În satul Hagimus din raionul Căuşeni, a avut loc Ziua demonstrativă „Tehnologia modernă de producere a castraveţilor industriali în câmp deschis pe sistem de suport şi plasă”. Evenimentul, organizat de Proiectul USAID / Agricultura Performantă în Moldova, s-a desfăşurat în GŢ Bunduchi Sergiu-Hagimus, la data de 22 iunie curent și a adunat mai mulți producători din diferite raioane ale republicii.
Rodion Gudim, specialist în cadrul Proiectului USAID/APM a comunicat despre activităţile proiectului, programe de granturi pentru anul curent şi piaţa castraveţilor industriali. Totodată, a prezentat dispozitive de calibrare şi maşini de recoltare a castraveţilor utilizate atât în UE, cât şi în Republica Moldova.
„Scopul Proiectului USAID/APM este de a oferi granturi fermierilor, procesatorilor şi exportatorilor de mere, sâmburoase, struguri de masă, pomuşoare, miere de albini şi producătorilor de legume în câmp deschis. În perioada 19 ianuarie – 19 februarie curent, au fost recepționate 20 de cereri pentru suport financiar în creşterea legumelor, dintre care au fost aprobate 11. Suma granturilor a variat de la 70 de mii până la 900 de mii de lei, cele mai apreciate fiind cererile cu idei inovative. Banii oferiți sunt destinaţi pentru procurarea tehnicii speciale, sistemelor de picurare, liniilor de ambalare, sistemelor de suport”, a spus Rodion Gudim.
Agronomul în legumicultură, Begal Iurie, a menționat despre tehnologia modernă de producere a castraveţilor industriali în câmp deschis pe sistem de suport şi plasă.
„Cu 7 ani în urmă, am început să studiem metodele de creştere a castraveţilor pe suport în alte ţări, deoarece asemenea gospodării în Moldova nu existau. Spalierul asigură combaterea mai uşoară a bolilor şi dăunătorilor şi aerisirea plantaţiei. Majoritatea lucrătorilor ce participă la recoltare, au vârsta de peste 40 ani, astfel recoltarea castraveţilor crescuţi în mod tradiţional este mult mai dificilă, iar suportul este o soluţie. Pregătirea solului, respectarea asolamentului, distanţei de plantare şi termenilor de semănat/plantat sunt elementele esenţiale ce trebuie respectate. Creşterea castraveţilor pe suport asigură o recoltare mai uşoară şi mai eşalonată. O atenţie deosebită acordăm soiului sau hibridului ales, fiind bineveniţi hibrizii rezistenţi la boli. Aş recomanda bilonarea şi mulcirea solului pentru a obţine recolta mai devreme şi a reduce consumul de apă”, a conchis Begal Iurie.
Sergiu Bunduchi, gazda evenimentului, a prezentat avantajele tehnologiei, dar şi principalele probleme cu care se confruntă la producerea castraveților pe suport.
„Am început a cultiva castraveţi cu 7 ani în urmă, fiind, în tot acest timp, în căutarea unei metode mai practice de producere. Suprafaţa cultivată este de 2,5 hectare de castraveţi crescuţi pe suport şi plasă. De la bun început eram decis, să produc castraveţi în câmp deschis, deoarece nu implică aşa cheltuieli mari şi este o tehnologie relativ mai uşoară, comparativ cu cei crescuţi în seră. Pentru a studia mai bine metoda, am mers în Ucraina. Suportul face recoltarea mai uşoară şi, parţial, rezolvă problema insuficienţei braţelor de muncă. În toţi aceşti ani am cultivat castraveţii pe acelaşi teren, însă nu m-am confruntat cu probleme datorită administrării la timp a îngrăşămintelor şi tratării solului. Recoltă obţinută este de 40-60 de tone/hectar, iar profitul de până la 90 de mii de lei”, a afirmat Sergiu Bunduchi.
În același context, a fost demonstrată maşină ce facilitează înlăturarea lăstarilor, palisarea şi ciupitul castraveţilor.
Castraveţii sunt produşi pentru prelucrare şi producerea conservelor.
„Fabrica de conserve, colaborează cu producătorii de legume şi fructe din Moldova. La moment, prelucrăm mazăre, castraveţi, tomate, mere, prune şi aşteptăm propuneri din partea producătorilor. Capacitatea de prelucrare a fabricii este mare, însă nu dispunem de suficientă materie primă. Anual, se prelucrează până la 200 tone de castraveţi, 800 tone de mazăre şi tomate. Preţul oferit variază în dependenţă de calibru, şi ajunge până la 6 lei/kilogram. Conservăm castraveţi cu dimensiunea de până la 9 cm. Produsele finite se exportă, în raport de 70%, în UE”, a declarat Uncu Valentin, directorul fabricii.
Ala Popa, producător de legume din raionul Teleneşti, a remarcat că a aflat multe lucruri utile despre cultivarea castraveților pe suport.
„Particip la seminar pentru a vedea cum se produc castraveţii în alt mod, decât tehnologia obişnuită. Cultivăm, pe o suprafaţă de 50 hectare, de mai mulţi ani legume. Producem castraveţi, tomate, ardei, conopidă, broccoli şi alte legume atât în câmp deschis, cât şi în seră. Sunt încă la etape de informare și nu știu dacă am să aplic tehnologia de producere pe suport în gospodăria mea, însă informaţia îmi va fi utilă. Producţia obţinută o realizăm pe piaţa locală”, a spus Ala Popa.
În cadrul seminarului au fost prezentate sisteme de protecţie a castraveţilor, irigarea şi fertilizarea acestora.
Comentarii