Serviciul Antigrindină de Stat nu dispune de rachete, iar ţinând cont de precipitaţiile din ultima perioadă, necesitatea acestora este evidentă. Eremeico Serghei, vicedirectorul Serviciului antigrindină a comunicat, pentru Agrobiznes, că pentru a fi asigurați pe deplin până la finele sezonului sunt necesare încă cel puțin 2000 de rachete.
„La moment, avem în stoc 1274 de rachete destinate celor 132 de puncte rachetare. Iar pentru a fi asiguraţi până la finalizarea sezonului sunt necesare minim 2000. Am expediat o scrisoare către MADRM, cu solicitarea de a se implica în soluționarea acestei probleme. Ministerul, la rândul său, s-a adresat Guvernului pentru majorarea bugetului. Sperăm că problema va fi soluționată cât mai curând, de altfel vom avea de suferit”, a spus Eremeico Serghei.
În cadrul Serviciului Antigrindină activează 1200 de oameni, iar din bugetul oferit acestuia 35 de milioane de lei sunt destinaţi pentru procurarea rachetelor.
„E îmbucurător faptul că, am reuşit să reducem preţul de cumpărare a rachetelor, iniţial o rachetă costa 8000 de lei, la moment o achiziționăm cu 5800 de lei. Rachetele de rază scurtă sunt procurate din Republica Populară Bulgaria, iar cele de rază lungă din Federaţia Rusă. De obicei, anual sunt 30 de zile cu influenţă activă, anul acesta au fost înregistrate deja 36. Astfel, rachetele pentru acest an deja au fost utilizate”, a explicat Eremeico Serghei.
Regiunile ce nu dispun de puncte rachetare sunt grav afectate de precipitaţiile puternice, iar o altă măsură de protecţie, pentru aşa suprafeţe mari, nu poate fi întreprinsă.
„Eficienţa rachetelor este evidentă, pe sectoarele protejate avem 571 de hectare afectate de grindină, iar pe cele neprotejate 8752 de hectare. Teritoriul protejat ocupă o suprafaţă de 1 665 000 de hectare, iar cel neprotejat aproximativ 700 de mii de hectare. Cele 571 de hectare afectate de grindină nu au fost protejate din cauza interdicţiilor existente. Efectele negative ale grindinei pe teritoriile neprotejate sunt evidente. Spre exemplu, pe data de 22 iunie în UTA Găgăuzia, care este teritoriu neprotejat, au fost afectate 400 de hectare, iar prejudiciul produs este de 14 milioane de lei”.
Multe raioane ale Republicii Moldova nu sunt protejate, printre care Căuşeni, Cimişlia, Leova, Cahul, Taraclia, Rezina, Anenii Noi. Astfel, acestea se află în pericol la fiecare calamitate naturală.
Comentarii