‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 26 decembrie, 2024
1.6 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleVIDEO. Curățarea copitelor la vaci - sfaturi de urmat

VIDEO. Curățarea copitelor la vaci – sfaturi de urmat

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Ongloanele reprezintă un epiteliu cheratinizat cu rol de protecție externă, amortizarea și susținere a membrelor bovinelor. Sănătatea membrelor și șchiopătura sunt probleme majore la bovinele de lapte, care pot cauza pierderi economice uriașe. 

Șchiopătura este printre cele trei mai frecvente probleme de sănătate care afectează vacile de lapte, cu pierderi economice semnificative atribuite producției reduse de lapte, performanțelor scăzute de reproducere, riscului ridicat de sacrificare și costurilor de tratament. 

Cauzele șchiopătării la vaci:

‹ adv ›
  • Dereglarea proceselor metabolice (acidoză, alimentație dezechilibrată, lipsă de oligoelemente, hrană de proastă calitate);
  • Condiții de întreținere nesatisfăcătoare (nerespectarea igienei, umiditate ridicată în adăposturi, așternut excesiv de adânc și neuniform, pardoseală neuniformă din beton);
  • Neefectuarea curățirii igienice (preventive) a ongloanelor;
  • Pătrunderea infecțiilor prin țesuturile afectate ale ongloanelor;
  • Unele patologii generale.

Majoritatea cazurilor de șchiopătură implică patologii ale ongloanelor, deși prezența lor poate să nu provoace modificări detectabile în mersul vacilor. Astfel, șchiopătura poate fi văzută ca un indicator al leziunii copitei, care este adesea dureroasă și contribuie la bunăstarea slabă a vitelor de lapte.

Prevenirea, depistarea precoce și tratamentul prompt pot minimiza pierderile, pot îmbunătăți recuperarea și pot reduce suferința animalelor.

Comportamentul vacilor șchioape sau al vacilor cu patologii ale membrului/membrelor, în comparație cu vacile sănătoase, care nu șchiopătează, a fost caracterizat prin perioade mai lungi de culcare și mai mult timp total petrecut culcat, pas mai scurt și viteză mai mică de mers, rata mai mică de pășunat, și timp de hrănire mai scurt sau mâncare mai rapidă.

‹ adv ›

Pierderile economice cauzate de șchiopătură se datorează în mare parte problemelor de sănătate în sine, nu costurilor de tratament.

Pierderile sunt adesea subtile. În funcție de severitate, pot fi identificate următoarele componente ale pierderilor: pierderea în greutate corporală, scăderea producției de lapte, scăderea aportului de substanță uscată, scăderea longevității efectivului și, poate cel mai important, afectarea eficienței reproductive. 

Studiile au arătat că vacile șchioape sunt mai puțin dispuse să meargă la locul de muls în unitățile în care sunt utilizate sisteme automate de muls. Acest lucru poate duce la mai puține mulsori pe zi, ceea ce nu numai că duce la scăderea producției de lapte, dar poate crește și riscul apariției de mastită.

‹ adv ›

Mai mult, atunci când vacile nu merg în mod voluntar la unitatea de muls, forța de muncă crește deoarece muncitorii trebuie să aducă astfel de vaci la instalațiile de muls.

Îngrijirea regulată a ongloanelor (curățarea igienică, dezinfecția) poate crește șansele unei bune sănătăți a ongloanelor, dar utilizarea necorespunzătoare a băilor de copite poate provoca chiar mai mult daune decât bine. 

Asigurarea condițiilor curate și uscate sub membre este un factor de protecție major, reducând șchiopătura din cauza macerării ongloanelor, a tilomului interdigital și a dermatitei digitale, îmbunătățind în același timp calitatea și sănătatea ongloanelor și a cornului copitei în special.

Curățarea corectă a ongloanelor unei vaci poate oferi stabilitate membrelor și poate permite vacii să distribuie greutatea în mod egal pe ongloane.

Specialiștii din domeniu afirmă că sunt necesare cel puțin două curățări igienice a ongloanelor pe an, dar frecvența optimă de curățare este probabil determinată de factori specifici fiecărei ferme și animal.

Când ar trebui de efectuat curățarea igienică a ongloanelor la vaci? 

Curățarea igienică a ongloanelor de două ori pe an este, de obicei, adecvată; cu toate acestea, prezența bolilor infecțioase poate crește nevoia de curățare a ongloanelor, deoarece aceasta poate ajuta la atenuarea durerii asociate cu aceste boli.

Bacteriile care cauzează bolile ongloanelor sunt adesea prezente în dejecții. Pentru ongloanele cu degete supra-crescute, un călcâi cu structură compromisă va fi mai susceptibil la invazia bacteriană, deoarece va intra în contact cu mai multă murdărie.

Podotehnia semestrială (profilactică) servește ca tundere obligatorie de întreținere a ongloanelor la vaci, în timp ce curățarea, cu scop de tratament, după debutul șchiopătării servește ca formă de tundere corectivă a ongloanelor.

Cu toate acestea, supratunderea poate fi distructivă pentru stabilitatea structurală a onglonului, deoarece pătrunderea țesuturilor sensibile sub peretele cornos poate provoca durere și poate face vaca șchiopă. 

Mersul vacii este diferit între membrele anterioare și cele posterioare, ceea ce are ca rezultat un model diferit de suportare a greutății.

La animalele sănătoase, presiunile mecanice produc o mișcare ușoară de energie în copite, care poate ajuta la circulația sanguină. Cu toate acestea, această presiune este mai mare pe degetul median a membrului anterior și pe degetul lateral a membrului posterior.

Scopul principal al curățirii igienice a ongloanelor este obținerea unei suprafețe plane de suport a greutății pentru a oferi o zonă de susținere maximă cu reducerea presiunii pe talpă. 

O practică obișnuită în multe țări este curățarea igienică a ongloanelor la înțărcarea vacii de lapte și apoi din nou la 100 de zile de lactație. Cu toate acestea, tunderea de două ori pe an în orice parte a anului este acceptabilă.

Unelte necesare pentru curățirea ongloanelor la vaci:

  • Mașină rotativă electrică cu disc de rabotaj pentru ongloane
  • Instrument de verificare a ongloanelor
  • Cuțite pentru copite
  • Clește de tăiat copite
  • Clește de încercat copita
  • Bandaj pentru copite
  • Blocuri pentru copite
  • Bandă adezivă

Alte detalii aflați din video.

Acest articol a fost elaborat cu suportul financiar al Fondului Internațional pentru Dezvoltarea Agricolă (IFAD) în cadrul proiectelor implementate de către Unitatea Consolidată pentru implementarea Programelor IFAD.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›