‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 23 decembrie, 2024
0.5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriRosselhoznadzor anunţă despre inspecţia întreprinderilor de producție care depozitează mere

Rosselhoznadzor anunţă despre inspecţia întreprinderilor de producție care depozitează mere

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Agenția federală rusă pentru siguranța agroalimentară și veterinară Rosselhoznadzor anunţă că de pe 19 aprilie 2018 va efectua o inspecţie a întreprinderilor de producție care efectuează, în prezent depozitarea merelor pe teritoriul Republicii Moldova, informează Mold-street.

Potrivit unui comunicat al Rosselhoznadzor, inspecţia este necesară „pentru a preveni furnizarea de produse de origine vegetală interzisă de a fi importate în Federația Rusă”.

Totodată autoritatea fitosanitară din Rusia consideră că inspectarea este necesară şi pentru confirmarea cantităţilor de mere proaspete originare din Republica Moldova exportate pe piaţa rusească.

‹ adv ›

În acest sens, Rosselhoznadzor face trimitere la o scrisoare din 11 aprilie 2018 a Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentară (ANSA) a Republicii Moldova în care sunt specificate volumele de mere din recolta anului 2017, depozitate pe teritoriul Federației Ruse de către întreprinderile din Moldova.

ANSA nu a comentat deocamdată această informaţie, dar Rosselhoznadzor şi în trecut a efectuat astfel de inspecţii.

O lună în urmă, Rosselhoznadzor a emis un avertisment la adresa autorităţilor din Moldova privind lista companiilor care au dreptul de a exporta produse vegetale în Rusia, cerând să fie luate măsuri pentru a nu mai admite cazuri, când se eliberează certificate fitosanitare unor companii ce nu au dreptul de a exporta fructe în Rusia

‹ adv ›

În consecinţă ANSA a fost nevoită să emită o notificare în adresa producătorilor și exportatorilor de produse vegetale în Federația Rusă în care anunţă că autorităţile ruse vor o actualizare a listei exportatorilor moldoveni.

De notat că în perioada 11-13 aprilie 2018, specialiştii ANSA au efectuat o inspecţie a trei întreprinderi din regiunea Kaliningrad, Rusia ce doresc să exporte producţia de origină animală (peşte şi carne) în Republica Moldova.

Aproape 98% din mere se duc în Rusia

Amintim că, în anii 2015-2016 s-a depistat că multe fructe din statele UE, ajungeau pe piața rusească folosind certificate de origine din Moldova. Anterior, Rusia a impus mai multe restricții la livrările de produse fitosanitare din Moldova.

‹ adv ›

Anul trecut din Moldova s-au exportat: 177.000 de tone de mere (principalul fruct exportat de Republica Moldova), din care circa 173.000 de tone în Federația Rusă, adică circa 98%. În acealași timp, în România au fost livrate 3.000 de tone, în Belgia – 38 de tone, Georgia – 42 de tone, Italia – 41 tone și în Slovacia 20 tone.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›