‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
duminică, 8 decembrie, 2024
6.6 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleSistemul Pergola și Gable - recolte mari pe timp de secetă

Sistemul Pergola și Gable – recolte mari pe timp de secetă

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

În pofida condițiilor climaterice nefavorabile din anul curent, plantațiile de struguri de masă pe sisteme intensive ca Pergola și Gable au demonstrat performanță, înregistrând recolte înalte și de calitate de până la 35 de tone de struguri la hectar.

Andrei Botezatu, specialist în producerea strugurilor de masă în cadrul proiectului USAID, Agricultura Performantă în Moldova a precizat că sistemul de suport Pergola permite menținerea pentru un timp îndelungat a umidității în sol și protejează boabele de arsurile razelor și a temperaturilor înalte pe parcursul verii. Astfel, formarea și coacerea uniformă a bobițelor este asigurată. Strugurii având și un aspect atrăgător.

„În acest an, în plantațiile pe suport Pergola sunt recoltate 20-35 de tone de struguri la hectar, în timp ce în viile clasice sunt recoltate în medie 5 – 7 tone”, a menționat Andrei Botezatu.

Scott Hocklander, șeful misiunii USAID în Moldova, recent, a vizitat un agricultor care a reușit în acest an secetos să-și sporească recolta de struguri de aproape 4 ori.

”Rezultatul se datorează procesului de tranzitare a viilor de la modelul de suport vertical, adică tradițional, la modelul de suport Pergola. Totodată, investind în această tehnologie modernă, producătorul a reușit să sporească calitatea producției, ceea ce îi permite să ajungă în rețele de comerț din UE”, a menționat șeful misiunii USAID în Moldova

„Acest producător, ca și alți pionieri din sector, pot să inspire și să motiveze și alți fermieri dispuși să învețe din experiența viticultorilor avansați. Adoptarea tehnologiilor intensive le asigură fermierilor un viitor mai bun și mai sigur, inclusiv pentru comunitățile rurale. Doar așa, economia Moldovei poate avansa”, a mai adăugat șeful misiunii USAID în Moldova.

‹ adv ›

Potrivit specialiștilor, în condițiile schimbărilor climaterice prin care trecem, tehnologiile intensive de producere a strugurilor de masă sunt cele mai recomandate, iar investițiile necesare înființării unei vii pe sistem de suport Pergola sunt estimate la aproape 30 de mii de euro la hectar. Însă, acestea se recuperează în timp scurt.

Totuși, fermierii care vor să planteze vii pe acest sistem, trebuie să aleagă soiuri de viță de vie rezistente la înghețurile de iarnă, iar plantația să fie neapărat dotată cu sistem de irigare, precizează specialiștii în domeniu.

În ultimii 15 ani, suprafața noilor plantații de viță de vie cu struguri de masă a fost în continuă creștere. De regulă, producătorii de struguri de masă din Moldova utilizează sistemul de formare a viței de vie ”Spalier Vertical”, chiar dacă sistemele intensive Pergola și Gable sunt utilizate pe larg în țări precum Chile, Italia, Spania și SUA. 

‹ adv ›

În prezent, plantațiile de struguri de masă cultivați pe sistem Pergola și Gable în Republica Moldova au ajuns la aproape 300 de hectare, comparativ cu 6 hectare atestate acum 4 ani.

Conform experților, din cauza condițiilor climaterice din anul 2020, recolta de struguri de masă în anul curent va fi mai mică cu aproape 40 %, comparativ cu recolta din anul trecut. 

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›