Dincolo de bariere și probleme, tinerii noștri reușesc să schimbe lucrurile în țară, iar aspirațiile și scopurile pe care le au demonstrează că avem oameni cu care ne putem mândri.
Un astfel de exemplu este Vasile Munteanu, din Suruceni, Ialoveni care la ai săi 29 de ani are convingerea că toate pot fi făcute, dacă se muncește cinstit și din suflet:
„Eu cred că viața ne-a programat să facem schimbări frumoasă în țară și vă asigur că așa va fi”, povestește tânărul.
Paradoxal, schimbarea pentru el a însemnat lansarea unei afaceri într-un sector căruia puțini îi fac față – zootehnie.
A început totul de la un petec de pământ, o casă, 250 de oi de rasa Țigaie de tip moldovenesc pe care le-a cumpărat în 2015 și încrederea că va reuși.
Chiar dacă a fost la muncă peste hotare și s-a convins că este mai ușor să obții bani în străinătate, Vasile crede că având pasiune și dorință se pot face lucruri mari.
Puțin câte puțin a majorat numărul animalelor, apoi a cumpărat și câteva capre, însă își dorea mult să aibă oi productive.
„După ce cumpărasem cele 250 de oi, am citit un anunț de vânzare unde se mai vindeau 200 – acestea nu arătau tocmai bine, mi-a părut rău, de aceea am decis să le cumpăr și să le îngrijesc cum se cuvine. Evident, de la ele rezultate nu prea am avut, erau slabe, o parte au pierit. Între timp, am observat că munca e multă și lapte e puțin. Într-o broșură scrisă de ACSA am aflat că cea mai productivă rasă este considerată cea Friză. Mi-am stabilit drept scop să o am și eu. Munceam în Germania, de aceea am decis să caut o modalitate de a aduce aceste oi în Moldova”.
A vrut să realizeze importul chiar în 2015, însă consultându-se cu câțiva specialiști a fost sfătuit să nu riște, pentru că rasa nu e adaptată condițiilor. Cu toate acestea, în scurt timp i s-a ivit ocazia să importe câteva animale.
„Atunci când s-au aprobat mai multe subvenții au fost importat un lot de oi de rasa Friza la noi în țară, printre acestea se numărau și primii mei berbeci. Am început combinarea acestora cu oile noastre, iar metișii obținuți ofereau producție foarte bună de lapte. Apoi, am mai importat câțiva berbeci și iar, și iar…într-un final obținând oi foarte bune. Producția de lapte a crescut de aproximativ 4 ori. Obținem aproape un litru la mulsoare. De la Țigaie obțineam 200-300 de ml”.
Mai apoi, a importat câteva animale de rasa Assaf. Acum, ferma sa numără 150 de oi și 50 de capre, oile de rasa Țigaie au fost vândute.
„Munca de la fermă merită a fi făcută atunci când se obține o productivitate bună. Oile la fermă sunt mulse de 3 ori pe zi”.
Puțin câte puțin, ferma este renovată din banii pe care îi câștigă peste hotare, dar și din activitatea la fermă.
Săptămâna trecută a reușit să instaleze electricitate la fermă, astfel, nu mai sunt necesare generatoare sau baterii.
„Săptămâna viitoare deja vom avea și aparate de muls la fermă. Procesul este destul de anevoios, muncitorii nu prea reușesc, dar ne va fi mai ușor. Utilajele sunt importate din Turcia și UE. Aparatul de răcire a laptelui a fost adus din Germania, tot de acolo am importat și tehnica agricolă. Am început a închiria teren agricol pentru a produce furaje. Nu am beneficiat niciodată de suport, dar sperăm foarte mult să reușim să beneficiem de subvenții în acest an”.
Laptele este comercializat la piața locală, din acesta este produsă brânză, urdă, caș de oaie care sunt livrate cumpărătorilor.
În curând va cumpăra și o mașină dotată cu frigider pentru a furniza produsele în siguranță maximă clienților.
„Ne dorim să deschidem un magazin sau să stabilim contracte cu rețelele de magazine. Laptele de capră pe care-l vindem nu are mirosul specific, iar asta ne încurajează să credem că vom avea succes. Am aflat ce acte sunt necesare și ne pregătim pentru furnizarea către magazine. Avem nevoie de certificat de origine și certificat sanitar-veterinar de la ANSA. Dorim să schimbăm ambalajul pentru brânză – vorbim de căldărușe de câteva kilograme, pentru a permite menținerea prospețimii produsului timp cât mai îndelungat”.
Dezvoltarea fermei este imposibilă fără oi de rasă pură, astfel, Vasile Munteanu își dorește mult să importe mai multe animale în acest an.
„Am discutat cu alt fermier care are oi Friză, împreună cu el aș vrea să importăm un lot de oi din Germania. Mari probleme creează obținerea certificatelor sanitar-veterinare, dar sperăm să reușim în această vară”.
Vasile Munteanu își dorește mult să dezvolte sectorul de ovine în țară și cred că acest lucru ar fi posibil dacă toți producătorii ar coopera. Astfel, și importul de animale ar fi realizat mai ușor, dar și comercializarea, formarea loturilor necesare, fără prea multe probleme.
„Avem mii de hectare pârloagă, avem sute de probleme și birocrația taie deseori din dorința de a face ceva, dar sunt sigur că generația noastră va schimba lucrurile. Eu cred în puterea oamenilor noștri și în puterea care ne-o dă locul unde ne-am născut. Nu am putut să plec de aici și nici nu cred că voi putea vreodată. Până la urmă, ne-am născut în locul unde am putea schimba ceva, de ce să n-o facem și să nu lăsăm în urmă lucruri, fapte ce ar inspira următoarele generații?!”.
Comentarii