Zeci de viticultori din țară au participat la un seminar Bayer organizat pe moșia „Podgoreni” SRL

0

Compania Bayer continuă să instruiască agricultorii moldoveni despre cele mai noi și eficiente metode de protecție a plantelor. De data aceasta viticultorii au fost cei care s-au ales cu informații utile în urma seminarului organizat de cei de la Bayer în raionul Cantemir.

La eveniment au participat peste 70 de producători de vin și struguri din toată țara, dar și oaspeți din Ucraina. Gazda evenimentului a fost cooperativa „Moldagrovitis”, care a obținut rezultate remarcabile în lupta cu bolile și dăunătorii viței de vie anume datorită strategiei și produselor recomandate de către compania Bayer. Despre aceasta a vorbit Ion Balan, directorul „Podgoreni” SRL, una din firmele fondatoare ale cooperativei sus menționate, în cuvântul de salut.

„Datorită colaborării strânse pe care am avut-o cu Bayer și Agrostoc, ce ne-au ajutat să punem la punct un sistem de protecție corect, anul acesta n-am avut un gram de mană sau făinare în podgorii”, spune el, precizând că toate tratamentele au fost efectuate noaptea sau dimineață până la orele zece.

ion-balanBalan recunoaște că, dacă anul trecut mai avea dubii în privința eficienței unor preparate, anul acesta s-a convins că vina le aparține, fiindcă nu au acționat la timpul potrivit pentru a preveni dezvoltarea bolilor.

„Sfatul meu, ca agricultor cu o experiență de 30 de ani, este să asigurați viile cu o protecție de 100% înainte de faza de înflorire, pentru că în această perioadă vița de vie este cea mai vulnerabilă. În cazul dat noi am utilizat fungicidul „Melody Duo” în combinație cu „Luna Sensation” produse care mi-au asigurat o protecție de mană și făinare. Nu mai puțin critice sunt și etapele de după înflorire, important este să nu zăboviți cu tratamentele, care trebuie făcute regulat, fără să așteptați apariția primelor simptome”, a mai zis Balan, subliniind că au recurs la tratamente de fiecare dată în dependență de datele care au fost oferite de stația meteo, iar în cazul soiurilor „Riesling” și „Chardonnay” frecvența tratamentelor a fost un pic mai mare deoarece soiurile date sunt cele mai sensibile la atacul bolilor.

Mai multe detalii despre schema de protecție implementată în această gospodărie a povestit Semion Cerchez, agronom din cadrul companiei Bayer. Potrivit lui, primul tratament a fost făcut pe 23 aprilie, cu două săptămâni mai devreme decât se obișnuiește și asta pentru că anul trecut viile au fost extrem de afectate de oidium. S-a administrat un produs pe bază de Cupru și fungicidul „Falcon”. Ultimul conține spiroxamină, o substanță activă care a permis să reducă o parte considerabilă a infecției primare (care a iernat), ceea ce a ușurat un pic munca pe parcursul perioadei de vegetație. Mai departe s-a recurs mai mult la tratamente  cu caracter preventiv. Pe 10 mai a avut loc al doilea tratament cu Cupru, „Falcon”, și 3 kg de Sulf. Următorul a fost realizat înainte de perioada de înflorire, pe 31 mai. La un interval de 16 zile au fost administrate mai întâi „Melody Duo” și „Luna Sensation”, după care „Pasadoble” plus „Luna Sensation”, și 3 kg de Sulf.

semion-cerchez„Am optat pentru „Pasadoble” deoarece este un produs sistemic local ce acționează imediat asupra zoosporilor. Ulterior, am folosit „Nativo” (posedă faza de gaz și 3 kg de sulf. Ultimul tratament a avut loc pe data de 6 august și am folosit un produs pe bază de Cupru și Sulf”, a adăugat Cerchez.

Managerul pe relații cu consumatorii finali ai Bayer în Moldova, Igor Copacinschi spune că a decis să organizeze un seminar practic în plin sezon deoarece anul trecut s-a dovedit a fi unul complicat pentru viticultori.

igor-copacincshi„Acest lot demonstrativ comun a fost o provocare pentru noi, dar am ținut să demonstrăm că tehnologiile agricole, îmbinate cu măsuri eficiente de protecție a culturilor agricole dau rezultate excelente”, a declarat Copacinschi.

El a ținut să precizeze că la seminarele organizate de Bayer, nu se pune accentul doar pe produsele companiei, dar agricultorii sunt îndemnați să privească problema în complexitatea ei, fiindcă doar cunoscând  biologia agentului patogen se poate interveni cu produse eficiente și la timp.

Mai mult, Bayer promite că va veni în curând pe piață cu produse din altă clasă, ce conțin alte substanțe active sau care acționează diferit pentru a preveni apariția rezistenței.

„La ora actuală suntem pe punctul de a înregistra insecticidele „Alsystin” și „Belt Expert”, stepan-logoidafungicidele „Luna Sensation” și „Melody Compact”, care și-au dovedit eficiența și sunt apreciate de cele mai mari țări producătoare de vinuri. Viticultura este un segment-cheie pentru agricultura moldovenească, respectiv ne dorim să contribuim și noi la dezvoltarea acesteia”, a declarat Stepan Logoida, manager pe protecţia culturilor pomicole şi a viţei de vie BCS Ucraina, Moldova, Georgia şi Armenia.

Pentru Alexandru Sârbu, reprezentant al companiei Asconi, cu peste 500 ha de vie, seminarul s-a dovedit a fi alexandru-sarbuun schimb frumos de experiență, subliniind că viticultorii moldoveni trebuie să se întrunească mai des pentru a purta discuții productive.

„Schema implementată în această gospodărie este bună, dar cred că dacă vorbim de o altă locație, atunci e nevoie de o abordare individuală”, a mai adăugat vinificatorul.

Un alt participant la eveniment, Garkavyi Veaceslav, Director adjunct al Combinatului de vinuri și coniacuri Garkavyi Veaceslav-KvintKvint, cu peste 2 mii de hectare de viță de vie în gestiune în raionul Dubăsari (Transnistria), a confirmat că întreprinderea pe care o reprezintă va avea o recoltă bogată, dar s-a abținut să facă precizări.

„Folosim produse Bayer, dar încă nu am realizat un lot demonstrativ ca cel prezentat astăzi. Sperăm că o vom face anul viitor”, a comunicat acesta.

Pe lângă informațiile despre protejarea plantelor, vinificatorii au avut ocazia să viziteze frigiderul proaspăt construit al cooperativei „Moldagrovitis”, rezultatul unei investiții de peste 1 milion de dolari. Acesta are o capacitate de 1500 de tone, cu 17 camere, dintre care trei sunt de pre-răcire, iar restul camerelor sunt de păstrare. Camerele sunt dotate cu cele mai moderne utilaje existente, ce permit răcirea strugurilor până la un grad timp de 4-6 ore. O cameră permite răcirea a circa 30 de tone, iar celelalte două până la 20 de tone. Frigiderul este destinat pentru păstrarea în special a strugurilor de masă și a fructelor.

Cum funcționează cooperativele agricole în Franța și Spania

0

Deși funcționează după aceleași principii, spre deosebire de kolhozuri, cooperativele creează profit membrilor săi. Aceștia, la rândul lor, investesc în dezvoltarea asociațiilor, nu le fură. Mai mult, fermierii nu sunt siliți să se asocieze, dar o fac benevol pentru că le place ideea, pentru că vor să economisească, să producă și să câștige mai mult sau să furnizeze servicii calitative.

Primii care se asociază în cooperative sunt, de regulă, producătorii agricoli. În țările cu o agricultură dezvoltată au fost create cooperative agricole cu specializare îngustă, cooperative de asigurare și chiar organizații ce se ocupă de protejarea sănătății agricultorilor.

Fermierii se asociază pentru a produce mai mult și respectiv să încaseze profituri mai mari

Să zicem că un mic fermier vrea să-și prelucreze pământul, dar nu are destui bani pentru a cumpăra un tractor. În vecinătate sunt alte zece gospodării cu aceeași problemă. Ce fac ei? Colectează bani și arendează un tractor de care se folosesc pe rând. Acesta este cel mai simplu motiv pentru care fermierii decid să-și unească forțele.

Un alt avantaj este că fermierii asociați, care, în principiu, produc aceleași articole, încetează să mai fie concurenți și încep să colaboreze. În cooperative se asigură o partidă mai mare de mărfuri, iar aceasta le permite să stabilească mai ușor contacte cu alte organizații pentru comercializarea și prelucrarea lor ulterioară. Se știe că o afacere agricolă bazată pe comenzi concrete este supusă la mai puține riscuri economice.

Profitul în cooperative este distribuit în funcție de cantitatea de producție asigurată de fiecare membru cooperator. Cheltuielile aferente sunt și ele proporționale cu serviciile la care a apelat fiecare. Spre deosebire de societățile pe acțiuni, în cooperative venitul obținut depinde doar de volumul livrărilor, persoanele din afara uniunilor, sau, cu atât mai mult, cele care nu activează în domeniu, nu au nicio influență asupra activității lor, iar când se alege conducerea, toți membrii au drepturi egale de vot.

Acestea sunt principiile de bază ale mișcării cooperatiste, însă fiecare țară are propria abordare, fie din cauza amplasării geografice, a contextului istoric sau celui ideologic. Mai jos aflați cum funcționează organizațiile cooperatiste din Franța și Spania. De asemenea vor urma alte două articole în care vom vorbi despre specificul organizațiilor cooperatiste din Canada, SUA, Israel și țările asiatice.

În Franța cooperativele se unesc pentru a câștiga tot mai mult teren

În această țară există 21 mii de cooperative, care includ circa 75% din fermele franceze. Reiese că 3,5% din populația activă economic face parte din asociații agricole.

Pe lângă producere, cooperativele franceze oferă și consultanță membrilor săi. Datorită experienței îndelungate acestea vin cu sfaturi valoroase în ceea ce ține de agronomie, economie și planificare strategică. De menționat că ele contribuie activ și la dezvoltarea unei agriculturi prietenoase cu mediul înconjurător.

fig1

Cooperativele mai investesc și în inovație, lărgindu-și sfera de activitate și găsind noi surse de venituri. Un exemplu sunt investițiile în biocombustibili. De asemenea, asociațiile de fermieri se folosesc de diferite instrumente de management pentru a ține în frâu evoluția prețurilor la produsele agricole. Asta nu înseamnă că membrii acestora se reprofilează, agricultura oricum rămâne domeniul lor de bază. În ajutor le vin și cooperativele de credit. De exemplu, în 2013, banca cooperatistă Crédit Agricole a raportat cele mai mari venituri din sistem. Alte două asociații din aceeași sferă, Groupe BPCE și Groupe Сrédit mutuel, au ocupat locurile trei și patru în acest rating.

Cooperativele franceze au fost permanent într-o continuă schimbare, adaptându-se mediului economic. Au început prin a aduna recolta împreună, după care, treptat, au ajuns în grupuri cooperatiste. Dacă la un moment dat, cineva din grup vrea să-și mărească profitul, nu are decât să creeze alianțe strategice. Alianțele le permit să-și reducă cheltuielile, să facă schimb de experiență, dar și să-și consolideze pozițiile de lider în sector.

Întrucât legislația franceză restricționează activitatea cooperativelor la un anumit teritoriu, acestea s-au văzut nevoite să dezvolte propriile structuri pentru a se extinde și a fi competitive. Respectiv, deși numărul cooperativelor a scăzut în urma fuziunilor și preluărilor, veniturile lor au fost în schimb pe creștere.

În Spania există numeroase cooperative, dar majoritatea lor sunt mici

În Spania circa 15% din populație este încadrată în organizații cooperatiste, cele mai multe fiind înființate în cadrul legislației regionale, nu celei naționale.

Față de alte țări europene, numărul cooperativelor spaniole este peste medie. Totodată acestea sunt destul de mici, doar 39% din ele având peste o mie de membri, ceea ce îi împiedică să obțină profituri mai marii.

Pe cât de numeroase, pe atât de diferite: de la cooperative locale modeste până la cooperative cu livrări la nivel industrial. Sunt și cooperative mari ce prelucrează produsele pentru a le comercializa distribuitorilor cu amănuntul.

Totuși, circa 75% din cifra de afaceri raportată de societățile cooperatiste spaniole se află în mâinile a un sfert din cooperative și asta din cauza fuziunilor și preluărilor. Se pare că spaniolii se pricep la concentrarea finanțelor, dar mai puțin când vine vorba de organizare.

Articol realizat în baza materialelor aggeek.net

Asociaţia Naţională a Apicultorilor organizează evenimentul „Ziua Apicultorului în Moldova – 2016”

0

Asociaţia Naţională a Apicultorilor din Republica Moldova în colaborare cu Pretura Sectorului Buiucani, Primăria Municipiului Chişinău, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Institutul de Zoologie al Academiei de Știinţe a Moldovei organizează în data de 19-21 august 2016 cea de a XII-a ediţie „Ziua Apicultorului în Moldova – 2016”, manifestare, devenită tradiţională.

Manifestarea din data de 19 august 2016 va include:

Deschiderea oficială a expoziţiei „Târg-Apicol“ – orele: 12.00, în cadrul căreiea se va organiza Acţiunea de caritate „Miere copiilor” şi un „Program Cultural” între orele 12.00-15.00, cu evoluarea artiștilor de muzică populară și de estradă.

Expoziţia cu târg a produselor apicole se va desfaşura în perioada 19-21 august 2016 în scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, între orele 09:00 – 19:00.

Târgul este destinat publicului larg, fiind prezenţi peste 30 de apicultori – producători cu cea mai variată gamă de produse apicole începând de la miere, până la păstură, polen, propolis şi multe alte produse derivate.

Evenimentul oferă apicultorilor posibilitatea promovării produselor apicole autohtone, iar locuitorilor capitalei şi turiştilor sosiţi în această perioadă posibilitatea procurării acestora direct de la producător.

În cadrul expoziţiei va avea loc acțiunea de caritate „Miere copiilor” organizată de Asociaţia Naţională a Apicultorilor din Republica Moldova.

Târgul este cu acces liber pentru toţi vizitatorii.

FOTO. Cum arată lotul WeTrade de la Sadaclia cu hibrizi de porumb, floarea-soarelui și sorg

0

Zeci de fermieri din zona Cimișlia-Basarabeasca, au participat miercuri, 17 august, la un seminar organizat de compania WeTrade. Evenimentul a avut loc în comuna Sadaclia, r. Basarabeasca, lotul demonstrativ aparținând GȚ „Vasile Baciu”. Pentru WeTrade acesta este ultimul eveniment din vara curentă. Tematica seminarului a vizat tehnologiile de cultivare a porumbului, florii-soarelui și sorgului, în zona de sud a republicii.

În cuvântul de salut, Iurie Vasilache, directorul WeTrade a făcut o scurtă prezentare a companiei, dar și a lotului demonstrativ. Compania este prezentă în R. Moldova de mai bine de 20 de ani, iar produsele distribuite prin intermediul ei pot fi întâlnite în toată republica. În ce privește particularitățile hibrizilor prezentați la seminar, Iurie Vasilache a ținut să precizeze că aceeași hibrizi, semănați în aceeași perioadă, în diferite zone se comportă diferit.

„Este important ca fermierii să poată vedea personal cum se dezvoltă fiecare din hibrizi în zona lor. Pe acest lot avem prezentați hibrizi de floarea –soarelui și porumb de la partenerii noștri: companiile Saaten Union, Euralis, May, Pioneer. Roada care se preconizează iurie-vasilachepentru acest an este foarte diferită. Depinde de zonă și precipitațiile care au căzut. Dacă hibrizii sunt pe piață, înseamnă că sunt testați și potriviți pentru anumite zone și trebuie să demonstreze cam aceleași rezultate peste tot. În acest an la floarea soarelui așteptăm nu mai puțin de 2 tone la hectar pentru hibrizii noștri. Menționez încă o dată, rezultatele diferă din cauza condițiilor meteo și a schemei tehnologice utilizate, etc. Nu putem afirma că un hibrid e mai rău decât altul. Sunt prevăzuți pentru patru tone la hectar în condiții ideale”.

După o vară plină de evenimente pentru compania WeTrade, Iurie Vasilache a precizat că acest seminar a fost ultimul din acest an.

„Sper ca fermierii să rămână cu o viziune bună despre evenimentele noastre și să facă concluziile cuvenite. Totuși, pentru sfârșit de an planificăm un eveniment mai grandios, unde vor fi invitați producătorii agricoli, pentru a face totalurile acestui an. Sperăm și cred că acest an agricol va fi mai bun decât anul precedent”.

Compania germană Saaten Union a prezentat la Sadaclia câțiva hibrizi de floarea-soarelui și porumb. Bogdan Guță, director de dezvoltare al companiei, ne-a declarat că WeTrade sunt distribuitorii lor oficiali, iar relația dintre aceste două companii este de lungă durată și în continuă dezvoltare.

„Saaten Union este o companie nemțească, cu filiale în toată Europa. Este prezentă în R. Moldova mai bine de 5 ani, înregistrând atunci două produse de bază, printre care hibridul de floarea-soarelui Paraiso 102. Acest produs este și astăzi foarte bine vândut. Are toleranță echipa-saaten-unionbună la secetă, precum și la principale boli. Este recomandat în toate zonele de cultură ale florii-soarelui. Prin aplicarea tehnologiei Clearfield, se va obține o cultură liberă de principalele buruieni. De asemenea, propunem semințe certificate de porumb, grâu. Începem dezvoltarea culturii de soia. Văd aici o piață deschisă către nou, către tehnologii performante, o piață în evoluție constantă, chiar dacă condițiile financiare sunt mai precare. Suntem încântați de deschiderea fermierilor de aici pentru produsele nemțești, care garantează un produs de calitate. Acest lucru ne responsabilizează și ne face să avem încredere în această piață. Avem deja un director de vânzări pentru Moldova, Nicolai Schițco – prin el venim mai aproape de fermieri”.

Veaceslav Adârov, reprezentantul companiei Terra Tarsa din Ucraina, partenerii WeTrade, a declarat că prezența în Moldova a unei companii puternice distribuitoare de produse pentru fermieri, este un fapt pozitiv.

veaceslav-adarov-terra-tarsa„Este important să dezvoltăm sistemul și să introducem noi produse, care în Ucraina s-au prezentat foarte bine și au dat rezultate bune. Din păcate, producătorii de aici s-au oprit la un punct când nu mai pot ridica productivitatea. În unele zone din Ucraina, productivitatea este mai înaltă, deși seceta e mai mare. Scopul nostru principal este să ne adaptăm prin produsele noastre la secetă, care devine o problemă tot mai actuală în ultima perioadă. Ne dorim să facem cunoscut producătorilor noile tehnologii, iar ei să poată să se dezvolte. Este importantă vizitarea acestor loturi demonstrative, unde producătorii văd exemple concrete despre cum se comportă produsele. Am folosit aici produsul Navolon. Se pare că rezultatele vor fi bune pe acest lot”.

Savelii Boșneac, managerul pe produse de uz fitosanitar al companiei WeTrade, susține că anual sunt organizate cât mai multe loturi demonstrative în diferite regiuni ale republicii, deoarece condițiile climaterice variază foarte mult.

„Diferă destul de mult situația de la sud și nord în ce privește cantitatea de apă căzută. Dacă acum 3-4 ani, au fost mai multe precipitații la nord, în prezent avem la sud mai multe precipitați. Prin urmare, în sud sunt zone unde cultura de floarea-soarelui și porumb arată savelii-bosneacmult mai bine ca la nord. Noi facem tot posibilul să ne adaptăm la secetă. În primul rând, sfătuim gospodarul să semene cât mai devreme și să pregătească terenurile pentru culturile de primăvară din toamnă, cu îngrășămintele introduse, ca să poată primăvara din prima zi potrivită să iasă cu semănatul florii-soarelui și porumbului. Pe acest lot demonstrativ s-a utilizat o schemă economă, este o formă simplă, tipică de a cultiva porumb și floarea-soarelui. Totuși, este o schemă eficientă. Putem vedea în câmp că nu am avut mari probleme cu buruienile, ierbicidele și-au făcut lucrul”.

Victor Șterbeț, manager semințe compania WeTrade, spune că lotul demonstrativ din Sadaclia, încă din primăvară arăta deosebit de bine.

victor-sterbet„Am semănat aici mulți hibrizi ai companiilor cu care colaborăm. Au fost precipitații suficiente, totul era bine. Apoi în iunie noaptea au fost temperaturi scăzute, care au afectat dezvoltarea plantelor. Mai ales porumbul a rămas puțin în creștere. Totuși hibrizii pe care îi recomandăm pentru această zonă arată foarte bine. Nu pot face o estimare a roadei pentru acest an, se va vedea atunci când va fi în hambar. Preventiv pot spune că producția de floarea-soarelui va fi mai înaltă ca anul trecut minimum cu jumătate de centner, și în cazul porumbului la fel. Recomand fermierilor să nu fie mineri, dar agronomi. Să nu scoatem doar din pământ, dar și să introducem îngrășăminte și să utilizăm tehnologii performante”.

Oleg Nistiriuc, reprezentantul companiei DuPont-Pioneer pentru Moldova: „Avem pe acest lot demonstrativ doi hibrizi de floarea-oleg-nisteriuc-dupont-pioneersoarelui și un erbicid expres, tehnologie care permite combaterea sută la sută a buruienilor problemă. Hibrizii sunt foarte productivi, ajung la o recoltă de 3,5 t- 4,5 t la hectar. Fermierii care au tehnologie bună adună aproape 5 tone în zona de nord. Sunt rezistenți la lupoaie și la majoritatea bolilor. Pentru acest an estimăm că pe unele câmpuri roada va depăși 4 tone la ha, iar în zonele cu irigare, chiar și 6 tone. În medie, la acești hibrizi de floarea-soarelui, vom recolta cred  2,8 – 3 tone la ha”.

Iurie Vâlcu, conducătorul GȚ „Vasile Baciu”, căreia îi aparține lotul demonstrativ, ne-a spus că pe o suprafață de 15 ha au fost semănați diverși hibrizi de porumb și floarea-soarelui.

„Tehnologiile s-au respectat toate care au fost propuse. Diferiți hibrizi au arătat diferite rezultate. Sunt hibrizi mai buni, mai rezistenți la iurie-valcucondițiile noastre. Sunt hibrizi care au arătat rezultate mai modeste. Fermierii prezenți pot analiza și vedea care hibrizi sunt potriviți pentru zona noastră. Seceta este cea mai mare problemă cu care ne confruntăm în prezent. Altă problemă ar fi prețurile mici cu care este achiziționată roada noastră. Cumpărăm îngrășăminte primăvara cu prețuri foarte mari, iar când ajungem la realizarea mărfurilor, nu ne putem acoperi pe deplin cheltuielile”.

Producătorul agricol Semion Cheli din Cazaclia, Ceadâr-Lunga, a spus că gestionează în jur de 530 ha de pământ.

semion-cheli„Cultivăm porumb, floarea soarelui, grâu. Respectăm tehnologiile de cultivare. Mari probleme în acest an nu avem, sunt companii care ne pun la dispoziție tot de ce avem nevoie pentru creșterea plantelor. Unica problemă este prețul mic al produselor la realizare. Avem roadă mare, dar câștigăm puțin. Așteptăm să vedem care va fi prețul la floarea-soarelui, pentru că sunt diferite zvonuri. Seceta în acest an pe noi nu prea ne-a afectat. Din păcate, nici autoritățile nu sunt interesate deloc de protecția producătorilor agricoli”.

De asemenea, reprezentanții companiei franceze Euralis au vorbit despre hibrizii de porumb pe care îi aveau pe lotul demonstrativ. O noutate pe acest lot au fost hibrizii de sorg de la Euralis. Sorgul este o cultură mai puțin cunoscută la noi, utilizată pe larg în alte țări pentru furaje.

După seminarul din câmp, producătorii agricoli și reprezentanții companiilor s-au deplasat într-o locație din orașul Cimișlia, unde seminarul a continuat cu alte prezentări de hibrizi, erbicide, fungicide, distribuite de WeTrade.

La final, o galerie foto de la eveniment.

Posted by Agrobiznes – Fermierul on 18 August 2016

Securitatea alimentară din Moldova, afectată de sărăcie

0

Republica Moldova se confrunta mai mult cu probleme ce se datorează preponderent aspectelor de sărăcie, decît lipsei fizice de alimente. Respectiv, populaţia calificată ca săracă este în dificultate să aibă acces fizic la hrană şi nu de disponibilitatea acesteia. În cele din urmă, nivelul de sărăcie este o cauză a foamei, iar lipsa de nutriție adecvată și suficientă în sine ei este un subiacent al sărăciei. Este concluzia formulată de expertul economic, Iurie Gotișan în Policy brieful ”Securitatea alimentară prin prisma unui sistem informaţional comun”.

”Potrivit documentelor oficiale , nivelul sărăciei în spaţiile rurale ramâne a fi mai înalt decît în mediul urban. Astfel, acestea demonstrează că rata sărăciei în mediul rural este de cca 8 ori mai mare decât în orașele mari. În 2014, 8 din 10 persoane sărace erau locuitori ai mediului rural, or se estimează că cca 335 mii persoane din acest mediu continuă să trăiască sub limita sărăciei. Respectiv, referinţele în cauză arată că sărăcia în Moldova are o nuanţă rurală pronunţată, or nivelul de securitate alimentară este scăzut anume în localităţile rurale. Cele mai sărace gospodării sunt de fapt afectate de a fi cele mai nesigure la produsele alimentare”, a punctat Iurie Gotișan.

Autorul studiului menționează în policy brief și despre calitatea îndoielnică a alimentelor din Republica Moldova. Dar, acestea ar rezulta mai degrabă din cultura nutritivă desuetă a populaţiei decît din faptul că nu ar exista suficient acces la produsele de bază. Or, ponderea mare a populaţiei rurale în totalul acesteia, inclusiv a ratei sărăciei înalte anume în rîndurile populaţiei rustice, indică că majoritatea nu are parte la normele zilnice energetice de alimente. Mai mult, potrivit experţilor reprezentanţei BM din Moldova, fiecare a opta gospodărie casnică din ţară este afectată cel puţin de o formă cronică de insecuritate alimentară.

La rândul său, directorul IDIS Viitorul, Igor Munteanu a declarat că: ”Asigurarea securității alimentare este unul dintre cele mai importante subiecte pentru dezvoltarea durabilă a unei țări. Tradițional, asigurarea securității alimentare aparține Ministerului Agriculturii și a agențiilor specializate, dar ar trebui să fie privită și ca o competență intrinsecă a președintelui țării, cel mai important oficial ales pe plan național. Ar fi curios să estimăm de câte ori foștii și actualii președinți de stat în Republica Moldova au ridicat problema securității alimentare, sau de câte ori au intervenit atunci când accesul și disponibilitatea de produse alimentare a fost în pericol în ultimele decenii? Un stat modern trebuie să aibă capacități moderne de gestionare a securității alimentare, iar lucrurile simple, cum sunt și accesul la alimente de primă necesitate, sănătatea publică, apa potabilă, sunt și cele mai importante pentru populație. Atunci când avem politici deformate, ineficiente, risipitoare, populația suferă și reneagă legitimitatea unor autorități publice, care nu-și îndeplinesc cea mai importantă competență politică – servind interesului public”.

”Securitatea alimentară este un subiect puțin discutat, dar semnale vin tot mai multe din partea politicului. Dacă securitatea alimentară nu este asigurată atunci ia asigură dividende pentru partidele politice. Republica Moldova este considerată o țară agrară și foarte mulți cred că securitatea alimentară este asigurată. Nu este adevărat, în condițiile în care în prim plan sunt oamenii, iar accesul la produsele alimentare este o problemă pentru țara noastră, deoarece nici în 2016 nu am ajuns la consumul care era în 1990. Un alt aspect este legat de siguranța alimentelor. Noi vorbim de exporturi, dar prea puțină atenție este atrasă pieței interne unde trebuie să fie livrate produse de o calitate cel puțin apropiată celor destinate exportului. La fel, puțină atenție este atrasă organizării și reglementării comerțului cu produse agricole și agroalimentare, inclusiv combaterii comerțului ilicit, contrabandei și comerțului cu produse contrafăcute”, a explicat Viorel Chivriga, director de programe de la IDIS Viitorul.

Menționăm că acest studiu a apărut în cadrul proiectului susținut de Fundația Est Europeană, întitulat ”Evaluare de politici și monitorizare de rezultate în scopul apropierii efective a Republicii Moldova de standarde europene democratice”, realizat în comun de către IDIS Viitorul, CALM și Promo-LEX, din resursele acordate de Guvernul Suediei și de Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA.

Președintele Camerei de Comerț și Industrie efectuează o vizită de lucru în județul Brașov, România

0

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova Sergiu Harea efectuează o vizită de lucru în județul Brașov, România, în perioada 18-19 august curent, cu scopul de a consolida parteneriatele intercamerale și a identifica oportunitățile de promovare a agenților economici autohtoni pe noi piețe de desfacere.

Conform agendei, Sergiu Harea va avea o întrevedere cu președintele CCI Brașov Silviu Costea, în cadrul căreia vor fi puse în discuție modalitățile de cooperare dintre CCI a Moldovei și CCI Brașov în vederea susținerii reprezentanților mediului de afaceri, intensificării relațiilor bilaterale de colaborare comercial-economică etc. Președinții celor două Camere de Comerţ şi Industrie vor examina posibilitățile de realizare a unor activități comune, precum derularea proiectelor europene, lansarea programelor stimulatorii pentru IMM, preluarea bunelor practici de business și formarea aptitudinilor antreprenoriale.

De asemenea, președintele CCI a Moldovei va efectua vizite la mai multe întreprinderi din regiune, se va întâlni cu oameni de afaceri din județul Brașov.

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, volumul comerţului exterior (fără a se ţine cont de activitatea comercială a agenţilor economici din raioanele de est) al Republicii Moldova cu România, în anul 2015, a înregistrat suma de 997,7 mil. USD – cu 19,34 % mai puțin comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Exportul de mărfuri realizat în perioada de referinţă a înregistrat suma de 446,6 mil. USD, crescând cu 2,9 % faţă de 2014. România se situează pe locul 1 în topul ţărilor în care Republica Moldova efectuează exporturi, deţinând o pondere de 22,69 % în volumul total al exportului Republicii Moldova.

Importul de mărfuri efectuat în perioada menţionată în Republica Moldova din România a însumat 555,1 mil. USD şi a înregistrat o scădere cu 30,87 % în raport cu anul 2014. România se situează pe locul 1 în topul ţărilor din care Republica Moldova efectuează importuri, deținând o pondere de 13,92 % în volumul total al importului.

Conform datelor Camerei Înregistrării de Stat, la situaţia de la 1 ianuarie 2016 în Republica Moldova funcţionează 1547 de întreprinderi cu capital românesc. Investiţiile în capitalul social au însumat 478 mil. MDL, sau 4% din capitalul social total investit din străinătate. România se clasează pe locul 7 în topul ţărilor care au investit în capitalul social al Republicii Moldova, şi pe locul 1 după numărul de întreprinderi în care aceasta a efectuat investiţii.

Noi cerințe pentru importul şi comercializarea hameiului şi a produselor din hamei

0

Cerinţele privind importul şi comercializarea hameiului şi a produselor din hamei au fost aprobate în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri care a avut loc miercuri, 17 august.

Documentul stabilește liniile directoare de import, comercializare, etichetare şi ambalare eficientă, contribuind astfel la sporirea calităţii hameiului prin crearea conexiunilor dintre consumator – agent economic.

Cerinţelor sunt obligatorii tuturor agenţilor economici, importul fiind permis doar în cazul prezentării atestatului de echivalență, eliberat de către autoritatea abilitată din țara de origine în domeniul dat și reprezintă un document ce confirmă că hameiul sau produsele din hamei au fost introduse cu respectarea cerințelor stabilite de țara importatoare, factura și certificat fitosanitare.

Documentul aprobat are drept scop armonizarea eficientă a acquis-ului comunitar prin asigurarea unei funcţionări corecte a cerinţelor. Noile prevederi intră în vigoare la 6 luni după publicarea în Monitorul Oficial.

AIPA a început achitarea datoriilor sub formă de compensaţii pentru producătorii de mere şi prune

0

Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură (AIPA) informează că a început achitarea datoriilor sub formă de compensaţii a producătorilor agricoli deţinători de plantaţii de mere şi prune, care au avut de suferit de pe urma restricţiilor impuse la export de Federaţia Rusă în anul 2014.

La data de 11 august curent, AIPA a transmis spre executare la Trezoreria de Stat, ordine de plată în valoare de 43 mil. lei pentru un număr de 109 dosare. În data de 17 august au fost deja efectuate plăţi pentru 30 de beneficiari în valoare de 10,57 mil. lei. Banii pentru achitarea compensaţiilor au fost alocaţi din fondul de subvenţionare, care anul curent constituie 900 mil. lei.

Beneficiari de compensaţii sunt doar persoanele juridice care deţin plantaţii pomicole de mere şi prune cu o suprafaţă ce depăşeşete 15 ha de teren.

La Chișinău a fost discutată problema importului de zahăr în Republica Moldova de către statele EurAsEC

0

Problema aplicării de către Republica Moldova a mecanismului de import în regim preferențial al unor tipuri de zahăr a fost discutată astăzi, la Ministerul Economiei, de reprezentanții instituțiilor naționale de stat și delegația Comunității Economice Euroasiatice (EurAsEC).

În cadrul întrevederii, Mihaela Gorban, șefa Direcției Generale Cooperare Economică Internațională din cadrul Ministerului Economiei, a accentuat că decizia de a stabili un mecanism de import în regim preferențial al unor tipuri de zahăr a fost aprobată în scopul protejării producătorilor autohtoni, precum și de a exclude importul pe teritoriul țării noastre a unor tipuri de zahăr, care nu corespund standardelor naționale și internaționale.

Mai mult, Mihaela Gorban a accentuat că această decizie a fost elaborată în conformitate cu normele Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), la care Republica Moldova este parte, precum și cu prevederile acordurilor de comerț liber, semnate de țara noastră cu statele nemembre ale OMC. Partea moldovenească a informat reprezentanții EurAsEC  că cantitățile de zahăr şi produse zaharoase şi perioada importului în regim preferențial sunt stabilite, trimestrial, de către Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, în comun cu Uniunea Producătorilor de Zahăr din Republica Moldova, reieșind din volumul de producție al întreprinderilor autohtone, consumul pieței interne şi potențialul de export.

La rândul său, reprezentanții EurAsEC au menționat că prin introducerea acestor interdicții, inclusiv și necesității de a prezenta certificatul de calitate și proveniență a zahărului, eliberat de un laborator european, Republica Moldova sfidează prevederile Acordului de comerț liber, semnat de statele CSI la 18 octombrie 2011, și aduce prejudicii economiilor acestor state.

În finalul consultărilor părțile au convenit asupra continuării dialogului pe tot segmentul relațiilor comercial-economice, inclusiv pe segmentul ce ține de importul/exportul zahărului.