‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
miercuri, 25 decembrie, 2024
3.9 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageAfaceriVisul american, infim față de horticultură - istoria legumicultorului Serghei Goncearuc

Visul american, infim față de horticultură – istoria legumicultorului Serghei Goncearuc

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

La cei 37 de ani, horticultura este laitmotivul care i-a călăuzit întreaga viață. Serghei Goncearuc face legumicultură de mai bine de 12 ani, iar traseul său în domeniul dat a pornit datorită părinților, horticultori și ei. 

„Dacă alți copii se jucau pe terenurile de joacă, în nisip, eu în copilărie îmi petreceam timpul în sere. Astfel, devreme am înțeles ce studii îmi doresc să urmez. Am absolvit Universitatea Agrară de Stat devenind inginer horticol, apoi am urmat și un masterat pe același profi. Studiile sunt un bun ghid, însă cunoștințele vin din propriile greșeli și practici”. 

Inspirat de ideea de a face agricultură acasă, a trecut oceanul, muncind în SUA în domeniul serviciilor și așteptând momentul când banii adunați vor fi suficienți pentru procurarea de sere. Visul american s-a dovedit a fi unul infim față de aspirațiile sale.

„Am plecat știind concret ce-mi doresc. Când am revenit, cu banii câștigați acolo, am procurat de la un fost ministru al agriculturii niște sere, amplasate în nordul țării. După reconstruirea acestora am obținut o suprafață de 0,25 ha de teren protejat. Încercam de atunci să nu mă axez pe creșterea unei singure culturi și să dau preferință asolamentului, însă accentul meu e mereu pe ardei, castraveți și tomate. La etapa asta, suprafața de sere este de 1,8 hectare de teren protejat și 5 ha teren deschis. Cât privește suprafețele deschise, cred că voi renunța la ele din lipsa forței de muncă. Oamenii pleacă de la țară, iar cei care rămân nu doresc să muncească pământul”.

Suprapunând cheltuielile, lansarea unei afaceri cu teren protejat pare a fi o investiție colosală, motiv pentru care, susține Goncearuc, în curând domeniul legumicol va fi abandonat.

„O seră medie, fără plante, acoperită la uzină cu peliculă costă 250 de mii de euro, pe când sera olandeză din sticlă, la fel fără vegetație legumicolă, ajunge la suma de 1 milion 200 de euro. La fel, serele completate pot valora și peste 2 milioane de euro/ha. Pentru a aduna o asemenea sumă pentru un student pare imposibil. Spre regret o zic, dar în viitor ramura precum legumicultura va dispărea de pe teritoriul Republicii Moldova. Prognoza mea că vor rămâne culturi tehnice, precum: morcovul sau ceapa, unde este loc de mecanizare”.

‹ adv ›

La etapa respectivă, producția legumicolă din Speia ajunge pe piața locală, însă începuturile afacerii au fost mult mai îndrăznețe.

„Când am început o cotă parte din cantitatea de producție era rezervată și la export. Din cauza faptului că Republica Moldova cedează în fața concurenților legumicoli, precum Turcia, Polonia și Țările Baltice, am devenit necompetitivi și am renunțat la această idee. De atunci, legumele din Speia sunt vândute doar pe piața internă, angro, parțial spre rețele”. 

Întrebat despre subvenții, protagonistul articolului este reticent, fapt datorat procesului tărăgănat de alocare a banilor.

„Mai degrabă accept un credit avantajos, decât să merg pe ideea subvențiilor”.

Întrebat despre anul 2020 și impactul acestuia asupra afacerii sale, oferă totaluri laconice. Susține că a fost un an dezastruos, ca pentru majoritatea agricultorilor, însă datorita faptului că are un portofoliu diversificat pe partea legumicolă, a reușit să aibă poate nu neapărat o rentabilitate mare, dar una sigură.

‹ adv ›

Cât privește planurile de viitor în domeniul horticol, Goncearuc este văzut de colegii de breaslă drept un adevărat guru. Nu vine cu sfaturi multe nici aici, declarând că cea mai bună și verificată idee rămâne a fi rotația culturilor, pe care acesta o realizează la 3 ani.

Privind retrospectiv la afacerea sa, susține că nu este un business rentabil și ar renunța, dar mereu apar noi și noi idei de îmbunătățire a muncii în teren protejat, fapt care-l face să-și continue afacerea.

De curând, un imbold a fost și câștigarea concursului republican „Cel mai bun antreprenor din sectorul IMM” unde a obținut premiul întâi la nominalizarea Cel mai bun antreprenor – inovator.

‹ adv ›

Pentru toți cei care-și văd viitorul acasă, dar și-n horticultură, Goncearuc vine cu sfaturi practice, aplicate și de el în propria afacere.

Din practica mea știu că, privită dintr-o parte, legumicultura pare o afacere foarte ușoară, însă nu este deloc așa. Tuturor celor care-și propun un business în acest domeniu le doresc să cântărească bine și să investească la maxim în tehnologii și în încălzire, fără a se aventura în suprafețe mari. Mai bine mai puțin, dar cu dotări tehnice”.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›