Sorin Maslo: „Cricova a înregistrat în 2023 cel mai mare profit din istoria întreprinderii. Venim cu lansări inedite în acest an”

0

Combinatul de Vinuri „Cricova” a înregistrat o creștere impresionantă în 2023. Într-un efort de a consolida producția autohtonă și de a extinde operațiunile, a investit în noi plantații și tehnologii, având în vedere un viitor sustenabil și orientat către calitate. Drept rezultat, atingând cea mai mare cifră de afaceri din istoria întreprinderii.

Mai multe detalii despre evoluție, motivul investițiilor ambițioase în proiecte sustenabile, producerea ecologică și planurile pentru viitor am aflat discutând cu Sorin Maslo, director general interimar al Combinatului „Cricova”.

sorin maslo cricova

„Rezultatele anilor 2022 și 2023 ne arată că mergem corect, urmând vectorul setat acum doi ani, odată cu elaborarea strategiei de dezvoltare. În acest an, continuăm cu investiții și mai consistente pentru a atinge noi performanțe”.

Proiecte sustenabile și agricultura ecologică

Schimbările care au generat o nouă etapă au început acum doi ani, odată cu noua strategie de dezvoltare pe care întreprinderea și-a propus să o implementeze.

Vectorul setat a adus după sine investiții importante, obținerea mai multor certificări, poziționarea ca lider pe piața locală, dar și includerea în portofoliu a vinurilor ecologice.

Astfel, în martie 2023, Cricova a prezentat o premieră – seria WILD, ce a debutat cu primul vin ecologic Cricova – Fetească Neagră roze, urmat de Fetească Regală.

vinuri ecologice cricova

Vinurile au obținut certificatul european CERES. În paralel, Cricova implementând sistemul internațional de sustenabilitate Fair and Green.

„Aceste rezultate nici de departe nu reprezintă apogeul investițiilor în această direcție. Mai avem 70 de hectare ce sunt întreținute conform principiilor agriculturii ecologice pentru a trece ulterior perioada de conversie și a obține certificarea”.

vinuri cricova

În plus, vor fi înființate soiuri pentru producerea spumantelor după metoda Charmat, Glera, cât și pentru spumantul clasic, Chardonnay.

A fost destul de greu să identificăm rapid material săditor de calitate pentru înființarea plantației. Ce ține de soiurile autohtone, plantarea urmează a fi realizată în anul următor, pentru acestea nefiind disponibil material săditor în cantități necesare”.

Investiții în autonomie și logistică

Pandemia, urmată de conflictul armat din Ucraina, au oferit și lecții importante. Unul dintre punctele vulnerabile s-a dovedit a fi dependența energetică, astfel Cricova a investit în panouri fotovoltaice în ultimii doi ani, ajungând să-și asigure 15-20% din consumul total de energie.

„Obiectivul de bază este în asigurarea energiei din surse alternative în proporție de 40-45%. O zi fără energie electrică în cadrul întreprinderii înseamnă bulversarea activității. În plus, vom izola termic spațiile de producere, reducând și mai mult consumul, dar, cel mai important, îmbunătățind condițiile de muncă”.

energie regenerabila cricova

Consiliul a aprobat investiția în capacitățile de depozitare, ce va oferi mai multă flexibilitate și costuri mai reduse.

„Odată cu trecerea în istorie a livrărilor pe cale ferată, nu mai este rentabilă actuala locație, ce se află în Chișinău. Planificăm să realizăm construcția unui depozit și nod logistic pe teritoriul întreprinderii. De aici, vor putea fi realizate livrările atât pe piața internă, cât și la export. În plus, am reușit să îmbunătățim parcul mijloacelor de transport”.

Premieră – primul spumant certificat ecologic

Cerința față de produse ecologice este foarte înaltă, în special în UE, SUA și Japonia. Astfel, Cricova completează portofoliul cu două vinuri speciale.

„În această primăvară, lansăm două vinuri noi din seria WILD: lent și spumant din soiul Viorica, practic, o premieră pentru Moldova la capitolul spumante certificate ecologic. În acest mod, garantăm continuitatea, cât și diversificarea gamei de produse eco”.

Obținerea vinurilor nobile și lider de piață în clasamentul vinurilor spumante și lente

Premiumizarea portofoliului de produse poate oferi noi perspective. Astfel, în beciurile Cricova pot fi apreciate noile butoaie din stejar american, în care deja are loc înnobilarea vinului.

innobilare vin

„Am investit în butoaie din stejar american care ne vor ajuta la înobilarea vinului. Avem două vinuri roșii care sunt acum puse la maturare în aceste butoaie – Feteasca Neagră și Cabernet, pentru a obține vinuri nobile, pe care le vom putea prezenta la cele mai renumite concursuri internaționale”.

Aceasta este o nouă direcție pe care o dezvoltă, iar eforturile de până acum oferindu-i Cricova poziția lider de piață în clasamentul vinurilor spumante și lente.

Vinurile Cricova – exportate în 45 de țări

export vinuri cricova

Toate realizările menționate au generat o dezvoltare fără precedent. Cricova exportă vinuri în 45 de țări, dintre care, în 2023, au fost realizate exporturi în 39 de țări.

Din total, piața UE consumă circa 60% din vinurile Cricova, urmată de piața SUA – unde ajung a fi livrate circa jumătate de milion de sticle sau 13% din totalul exporturilor.

„Piața Germaniei, SUA, Japonia sunt de referință, pe care, fiind prezent, te poți impune mult mai ușor pe alte piețe”.

Piața chineză este responsabilă de circa 6% din exporturile Cricova, fiind una dintre piețele strategice pe care întreprinderea își propune să-și consolideze poziția.

„Obiectivele noastre privind creșterea afacerii impun asigurarea calității. În plus, am depășit situația din pandemie, reușind să revenim la vânzările înregistrate înainte de pandemie, ba chiar să le depășim.

Evident, mai sunt piețe ce au fost puternic bulversate. De exemplu, piața chineză. Întreprindem eforturi considerabile, fiind prezenți la evenimente și expoziții, asigurând comunicarea și negocierea cu diverși parteneri, mizând pe faptul că, în cel mai scurt timp, vom reuși să ne întoarcem la cifra de afaceri înregistrată pe piața din China înaintea pandemiei”.

Dintre piețele UE, România rămâne a fi o piață strategică, datorită oportunităților și deschiderii consumatorilor.

„România este o piață pe care o apreciem mult. Suntem prezenți, practic, în toate rețelele comerciale și vinoteci, sectorul HoReCa. Operăm prin intermediul distribuitorului nostru oficial, Societatea Comercială Cramele Cricova, unde suntem coproprietari. Acest lucru ne permite să luăm decizii rapid și să ne adaptăm cerințelor pieței. În plus, cei mai mulți vizitatori ai complexului nostru turistic sunt din România”.

vinuri cricova

2023 – înregistrarea celei mai mari cifre de afaceri din istoria Cricova

În 2022, cifra de afaceri a întreprinderii s-a majorat cu peste 50 milioane de lei, ceea ce înseamnă o creștere de peste 20%. Anul trecut, Cricova a continuat trendul ascendent, înregistrând rezultate fără precedent.

„Am reușit să creștem cifra de afaceri, să majorăm exporturile, să ne menținem cotele de piață în perioada supra-critică, în timpul conflictului din Ucraina, care ne-a făcut să schimbăm abordarea, logistica livrărilor, furnizorii de materii prime și altele.

Acest lucru ne-a permis să avem cel mai mare profit din istoria fondării Cricova, să ne impunem ca lider de piață și să realizăm planurile pe care le-am trasat”.

Astfel, în 2023, Cricova a atins cifra de afaceri de 20 de milioane de euro, profitul net a atins 1,3 milioane de euro, iar împreună cu compania fiică, circa 2,5 milioane de euro.

„Am micșorat soldul de credite pentru mijloace circulante cu 13 milioane de lei și reușim să atragem mijloace pentru investiții strategice pe termen lung”.

Valoarea – generată de Oameni

Sorin Maslo menționează că, aceste realizări nu ar fi fost posibile fără toți cei peste 520 de angajați în cadrul Combinatului de vinuri Cricova și 260 în cadrul companiei fiică – Centrul de Business și Turism Cricova.

cricova

„E foarte important că am reușit să păstrăm nucleul, cea mai mare valoare a întreprinderii – oamenii. Am majorat nivelul de salarizare și, neapărat, vom continua cu această creștere. Dorim ca fiecare angajat să se simtă important la noi în țară. În plus, suntem conștienți de faptul că, creșterea motivării personalului va asigura creșterea performanței întreprinderii”.

Rolul Wine of Moldova

Chiar dacă pot asigura volume impresionante de vinuri, doar în ultimii doi ani Cricova asigurând prelucrarea a câte 10 mii de tone de struguri anual, Sorin Maslo pune accent pe valoarea pe care o poate oferi întregului sector brandul de țară.

„Este foarte importantă promovarea noastră sub umbrela Wine of Moldova, datorită căreia ne promovăm ca o țară vinicolă, nu doar o simplă întreprindere. Este o plus valoare și pentru toți colegii din sector.

În acest mod, consumatorii recunosc mai ușor brandul Wine of Moldova, înțeleg că acesta e o garanție a calității și asigurării unor standarde înalte. Lansarea biroului Wine of Moldova în Japonia, ne pare foarte importantă pentru promovarea vinurilor pe o piață deosebită, cu perspective foarte bune”.

wine of moldova

Dezvoltarea turismului rămâne o prioritate

Dezvoltarea turismului rămâne o prioritate și pentru anii următori, urmând să fie implementate mai multe schimbări.

„Planficăm să modernizăm traseul turistic, să includem mai multe noutăți în traseu, să investim în prezența online, dar și multe alte proiecte urmează a fi implementate pentru a crea oaspeților și clienților Cricova emoții de neuitat”.

Cricova invită pasionați de vin, experți și vizitatori din toată lumea să experimenteze personal măiestria și pasiunea care stau la baza fiecărui pahar de vin și realizare Cricova.

beciuri cricova

MAIA: Prognozele pentru recoltele culturilor agricole sunt pozitive

0

Anul agricol ar putea fi influențat de condițiile climaterice, iar autoritățile implementează mai multe măsuri pentru a face față unor eventuale calamități naturale, notează radiomoldova.md.

În același timp, prognozele pentru recoltele culturilor agricole sunt pozitive, potrivit reprezentanților Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.

Plantarea fâșiilor forestiere, extinderea ariilor de protecție antigrindină în mai multe localități, crearea ploilor artificiale și construcția sistemelor de irigare sunt printre principalele măsuri luate în prezent de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare pentru a face față unor eventuale calamități naturale, a declarat pentru Radio Moldova secretarul de stat al instituției, Vasile Șarban.

Potrivit acestuia, prognozele în acest an sunt relativ bune.

„Dacă e vorba de reziliență noi într-adevăr avem încă proiecte. Avem pe partea de înființări a fâșiilor de protecție forestiere. Acestea întotdeauna ca și oazele în pustiu, ele oricum, atrag precipitațiile.

Pe de altă parte avem politica de dezvoltare a sistemelor de irigare, sunt în derulare trei proiecte pe partea de sisteme centrale de irigare din zona de Nord, Sud și Sud-Est.

Aici vor fi reabilitate aceste 3 sisteme de irigare și ne gândim noi că vom majora suprafața pasibilă de irigat cu circa 5 mii de hectare”, a afirmat Vasile Șarban.

Și fermierii spun că se așteaptă la recolte bune anul acesta. Totuși, cea mai mare problemă cu care se confruntă sunt cheltuielile de producție, susține agricultorul din raionul Fălești, Ion Moroi, cu o experiență de 40 de ani.

„Culturile de toamnă și rapiță arată îmbucurător, au fost și precipitații, și ne bucură clar că și câmpurile sunt mai frumoase față de anii precedenți.

Ceva umiditate în sol este, cred că bunul Dumnezeu ne va da precipitații și vom avea roadă. Unica ieșire din situație pe care o văd eu este roada la hectar, dacă nu va fi roadă atunci agricultura Moldovei va ceda din cauza costurilor de producție”, a spus Ion Moroi.

Precizăm că, în prezent, în Republica Moldova sunt 88 de sisteme de irigare, dintre care doar 24 sunt funcționale.

Autoritățile își propun să reabiliteze trei stații centralizate de irigare: din Ștefan Vodă, Briceni și Etulia, pentru a facilita accesul agricultorilor la resursele de apă.

Reuters: Franţa va permite fermierilor să folosească mai multe pesticide pentru a-şi proteja culturile de sfeclă de zahăr

0

Cultivatorilor de sfeclă de zahăr din Franţa li se va permite să folosească mai multe pesticide în acest an, din cauza riscului ridicat al atacurilor din partea unei insecte care în 2020 a făcut ravagii în rândul culturilor de sfeclă de zahăr, a declarat vineri ministrul delegat al Agriculturii, Agnes Pannier-Runacher, transmite Reuters, notează agerpres.ro.

În replică, ONG-ul de mediu Greenpeace şi-a exprimat opoziţia faţă de utilizarea unor pesticide care sunt potenţial mai toxice, în timp ce organizaţiile reprezentative ale cultivatorilor de sfeclă au spus că măsura este insuficientă şi au cerut ca şi alte produse să fie aprobate.

Cultivatorii de sfeclă de zahăr vor putea să utilizeze cinci insecticide Spirotetramat, dezvoltate de firma Bayer CropScience sub marca Movento, în creştere faţă de două în prezent, a declarat Agnes Pannier-Runacher pentru postul de radio France Bleu Nord.

Asta în plus pe lângă insecticidul Teppeki, care este utilizat de mai mulţi ani, a precizat separat Ministerul francez al Agriculturii.

„După o iarnă blândă, există un risc ridicat de înmulţire a afidelor (păduchii de plante – n.r.) şi în consecinţă de îngălbenire a sfeclei de zahăr. Sfecla înseamnă zahăr.

Nu vom importa mai mult zahăr fără să avem grijă de acest risc, aşa că obiectivul nostru este să oferim soluţii fermierilor”, a spus Agnes Pannier-Runacher.

Îngălbenirea sfeclei este una din cele mai comune boli ale sfeclei de zahăr. Boala este transmisă de afide şi poate provoca pierderi semnificative culturilor de sfeclă de zahăr.

În 2020, această maladie a provocat o scădere cu 26% a producţiei de sfeclă de zahăr a Franţei, obligând guvernul de la Paris să permită cultivatorilor să utilizeze un pesticid pe bază de neonicotinoide, interzise în Uniunea Europeană din cauza riscurilor pe care le prezintă pentru albine.

Anul trecut, Franţa a fost nevoită să elimine derogarea după ce CJUE a decis că măsură a fost ilegală, însă fermierii şi specialiştii spun că nu dispun de soluţii alternative care să fie la fel de eficiente.

„Este o veste bună dar produsele pe care le propun nu sunt suficient de eficiente, ştiind că vorbim de un risc similar cu cel din 2020”, a declarat Franck Sander, preşedintele Uniunii cultivatorilor francezi de sfeclă de zahăr (CGB).

Această organizaţie a cerut guvernului de la Paris să aprobe utilizarea de Acetamiprid, un insecticid de ultimă generaţie, şi de Flupyradifurona. Cele două pesticide sunt aprobate de UE dar interzise în Franţa.

Suprafaţa cultivată cu sfeclă de zahăr în Franţa este aşteptată să îşi revină uşor în acest an, după o scădere cu 6% în 2023, până la cea mai mică suprafaţă din ultimii 14 ani, pe măsură ce fermierii sunt încurajaţi de preţurile mari la zahăr.

Franţa este cel mai mare producător european de zahăr şi exportă aproximativ jumătate din producţia sa, adică 1,8 milioane de tone, potrivit CGB. 

Proiect unic, creat de PRIMA FINANȚARE pentru comunitatea agricolă

0

PRIMA FINANȚARE este mai mult decât prima alegere în finanțarea Start-Up-urilor, Antreprenorilor și Agricultorilor.

Compania are angajamentul de a oferi consultanță și instruire nu doar pentru clienții săi, dar și pentru întreaga comunitate, în domenii precum educație antreprenorială și financiară, cât și în agricultură.

Așa cum, Republica Moldova este o țară agrară, agricultura fiind unul dintre principalele motoare ale creșterii economice, PRIMA FINANȚARE a creat și a dezvoltat un proiect unic – Un Sfat pentru Agricultori.

Proiectul a fost lansat în luna mai 2020, în timpul pandemiei, cu scopul de a împărtăși cunoștințe și experiențe întregii comunități agricole, în format online.

Promotor al acestui proiect este dl Tudor Șeptelici, specialist în agricultură și vinificație, horticultor de specialitate, fiind absolvent al Colegiului Național de Viticultură și Vinificație din Chișinău.

Dl Șeptelici s-a format ca specialist la fabrica de vinuri din s. Milești, rn. Nisporeni, unde a activat în calitate de tehnolog-șef.

Este de remarcat că, a fost multiplu premiant al concursului „Polobocul de Aur” la nivel regional și național, fiind un vinificator cu o experiență de peste 25 ani. Iar de mai bine 10 ani, practică albinăritul și este un apicultor experimentat.

Impactul acestui proiect continuă să impresioneze. În aproape 4 ani de la lansare, au fost create 82 de videoclipuri, înregistrând în tot acest timp peste 65 de mii de vizionări pe canalul de YouTube al companiei.

Un Sfat pentru Agricultori are o importanță semnificativă pentru comunitatea agricolă din mai multe perspective: educație și instruire, acces la informații de calitate, promovarea sustenabilității și creșterea conexiunilor în comunitate.

Proiectul este creat cu sprijinul Fundației pentru Dezvoltarea Antreprenorilor.

Agricultura sustenabilă devine din ce în ce mai importantă în contextul schimbărilor climatice și a preocupărilor legate de mediul înconjurător.

Astfel că, proiectul video pune accent pe practici agricole durabile și pe modul în care agricultorii pot reduce impactul negativ asupra mediului în timp ce își cresc producția.

Una din problemele actuale despre care a vorbit dl Șeptelici în video din luna martie, este colaborarea eficientă între apicultori și agricultori.

A început sezonul tratamentelor în livezi și vii. Tratamentele se fac contra bolilor (antracnoza, rapăn și făinarea) și contra dăunătorilor (viermele fructelor și diverse specii de păduchi).

Problema în sine apare în situații de lipsă a comunicării. Agricultorii încep tratamentele fără a anunța apicultorii. Ca rezultat, albinele se otrăvesc, în urma contactului cu plantele tratate.

Este îmbucurător faptul că, din 1 ianuarie 2023, înregistrarea stupinilor și tratamentelor terenurilor agricole, a devenit obligatorie pe aplicația web numită Beeprotect.md.

Aplicația a fost creată de Asociația Națională a Apicultorilor din Republica Moldova (ANAM), în colaborare cu Proiectul USAID și Tekwill. 

Această aplicație facilitează accesul apicultorilor la informația despre stropirile planificate în apropiere, astfel încât să fie întreprinse măsurile necesare pentru a proteja albinele.

Ca rezultat, apicultorii vor analiza tipul preparatului care se folosește la tratare.

În urma analizei, aceștia vor decide dacă este necesar să închidă stupii sau, dacă este necesar, transportarea acestora la o distanța de minim 5 km de la plantația tratată. 

Dacă a fost constatat fapt de pieire a albinelor, apicultorii pot apela timp de 48 ore, la Asociația Națională a Apicultorilor din Republica Moldova sau la laboratoare specializate pentru a depista cauza pieirii.

Savanții constată importanța majoră a albinelor în ecosistem.

Dl Șeptelici compară fenomenul dispariției albinelor cu „o bombă atomică”. Dacă nu vor mai fi albine, nu va fi polenizare, nu vor mai fi plante, nici animale, nu vor mai fi oameni.

Totodată, dumnealui consideră această ramură a agriculturii destul de profitabilă. Apicultorii, în afara de producerea mierii, care reprezintă un produs 100% bio și sănătos, mai realizează și propolis și pot produce și lumânări din ceară naturală de albine.

Mai mult decât atât, produsele apicole au o întrebuințare largă în terapia pulmonară și neurotică, inclusiv și la tratamentul reumatismului.

Proiectul Un Sfat pentru Agricultori realizat de PRIMA FINANȚARE are o continuitate frumoasă și promite să abordeze și în continuare cele mai actuale teme pentru agricultori experimentați, dar și pentru cei care abia se inițiază în domeniu. 

În luna mai, proiectul va marca 4 ani de activitate, iar numărul de urmăritori și vizualizări a videourilor create, nu fac decât să încurajeze compania și promotorul acestui proiect să aducă comunității agricole noi tehnici, strategii și metode pentru a-și îmbunătăți producția și a-și gestiona afacerile mai eficient. 

În cadrul proiectului, dl Șeptelici nu doar oferă sfaturi și recomandări, practice și utile, dar și consultanță gratuită la toți doritorii. 

PRIMA FINANȚARE contribuie semnificativ la consolidarea comunității agricole din țară. Rămâneți conectați cu acest proiect și urmăriți-l pe canalele oficiale ale companiei: facebook.com/PRIMAFINANTARE, facebook.com/fundatieFDA, YouTube.

Mai multe despre finanțarea proiectelor în afaceri și agricultură puteți afla pe primafinantare.md sau la Call Center 022 20 20 20.

ONVV: Volumul de vinuri exportate pe piețele externe a crescut semnificativ în 2023

0

Volumul de vinuri exportate pe piețele externe a crescut semnificativ în 2023. La fel a crescut și valoarea vinurilor.

La nivel de industrie, peste 80% din vinurile liniștite sunt destinate exportului, iar competiția pe plan internațional impune o atenție deosebită pentru strategia de promovare a vinului.

Declarații în acest sens au fost făcute de directorul Oficiului Național al Viei și Vinului, Ștefan Iamandi, în cadrul conferinței naționale a Filierei Vitivinicole, cu subiectul:

„Strategii de creștere a pieței și perspective strategice pentru Vinul Moldovei”, transmite IPN.

Potrivit lui Ștefan Iamandi, recunoașterea internațională obținută datorită calității înalte a vinurilor motivează la unirea forțelor pentru creșterea calității produsului.

Totodată, acesta a dat asigurări că „tradiția și inovația vor continua să fie pilonii care susțin și contribuie la dezvoltarea filierei vitivinicole în țară”.

Andrian Digolean, secretar de stat la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, a relatat că în 2023 s-a înregistrat o creștere valorică la toate categoriile vin cu 25%, iar cantitativ de 18%, ceea ce este îmbucurător, având în vedere provocările prin care a trecut și trece Moldova, cum ar fi COVID-19 și războiul din Ucraina.

Potrivit lui, anul 2024 se așteptă să fie un an viticol bun.

El a adăugat că ONVV anul acesta a participat deja la evenimente majore care sunt importante prin unicitatea lor, precum Vinexpo din Paris (Franța), s-a deschis Wine of Moldova la Tokio (Japonia), care e o piață strategică importantă, unde se vor putea vinde vinuri cu valoare adăugată mai înaltă.

Totodată, la Verona (Italia), în perioada 14-17 aprilie, Moldova va participa la standul Ministerului Agriculturii italian.

Secretarul de stat a încurajat viticultorii să semneze contracte de lungă durată cu procesatorii, pentru a nu se pomeni în situația de a nu putea vinde strugurii sau în situația să-i vândă la prețuri derizorii.

Kent Logsdon, ambasadorul SUA în Republica Moldova, a declarat că susține de mai mulți ani industria vinului din Moldova.

După cele două embargouri grele din partea Rusiei, sectorul s-a inovat și reorientat spre piețele de export cu valoare dedicată.

Actualmente industria vinului generează venituri pentru peste 50 de mii de producători, cu peste jumătate din exporturi către UE.

SUA s-a angajat să consolideze aceste succese prin programe care ajută producătorii de vin să se dezvolte, să inoveze și să se extindă pe noi piețe.

În opinia ambasadorului, marketingul și promovarea sunt elemente importante în acest efort. Personal este recunoscător pentru oportunitatea de a susține progresul industriei vinului moldovenesc în ultimii trei ani.

El a dat asigurări că SUA va susține în timp construcția rezilienței economice și culturale care va asigura un viitor democratic, prosper și sigur pentru Moldova.

Ilona Gruenewald, manager de proiecte Agricultură și Dezvoltare Rurală în cadrul Delegației Uniunii Europene în Moldova, a remarcat că sectorul agroalimentar conduce în materie de inovație, păstrând totodată tradițiile.

Aici se remarcă investițiile în calitate și excelență, explorarea noilor piețe și crearea autenticității moldovenești. Împreună cu Moldova, UE a lucrat și va lucra pentru tranziția verde în domeniul agriculturii, și nu doar.

Conferința „Strategii de creștere a pieței și perspective strategice pentru Vinul Moldovei” a adunat peste 140 de participanți.

Exportul de mere în România a crescut de 2 ori, dar Rusia rămâne principala piaţă

0

În luna martie 2024, Republica Moldova a crescut semnificativ exporturile de mere către statele UE și țările din Asia Centrală, susţine EastFruit, citând date ale Asociației Moldova Fruct, transmite mold-street.com.

Astfel conform calculelor Asociației Moldova Fruct, în martie 2024, Republica Moldova a livrat pe piețele externe aproape 22.000 tone de mere în valoare de 13,6 milioane dolari (în februarie – 16.300 tone în valoare de 10,1 milioane dolari, în ianuarie – 14.100 tone pentru 7,9 milioane dolari).

Pentru comparație: în martie 2023, din Moldova au fost exportate 19.000 tone de mere în valoare de 11,7 milioane dolari, iar în aceeași lună din 2022 – 11.400 tone în valoare de 5,1 milioane dolari.

Principala piaţă de desfacere rămâne Rusia, unde în luna martie au fost exportate circa 12.400 tone de mere, sau 56,4% din total.

Pe locul doi a urcat România – cu un volum de 3.600 tone, dublu faţă de luna februarie 2024. Astfel cota României a ajuns la 16,4%. Pe locul trei se află Belarus cu un volum de 2.400 tone de mere.

Producătorii din Republica Moldova au majorat semnificativ exporturile de mere către țările din Asia Centrală: Kârgâzstan – mai mult de o mie de tone. Kazahstan – 813 tone, Uzbekistan – 140 tone.

„Probabil, pe piețele din Asia Centrală, merele moldovenești le înlocuiesc parțial pe cele iraniene”, susţin analiștii EastFruit.

Pe de altă parte ei remarcă faptul că în martie Republica Moldova a redus ușor exporturile de mere către țările din Orientul Mijlociu.

Astfel, în particular, pentru prima dată în 2024, în ultima lună volumul total de livrări de mere către Arabia Saudită a scăzut sub o mie de tone.

Reprezentanții Moldova Fruct estimează stocul de mere din recolta 2023 în depozitele producătorilor și comercianților agricoli la aproximativ 60.000 de tone.

Dacă ritmul exportului din martie continuă în următoarele două-trei luni, atunci acest volum de produse ar putea fi vândut pe „piața proaspătă” externă și internă şi doar o cantitate mică va fi folosită pentru prelucrarea industrială.

Termen extins pentru înregistrare la Concursurile „Marca comercială a anului” și „Premiul pentru realizări în domeniul calității”

0

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova informează că, datorită numeroaselor solicitări, a EXTINS termenul pentru înregistrare la Concursurile „Marca comercială a anului” și „Premiul pentru realizări în domeniul calității produselor și serviciilor” pentru anul 2023.

Astfel, antreprenorii care nu au reușit să se înscrie la unul din concursuri, pot aplica până la data de 12 aprilie 2024.

Concursul „Marca comercială a anului” este unul dintre cele mai eficiente instrumente de promovare a mărcilor comerciale pe piața internă și externă.

Rezultatele concursului permit evidențierea liderilor și stabilirea dinamicii comportamentului consumatorilor pe piața autohtonă.

La cea de-a XXI-a ediție a concursului, pentru premiul mare –„Mercuriul de Aur”, mărcile comerciale pot fi înregistrate în concurs la una sau mai multe nominalizări din cele ce urmează, conform criteriilor de profesionalism:

  • Nominalizarea „INTER”;
  • Nominalizarea „LIDERUL ANULUI”;
  • Nominalizarea închisă „REPUTAŢIE ŞI ÎNCREDERE”;
  • Nominalizarea „EXPORT”;
  • Nominalizarea „REBRANDING”;
  • Nominalizarea „IMM-UL FAVORIT AL ANULUI”;
  • Nominalizarea  „DEBUTUL ANULUI”;
  • Nominalizarea „MARCA COMERCIALĂ RESPONSABILĂ SOCIAL”;
  • Nominalizarea „FEMEIA ÎN AFACERI”;
  • Nominalizarea „ECONOMIA VERDE”;
  • Nominalizarea „BUSINESS ON-LINE”;
  • Nominalizarea „AFACERI DE FAMILIE”;
  • Nominalizarea „LOCURI DE MUNCĂ PRIETENOASE FAMILIEI”;
  • Nominalizarea „IMPLEMENTAREA STANDARDELOR DE INTEGRITATE ÎN SECTORUL PRIVAT”.

Fiind deja la cea de-a X-a ediție, concursul „Premiul pentru realizări în domeniul calității produselor și serviciilor” a devenit unul de anvergură naţională, scopul căruia este de a contribui la conștientizarea necesității implementării standardelor internaționale de management al calității în companiile naționale și promovarea celor mai calitative produse în rândul consumatorilor.

Astfel, în urma participării compania îşi asigură consolidarea și amplificarea prestigiului în rândul consumatorilor și societății în ansamblu.

La concurs sunt invitate să participe companii din țară, indiferent de forma juridico-organizațională, numărului de angajați și volumul producției.

Participanții concursului vor avea posibilitatea de a examina realizările în domeniul managementului calității în comparație cu a concurenților și evidenția punctele slabe și căile de perfecționare.

Premiile concursului oferă Laureaţilor și Diplomaților  imaginea unui lider, reputația unei organizații fiabile care prestează servicii competitive şi de înaltă calitate.

Câștigătorii celor două concursuri vor fi premiați în cadrul „Galei Businessului Moldovenesc”– cel mai așteptat eveniment al societății economice autohtone, care se va desfășura în vara acestui an.

Cererile le puteți trimite până pe data de 12 aprilie 2024, pe adresele: [email protected][email protected][email protected].

Toate materialele pot fi accesate pe pagina www.chamber.md, la categoria Concursuri.

Cel mai mare terminal de transbordare a produselor agricole din Europa, finalizat, după o investiţie de 10 mln de euro

0

Grampet Group anunţă finalizarea şi începerea testelor pentru cel mai mare terminal de transbordare a produselor agricole din Europa, în urma unei investiţii de 10 milioane de euro.

Situat la Dorneşti (judeţul Suceava), la frontiera cu Ucraina, noul complex dedicat transbordării produselor agricole marchează un nou capitol în eforturile Grupului Grampet de a moderniza şi eficientiza infrastructura feroviară din regiune şi de a sprijini reconstrucţia Ucrainei, se arată într-un comunicat al companiei.

„România are un rol major în funcţionarea culoarelor de solidaritate create de ţările membre UE pentru a facilita transportul mărfurilor provenite din Ucraina.

După declanşarea războiului, operatorii feroviari din cadrul Grampet Group au contribuit substanţial la fluidizarea traficului şi reactivarea coridoarelor principale pe axa Nord-Sud, asigurând transportul a peste 1,5 milioane de tone de mărfuri în relaţia cu Ucraina.

Noul complex de la Dorneşti va permite transportul a 240.000 de tone de cereale şi produse agricole lunar, devenind astfel un punct strategic în fluidizarea traficului de mărfuri până în portul Constanţa.

Această investiţie de 10 milioane de euro reprezintă încă o dovadă a angajamentului pe care ni l-am asumat în urmă cu 25 de ani de a contribui la dezvoltarea infrastructurii de transport feroviar din România şi de a ne conecta la regiune.

Este o realizare remarcabilă pentru Grampet, dar şi pentru România, şi dorim să mulţumim partenerilor noştri ucraineni şi tuturor celor care au fost implicaţi în finalizarea proiectului”, a declarat Gruia Stoica, preşedintele Grampet Group.

Terminalul de la Dorneşti, primul operat de Grup Feroviar Român şi al cincilea de Grampet Group, este proiectat să funcţioneze permanent.

Cu o capacitate maximă proiectată de 3 milioane de tone, complexul este dotat cu o staţie de încărcare a vagoanelor (128 metri lungime) şi una de descărcare (120 metri lungime), ce permit încărcarea/descărcarea simultană a opt vagoane.

Dotările sunt similare cu cele ale terminalelor din porturile maritime şi fluviale, ceea ce face posibil transportul produselor fără pierderi de calitate şi la capacitate maximă, respectiv 500 de tone pe oră.

Soluţiile tehnologice moderne şi abordările inovatoare fac posibilă furnizarea de indicatori optimi ai consumului de energie electrică per tonă de produs transbordat. Toate procesele tehnologice sunt automatizate şi coordonate de echipe dedicate de specialişti.

În plus, fiecare linie/bandă transportoare poate lucra pe un traseu separat sau simultan în perechi, ceea ce asigură un flux de transport continuu şi rapid pentru cerealele şi produsele agricole provenite din Ucraina şi destinate exportului prin portul Constanţa.

Potrivit comunicatului, cel mai mare terminal de transbordare a produselor agricole din Europa va fi inaugurat imediat după finalizarea perioadei de testare.

Înfiinţat în urmă cu 25 de ani, grupul de companii Grampet este astăzi cel mai mare grup feroviar şi operator logistic privat din România şi din Europa Centrală şi de Sud-Est.

Structura sa acoperă în mod strategic întregul lanţ de soluţii şi produse de transport feroviar, oferind clienţilor o experienţă integrată la cel mai înalt nivel de competenţă:

  • servicii de transport feroviar marfă;
  • construcţii, reparaţii şi modernizarea materialului rulant;
  • producţia de piese de schimb;
  • închiriere de material rulant;
  • transbordarea mărfurilor;
  • servicii logistice, precum şi soluţii inovatoare de IT pentru operatorii feroviari.

Compania sa fanion – Grup Feroviar Român (GFR) – este cel mai mare operator privat feroviar din România, cu o poziţie strategică în industrii cheie precum petrol şi gaze, construcţii şi agricultură. Totodată, 20% din transporturile realizate de GFR sunt la nivel internaţional.

Operatorul are acorduri semnate cu celelalte companii-soră din grup, precum şi cu operatorii feroviari de stat şi privaţi din Ungaria, Bulgaria, Republica Moldova, Serbia, Cehia, Slovenia, Croaţia, Grecia, Austria şi Germania.

Prin intermediul fabricilor Reva Simeria, Electroputere VFU Paşcani, RELOC Craiova şi Electroputere VFU Craiova, Grampet Group acoperă o cotă importantă din piaţa reparatorie de material rulant din România.

În paralel, grupul desfăşoară o activitate intensă de cercetare şi dezvoltare de soluţii tehnice menite să ofere clienţilor o experienţă transparentă şi în timp real a serviciilor la care au acces.

Astfel, Grampet a lansat un portal e-client în premieră în România, care facilitează gestionarea relaţiilor cu companiile client, de la postarea unei comenzi până la facturare.

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

Directorul Serviciului Vamal, Igor Talmazan și-a anunțat demisia

0

Astăzi, directorul Serviciului Vamal, Igor Talmazan și-a anunțat demisia din funcție.

În acest sens, a fost adresat public următorul mesaj: 

„Îmi doresc un Serviciu Vamal modern, care gestionează eficient, profesionist și responsabil domeniul vamal, care combate fraudele și contribuie la securitatea economică a țării, un serviciu în care să activeze un corp de funcționari vamali integri ce respectă cu strictețe normele Codului deontologic.

Pe parcursul activității, în conlucrare cu echipa profesională a Serviciului Vamal și a altor autorități publice am avansat pe multe dimensiuni, iar principala provocare a constituit elaborarea cadrului normativ aferent și nemijlocit punerea în aplicare a noului Cod vamal.

De asemenea, au fost depuse eforturi substanțiale, susținute de partenerii externi pentru dezvoltarea infrastructurii în posturile vamale Sculeni, Leușeni și Giurgiulești, reparația altor posturi vamale, precum crearea condițiilor de muncă adecvate prin înlocuirea tuturor căsuțelor modulare în posturile vamale interne de control amplasate pe linia administrativă, dotarea Serviciului Vamal cu echipamente performante și mijloace de transport pentru contracararea contrabandei și asigurării securității economice a statului.

Țin să mulțumesc mediului de afaceri pentru cooperare și înțelegere, având în vedere că procesul de aplicare a noii legislații vamale a însemnat și anumite erori pe parcurs sau inconveniențe, generate de factorul uman și a capacităților administrative limitate.

Datorită anumitor progrese de echipă, am câștigat încrederea și suportul Uniunii Europene și am reușit să simplificăm și digitalizăm procedurile vamale, să implementăm o serie de instrumente de facilitare a comerțului, inclusiv Programul de Agent Economic Autorizat.

Odată cu declanșarea războiului din Ucraina au apărut alte provocări în special prin majorarea semnificativă a fluxurilor de mărfuri și de pasageri.

Din acest motiv le mulțumesc mult colegilor care și-au îndeplinit responsabilitățile cu demnitate, au susținut aceste eforturi și au muncit pentru a face față provocărilor și volumului sporit de lucru, precum și pentru îmbunătățirea imaginii instituționale.

Totuși, mai este mult de lucru în domeniul integrității instituționale și eticii profesionale.

Ultimul caz, în care au fost documentați la Postul Vamal Aeroport șapte inspectori vamali bănuiți pentru fapte de corupție, arată că mai este nevoie de multe eforturi.

În calitate de conducător, sunt responsabil de buna administrare a Serviciului Vamal și îmi asum atât reușitele, dar mai ales eșecurile din perioada în care am condus Serviciul Vamal și consider că, în calitate de conducător al instituției, este necesar să-mi depun în semn de onoare demisia și să mă retrag din funcția de director al Serviciului Vamal.

Lupta împotriva corupției este un efort de lungă durată și cred că este nevoie de o energie nouă pentru a accelera și a duce la capăt această misiune, iar noul conducător trebuie să pună accent sporit pe domeniul integrității instituționale.

Sunt convins că Serviciul Vamal va deveni o instituție despre care comunitatea de afaceri și cetățenii deopotrivă vor vorbi cu respect și încredere”, se menționează în mesajul domnului Igor Talmazan.

Igor Talmazan a deținut funcția de director al Serviciului Vamal în perioada septembrie 2021 – noiembrie 2022, fiind numit din nou în funcție la data de 20 februarie 2023.