Atenție maximă la drum! O autocisternă cu vin moldovenesc s-a răsturnat

0

Un accident rutier a avut loc astăzi pe drumul european E85, între localitățile Bălțați și Târgu Frumos, în România, unde o autocisternă înmatriculată în Republica Moldova s-a răsturnat, transmite bani.md.

La fața locului, echipele de intervenție de la Detașamentul de Pompieri Târgu Frumos au fost imediat mobilizate, aducând cu sine o autospecială de intervenție și stingere cu apă și spumă, echipată cu modul de descarcerare, precum și un echipaj de prim ajutor calificat.

Autocisterna transporta vin, iar în momentul incidentului, în interiorul vehiculului se afla doar șoferul. Din fericire, șoferul nu a suferit răni grave și nu necesită îngrijiri medicale urgente.

Guvernul reduce costurile și barierele inutile pentru mediul de afaceri din Moldova

0

Guvernul a aprobat modificarea a 12 acte normative, noile reglementări vor sprijini mediul de afaceri din țară prin reducerea costurilor și barierilor din sectorul antreprenoriatului.

Modificările prevăd recunoașterea burselor de mărfuri autorizate în statele membre ale Uniunii Europene și permit tranzacțiile electronice, administrarea mai multor tipuri de piețe, precum și diversificarea contractelor de bursă. 

De asemenea, urmează a fi întreprinse acțiuni ce vor extinde termenul de la 14 zile la maximum 30 de zile pentru repararea sau înlocuirea produselor de către vânzător.

În același timp, va fi anulat registrul de reclamații – reclamațiile depuse direct la comercianți vor avea aceeași valoare precum cele din registru.

Totodată, antreprenorii vor beneficia de semnături electronice la distanță prin înregistrări video ale solicitantului. 

Prin aceste modificări vor fi economisiți circa 183 de milioane de lei anual. Proiectul nu implică costuri bugetare suplimentare, contribuie la eliminarea birocrației, limitând corupția și ajutând antreprenorii să se concentreze pe dezvoltare și pe crearea locurilor de muncă bine plătite. 

Executivul a aprobat un Regulament ce va spori eficiența și responsabilitatea în utilizarea subvențiilor în agricultură

0

În contextul susținerii dezvoltării durabile a comunității agricole, Executivul a adoptat cerințe și măsuri pentru prevenirea și combaterea utilizării nejustificate a subvențiilor acordate din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural (FNDAMR).

În acest sens, a fost aprobat Regulamentul privind procedura de introducere și, după caz, de excludere a subiecților subvenționării în/din Lista de interdicție a subiecților subvenționării. 

Prevederile documentului au scopul de a disciplina și responsabiliza beneficiarii de subvenții, precum și de a spori eficiența în distribuirea resurselor financiare din bugetul de stat. 

Proiectul prevede că Lista de interdicție va fi întocmită și ținută de AIPA, care este structură organizaţională din sfera de competenţă a MAIA, responsabilă de gestionarea şi controlul FNDAMR.

De asemenea, documentul stabilește că subiecții subvenționării incluși în Lista de interdicție nu vor putea beneficia de subvenții pentru o perioadă de 5 ani.

Standardele de calitate pentru uleiuri comestibile și produse congelate, ajustate cerințelor UE

0

Cadrele normative privind controlul alimentelor congelate rapid, destinate consumului uman, dar și pentru uleiuri comestibile, au fost îmbunătățite și aliniate cerințelor Uniunii Europene.

În cazul uleiurilor comestibile, proiectul prevede completarea cerințelor cu  noțiuni noi de uleiuri vegetale, inclusiv ulei comestibil și ulei obținut prin presare, cerințe mai stricte pentru certificarea calității, confirmată prin rapoarte de încercări de laborator, includerea cerințelor generale și caracteristicilor fizico-chimice și organoleptice pentru diverse tipuri de ulei, precum și norme privind ambalarea, etichetarea și depozitarea  uleiurilor.  

„Modificările au scopul să asigure cetățenii că produsele alimentare achiziționate respectă cele mai înalte standarde de siguranță și calitate”, a menționat vicepremierul Vladimir Bolea. 

Obiectivul principal al noilor modificări privind controlul alimentelor congelate rapid este ajustarea procedurilor de monitorizare a temperaturii în vehiculele de transport și în spațiile de depozitare pentru alimentele congelate rapid.

Astfel, se impune ca mijloacele de transport să fie echipate cu dispozitive de înregistrare pentru a monitoriza temperatura în mod regulat și frecvent, asigurând condiții optime pentru păstrarea alimentelor congelate. 

De asemenea, proiectul stabilește cerințe stricte pentru instrumentele folosite în controlul temperaturii, stabilind respectarea anumitor standarde internaționale.

Operatorii din industria alimentară sunt obligați să păstreze documentația relevantă pentru a permite verificarea conformității acestor instrumente cu standardele impuse.

Totodată, înregistrările referitoare la temperaturi vor fi datate și păstrate de către operatorul din sectorul alimentar pentru o perioadă de cel puțin un an sau o perioadă mai lungă, ținând cont de natura și de perioada de conservare a alimentelor supuse congelării. 

Astfel, aprobarea prevederilor normative propuse vor aduce beneficii, precum: facilitarea și susținerea agentului economic prin excluderea lacunelor și ambiguităților în cadrul controlului oficial; ajustarea legislației naționale la cerințele europene; asigurarea pieței interne cu produse calitative; excluderea barierelor la import/export a produselor congelate; protejarea intereselor consumatorilor; reducerea costurilor asociate remedierii neconformităților; asigurarea siguranței produselor congelate plasate pe piață.

PCRR: asistență producătorilor și exportatorilor la implementarea standardelor internaționale

0

Proiectul USAID Competitivitate și Reziliență Rurală oferă asistență producătorilor și exportatorilor de produse horticole la implementarea standardelor internaționale (GLOBALG.A.P., GRASP, SMETA, IFS etc.).

  • Data lansării: 10 ianuarie 2024
  • Data încheierii: 31 ianuarie 2024

Formularul disponibil pe acest link Google Drive.

Proiectul USAID Competitivitate și Reziliență Rurală (PCRR) lansează un apel pentru solicitări de asistență tehnică (servicii de consultanță și instruire) pentru susținerea implementării cerințelor standardelor internaționale, care contribuie la facilitarea exporturilor de produse horticole în stare proaspătă, inclusiv:

  • bunele practici agricole – în baza standardului GLOBALG.A.P.;
  • bunele practici sociale – în baza modulului GLOBALG.A.P. privind practicile sociale GRASP, ghidului SMETA sau altui standard similar;
  • sisteme de gestiune a siguranței alimentare – în baza standardelor IFS Food, IFS Broker sau IFS Logistics (pentru companiile ce exportă produse de la alți fermieri), sau altui standard similar.

Asistența poate fi solicitată de către producătorii și exportatorii de produse horticole în stare proaspătă, organizațiile de producători (cooperative sau grupuri de producători) și asociațiile sectoriale.

Citiți mai multe despre 12 producători agricoli au obținut certificatele GLOBALG.A.P. și GRASP.

Urmare acestui apel, vor fi selectați 25 producători sau grupuri de producători agricoli care vor beneficia de asistență.

PCRR va acoperi costurile serviciilor de instruire și consultanță privind implementarea cerințelor standardelor internaționale, iar solicitanții selectați vor acoperi costurile serviciilor de audit și certificare.

Experiența PCRR și a partenerilor săi demonstrează că implementarea bunelor practici agricole și sociale contribuie la (1) sporirea eficienței proceselor de producere și manipulare post-recoltare, (2) creșterea calității și siguranței alimentare a produselor și (3) creșterea exporturilor datorită corespunderii cu cerințele importatorilor din UE și alte regiuni.

Implementarea și certificarea conformității cu cerințele standardelor GLOBALG.A.P. și GRASP la un număr cât mai mare de gospodării agricole este un factor critic pentru a menține tendințele pozitive de creștere a exporturilor de produse horticole proaspete moldovenești către UE.

Marea majoritate a comercianților cu amănuntul din UE solicită în mod obligatoriu certificarea GLOBALG.A.P. pentru toți furnizorii lor de fructe în stare proaspătă, precum și confirmarea aplicării unui tratament etic în raport cu forța de muncă (fapt ce poate fi confirmat prin certificarea GRASP, un modul adițional la standardul de bază GLOBALG.A.P.) 

Totodată, unele rețele internaționale și mari importatori solicită de la furnizorii lor să fie auditați conform Ghidului SMETA (Sedex Members Ethical Trade Audit), care are obiective similare modulului GRASP și poate fi considerată o alternativă a acestuia.

Pe lângă certificarea GLOBALG.A.P. a produselor primare, majoritatea rețelelor din UE solicită și certificarea sistemelor de management a siguranței alimentare de la intermediarii care consolidează volumele de la mai mulți fermieri și asigură logistica lor din țara de origine până la rețea, standardele reprezentative fiind IFS Food, IFS Broker, IFS Logistics și BRC, în funcție de complexitatea activității intermediarului.

Dosarul de aplicare și copia înregistrării legale a solicitantului se va expedia în format electronic (versiunea Word și PDF) la adresa [email protected], indicând titlul mesajului codul de referință No. MoldRCRA_Standarde_2024.

Întrebările referitoare la această solicitare pot fi expediate prin e-mail la adresa [email protected].

Fermierii români au început protestul

0

Fermieri din Botoșani, Bacău, Iași, Vaslui, Buzău și restul României merg la București pentru a organiza un protest de amploare pe modelul celor din Germania, cu mobilizare pe Drumul European E85 și blocarea unor drumuri județene și orașe, notează Agrobiznes.ro.

Printre revendicările principale ale fermierilor se numără mărirea pragului indemnizației de deplasare neimpozabile a șoferilor pe intern și extern, acciza la motorină, concurența neloială cu companiile care nu dețin RCA și licențe, implementarea sistemului de GPS pe camioane, taxa de drum, accesul la beneficii și fonduri europene, acordarea de tichete pentru camioane electrice și beneficii similare celor din construcții.

Printre cererile fermierilor se regăsesc și probleme legate de echivalarea categoriilor de conducere, obligativitatea înmatriculării și nu a înregistrării la primărie, obligativitatea inspecției tehnice periodice, lipsa subvențiilor, implementarea legii forței majore pentru sprijinirea fermierilor cu probleme financiare, susținerea în fața investitorilor străini și alte aspecte legislative.

Participanții la protest subliniază importanța unei solidarități naționale și își propun să-și facă auzite vocile pentru a obține schimbările necesare în beneficiul întregii comunități agricole.

Revendicările fermierilor:

  • Echivalarea categoriei B cu TR şi categoriei B1 cu TR1.
  • Obligativitatea înmatriculării și nu a înregistrării la primărie cu carte de identitate o măsură abuziva atât timp cât se putea înregistra cu factura de proveniență.
  • Obligativitatea inspecției tehnice periodice care nu este decât un jaf național din banii noştri atât timp cât aceasta nu este făcută faptic ci doar se eliberează un document printat conform cu producătorul.
  • Lipsa subvențiilor din conturi cu diverse tipuri ba controale ba monitoring ba incompetenţa funcționarilor, ba nefuncționalitatea sistemului informatic.
  • Încasarea subvențiilor imediat ce se depune cererea în cont fără nici un fel de amânare întrucât este dreptul nostru şi nu trimiterea la bancă să plătim dobânzi și să pierdem sume importante.
  • Legea forţei majore neimplementată pentru a putea susține pe cei cu probleme financiare întrucât după 2 sau 3 ani de secetă excesivă și de inflație nejustificată la motorină, imputuri și îngrăşăminte și prețuri la produse sub media europeană prin înţelegeri între multinaționale cu 60 euro față de bursa de la Paris.
  • Nesusținerea printr-un cadru legislativ adecvat fermierii români în fața invaziei investitorilor străini care primesc credite cu dobânda 0 pentru a ne cumpăra la pachet.

PROTEST RCA

  • mărirea pragului indemnizației de deplasare neimpozabile a șoferilor pe intern și extern;
  • ⁠acciză motorină;
  • ⁠concurența neloială cu companiile care nu dețin rca și licențe;
  • e transport (gps pe camioane);
  • ⁠taxa de drum;
  • ⁠beneficii și fonduri europene;
  • tichete pentru camioane electrice;
  • beneficii șoferi ca cei din construcții;
  • nereguli cântare vămi;
  • timpi așteptare vămi;
  • probleme containere port.

Tiraspolul răspunde Chișinăului: fermierii din Dubăsari, obligați să achite taxe în bugetul regiunii

0

Așa-numitul guvern al regiunii transnistrene anunță că a anulat „regimul vamal preferențial” pentru fermierii moldoveni din Dubăsari, care au terenuri agricole amplasate după traseul Râbnița-Tiraspol, scrie europalibera.org.

Decizia vine la câteva zile după ce autoritățile din Chișinău au pus în aplicare un nou Cod Vamal, care obligă agenții economici din stânga Nistrului să achite taxele vamale în bugetul Republicii Moldova.

Până acum, chiar dacă companiile transnistrene erau înregistrate pe malul drept al Nistrului, ele plăteau taxe vamale în bugetul regiunii.

Schimbarea a stârnit reacții negative din partea autorităților de la Tiraspol, care acuză Chișinăul că a impus o sarcină fiscală excesivă asupra companiilor din Transnistria și că a introdus această măsură brusc, fără o comunicare prealabilă.

Pe 8 ianuarie, liderul transnistrean, Vadim Krasnoselski, a convocat așa-numitul consiliu de securitate din regiune, unde a abordat subiectul taxelor. La ședință s-a spus că regiunea va pierde circa 5 milioane de dolari anual din cauza deciziei luate la Chișinău.

Pe 9 ianuarie, marți, administrația regiunii a anunțat că, de acum încolo, fermierii moldoveni din raionul Dubăsari vor achita taxe vamale în bugetul transnistrean.

Tiraspolul afirmă că, anterior, pentru această categorie de utilizatori a terenurilor agricole era în vigoare „un regim vamal special”, care nu prevedea perceperea taxelor vamale și a plăților vamale în cazul exportului.

„Acum, abordarea a fost unificată”, citează decizia liderilor transnistreni presa locală.

În total, cinci primării din raionul Dubăsari (Molovata Nouă, Cocieri, Coșnița, Doroţcaia și Pârâta) au terenuri amplasate după traseul Râbnița-Tiraspol. Este vorba despre 9.544 hectare de terenuri, inclusiv, 6.499 – cu destinație agricolă.

Solicitat de Europa Liberă pentru o reacție, Biroului politici reintegrare a spus că eforturile Chișinăului la compartimentul reintegrării țării se concentrează pe spațiul unic economic, vamal, fiscal, iar încadrarea agenților economici din regiunea transnistreană în câmpul legal al statului este una din prerogativele Guvernului.

„Privind așa-numita decizie recentă a Tiraspolului, pentru a avea mai multă claritate, va fi sesizat reprezentantul politic de la Tiraspol, cu solicitarea prezentării explicațiilor. Problema va fi abordată la următoarea întrevedere a reprezentanților politici în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană”, se arată în răspunsul oferit Europei Libere.

Un nou Cod Vamal, intrat în vigoare în R. Moldova de la 1 ianuarie, elimină toate scutirile la plata taxelor vamale de care s-au bucurat, timp de decenii, agenții economici din regiunea separatistă transnistreană.

Serviciul Vamal de la Chișinău a explicat că această măsură asigură un tratament egal al tuturor companiilor, de pe ambele maluri ale Nistrului.

Mai mult de jumătate din mărfurile produse în regiunea transnistreană sunt vândute pe malul drept al Nistrului – o cotă în creștere, în ultimii ani, potrivit datelor Tiraspolului. Aproape o treime din acestea ajung în țările din Uniunea Europeană.

De asemenea, firmele din regiune înregistrate la Chișinău se bucură de regimul de comerț liber cu Uniunea Europeană, din anul 2014.

Corina Hodorogea, tânăra fermieră care s-a poziționat în fruntea inovației agricole cu proiectul său SELO

0

Corina Hodorogea, o femeie fermier dedicată activității sale, din satul Băleni-Sârbi din județul Dâmbovița, se poziționează în fruntea inovației agricole cu proiectul său SELO – o marcă locală de produse alimentare artizanale – susținut de Corteva Agriscience, compania internațională de cercetare și dezvoltare agricolă.

Această inițiativă cu un potențial de transformare a comunității locale a fost susținută printr-o bursă acordată în cadrul proiectului de granturi educaționale TalentA, unde Corina a obținut locul doi în ediția din 2022, ducând mai departe viziunea sa de a ridica agricultura locală.

Proiectul SELO a început în 2022, producând aproximativ 5.000 de produse artizanale. Până la sfârșitul anului 2023, producția a depășit 10.000, aducând în linia de produse cinci opțiuni noi – murături asortate, dulceață de vișine, dulceață de rubarbă, dulceață de afine și sirop de mentă.

Această creștere se aliniază perfect cu angajamentul SELO față de sustenabilitate și dezvoltarea comunității, afacerea lucrând cu materii prime de la fermieri locali care practică agricultura regenerativă, creând o sinergie între aceștia.

Corina, cu proiectul său SELO, își propune să dubleze producția de produse artizanale. Aceste produse realizate manual, inclusiv sosuri, murături și dulcețuri, sunt fabricate meticulos în cantități limitate, reflectând un angajament față de calitate și sustenabilitate.

„TalentA a fost esențial în atingerea obiectivului nostru de a dubla producția de produse artizanale SELO. Produsele noastre, în principal fabricate manual, se confruntă cu provocări din cauza costurilor ridicate de producție, atribuite în primul rând sticlelor, borcanelor, ambalajelor și transportului. Toată suma acordată de Corteva Agriscience prin TalentA a fost alocată strategic pentru a aborda aceste centre de cost”, a spus Corina Hodorogea.

Privind în viitor, Corina Hodorogea se dedică consolidării legăturilor SELO cu comunitatea, având o viziune cuprinzătoare pentru anul 2024.

Anticipând diverse nevoi, ea și familia sa au îmbunătățit proiectul și au planificat culturilor pentru a satisface aceste cerințe.

Accentuând importanța relației cu cei care le cumpără produsele, Corina planifică activități pentru o interacțiune mai strânsă cu clienții, recunoscând valoarea interacțiunii directe dincolo de sfera online în înțelegerea și satisfacerea nevoilor clienților.

„La Corteva Agriscience, recunoaștem rolul fundamental pe care femeile din mediul rural îl joacă în agricultură, iar angajamentul nostru de a le motiva și de a le oferi resursele necesare dezvoltării este neclintit.

Prin inițiative precum TalentA, nu oferim doar granturi educaționale, ci încurajăm aceste începuturi care depășesc apoi frontierele în agricultură. Succesul Corinei Hodorogea cu proiectul SELO este unul dintre cele mai bune exemple ale impactului pozitiv pe care ne străduim să-l obținem.

Compania Corteva Agriscience este mândră să se poată dedica sprijinirii și încurajării femeilor din agricultură, asigurându-ne că au resursele și oportunitățile necesare pentru a prospera și a da forma viitorului acestei industrii vitale pentru îmbunătățirea nivelului de trai al oamenilor din comunitățile lor”, a declarat Maria Cîrjă, Marketing Director pentru România, Republica Moldova și Ungaria la Corteva Agriscience.

Programul educațional TalentA al Corteva Agriscience a avut un impact semnificativ asupra a peste 1200 de femei la nivel mondial, promovând creșterea lor personală și profesională.

Pentru femeile din agricultură, TalentA servește ca un catalizator, depășind granițele și construind o comunitate globală.

Proiectul SELO al Corinei Hodorogea exemplifică rezultatele pozitive ale parteneriatelor strategice și practicilor durabile, susținute de Corteva Agriscience prin intermediul inițiativei educaționale TalentA.

Acest program nu oferă doar suport financiar crucial, ci creează și o rețea de antreprenoare femei în nouă țări europene, subliniind rolul crucial pe care acestea îl au în modelarea viitorului agriculturii.

Comisia pentru analiza problemelor invocate de către fermieri se va întruni într-o nouă ședință

0

Conform deciziei Comisiei pentru analiza problemelor invocate de către fermieri, s-a pus la dispoziția creditorilor informații despre 121 de agenți economici (potrivit datelor prezentate de asociații) care au probleme în realizarea obligațiunilor de plată conform contractelor cu instituțiile bancare, non-bancare și diverși furnizori. 

Până astăzi, 3 instituții bancare și un furnizor de inputuri au prezentat soluțiile puse în aplicare. Majoritatea acestora se referă la modificarea condițiilor inițiale de plată pentru a face ratele mai ușor de gestionat pentru agricultori.

Menționăm că, Comisia nu poate interveni direct în relațiile comerciale dintre doi agenți economici, însă sunt depuse eforturi ca prin colaborare să se găsească soluții adaptate la profilul și nevoile fiecărui agricultor.

Următoarea ședință a Comisiei va avea loc vineri, 12 ianuarie curent, la care sunt invitați să participe și creditorii cu rapoarte preliminare.