Managementul solului în livezile de nuc este, în multe cazuri, tratat similar altor specii pomicole.
În practică, însă, nucul are o serie de particularități care impun o abordare diferită, mai ales cele legate de lucrările solului, înierbare și concurența pentru apă.
Experiența lui Alexei Micu, proprietarul companiei MICU&CO SRL, care gestionează peste 30 hectare de livezi de nuc și prun în sistem ecologic, arată că unele practici aplicate frecvent în alte plantații nu sunt mereu potrivite și în cazul nucului.
În livadă sunt cultivate atât soiuri locale, cât și unele de origine străină, însă adaptarea la condițiile climatice rămâne decisivă.
Nucul reacționează diferit la lucrările solului
„În livada de nuc, lucrările solului trebuie abordate mai atent. În primii ani, când pomii trebuie ajutați să se dezvolte, este important să le oferi un avantaj competitiv, inclusiv prin lucrări mecanice. Dar după această perioadă, abordarea trebuie schimbată”, explică Alexei Micu.
Potrivit acestuia, în primii 3-4 ani de la plantare, lucrările solului rămân necesare pentru a reduce concurența buruienilor și a susține dezvoltarea sistemului radicular.
Ulterior, intervențiile intensive nu mai aduc aceleași beneficii, iar reducerea lor permite stabilizarea structurii solului.
„Începând cu anul cinci, am trecut la înierbare, inițial în sistem alternant, pe fiecare al doilea rând, iar ulterior la înierbarea totală.”
Sensibilitatea la competiția pentru apă
Un aspect care influențează direct dezvoltarea nucului este competiția pentru apă, mai ales în cazul unor culturi intercalate sau al unor specii nepotrivite în covorul vegetal.
„Am avut situații când între rânduri era lucernă. Este o mare consumatoare de apă și asta s-a văzut imediat. Pomii de nuc cu astfel de înierbare au stagnat în dezvoltare comparativ cu ceilalți”, spune Alexei Micu.
Chiar dacă nucul dezvoltă o rădăcină pivotantă care poate ajunge la 3–4 metri adâncime, zona activă de absorbție rămâne în primii 60–80 cm de sol.
În condiții de secetă, plantele cu consum ridicat de apă pot afecta vizibil ritmul de creștere al pomilor. Din acest motiv, lucerna nu este recomandată în livezile de nuc, nici măcar în primii ani.
Creșterea rădăcinilor fine atinge un vârf în perioada mai-iunie, iar în condiții de deficit de apă acestea explorează straturi mai adânci.
În același timp, rădăcinile au nevoie de un sol bine aerat, iar excesul de apă sau compactarea reduc oxigenul și duc rapid la slăbirea pomilor.
Compactarea solului în livadă
Compactarea solului este considerată unul dintre factorii care limitează productivitatea livezilor de nuc. În solurile tasate, sistemul radicular se modifică, rădăcinile devin mai groase, dar mai puține, iar suprafața de absorbție scade.
În același timp, straturile compacte situate la mică adâncime pot limita dezvoltarea pomilor, mai ales în perioadele secetoase.
În aceste condiții, recomandările tehnice vizează evitarea lucrărilor pe sol umed și reducerea presiunii exercitate de utilaje, pentru a menține porozitatea și aerarea solului.
În practică însă, situația depinde mult de modul de întreținere a solului.
În livada companiei MICU&CO SRL, unde intervalele dintre rânduri sunt înierbate, compactarea nu s-a manifestat în mod vizibil, în ciuda trecerilor repetate.
„Nu am observat compactarea solului, chiar dacă trecem pe aceeași urmă de ani de zile. Din contra, solul pare că își revine mai bine”, spune fermierul.
Covorul vegetal reduce impactul direct al utilajelor și contribuie, prin sistemul radicular și activitatea biologică, la menținerea structurii solului.
În timp, se formează un sistem mai stabil, care amortizează presiunea și își păstrează mai bine porozitatea.
Covorul vegetal și echilibrul dintre protecție și concurență
În livezile de nuc covorul vegetal nu se dezvoltă uniform și complet diferit față de cel din alte livezi.
„În livada de nuc avem, în general, mai puține buruieni sub coroane”, menționează Micu.
Acest lucru este explicat prin efectul alelopatic specific nucului.
Planta produce juglonă, o substanță prezentă în frunze, rădăcini și coajă, care limitează dezvoltarea altor specii. Concentrația este mai mare în apropierea trunchiului și scade spre exteriorul coroanei.
În zonele unde lumina pătrunde mai bine, vegetația se dezvoltă normal, iar cosirea periodică devine principala lucrare de întreținere.
Înierbarea în livada de nuc: naturală sau artificială?
În practica fermei, înierbarea naturală s-a dovedit mai stabilă în timp.
„Am încercat și amestecuri semănate, dar în timp am observat că înierbarea naturală se adaptează mai bine. Speciile se așază singure și rămân cele care rezistă în condițiile din livadă”, explică Micu.
În covorul vegetal predomină gramineele spontane, trifoiul și alte leguminoase locale, dar și specii precum păpădia. Acest amestec contribuie la formarea unui strat vegetal stabil, adaptat condițiilor de sol și climă.
„Se creează un echilibru. Nu mai depinzi atât de mult de momentul în care intervii”, spune fermierul.
Avantajele înierbării naturale:
- adaptare mai bună la condițiile locale, fără necesitatea reînsămânțării;
- consum echilibrat de apă, comparativ cu unele amestecuri semănate;
- stabilizarea structurii solului;
- reducerea evaporării apei și a temperaturii la nivelul solului;
- creșterea biodiversității, inclusiv a insectelor utile.
Limitările înierbării artificiale
În cazul înierbării artificiale, rezultatele depind în mare măsură de alegerea speciilor și de modul de gestionare.
„La înierbarea artificială contează foarte mult când și ce semeni. Dacă nu alegi corect, poți avea mai multă concurență și pierderi decât beneficii”, explică Micu.
În general, se recomandă graminee precum păiușul sau raigrasul, la care se poate adăuga trifoiul alb pitic pentru aport de azot.
Aceste specii se instalează bine și contribuie la stabilizarea solului, însă pot crea concurență pentru apă dacă nu sunt gestionate corect, mai ales în perioadele secetoase.
Printre dezavantajele observate se numără:
- dependența de momentul semănatului și al intervențiilor ulterioare;
- risc mai mare de consum excesiv de apă;
- necesitatea unor lucrări suplimentare de întreținere;
- costuri mai ridicate.
Acest articol este elaborat de Centrul de Consiliere Agricolă și Rurală în cadrul proiectului PROGRESS, finanțat de Guvernul Germaniei și implementat de către consorțiul de organizații condus de Deutsche Gesellschaft für Internationale Zusammenarbeit (GIZ) GmbH, în parteneriat cu European Business Association (EBA) Moldova, IEF, OECD și RECC.
