‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 23 decembrie, 2024
-0.6 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleProducători de legume în seră: Suntem disperați - am investit, creștem, dar ce vom...

Producători de legume în seră: Suntem disperați – am investit, creștem, dar ce vom face cu roada?

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Producătorii de legume în sere vor avea de suferit cel mai mult din cauza că au fost închise piețele din țară. Potrivit acestora, lucrările sunt în toi, investițiile deja făcute, însă legumicultorii nu știu unde-și vor vinde recolta.

Pe lângă faptul că, o parte din aceștia au avut cheltuieli suplimentare pentru renovarea serelor ce au fost distruse de vânturi puternice acum câteva săptămâni, producătorii nu știu cum să-și organizeze lucrul de mai departe.

„Inițial, planificam să plantez cartof timpuriu, însă nu știu ce să fac. Totul este pregătit, lucrările merg în toi. Pe lângă faptul că produc legume, consult și alți fermieri, pot să vă spun că toți sunt disperați. Mulți planificau de Paști deja să comercializeze, dar unde să o facă? Majoritatea producătorilor mari lucrează cu supermarketurile, însă oricum toți vom fi afectați. În câmp deschis cheltuielile de producere sunt de circa 50-60 de mii de lei per hectar, iar în sere de câteva ori mai mari. Nu știu ce va fi. Anul acesta vântul a distrus o parte din sere, iar acum deja nu vom avea nici piață de desfacere”, a menționat Oleg Danilescu, producător de legume, Telița, Anenii Noi.

Și producătorii din Criuleni susțin același lucru. În condițiile în care piața principală de desfacere pentru legume este cea locală, aceștia nu știu unde să-și vândă produsele. Igor Burlea, legumicultor, susține că și unele magazine au sistat activitatea.

„Acum vindem verdețuri, cererea a scăzut mai mult de jumătate. Avem 6 hectare de seră. Prima recoltă de varză va fi obținută la începutul lunii mai. Vindem pe piața autohtonă. Este o problemă majoră: producem, dar nu știm ce vom face cu ceea ce producem. Am mai discutat cu unele rețele de magazine, însă nu am primit un răspuns concret. Mai puține magazine lucrează acum. Avem cheltuieli foarte mari”, a menționat Igor Burlea, producător de legume.

‹ adv ›

Sergiu Goncearuc susține că legumicultorii ar putea fi salvați doar dacă vor fi stopate importurile, altfel sectorul legumicol va fi pus pe brânci.

„Suntem mai mulți producători de culturi în câmp închis în zonă. O persoană care produce flori în sere deja este afectată și, probabil, va falimenta. Nu au unde vinde, nimănui nu-i arde de flori. Sperăm, cel puțin, să nu ne invadeze importurile. Sectorul legumicol din Moldova este pus pe brânci de ani buni, în condițiile în care nu mai avem brațe de muncă, iar aceasta e o nouă lovitură. Ne-ar putea salva doar lipsa importurilor. Investițiile sunt de peste 200-300 de mii de lei per hectar în sere, iar alții importă legume și le vând ușor pe piața locală. Autoritățile trebuie urgent să intervină, altfel nu vom mai avea acest sector”, a spus Sergiu Goncearuc, legumicultor.

Pe lângă legumicultori, sunt afectați și producătorii de căpșune.

„Până acum, am vândut căpșunele pe piața locală. Avem circa jumătate de hectar de sere în care le producem. Nu știm ce să facem în continuare, sperăm să treacă totul cu bine. La începutul lunii mai deja planificăm să recoltăm, dar ce să facem mai departe nu știm. Piețele nu funcționează. Să colaborăm cu supermarketurile ne este foarte greu, noi nu avem suficiente brațe de muncă pentru a condiționa corespunzător cerințelor acestora. Ne era mult mai ușor să vindem direct celor de la piață, acum oferta pentru magazine va fi foarte mare”,a spus Victor Diaconu, producător de căpșune în sere, Costești, Ialoveni.

Legumicultorii ce abia urmează să planteze, speră că până în luna iunie piețele își vor relua activitatea.

„Vom avea legume abia la sfârșitul lunii mai, începutul lunii iunie. Acum facem pregătirile necesare înainte de plantare. Avem un hectar de seră. Eu sper că, până vom ieși pe piață cu legume, situația se va schimba și va fi totul bine”, a conchis Ion Iovu, legumicultor, Ialoveni.

‹ adv ›

Producătorii de legume solicită intervenția autorităților abilitate și cred că acestea trebuie să prezinte o soluție cât mai curând.

FOTO: gds.ro; imagine simbol.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›