Discuții despre consolidarea cooperării vamale moldo-americane

0

Conducerea Serviciului Vamal a avut o întrevedere cu Ambasadorul SUA în Republica Moldova, E.S. Dl Kent D. Logsdon, în cadrul căreia au discutat aspecte privind cooperarea bilaterală și perspectivele de impulsionare a relațiilor moldo-americane în domeniul vamal.

În acest context, conducerea Serviciului Vamal a exprimat mulțumiri domnului Ambasador pentru cele 10 truse valoroase destinate pentru controlul vamal din prima linie a posturilor vamale de frontieră, donate de către Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională prin intermediul Programului USAID Reforme Instituționale și Structurale în Moldova.

Totodată, a fost remarcat faptul că Guvernul SUA este un partener strategic pentru Republica Moldova care oferă suport consistent în procesul implementării tuturor activităților comune, orientate preponderent în atingerea standardelor vamale internaționale prin modernizarea și digitalizarea procedurilor vamale, fortificarea controlului vamal, îmbunătățirea comunicării, consolidarea capacităților și dezvoltarea competențelor profesionale ale funcționarilor vamali.

În discuții, interlocutorii au făcut un schimb de opinii referitor la cele 7 proiecte de dezvoltare în derulare, susținute de partea americană, fiind discutate și oportunitățile de valorificare a potențialului de cooperare bilaterală și asistență pe domenii de interes.

Ambasadorul SUA în Republica Moldova, E.S. Dl Kent D. Logsdon a apreciat rezultatele obținute de Serviciul Vamal, urmare a valorificării proiectelor implementate cu suportul SUA și a reiterat deschiderea pentru continuarea acordării asistenței, precum și realizarea obiectivelor strategice de dezvoltare.

Bolea le sugerează fermierilor să se asocieze. 24 de companii au intrat anul trecut în faliment

0

Problemele sectorului agricol închid afacerile producătorilor. Potrivit ministrului Agriculturii, Vladimir Bolea, numai în anul 2023, 24 de companii au intrat în faliment.

Declarația a fost făcută în ediția de marți, 20 februarie, a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8

Ministrul le-a reproșat producătorilor de cereale că nu sunt uniți și le-a sugerat să se asocieze, după modelele celor din România. 

„Problema e că agricultorii noștri din păcate sunt foarte răzlețiți. Statul îți oferă posibilitatea să îți construiești un sistem de impozitare și îți dă 75% din partea statului”, a spus Bolea. 

De cealaltă parte, Serghei Ivanov, un fermier de la Fălești, consideră că soluțiile Ministerului Agriculturii sunt respinse deoarece nu ar fi fiabile.

În opinia lui Ivanov, nici propunerea premierului Dorin Recean de a oferi credite garantate de stat de până la 500 de mii de lei nu este fiabilă în acest moment. 

„Lupta cea mai bună cu monopolul este fiabilitatea economică, atunci când mă pot pune la masă fără să am bube în cap, credite cu dobânzi exorbitante”, a spus Ivanov. 

Menționăm că, fermierii solicită ajutor suplimentar de 400 de milioane de lei compensații pentru culturile de porumb și floarea-soarelui semănate în 2023, dar și urgentarea procesului de recepționare a celor 4000 de tone de motorină din România.

De asemenea, producătorii de cereale cer să le fie achitate mai repede subvențiile pentru ratele creditelor bancare și nebancare – cel târziu până la 31 martie.

În caz contrar, ei susțin că nu vor mai putea face situației, iar sectorul agricol de la sate va fi distrus. Ultima dată, aceștia au protestat pe 16 februarie.

Atunci, au adus canistre în fața Parlamentului, după ce ministrul Agriculturii a reiterat că Moldova nu are unde depozita motorina donată de România pentru fermierii noștri.

Întâlnirea cu fermierii, amânată pe vineri. MAIA solicită timp pentru analize

0

Reprezentanții Ministerului Agriculturii anunță că întâlnirea cu fermierii, planificată pentru astăzi, a fost amânată pentru ziua de vineri.

„Vă informăm despre reprogramarea întâlnirii dintre Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare cu agricultorii protestatari.

Inițial preconizată pentru astăzi, ora 14:00, s-a luat decizia de a amâna ședința pentru vineri, ora 14:00”.

Motivul amânării este necesitatea de a acorda timp suplimentar pentru analize și pentru a permite tuturor instituțiilor implicate să abordeze amplu solicitările agricultorilor.

Serghei Ivanov: Nu cerem nimic aberant. Vrem protejarea fermierului ca să putem contribui la bugetul acestei țări

0

Fermierii ieșiți în ultimele săptămâni la protest nu își doresc decât să fie mai protejați de către stat, pentru ca să se poate dezvolta, iar astfel să contribuie la bugetul țării, notează tv8.md.

Serghei Ivanov, fermier din raionul Fălești, susține că agricultura a ajuns în colaps total din cauza cheltuielilor mari pe care le suportă cei care practică domeniul.

Mai mult, potrivit lui Serghei Ivanov, agricultorilor le este complicat să reziste pe piață inclusiv din cauza concurenței neloiale și a condițiilor pieței UE.

Ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, consideră de altă parte că problemele fermierilor, în special ale producătorilor de cereale, au la bază în cea mai mare parte supraproducția. Declarațiile au fost făcute în cadrul ediției de marți, 20 februarie, a emisiunii „Cutia Neagră” de la tv8.md.

„Fermierii nu vor absolut nimic aberant. Vor strictul esențial și anume protejarea fermierului și totodată ca să putem contribui la bugetul acestei țări, pentru că dezvoltându-se țara, ne putem dezvolta și noi mai departe”, a menționat fermierul Serghei Ivanov. 

Agricultorul a mai subliniat că el și alți producători s-au pomenit în impas inclusiv din cauza secetei, a creditelor mari și ratei dobânzilor, care a crescut. 

„Toată agricultura din Moldova suferă din cauza colapsului prețurilor. Se importă masiv făină din Ucraina și nu suntem competitivi.

Noi când spunem că vrem ca statul să ne asigure, vrem să spunem să nu fim puși într-o piață în care noi nu facem față. Vrem în Europa, dar acolo sunt niște reguli de joc.

Dacă ne trimiteți la campionat în Europa, fiți buni și dați-ne ghete. Nu mai vorbesc de uniformă și de alte chestii”, a adăugat fermierul.

Producătorul de cereale s-a plâns că fermierii din Moldova cumpără cele mai scumpe îngrășăminte din Europa, iar singura cheltuială mai mică este cea a forței de muncă, pe care riscă să o piardă. 

De cealaltă parte, ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, admite că situația în agricultură este complicată.

Bolea recunoaște că numărul piețelor în care R. Moldova exporta s-a redus și consideră că cea mai mare problemă acum este supraproducția. 

„Noi vorbim despre o supraproducție de cereala în Moldova. În 2023, am produs aproximativ un milion și jumătate de tone de grâu, 330 de mii aproximativ consumăm, 65 de mii merg ca material semincer restul. Noi am produs anul curent 850 de mii de tone de floarea-soarelui, consumul e de 10-15%”, a explicat Vladimir Bolea. 

În această situație, spune Vladimir Bolea, fermierii ar avea cel puțin două soluții: să înceapă să vândă cereale pe intern, pentru a dezvolta astfel zootehnia și să investească în producerea materialului semincer.

Fitch Ratings: Trans-Oil are un avantaj competitiv major – singurul port și cea mai mare rețea de silozuri din țară

0

Cunoscuta agenţie internaţională Fitch Ratings a îmbuntăţi rating-ul Aragvi Holding International Limited (Trans-Oil) de default al emitentului („IDR”) în valută străină pe termen lung („FC”) și IDR-ul în valută locală pe termen lung („LC”) de la „B” la „B+” cu o perspectivă stabilă, notează mold-street.com.

Update: 17.00 Grupul Trans-Oil a editat comunicatul de pe pagina sa, înlocuind afirmația că deține „singurul port pentru nave maritime” din Republica Moldova cu „un terminal portuar în singurul port maritim”.

Totodată informaţia difuzată de Fitch Ratings încă pe 15 februarie 2024, este contestată şi de Danube Logistics SRL, care o califică drept una imprecisă. Reacţia este la finalul articolului.

Ştirea iniţială

„Actualizarea IDR reflectă profilul de credit consolidat al Trans-Oil în ultimii trei ani, cu o amploare crescută a operațiunilor și o diversificare geografică mai largă în afara Republicii Moldova.

Upgrade-ul reflectă, de asemenea, așteptările noastre privind fluxurile de numerar disponibile (FCF) constant pozitive din exerciţiul financiar 2024 (sfârșitul lunii iunie), cu angajamentul Companiei de a rămâne dedicată unei politici financiare prudente din exerciţiul financiar 2024”, explică agenţia.

Poziţie dominantă şi profituri în creştere

Fitch Ratings mai evidențiază ca factor-cheie de rating, poziția dominantă pe piață a Trans-Oil în exporturile agricole din Moldova și în sectorul de procesare a semințelor de floarea-soarelui, care, împreună cu o extindere continuă în Serbia și România, permite companiei să mențină marje EBITDA (profit până la impozitare n.r.) superioare în comparație cu societățile similare din industrie.

Fitch estimează EBITDA al Trans-Oil la peste 180 milioane dolari în perioada exercițiului financiar 2024-2027, în creștere față de 94 milioane dolari în exercițiul financiar 2020, ceea ce poziționează ferm Trans-Oil printre cei mai mari producători de floarea-soarelui și comercianți de mărfuri din Europa de Est.

„Totuși, aceasta reprezintă o scădere față de nivelul EBITDA de 240 de milioane dolari în exercițiul financiar 2022, când a beneficiat de prețurile de vârf ale mărfurilor și de volume mari de origine din Ucraina.

Ne așteptăm ca scăderea treptată a prețurilor mărfurilor și volumul mai scăzut de tranzacționare din Ucraina să fie parțial compensate de operațiunile în creştere din Serbia și România”, susţine Fitch.

Potrivit Fitch, actualizarea FC IDR reflectă o rată suficientă a serviciului datoriei în valută puternică de peste 1x în următoarele 18 luni pentru a justifica o creștere peste Plafonul de țară al Moldovei în conformitate cu criteriile Fitch.

Vaja Jhashi, CEO şi principalul acţionar al Trans-Oil susţine că îmbunătăţirea ratingului grupului „subliniază angajamentul nostru pentru o creșterea durabilă, diversificare strategică și management financiar prudent”.

„Am continuat să ne extindem operațiunile și aria geografică, îmbunătățindu-ne poziția pe piață și rezistența la dinamica evoluțiilor din industrie și la riscurile geopolitice sporite.

Îmbunătățirea reflectă concentrarea noastră fermă de a oferi valoare tuturor investitorilor noștri, menținând în același timp un profil financiar robust”, a spus Vaja Jhashi, potrivit unui comunicat al Trans-Oil.

Fitch Ratings: Trans-Oil deţine şi singurul port maritim al Moldovei

Fitch Ratings mai atrage atenţia la faptul că, în ultimii trei ani, Trans-Oil s-a extins semnificativ, deţinând acum instalații de procesare a uleiului din România și Serbia, a investit în infrastructura silozurilor și terminalelor portuare de pe fluviul Dunărea și și-a crescut segmentul de origine și comerț în afara Moldovei, inclusiv în Ucraina și America Latină.

Potrivit Fitch, ponderea EBITDA generată în afara Moldovei a fost de 61% în exerciţiul financiar 2023, o creștere semnificativă de la 20% în exerciţiul financiar 2020.

Trans-Oil plănuiește extinderea și modernizarea în continuare a fabricii sale de producere a uleiului de floarea soarelui din România în 2024, extinderea acesteia contribuind în continuare la diversificarea în afara Republicii Moldova, scrie Fitch.

În final, agenţia mai constată (fiind citată şi în comunicatul Trans-Oil) că, fiind cel mai mare producător de ulei de floarea soarelui și exportator de mărfuri agricole din Moldova, Trans-Oil beneficiază şi de un alt avantaj competitiv major:

„Deținerea în proprietate a unor active semnificative de infrastructură, inclusiv cea mai mare rețea de silozuri din interiorul țării și singurul port pentru nave maritime”.


Menţionăm că singurul port din Republica Moldova care poate primi nave maritime este Portul Internaţional Liber Giurgiuleşti pe Dunăre, al cărui operator este Danube Logistics SRL, deţinută din mai 2021 printr-o reţea de firme de către BERD.

Toxemia sau cetoza de gestație la oi – simptome, tratament

0

Toxemia de gestație la oi este numită și boala mieilor gemeni, cetoza de gestație sau boala somnului la ovine. Este o boală cauzată de tulburări ale metabolismului, din cauza scăderii concentrației glucozei în sânge și acumulării excesive de corpi cetonici.

Cetoza oilor apare la sfârșitul gestației, în special la femelele cu fetuși multipli și la oile slabe și bătrâne. Boala se manifestă prin refuzul hranei și tulburări neurologice, care progresează până la adoptarea decubitului și moarte.

Citiți în acest articol:

  • De ce apare toxemia de gestatie;
  • Toxemia de gestatie – simptome;
  • Leziuni morfopatologice;
  • Cum diagnosticăm toxemia de gestatie;
  • Tratament în toxemia de gestație;
  • Profilaxia cetozei de gestație la oi.

De ce apare toxemia de gestatie la oi

Toxemia este o urmare a disfuncțiilor metabolice. În ultimele patru săptămâni de gestație, necesarul de energie metabolizată la femele crește brusc, aproape dublu față de necesarul obișnuit de întreținere.

Pentru a face față cerințelor energetice proprii, dar și fetale, organismul femelei intensifică mobilizarea depozitelor de grăsime corporală. Dacă aportul nutritiv nu este acoperit prin furaje, această intensificare depășește capacitatea ficatului, provocând lipidoza, apoi insuficiența hepatică.

Mobilizarea grăsimilor decurge cu formarea corpilor cetonici. Cu cât mai mare este necesarul de energie și cu cât mai mic este aportul glucidic și energetic în furaje, cu atât mai multe grăsimi se vor arde și mai mulți corpi cetonici vor fi eliberați, deteriorând starea animalului.

Astfel, mai predispuse bolii sunt oile slabe sau cele supraponderale, în gestație cu doi sau mai mulți miei și la vârsta de peste 4-5 ani. Rol decisiv în declanșarea toxemiei joacă rația neechilibrată a oilor, mai ales în ultimele săptămâni de gestație.

Predominant, cetoza apare la sfârșit de iarnă, consecutiv hrănirii cu furaje grosiere și însilozate, în lipsa concentratelor și la schimbări bruște de rație.

Același fenomen poate apărea și la întreruperea bruscă a hranei, spre exemplu pentru transport, administrarea medicamentelor, tunsori sau alte manipulări.

Citiți și Cum hrănim mieii pentru o creștere rapidă și sănătoasă.

Toxemia de gestatie – simptome

Boala apare, cel mai frecvent, cu 1-3 săptămâni înainte de fătare. Cazurile de toxemie la oi până la a 140-a zi de gestație sunt mai rare, dar decurg mai sever și au un procent mai înalt de mortalitate.

Cetoza de gestație la oi debutează brusc, cu următoarele semne:

  • apatie, slăbiciune,
  • mers nesigur,
  • refuzul hranei.

Un semn caracteristic este scăderea agresivității în timpul alimentației, în special cu furaje concentrate. Uneori se manifestă starea de somnolență și diminuarea reflexelor.

Semnele nervoase sunt predominante în toxemia de gestație:

  • spasme sau tremurături musculare, mai ales la mușchii capului, gâtului, buzelor și pleoapelor,
  • scrâșnete din dinți,
  • opistotonus (spasm al musculaturii spatelui și gâtului, ca urmare acestea devin extrem de arcuite, capul se dă pe spate).

În următoarele 2-4 zile, boala progresează și apar:

  • orbirea,
  • ataxia (mișcări necoordonate),
  • animalul cade în decubit sternal (culcat pe piept),
  • urmează coma și moartea.

Toxemia poate provoca moartea fătului, iar, ca urmare, oaia dezvoltă septicemie.

Vezi și Fascioloza sau viermele de gălbează la vaci, oi și capre – pericol, simptome, tratament și prevenire.

Leziuni morfopatologice

La deschiderea cadavrului oii care a pierit din cauza toxemiei de gestație, se vor observa următoarele modificări de organe:

  • steatoza hepatică sau ficatul gras,
  • mărirea în volum a glandelor suprarenale,
  • fetuși în proces de descompunere,
  • atrofia rinichilor sau grăsimi cardiace la oile foarte slabe.

Semnele date nu sunt caracteristice doar toxemiei de gestație, așa că nu vor fi un indice sigur al bolii, dar poate ajuta la stabilirea diagnosticului împreună cu alți factori.

Află și Sfaturi importante la întreținerea oilor pe timp de iarnă.

Cum diagnosticăm toxemia de gestație la oi

Diagnosticul toxemiei de gestație la oi se face în baza mai multor factori:

  • analiza stării generale de sănătate a turmei,
  • prezența animalelor în stare de gestație avansată,
  • colectarea datelor de anamneză: vârsta, starea de întreținere și sănătate a oii, cu ce a fost hrănită, a câta gestație, probleme anterioare, boli asociate etc.,
  • identificarea semnelor clinice menționate mai sus, la una sau mai multe oi din turmă,
  • tabloul morfopatologic: în caz că sunt bolnave mai multe oi și una din ele sfârșește letal, necropsia celei din urmă va facilita stabilirea diagnosticului corect și tratamentul eficient al celorlate femele,
  • determinarea hipoglicemiei în sânge, corpilor cetonici crescuți în urină, uneori – a concentrației scăzute de calciu ionizat în sânge.

Boala trebuie diferențiată față de: poliencefalomalacia, boala rinichiului moale, turbarea, intoxicația cu plumb, cupru, listerioza.

Vezi și Ectima contagioasă la oi și capre –simptome și tratament.

Tratament în toxemia de gestație

Tratamentul este rațional doar până la momentul comei hipoglicemice. Dacă boala a avansat într-atât, terapia este puțin eficientă și efortul trebuie îndreptat spre oile rămase.

Înainte de aplicarea tratamentului, se determină dacă mieii sunt în viață și se extrag prin cezariană sau se induce fătarea prin administrarea dexametazonei.

Scopul principal în tratamentul toxemiei de gestație este combaterea hipoglicemiei. Pentru aceasta, se injectează intravenos o doză unică de 50-100 ml dextroză 50% sau 250-500 ml de glucoză 5%, urmate de o soluție echilibrată de electroliți.

Dacă se determină și starea de hipocalcemie, se administrează soluții de săruri de calciu intravenos. (50 – 100 ml de borogluconat de calciu, lent).

Se modifică obligatoriu regimul dietetic, prin introducerea furajelor echilibrate nutrițional. În special, se hrănesc concentrate și alimente bogate în zahăr: sfeclă de zahăr, melasă, morcov, sirop de zahăr, glucoză.

Citește și despre Boala infecţioasă la oi şi la capre Agalaxia contagioasă.

Profilaxia cetozei de gestație la oi

Măsurile de prevenire a toxemiei se bazează, în mod principal, pe asigurarea unei rații echilibrate cantitativ și calitativ, mai ales în ultima fază de gestație, la oile din grupul de risc.

Se vizează acoperirea necesarului de elemente nutritive, vitamine și minerale. În ultimele 6 săptămâni de gestație se hrănește un volum crescut de cereale, ca sursă de carbohidrați.

De asemenea, se adaptează cantitatea de proteine în rație, pentru o digestie ruminală bună și asimilare a glucidelor.

Bibiliografie: Manualul Merck de Medicină Veterinară/Cynthia M. Kahn, Scott Line, Susan E. Aiello.

VIDEO. Recomandări privind logistica și transportul îngrășământului KAS-32

0

Îngrășământul KAS-32 poate fi transportat în diferite ambalaje, cum ar fi eurocuburile, autocisternele sau containerele de plastic.

Practica arată că eurocuburile sunt cea mai simplă și mai puțin costisitoare metodă de adaptare a infrastructurii pentru transportarea KAS-32.

Pentru operațiunile de încărcare și descărcare, este suficient un singur încărcător, iar prezența unei pompe poate simplifica și grăbi munca.

Pe de altă parte, utilizarea autocisternelor este cea mai eficientă. Echipamentele moderne permit distribuitorilor să livreze, îngrășămintele lichide de trei ori mai rapid decât îngrășămintele solide.

O opțiune intermediară între eurocuburi și autocisterne sunt containerele din plastic cu un volum de la trei până la șase mii de litri, ce pot fi instalate pe o remorcă sau platformă de camion. Se recomandă pentru gospodăriile amplasate în apropierea centrelor mari de distribuție.

Mai multe detalii despre logistica și transportarea KAS-32 aflați în videoul marca EuroChem, iar la același subiect vă recomandăm:

Fermierii greci protestează în faţa parlamentului de la Atena

0

Peste 100 de tractoare venite din întreaga Grecie erau imobilizate marţi în faţa parlamentului de la Atena în contextul în care fermierii cer o creştere a ajutoarelor financiare, proteste similare cu cele ale colegilor lor europeni, transmite AFP, scrie agerpres.ro.

Potrivit poliţiei, aproximativ 130 de tractoare şi zeci de camioane pe care flutura drapelul Greciei s-au îndreptat claxonând către centrul capitalei elene, înainte de a se opri în Piaţa Syntagma.

„Fără producţie agricolă, nu există viitor în Grecia”, era scris pe un banner de mari dimensiuni.

Mii de fermieri din regiuni agricole ale Greciei continentale, dar şi din insula Creta au sosit cu autocarele şi urmau să participe la un marş.

„Problemele noastre sunt aceleaşi ca oriunde în Europa, dar aici în Grecia suntem mici exploatări, costurile de producţie sunt enorme în special pentru îngrăşăminte şi carburanţi”, a explicat Giorgos Harisanis, un fermier în vârstă de 55 de ani din zona Salonic (nord).

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis, care săptămâna trecută s-a întâlnit cu reprezentanţii sindicatelor din agricultură, le-a cerut luni fermierilor să cauzeze „cât mai puţine perturbări posibil”, traficului rutier din Atena.

„Înţeleg perfect că fermierii noştri vor să organizeze o manifestaţie simbolică la Atena luând ca exemplu ceea ce s-a întâmplat în celelalte capitale europene”, a declarat Mitsotakis la postul de televiziune Star.

Însă liderul conservator a insistat pe faptul că guvernul nu are „nimic în plus de dat” fermierilor care protestează.

Federaţia agricultorilor a indicat că nu este „mulţumită de măsurile suplimentare anunţate de guvern”.

Fermierii greci au început să protesteze luna trecută, la fel ca cei din Franţa, Germania, Italia, Polonia, Spania şi alte ţări europene.

Nemulţumirile lor sunt în parte alimentate de ritmul lent al plăţii indemnizaţiilor după incendiile şi inundaţiile devastatoare din Tesalia, principala regiune agricolă din Grecia.

Ei solicită, de asemenea, un control mai strict asupra importurilor, scăderea taxelor pe carburanţi, preţuri mai bune pentru produsele lor şi o flexibilizare a reglementărilor UE în domeniul mediului

CCI a lansat cea de-a XXI-a ediție a concursului „Marca comercială a anului”

0

Companiile din Republica Moldova pot depune dosarele de participare la concursurile „Marca comercială a anului” și „Premiul pentru realizări în domeniul calității”, lansate astăzi de Camera de Comerț și Industrie (CCI).

Dosarele pot fi prezentate până pe 29 martie, iar învingătorii vor fi premiați la Gala Businessului Moldovenesc, ce va fi organizată în vara acestui an, transmite MOLDPRES.

Fiind la cea de-a XXI-a ediție, concursul „Marca Comercială a Anului” este unul dintre cele mai eficiente instrumente de promovare a mărcilor comerciale pe piața internă și externă.

Rezultatele concursului permit evidențierea liderilor și stabilirea dinamicii comportamentului consumatorilor pe piața autohtonă.

Președintele CCI, Sergiu Harea, a declarat astăzi la o conferință de presă că dosarele depuse sunt examinate de un comitet de evaluare, iar învingătorii sunt selectați ca urmare a unui sondaj desfășurat în rândul consumatorilor.

Doritorii de a participa la concurs pot fi înregistrați la una sau mai multe nominalizări, conform criteriilor de profesionalism, pentru a obține Premiul mare – „Mercuriul de Aur”.

La cele 20 de ediții anterioare ale concursului „Marca comercială a anului” au participat circa 1800 de mărci. În anul trecut au fost depuse circa 110 dosare.

Potrivit directorului Agenției de Stat pentru Proprietate Intelectuală, Eugeniu Rusu, concursul „Marca comercială a anului” a devenit deja unul tradițional, fiind un simbol al performanței în mediul de afaceri din țara noastră.

Concursul „Premiul pentru realizări în domeniul calității bunurilor și serviciilor” este la cea de a X-a ediție.

Scopul acestuia este de a evidenția companiile care au implementat cu succes managementul calității și de a promova abordările moderne ale calității.

Perioada de depunere a cererilor de participare expiră la 29 martie. Premiul mare este distincția „Zeița calității”.