Agrobiznes

După activitatea intensă din timpul fătărilor, munca în fermă va lua un nou curs, iar priorităţile se vor schimba. Caprele vor produce colostru timp de doar 3-4 zile iar acesta este de foarte mare importanţă în creşterea iezilor.

În următoarele două luni producţia de lapte ar trebui să fie suficientă pentru a creşte doi iezi şi, în acelaşi timp, capra să fie mulsă o dată sau de două ori/zi pentru consumul intern al fermei.

Hrănirea timpurie

Când ugerul caprei este congestionat şi foarte tare, trebuie să lăsăm iedul să sugă cât mai mult lapte timp de câteva zile. Se sugerează ca iedul să fie întreţinut separat şi să fie adus la supt la fiecare 3-4 ore. Dacă este întreţinut împreună cu mama sa, el suge puţin şi des, stimulând astfel producerea laptelui, care deja este prea mult pentru el. În cazul în care iedul nu consumă atât lapte încât ugerul să îşi reducă volumul, capra va trebui mulsă pentru a scădea presiunea în uger, evitând astfel inflamarea lui.

Deseori la primipare, sfârcurile sunt prea mici la începutul suptului. Datorită instinctului matern dezvoltat, caprele vor accepta iedul sau iezii la supt, învăţând repede cum să-i ajute să ajungă la sfârcuri prin poziţia adoptată faţă de ied. Când acest lucru nu se întâmplă, crescătorul trebuie să intervină, să contenţioneze capra şi să ajute iezii să sugă pentru a depresa ugerul de cantitatea de lapte acumulată. În timp, sfârcurile se vor mări în volum şi aceste capre vor putea fi mulse cu uşurinţă.

Cum hrănim iedul?

Suptul este, cu siguranţă, cea mai uşoară metodă, dar nu întotdeauna şi cea mai bună. Unii crescători afirmă că suptul afectează longevitatea producţiei de lapte. Este foarte important să ştim cât lapte produce capra şi cât din acesta suge iedul, pentru ca diferenţa să fie valorificată prin muls.

Un alt dezavantaj al suptului natural este că iedul crescut alături de mama sa va fi mult mai „sălbatic" decât unul crescut la biberon. Din această cauză, stresul la înţărcare va fi maxim, iar diferitele intervenţii efectuate la iezi (vaccinări, tratamente, ecornări, etc.) se vor face cu mare greutate.

De asemenea, unele capre pot înţărca iezii prea devreme. În alte cazuri iezii neglijează suptul şi caprele se autoînţarcă, producţia de lapte pe anul în curs fiind astfel compromisă.

O soluţie pentru a evita aceste neajunsuri este întreţinerea separată a iezilor şi alăptarea artificială. Astfel, caprele vor putea fi mulse complet, iar surplusul de lapte poate fi valorificat pe piaţă.

Hrănirea la găleată sau la biberon?

Mulţi crescători preferă hrănirea la biberon, deoarece o consideră mai naturală. La utilizarea găleţii sau a unui recipient, iedul este forţat să ţină capul aplecat pentru a suge şi din această cauză laptele ajunge în rumen, provocând probleme digestive. De asemenea, găleata neprotejată se poate vărsa sau, în unele cazuri, iezii pot să sară înăuntru, laptele le intră în urechi şi le provoacă iritaţii. Pe de altă parte, însă, găleata este mult mai uşor de manevrat, de umplut, de curăţat şi de sterilizat decât sticlele sau recipienţii dotaţi cu biberoane.

Alăptarea la biberon se poate face utilizând un recipient sau o sticlă. În mod obişnuit, capacitatea lor este de până la 20 litri. Biberoanele sunt ataşate la câte un tub de plastic care face legătura cu baza recipientului. Când iedul suge la biberon, laptele va urca prin acest tub similar consumului de lichid dintr-un pahar, utilizând un pai. Un astfel de hrănitor poate fi confecţionat de crescător dacă dispune de biberoane şi tuburile adiacente, hotărând singur volumul acestuia în funcţie de numărul de iezi alăptaţi în spaţiul respectiv. Un astfel de recipient uşurează mult munca într-o fermă cu efectiv mare de animale.

Pentru câţiva iezi însă se poate utiliza o simplă sticlă dotată cu biberon. O altă variantă ar fi confecţionarea unui stativ, pe care să putem pune mai multe sticle cu biberon. Vom putea hrăni mai mulţi iezi în acelaşi timp, fără a ţine sticla în mână. De obicei se utilizează sticle curate din plastic de 500 ml, în care este comercializată băutura răcoritoare sau berea.

Se cumpără biberoane în număr suficient pentru a avea şi rezerve. Stativul pe care se pun aceste sticle poate fi dotat cu agăţători pentru a-l putea ataşa la gardurile de sârmă.

Laptele poate fi distribuit cald sau rece. Mulţi crescători preferă să hrănească iezii cu lapte cald, pentru a preveni tulburările digestive. Este foarte important ca hrănirea să se facă după un program prestabilit.
Recipientele şi sticlele se vor curăţa foarte bune după fiecare utilizare.

Frecvenţa şi cantitatea de lapte supt

Cei care cresc doar câţiva iezi, au propriile păreri cu privire la metoda de supt, frecvenţa, cantitatea de lapte şi vârsta de înţărcare. Acestea se aleg de către crescători în funcţie de condiţiile de întreţinere şi de materialele pe care le au la dispoziţie.

În primele trei zile, alăptarea cu colostru se face la discreţie, la intervale nu mai mari de 6-8 ore, adică de cel puţin trei - patru ori pe zi. Cantitatea de lapte necesară în următoarele patru zile, până la vârsta de o săptămână, este de 120-240 ml, de trei ori pe zi.

În timpul celei de-a doua săptămâni de viaţă, se va creşte cantitatea administrată la 360 ml, de trei ori pe zi, la un interval de 8 ore. De la această vârstă se va putea calcula aproximativ un litru pentru fiecare ied, de două ori pe zi, până la înţărcare.

După vârsta de două săptămâni, este bine să flămânzim puţin iezii pentru a încuraja consumul fânului şi concentratelor. În acest scop, se va asigura un spaţiu restrâns, unde să aibă acces numai iezii şi unde se vor amplasa jgheaburi pentru fân şi concentrate. Fânul trebuie să fie bogat în frunze iar amestecul de concentrate să fie astfel alcătuit încât să asigure un nivel de 18% proteină brută. Cu cât cantitatea de fân şi concentrate consumată va creşte, se va reduce cantitatea de lapte supt.

Aceste cifre sunt orientative şi pot fi modificate în practică în funcţie de apetitul şi condiţia corporală a iedului. Unii iezi pur şi simplu nu vor să consume atât de mult lapte. Dacă sunt sănătoşi şi nu arată bolnavi, nu avem motive de îngrijorare.

Pe de altă parte, sunt crescători care hrănesc iezii cu lapte atât cât vor ei să consume. Şi acest lucru e obişnuit şi nu este nici o problemă, atâta timp cât nu se produc tulburări digestive în urma supraîncărcării stomacului.

Evaluare

O cale de a evalua succesul conducerii hrănirii iedului este determinarea greutăţii acestuia la vârsta de o lună. Este ideal dacă iedul depune aproximativ 5 kg/lună în primele cinci luni. De exemplu un ied care la fătare a avut 3,5 kg ar trebui ca la vârsta de trei luni să aibă aproximativ 18 kg.

Sursa: revista-ferma.ro

La recomandarea FMI, autorităţile au decis majorarea de la începutul anului curent a TVA până la 20% pentru producătorii agricoli, ceea ce a dus la reacţii aprinse din partea agricultorilor, organizând chiar şi proteste.

Pentru a elimina problemele legate de întârzierea restituirii TVA şi decapitalizarea fermierilor, recent Legislativul a dat curs unei iniţiative care prevede ca diferenţa de 12% din valoarea TVA sa rămână în conturi special deschise de agricultori. Economiştii văd în această modalitate o ameliorare a actualului sistem, dar care nu rezolvă fundamental problemele agricultorilor privind mărimea şi achitarea TVA.

Autorităţile au motivat majorarea TVA pentru fermieri prin faptul că era o cerinţă a Fondului Monetar Internaţional, dar şi prin faptul că în acest mod vor fi eliminate firmele fantomă din agricultură şi va fi controlat mai bine fenomenul evaziunii fiscale. Această decizie a fost criticată intens de fermieri, nemulţumirile producătorilor agricoli fiind legate de întârzierile de restituire a TVA, precum şi de modalitatea de achitare a acestei taxe, care, în opinia lor, va provoca decapitalizarea şi falimentul fermierilor.

Recent, Legislativul a aprobat în prima lectură un proiect prin care sistemul de restituire a TVA va fi înlocuit cu un alt mecanism prin care valoarea TVA de 20% va fi transferată pe conturi special deschise de către producătorii agricoli, dintre care suma de 8% va fi transferată la buget, iar 12% vor rămâne în conturi.

Autorul proiectului de lege prin care sunt efectuate modificări la Codul Fiscal, deputatul PD, Adrian Candu susţine că astfel agricultorii vor fi protejaţi de problemele legate de întârzierea restituirii TVA, creşterea corupţiei ca urmare a numărului mare de controale fiscale şi deficitul de resurse financiare.

La rândul său, deputatul PLDM, Ion Balan a opinat că în proiect nu este clar cum va fi realizată evidenţa achitării şi transferului de TVA. În replică, deputatul PD a afirmat că Guvernul va veni cu un regulament în termen de două luni privind înregistrarea sumelor neachitate şi operarea conturilor speciale ale producătorilor agricoli. Menţionăm că principalele prevederi ale acestui proiect sunt stipulate şi în iniţiativa legislativă a Guvernului de modificare a Codului Fiscal privind aprobarea impozitului unic în agricultură. Prin urmare, prevederile din cele două proiecte pot fi comasate în cadrul unui proiect.

Fermierii: O decizie populistă, dar care este în folosul agricultorilor

Federaţia Naţională a Fermierilor salută această decizie şi susţin că producătorii agricoli vor avea de câştigat datorită faptului că nu vor trebui să aştepte 30 de zile pentru a li se restitui banii şi se va evita decapitalizarea fermierilor. „Noi am optat pentru această modalitate de achitare a TVA chiar atunci când a fost adoptată politica bugetar-fiscală pentru 2013, însă propunerile noastre nu au fost luate în seamă. Această iniţiativă vine în ceasul al doisprezecelea şi ne dăm seama că este mai mult o acţiune populistă, dar care vine în folosul agricultorilor", a declarat preşedintele Federaţiei, Valeriu Cosarciuc.

Referitor la necesitatea instituirii sistemului de colectare-restituire a TVA pentru combaterea evaziunii fiscale, directorul Institutului Economie de Piaţă, Roman Chircă susţine că plata TVA la nivel de 20 % cu restituirea ulterioara a 12 % nu urmăreşte combaterea acestui fenomen.

Sistemul de colectare-restituire a TVA nu urmăreşte combaterea evaziunii fiscale

În opinia expertului economic, această iniţiativă are ca scop deprinderea fermierilor cu potenţiale majorări ale cotei TVA în viitor. „Aceste mecanisme de achitare a TVA prin colectare-restituire ajută Ministerul Finanţelor să-şi onoreze obligaţiunile bugetare prin optimizarea fluxurilor bugetare care nu este altceva decât un împrumut fără dobândă. Nu consider modelul de colectare - restituire a TVA unul potrivit pentru RM. Scoate nejustificat din circuitul întreprinderii mijloace pe o perioadă importantă, naşte corupţie la restituire", a afirmat Roman Chircă.

Economistul vede această nouă iniţiativă legislativă privind modalitatea de achitare a TVA una cu avantaje pentru fermieri, dar care nu le rezolvă fundamental problema. „Avantajele constau în restituirea mai rapidă, deoarece aceste mijloace (TVA) nu sunt transferate în sistemul trezorieral de încasări şi apoi restituite, dar sunt plasate pe un cont deschis de producător. Este o ameliorare a sistemului actual, dar nu rezolvă fundamental problema, pentru că accesul la mijloace tot va fi decis până la urmă de un birocrat", susţine expertul.

Pentru ca mecanismul de achitare a TVA să fie unul care să faciliteze activitatea fermierilor, dar care şi să elimine neregulile din acest proces, în opinia lui Chircă este necesară abolirea practicii de colectare-restituire a TVA. „Dacă e să fie majorată cota TVA atunci să fie făcută gradual. Nivelul scăzut de colectare a impozitelor indirecte şi eforturile disperate de a le valorifica din circuitul intern ţin de particularităţile economiei autohtone şi nu vor fi corectate de sistemul colectare-restituire", a conchis directorul Institutului Economie de Piaţă.

Menţionăm că agricultorii au înregistrat în 2012 pierderi de circa 2,5 miliarde de lei ca urmare a secetei care le-a afectat producţia. Datele statistice arată că volumul producţiei agricole s-a redus în 2012 cu 22,4%, iar preţurile la produsele agricole au crescut cu 17,7%.

Articol scris de Virginia Nica

Sursa: eco.md

Etapele care trebuie parcurse la înfiinţarea unei plantaţii de pomi, ca de altfel şi atunci când dorim să plantăm doar câţiva pomi în grădina de lângă casă, sunt următoarele: alegerea terenului, pregătirea terenului, stabilirea distanţelor de plantare şi pichetarea, săpatul gropilor, alegerea şi pregătirea materialului săditor, plantarea pomilor.

Alegerea şi pregătirea terenului

Terenul destinat plantării pomilor poate fi plan sau în pantă, situaţii care trebuie tratate diferenţiat, în sensul modului de executare a lucrărilor. Astfel, pe terenurile în pantă se pot executa terase individuale pentru prevenirea erodării sau drenaje în cazul unor infiltraţii de apă.

În general, atunci când se urmăreşte înfiinţarea unei plantaţii moderne, de mare randament şi eficienţă, se aleg terenuri plane, bine drenate, cu sol fertil şi uşor accesibile.

Pregătirea terenului destinat plantării constă în eliberarea lui de alte resturi, nivelarea, fertilizarea şi desfundarea (60 cm) sau arătura adâncă (30-35 cm), acolo unde este cazul (replantare după alţi pomi, când este vorba de oboseala solului) se lasă chiar 1-2 ani de odihnă.

Fertilizarea de bază se face cu îngrăşăminte organice (30-40 t/ha, gunoi de grajd) şi chimice (câte 200-300 kg/ha superfosfat şi sare potasică), respectiv 15-20 kg gunoi de grajd bine fermentat sau 20-30 g sare potasică şi 50-60 g superfosfat la fiecare pom.

Distanţele de plantare şi pichetarea terenului

Stabilirea distanţelor de plantare şi pichetarea terenului se face în funcţie de specie (vezi tabel) şi este diferită la seminţoase (măr, păr, prun) faţă de sâmburoase (cireş, vişin, prun, cais, piersic, etc.) şi arbuşti fructiferi sau la căpşun.

Dintre factorii care influenţează creşterea şi dezvoltarea pomilor şi de care trebuie să se ţină seama la stabilirea distanţelor de plantare se remarcă tipul portaltoiului (de vigoare mică, mijlocie sau mare) şi modul de conducere a pomilor (aplatizat, cu coroană globuloasă, vas etc.), precum şi tipul de livadă (clasică sau intensivă).

În orice caz, chiar şi atunci când trebuie plantaţi doar câţiva pomi în grădina casei, este bine să se ţină seama de aceste elemente, inclusiv de marcarea locului în care se va planta pomul cu un pichet (ţăruş), având în vedere longevitatea acestuia.

În general, direcţia rândurilor se pichetează de la N la S, pichetajul efectuându-se în dreptunghi (între rânduri distanţa este mai mare, iar pe rând distanţele sunt mai mici) sau în pătrat (distanţele sunt egale atât pe rând cât şi între rânduri). În cazul terenurilor cu o pantă uşoară, pichetarea se face în paralelogram (ca şi cel în dreptunghi, doar unghiurile opuse sunt egale două câte două) sau în chinconz (în triunghi echilateral).

Atunci când se doreşte plantarea pomilor sau arbuştilor pe terenuri neamenajate sau pe pante se face pichetaj individual sau pe curbele de nivel. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că, la pichetarea pentru înfiinţarea de plantaţii intensive, rândurile de pomi se plasează întotdeauna perpendicular pe axul drumurilor principale.

Materiale necesare: ruletă, ţăruşi, jaloane de 1,5-2 m.

Săpatul gropilor

Această lucrare se execută cu puţin timp înainte de plantare şi constă în scoaterea pământului de lângă pichetul care marchează locul plantării pomului, cu cazmaua (hârleţ).

Dimensiunile gropii sunt variabile, în funcţie de teren (desfundat sau nedesfundat) şi sunt cuprinse între 30 x 30 x 30 cm şi 60 x 60 x 40 cm, uneori mai mici.

Este recomandat ca stratul de pământ mai fertil de la suprafaţă să se aşeze separat pe marginea gropii, el urmând ca la plantare să se plaseze în zona rădăcinilor (spre fundul gropii).

Alegerea şi pregătirea materialului săditor

Alegerea şi pregătirea materialului săditor pentru plantare este o operaţie esenţială, de care depinde starea viitoarei plantaţii, respectiv prinderea şi creşterea pomilor.

La plantare se folosesc pomi atât din câmpul II al pepinierei (sub formă de vergi, cu sau fără lăstari anticipaţi) sau pomi cu coroană din câmpul III. Este bine ca materialul săditor să fie procurat numai din pepiniere autorizate, aceasta fiind o garanţie în privinţa autenticităţii soiului dorit, cât şi a sănătăţii acestuia din punct de vedere virotic.

După cumpărare, până în momentul plantării definitive, pomii trebuie stratificaţi în şanţuri (gropi), unde rădăcinile sunt acoperite bine cu pământ reavăn. Este indicat să se aleagă pomi cu rădăcinile cât mai mari şi intacte, cu muguri bine formaţi şi lemnul ramurilor copt, preferându-se cei cu ramuri laterale numeroase (anticipaţii), care accelerează formarea scheletului, implicit intrarea pe rod timpurie (anul 3 la măr, anul 4 la prun etc.).

Înainte de plantare, rădăcinile pomilor se fasonează prin scurtare, înlăturându-se cele rupte, rănite sau mucegăite, după care se face mocirlirea celor rămase într-un amestec de pământ, balegă proaspătă de vită şi apă, în scopul asigurării unei aderenţe mai bune a pământului pe rădăcini şi pornirea creşterii.

Plantarea pomilor

Practic, plantarea pomilor se face de obicei primăvara, devreme, la sfârşitul lunii martie sau începutul lunii aprilie, în funcţie de mersul temperaturilor. Specialiştii recomandă însă plantarea de toamnă, înaintea venirii îngheţurilor, deoarece refacerea sistemului radicular şi pornirea în vegetaţie primăvara au loc mai timpuriu, cu efecte benefice asupra creşterii (mai mari cu 20-30%) şi coacerea lemnului anual.

În ceea ce priveşte tehnica de plantare, (vezi figură) după aşezarea pomului în groapă, cu tulpina lângă pichet şi cu punctul de altoire puţin mai ridicat decât nivelul gropii (cu 2-3 cm), se aruncă pământul din stratul fertil pe rădăcină, până aceasta se acoperă.

Urmează tasarea prin călcarea pământului în jurul pomului, după care se umple groapa cu pământ amestecat cu gunoi şi se tasează din nou, încât punctul de altoire ajunge la nivelul solului. De menţionat că o plantare prea adâncă întârzie pornirea în vegetaţie a pomilor.

La plantare, pentru o bună execuţie a operaţiei, este nevoie să se lucreze în echipă de două persoane; cineva ţine pomul în poziţie corectă, iar celălalt aruncă pământul şi tasează uniform pentru a nu rămâne spaţii goale. De altfel, o probă necesară pentru verificarea plantării corecte, se face prin apucarea pomului de vârf şi tragerea lui uşoară în sus. Când operaţia s-a efectuat corect, varga sau pomul nu se smulg din pământ.

O bună prindere a pomilor presupune şi o udare imediat după plantare, mai ales în anii secetoşi sau cu perioade lungi fără precipitaţii atmosferice.

Tehnica plantării pomilor

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Distanţe de plantare la pomi, arbuşti şi căpşun

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: revista-ferma.ro

 

În acest an vânzările de butaşi de viţă-de-vie vor fi în scădere, cu circa 15%, din cauza ninsorilor care au căzut prea devreme anul trecut.

Un important producător de butaşi din Străşeni, Vasile Vutcărău, a declarat pentru IPN că deocamdată a vândut 60% din butaşi, comparativ cu alţi ani când vânzările erau de 85-90%. Producătorul spune că mai sunt şanse, deoarece butaşi se mai cumpără şi în aprilie-mai, transmite IPN.

Vasile Vutcărău a spus că în toamnă gerurile au venit prea devreme, din care cauză oamenii nu au putut să-şi cultive pământurile.

Producătorul a făcut referire la datele Ministerului Agriculturii, spunând că anul trecut s-au plantat 2100 hectare de viţă-de-vie, iar anul acesta se vor planta circa 1500 de hectare, întrucât oamenii nu şi-au pregătit terenurile, dar şi pentru că nu au bani.

Vasile Vutcărău a mai spus că preţul la butaşi nu s-a schimbat faţă de anul trecut. Aceştia se dau cu 15-20 de lei bucata.

Sursa: ipn.md

Autorităţile autonomiei găgăuze au cerut conducătorilor de întreprinderi agroindustriale din teritoriu să înăsprească paza încăperilor, unde se păstrează pesticide. Măsurile respective se impun după ce în regiune s-a mărit numărul de furturi ale materialelor chimice, folosite pentru îngrăşarea solului, transmite moldpres cu referire la surse locale.

În legătură cu aceasta, Direcţia pentru complexul agroindustrial, ecologie şi silvicultură din cadrul executivului de la Comrat, a ieşit cu o serie de recomandări, adresate agenţilor economici de profil.

Între acestea figurează solicitarea ca o atenţie deosebită să fie atrasă modului de echipare a depozitelor şi încăperilor pentru păstrarea temporară a chimicalelor, îngrăşămintelor şi materialului semincer. Totodată, funcţionarii cer oamenilor de afaceri să fortifice paza acestor obiective, în special în perioada de primăvară-vară.

În luna martie curent, de pe teritoriul unei societăţi pe acţiuni din satul Congaz, răufăcătorii au sustras circa 2,5 tone de silitră, în sumă de 14 mii 375 de lei. Iar peste o săptămînă, un furt similar s-a produs la o întreprindere agroindustrială din satul Copceac, unde suma pagubei materiale a fost estimată la peste 200 mii de lei.

Sursa: moldpres.md

Exportatorii polonezi de alimente acuză campania protecţionistă dusă de cehi şi de slovaci în domeniului consumului de alimente.

În opinia jurnaliştilor de la Gazeta Wyborcza, „exportul de alimente a devenit o specialitate poloneză". „În 2012 am exportat în valoare de 17 miliarde de euro, faţă de 11,7 miliarde în 2008", explică ziariştii, care adaugă că „producătorii de alimente din Cehia şi Slovacia sunt prea slabi pentru a face faţă competiţiei".

Polonezii îl acuză pe ministrul slovac al agriculturii, Lubomir Jahnatek, că a făcut declaraţii publice referitoare la „calitatea slabă" a alimentelor produse în Polonia.

Slovacia importă aproape 60% din necesarul de alimente, principala sursă fiind Germania. Produsele germane sunt însă mai scumpe decât cele poloneze şi nu sunt văzute drept o ameninţare de către producătorii autohtoni.

Sursa: recolta.eu

Foarte mulţi crescători de capre au semnalat problemele grave de sănătate apărute, în special, la iezi şi la miei, care s-au soldat cu pierderi importante fie prin stagnarea în creştere, fie prin mortalităţi ridicate. În urma discuţiilor şi prin consultări cu specialiştii în medicină veterinară s-a ajuns la concluzia că este vorba de ectima contagioasă.

La infecţia cu virusul ectimei sunt receptive numai oile şi caprele, iar tineretul este mai sensibil decât adulţii. Cei mai predispuşi sunt mieii sugari începând cu vârsta de 2-3 săptămâni şi tineretul până la 2-3 luni. Sensibilitatea la infecţie este mai mare la animalele din rasele ameliorate şi la cele cu o stare slabă de întreţinere. Celelalte specii de animale fac forme inaparente de boală.

Caractere epidemiologice

Sursele de infecţie sunt reprezentate de animalele bolnave şi vindecate. Virusul este prezent în concentraţie mare în lichidul vezicular şi în crustele care se desprind şi care reprezintă principala sursă de infecţie, dar nu se găseşte în lapte, fecale şi urină.

Ca surse secundare de infecţie menţionăm adăposturile, aşternutul, padocurile, instrumentele de tuns, furajele, apa, vehiculele, păşunile, drumurile etc.

Contaminarea se poate face pe cale directă şi indirectă, iar virusul pătrunde în organism, de obicei, la nivelul microtraumelor existente pe piele, în special buze şi mucoasa bucală. În absenţa unor complicaţii, crustele se detaşează după aproximativ trei săptămâni.

Ectima evoluează enzootico-epizootic, cu difuzibilitate mare în focar. Boala apare în orice anotimp, dar este mai frecventă în sezonul secetos. Hrănirea animalelor, mai ales a tineretului recent înţărcat, cu furaje dure, ţepoase, de calitate slabă, favorizează apariţia şi evoluţia gravă a bolii.

Se pot îmbolnăvi până la 90 la sută dintre animalele din efectiv, însă mortalitatea în ectimă nu depăşeşte 15 la sută. Totuşi, în focarele grave, pierderile pot ajunge la 25-75 la sută. La trecerea prin boală, animalele prezintă o imunitate de cel puţin 2-3 ani.

Prevenirea şi combaterea

Pentru prevenirea introducerii bolii în efectivele indemne, se va evita contactul cu turmele contaminate, iar cele nou achiziţionate vor fi ţinute în carantină profilactică. Pentru imunizarea preventivă a animalelor în vârstă de peste o lună, din zonele cu antecedente de boală în ultimele 12 luni, se recomandă vaccinarea împotriva ectimei contagioase.

În focar, animalele bolnave se izolează, iar în formele evolutive benigne, cu localizări peribucale, este suficientă asigurarea unor condiţii de igienă şi mai ales de alimentaţie adecvate (furaje moi şi de bună calitate etc.) pentru a uşura vindecarea.

În cazul formelor evolutive maligne (mai grave, complicate), peribucale şi bucale, se poate institui un tratament local, ce constă în îndepărtarea crustelor şi aplicarea de albastru de metilen 2%, violet de genţiana sau spray cu teramicină, timp de 3-5 zile.

În localizările podale, după o toaletă mecanică, se recomandă asepsie sau spray-uri cu antibiotice. De asemenea, se pot folosi antibioticele şi sulfamidele sub formă de unguente. Concomitent se vor asigura condiţii optime de igienă.

Ce este ectima contagioasă

Ectima contagioasă (în greceşte "ekhtuma"), denumită popular "zăbală", "bube dulci" etc., este o boală infecto-contagioasă, ce afectează caprele şi oile, manifestată prin erupţii veziculo-pustuloase crustoase cu localizări predominant bucale, podale, genitale, mamare şi oculare.

Boala este răspândită în toată lumea şi determină pierderi însemnate turmelor contaminate, prin procentul ridicat de mortalitate la tineret şi prin frecvenţa complicaţiilor care prelungesc şi agravează evoluţia.

Agentul cauzal este "virusul Orf", încadrat taxonomic în genul Parapoxvirus, subfamilia Chordopoxvirinae, familia Poxviridae. Virusul ectimei contagioase nu este unic, cunoscându-se 6 tipuri diferite antigenic. Aceasta explică apariţia bolii în turmele imunizate activ, ca urmare a intervenţiei unui nou tip de virus.

Totodată, imunitatea faţă de ectimă este umorală şi celulară, ceea ce face ca protecţia de origine colostrală pentru iezi să fie uneori insuficientă.

Rezistenţa virusului în condiţiile mediului extern este foarte mare. Astfel, în crustele descuamate din interiorul adăposturilor poate rămâne virulent de la un an la altul (chiar 23 ani), dar pe păşuni sub acţiunea directă a razelor soarelui este distrus în câteva luni.

În mediu umed, la temperaturi de 58-60°C este distrus în 30 minute, iar la 64°C, în 5 minute. Dezinfectantele uzuale îl distrug cu uşurinţă; glicerina îl conservă.

Sursa: revista-ferma.ro

În Republica Moldova va fi instituit un impozit unic în agricultură. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat astăzi de către Parlament, informează moldpres.

Potrivit proiectului, impozitul unic va substitui şase taxe: impozitul pe venit, impozitul funciar şi impozitul pe imobil, taxele rutiere, taxele pentru resurse naturale şi taxele locale.

Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare în exerciţiu, Vasile Bumacov, a menţionat că proiectul vine în susţinerea agricultorilor obosiţi de calcule şi birocraţie. "Proiectul a fost discutat cu fermieri şi impozitul unic va fi plătit în dependenţă de fertilitatea terenului agricol", a spus Bumacov.

Potrivit proiectului, în cazul persoanelor fizice care practică activitate de întreprinzător, precum şi gospodăriile ţărăneşti care nu ţin evidenţă contabilă, calculul impozitului agricol va fi făcut de către autorităţile publice locale. Impozitul se va achita în două tranşe, 50% pînă la finele lunii septembrie şi restul pînă la finele lunii noiembrie.

În afară de impozitul unic, agricultorii vor mai achita TVA, contribuţiile la fondul asigurărilor sociale şi poliţa de asigurare medicală.

Sursa: moldpres.md

Crescătoria propriu-zisă

Crescătoria de nutrii se va construi pe un teren permeabil, uşor înclinat, dar ferit de curenţi şi de zgomote neobişnuite ori ciudate. Este bine ca această crescătorie să o amplasaţi aproape de o sursă de apă.

Suprafaţa de teren se împrejmuieşte cu un gard din plasă de sârmă, înalt de 1,52 m. Adăpostirea se face, de obicei, în cuşti suspendate, la minimum 35-45 cm deasupra solului, sau în compartimente situate la sol. Cuştile suspendate pot fi de diferite mărimi, dimensiunile variind între 100-200 cm lungime, 65-90 cm lăţime şi o înălţime de 40-45 cm. În mod normal, cuştile se confecţionează din plasă de sârmă, groasă, zincată, cu ochiurile de 25/25 cm.

Fiecare cuşcă trebuie să fie prevăzută cu 12 uşiţe de vizitare la unul dintre capete, cu un bazin de scăldat din tablă galvanizată, situat pe lăţimea cuştii. Bazinul trebuie să aibă o lungime de 45-50 la sută din lungimea cuştii şi o adâncime de 20-25 cm. La capătul celălalt al cuştii, se ataşează cuibarul, confecţionat, la rândul lui, din scândură rezistentă, protejată în interior contra roaderii, cu plasă de sârmă. Una dintre dimensiunile orizontale ale cuibarului este egală cu lăţimea cuştii, cealaltă, de circa 50-70 cm, iar înălţimea, de 40-60 cm. Comunicarea cu fiecare cuşcă se face printr-o deschidere pătrată, cu latura de 20-25 cm, iar accesul în cuibar se va face prin rabatarea capacului. Adulţii de reproducţie, inclusiv femelele cu pui în alăptare, vor fi cazaţi individual, iar tineretul înţărcat, provenit din aceeaşi fătare, se va caza în grup.

Reproducţia

În cazul nutriilor, reproducţia se întâlneşte în tot cursul anului. Femelele sunt apte de reproducţie la vârsta de 5-6 luni, iar masculii, la 7-8 luni, atunci când greutatea corporală este de 3,5-4,5 kg. Căldurile durează 36 de ore, acestea repetându-se la intervale de 24-30 de zile. Gestaţia durează, în medie, 132 de zile, cu limite între 127 şi 137 de zile. La o fătare se produc 4-6 pui. După fătare, după 13 zile, apar primele călduri, dar nu se recomandă ca femela să fie dată la montă decât la următorul ciclu de călduri. Durata de exploatare a unei femele de reproducţie este de 68 ani, dar, în condiţii de captivitate, prolificitatea începe să scadă accentuat după doar 34 ani. Raportul poligamic este variabil de la un mascul la o femelă, în cazul creşterii în perechi, până la un mascul la 10-15 femele.

Pentru crescătorii începători, se recomandă raportul de 1 la 5. Împerecherea se face individual (monta la mana) sau în grup (monta în harem). Împerecherea individuală se practică în cazul femelelor adulte, iar cea în harem, în cazul tineretului care intră pentru prima dată la reproducţie. La împerecherea individuală, femela se introduce în cuşca masculului şapte zile la rând, începând cu a 24-a zi de la fătare. Când este în călduri, femela acceptă masculul. Dacă monta nu se realizează în acest interval, încercările se repetă în perioada de 48-54 de zile de la fătare.

Monta în harem

Cât priveşte monta în harem, aceasta se practică prin introducerea unui mascul într-un grup de femele tinere care au atins maturitatea sexuală şi care nu trebuie să depăşească raportul de maximum un mascul la 15 femele. Este foarte important ca animalele care se împerechează să nu fie înrudite. Fătările se produc de obicei în timpul nopţii ori dimineaţa devreme. Puii se vor înţărca la vârsta de 45 de zile, când se transferă, grupaţi pe sexe, în cuşti colective. În grupurile astfel formate, nu se mai introduc alte animale, cu excepţia masculilor în haremurile de femele. De la o femelă se pot obţine, în condiţii normale de creştere, două fătări pe an şi un număr de minimum opt pui crescuţi până la vârsta de reproducţie şi greutatea de sacrificare pentru blană.

Alimentaţia

Alimentaţia nutriei este de tip vegetarian. Nutria consumă în special concentrate, respectiv cereale, masă verde (vara), sfeclă furajeră (iarna), fân, făinurile animale, suplimentele proteice, iar pentru aşternut se vor utiliza paie. Este recomandabil ca hrana să se administreze în amestec umectat de sfeclă şi fân, masa verde tocată şi concentrate mărunţite.

Producţia de blănuri

Cum era de aşteptat, cea mai bună blană provine de la tineret. Sacrificarea nutriilor pentru blană se face la vârsta de 8-9 luni. Pentru o calitate corespunzătoare a blănurilor, sacrificările din sezonul cald sunt precedate de o perioadă de pregătire în care animalele sunt ferite de lumina solară directă şi se măreşte frecvenţa îmbăierilor cu apă proaspătă. Sacrificarea se face ţinând nutria de coadă şi lovind-o în creştet cu un baston de lemn, apoi atârnând-o cu capul în jos pentru sângerare.

Jupuirea se execută în burduf, cu multă atenţie şi fineţe, pentru a preântâmpina tăieturile. Blănurile se vor curăţa cu rumeguş, prima dată pe partea cu piele, apoi pe blană. După degresare, blănurile se îmbracă pe sânuri extensibile, ca şi cele utilizate pentru piei de vânat, pentru uscare. Operaţiunea de uscare se face în camere încălzite la temperatura de 25-30° C, având grijă ca blanurile să nu fie mai aproape de 2 metri de sursa de căldură. În prima fază a uscării, blana stă pe san, cu pielea spre exterior, iar după 12-24 de ore, se întoarce cu blana înafară, până la uscarea completă.

O dată cu blana, de la o nutrie adultă se obţin 2,53 kg de carne în carcasă, iar de la un tineret de 8-9 luni, 1,62 kg. Carnea de nutrie este un aliment valoros, care după culoare se aseamană cu cea de bovine, iar după aromă şi gust, cu cea a vânatului cu pene. Aceasta poate fi utilizată în orice fel de preparate. Carnea de nutrie este considerată o adevarată delicatesă, ea fiind valorificată la preţuri foarte mari.

 Sursa: adapatori.ro

 

Republica Moldova preconizează să lanseze, până la sfârşitul anului 2013, primele proiecte în domeniul producţiei energiei eoliene. Anunţul a fost făcut de vicepremierul, ministrul Economiei în exerciţiu, Valeriu Lazăr.

Oficialul a menţionat că, în prezent, Ministerul Economiei a primit patru proiecte investiţionale privind producţia de energie eoliană. Valeriu Lazăr a subliniat că, până la mijlocul verii, autorităţile urmează să amendeze Legea cu privire la energia electrică, iar ANRE va aproba tarifele „verzi" Feed-in pentru producţia energiei electrice din resurse regenerabile (energie eoliană, solară, din biomasă etc).

Valeriu Lazăr a menţionat că după modificarea legislaţiei şi aprobarea tarifelor Feed-in vor fi create toate condiţiile pentru eliberarea primelor autorizaţii pentru lansarea proiectelor în domeniul producţiei energiei din resurse regenerabile.

Valeriu Lazăr a subliniat că doritori de a investi în acest domeniu sânt mult mai mulţi decât îşi poate permite republica, de aceea selectarea proiectelor investiţionale şi a companiilor se va efectua în bază de concurs, principalul criteriu fiind tariful pentru consumatori. Valeriu Lazăr a amintit că, până în anul 2020, Moldova preconizează să majoreze cota energiei din resurse regenerabile până la 20% din volumul total de consum.

Sursa: noi.md