‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
marți, 24 decembrie, 2024
6.6 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageAnaliticaPlantarea viței de vie primăvara: Sfaturi și recomandări utile de la specialiști

Plantarea viței de vie primăvara: Sfaturi și recomandări utile de la specialiști

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Plantarea viței de vie se poate face primăvara, cu rezultate la fel de bune ca toamna. Pentru că ne aflăm la început de aprilie, trebuie să știți că aceasta este o lună foarte bună pentru înființarea plantației viticole.

Plantarea viței de vie primăvara se face după ce pământul s-a zvântat, băltirile s-au retras, iar temperatura solului se menține undeva la 8-10 grade Celsius. Se recomandă ca perioadă optimă pentru plantarea viței de vie finele lunii martie, începutul lunii aprilie.

Plantarea viței de vie se realizează după ce pământul începe să se încălzează

Pentru a evita putrezirea butașilor din cauza excesului de apă, se recomandă săparea unor gropi de control. Acestea vă vor ajuta să țineți sub observație nivelul apei. Plantarea se va efectua numai când nivelul apei din aceste gropi va scădea sub nivelul la care se pune butașul în pământ.

‹ adv ›

Plantarea viței de vie: Se aleg butașii cu rădăcini sănătoase

Ca butașii să se prindă, aceștia trebuie să aibă rădăcini sănătoase, cu cel puțin trei ramificații de 2 mm grosime și 10-15 cm lungime, de culoare albă sidefie în secțiune, cordița să aibă circa 15 cm.

Înainte de plantare se face fasonarea rădăcinilor până la lungimea de 8-10 cm, adică se taie vârfurile cu o foarfecă până la acea lungime. La cordiță, tăierea trebuie să lase 3-4 ochi și se suprimă ciotul de la altoi. Apoi se face mocirlirea prin introducerea lor într-un amestec din părți egale de balegă și pământ, la care s-a adăugat apă pentru obținerea unui produs de consistența unei smântâni.

Gropile pentru plantarea butașilor trebuie să fie suficient de adânci și de largi, pentru a permite rădăcinilor să se răsfire. Pe fundul gropii se pune un mușuroi de pământ bine mărunțit.

‹ adv ›

Plantarea viței de vie: Butașii au nevoie de susținere

Nu uitați că veți avea nevoie și de araci pentru a fixa butașii în pământ, ca ei să crească pe verticală încă de la început. Acest pichet se introduce înaintea butașului în groapa săpată, apoi butașul vine și este fixat lângă peretele dinspre pichet, co cordița îndreptată spre acesta (va ajuta la fixarea/legarea ulterioară). Rădăcinile se vor răsfira pe mușuroiul de pământ, iar punctul de altoire trebuie să rămână la câțiva centimetri deasupra solului.

Odată fixat butașul, se vine cu un strat de pământ bine mărunțit și ușor umezit, apoi, după o tasare, se vine cu un strat de mraniță în fiecare groapă.

Plantarea viței de vie: După plantare, se face o udare riguroasă

‹ adv ›

Se udă bine fiecare butaș – 5-10 litri, în funcție de umiditatea solului și apoi se mai vine cu un strat de pământ care să astupe complet groapa, fără tasare de data aceasta.

La final se face un mușuroi de pământ în jurul cordiței, pentru protejarea ei.

Îngrijirea după plantarea viței de vie include eliminarea buruienilor și udări atunci când este nevoie.

Plantarea viței de vie: În iulie se vine cu copcitul

În a doua jumătate a lunii iulie se va veni cu o nouă lucrare în care se desface mușuroiul și se vor înlătura rădăcinile pornite sub punctul de altoire. Această operațiune se numește copcitul viței de vie.

Atenție – înainte de a începe plantarea, asigurați-vă că aveți și chiar ați montat deja sistemul ce va susține viitoarea vie. Dacă aveți în vedere o suprafață mai extinsă, trasarea unor linii de plantare cu ață prinsă și trasă de la un capăt la altul, fixată de țăruși, vă poate ajuta să aveți o linie dreaptă.

‹ adv ›
‹ adv ›

1 Comentariu

  1. Buna ziua,
    Am sadit 120 butasi la inceputul lunii aprilie si am facut musuroaie la fiecare cu un bat de identificare in varful musuroiului la fiecare .
    Intrebare: au inceput sa iasa lastarii si eu i-am acoprit cu pamant mai departe cat timp mai tin musuroaiele, sau cum trebuie sa procedez mai departe.

    Multumesc
    Cu stima.

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›