‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 12 decembrie, 2024
1.6 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriUn nou program de rambursare TVA pentru producătorii agricoli: cine va putea beneficia

Un nou program de rambursare TVA pentru producătorii agricoli: cine va putea beneficia

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

În vederea susținerii producătorilor agricoli afectați de calamitățile naturale, un grup de deputați PAS, în frunte cu Alexandr Trubca, propun lansarea unui Program de rambursare a TVA, scrie Mold-street.

Potrivit unui proiect de lege aflat pe agenda Parlamentului, este vorba de un Program de restituirea a TVA-ului din contul contribuabilului pentru achitările impozitelor și taxelor datorate de către aceștia la stat.

Subiecți ai Programului sunt întreprinderile din domeniul agriculturii, înregistrate în calitate de contribuabili ai TVA și care înregistrează sumele TVA spre deducere în perioada ulterioară.

‹ adv ›

Cine și cum va putea beneficia

Documentul prevede că eligibili pentru acest Program sunt considerați agenții economici care activează în domeniul agriculturii și care au suportat pierderi ale producției agricole de peste 50%, pe o suprafață de minim 50% din totalul terenurilor deținute în folosință și/sau posesie, ca urmare a calamităților naturale produse în anul 2022, determinate conform actelor de constatare aprobate de către comisiile pentru situații excepționale.

Potrivit proiectului, suma rambursării TVA va constitui mărimea minimă dintre:

‹ adv ›
  • suma TVA spre deducere în perioada ulterioară, înregistrată pentru ultima perioadă fiscală privind TVA;
  • suma achitată a impozitului pe venit, a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii și a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală în formă de contribuție procentuală la salariu și alte recompense pentru perioada fiscală și/sau perioadele fiscale ce corespund perioadei Programului de rambursare a TVA.

Totodată, se prevede că suma cumulativă a subvenției pe perioada Programului de rambursare a TVA nu va depăși suma TVA destinată deducerii pentru perioada fiscală ulterioară, reflectată în declarația privind TVA pentru perioada fiscală decembrie 2021. 

În plus, suma TVA destinată perioadei ulterioare se va diminua cu suma TVA rambursată.

Proiectul prevede că rambursarea TVA se va efectua pentru perioadele începând cu luna aprilie 2022 și până în luna iunie 2023 inclusiv.

‹ adv ›

Pentru a beneficia de rambursarea TVA, producătorii agricoli vor depune o cerere la Serviciul Fiscal de Stat. Cererea se va depune după prezentarea dării de seamă, achitarea impozitului pe venit, a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii și a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală în formă de contribuție procentuală la salariu și alte recompense și prezentarea declarației privind TVA.

Se prevede că rambursarea sumei TVA se va efectua de către Serviciul Fiscal și Trezoreria de Stat în termen de 25 de zile lucrătoare de la data depunerii cererii, din care:

  • 20 de zile – pentru efectuarea controlului și adoptarea deciziei de rambursare a TVA de către Serviciul Fiscal de Stat;
  • 3 zile – pentru întocmirea documentelor de plată și transmiterea acestora de către Serviciul Fiscal spre executare Trezoreriei de Stat;
  • 2 zile – pentru achitarea subvenției de către Trezoreria de Stat.

Potrivit notei informative, producția globală agricolă în anul 2022 a avut de suferit substanțial, fiind afectată de calamitățile naturale, în special de o secetă acută în primăvară-vară.

Costuri bugetare de circa 160-200 milioane lei

Nota informativă arată că cele mai afectate culturi au fost cele de porumb pentru boabe, sfecla de zahăr și floarea soarelui, productivitatea cărora s-a redus cu 40-60% și doar în cazul grâului de toamnă scăderea productivității comparativ cu media ultimilor 10 ani nu a fost una semnificativă.

În plus, au crescut esențial prețurile la inputurile în agricultură. Astfel, în cazul motorinei creșterile au fost de circa 200%, a fertilizanților – cu 200-300%, iar inflația generată de creșterea prețurilor la resursele energetice a condus și la o creștere a costului forței de muncă cu circa 20%.

În aceste condiții, din cauza roadei scăzute, dar și a costurilor ridicate la inputuri în contul agenților economici din sectorul agricol s-au constituit sume semnificative provenite din diferența cotelor la TVA, argumentează deputații PAS.

Autorii estimează că implementarea normelor proiectului dat va necesita costuri bugetare de circa 160-200 de milioane de lei.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›