilor calificați, instruiți conform cerințelor pieței muncii.
Pentru a înființa cât mai curând această plantație, Petru Ciobanu a aplicat în cadrul programului de start-up „STEP – Afaceri la cheie pentru viitori antreprenori”, numărându-se printre cei trei elevi învingători care au primit gratuit material săditor de căpșun (5000 de stoloni), consultanță din partea experților naționali în lansarea activității, servicii mecanizate din partea ȘP or. Nisporeni pentru pregătirea terenului și înființarea unei plantații de căpșun.
Deși a fost pandemie, studiile făcute la Școala Profesională l-au ajutat mult pentru a putea pune pe roate o plantație:
Preotul speră că cei 5000 de stoloni de căpșuni vor fi un bun început în activitate preconizată pentru comunitate.
Deși meseria de cultivator-procesator de bacifere este una nouă pentru Republica Moldova, tinerii s-au arătat interesați să o studieze.
Meseria a fost lansată la propunerea și prin coordonarea cu producătorii de bacifere și Asociația Pomușoarele Moldovei, având la bază lipsa acută de muncitori calificați în acest sector.
Cu suportul proiectului USAID APM a fost dotat un laborator specializat, sera didactică și lotul demonstrativ al școlii.
Astfel, elevii pot învăța și practica cele mai moderne tehnologii de producere, fiind pregătiți atât pentru a se angaja ca și muncitori calificați, cât și pentru a-și dezvolta o afacere.
Comentarii