Spartac Chilat, Prograin Organic: Avem 16 produse ecologice pentru piața locală. Dorim o națiune sănătoasă

0

Compania Prograin Organic practică agricultura ecologică de circa 10 ani, iar până acum un an preponderent au exportat materia primă în Europa de vest (Olanda, Franța, Italia, Germania, Bulgaria, Norvegia și Israel). 

Cu toate acestea, de mai mulți ani planificau să introducă produsele proprii și pe rafturile magazinelor din Republica Moldova, la un preț accesibil.

Primii pași pentru a putea accesa rețelele autohtone au fost realizați acum doi ani când au obținut certificarea activităților de procesare ce țin de sortarea mecanică și optică, ambalarea cerealelor, semințelor oleaginoase și leguminoaselor conform standardului internațional IFS.

Spartac Chilat, directorul general al grupului de companii Prograin Organic, a precizat pentru Agrobiznes că, de regulă produsele bio din import, care se comercializează în magazinele din țara noastră, sunt foarte scumpe. 

„La moment, avem o gamă formată din 16 produse, dar nu ne oprim aici și cât de curând vom propune și alte produse noi. Recent, însă, am reușit să expunem produsele noastre în câteva rețele din țară, în mare parte cinci tipuri de făină ecologică din spelta, alac și secară.

Pentru alte 11, care urmează să le lansăm în curând, pregătim ambalajul, astfel ca odată ce vom fi pe rafturile magazinelor să fim reprezentanți conform tuturor cerințelor. Produsele pe care le propunem sunt sută la sută verificate, dispun de certificate și au o calitate înaltă și deja sunt apreciate de consumatorii ce au reușit să le achiziționeze”.

Produsele companiei Prograin Organic pot fi găsite în rețele de magazine: Biantti, Rogob, Fish Market, Latti, Liro. La fel, acestea pot fi cumpărate și de pe platforma de vânzări online biofood.md, lansată de Asociația Movca.

„Mai mult ca atât, sunt pe ultima sută de metri în negocieri cu rețeaua Nr.1 și urmează să purtăm discuții și cu reprezentanții rețelei Linella, care la fel au manifestat interes față de produsele noastre. Pe parcursul negocierilor nu am întâlnit impedimente, rețele au fost deschise pentru colaborare. O mică problemă, care a limitat apariția produselor bio, este Legea produsului social. Produsele bio apriori nu pot fi parte a produsului social. Mai mult, făina pe care noi o propunem este din cereale specifice, care sunt supuse la două procese tehnologice.

De exemplu, în cazul speltei – este supusă, mai întâi procesului de decojire din care rezultă un randament de 60%, după care aceste 60% sunt măcinate și se obține un randament de 70% pentru făina albă și 95% pentru făina integrală. Astfel, produsul finit nu poate fi un produs social pentru că este mai scump prin faptul că randamentul este mic și cele două procese tehnologice costă. Din câte cunoaștem a fost deja identificată o soluție și așteptăm ca la ședința următoare de Guvern să fie aprobat, respectiv vom avea undă verde ca să putem expune produsele ecologice pe rafturi”.

faina eco

Spartac Chilat susține că, rețelele de magazine sunt deschise pentru colaborare deoarece oferta de produse bio în Moldova, pentru segmentul reprezentat de Progain Organic, practic nu există.

„Mă refer aici la segmentul  de cereale procesate, leguminoase, boboase. Avem toate premisele și sperăm că produsele noastre vor fi consumate acasă, la prețuri accesibile. Totodată, astfel vom contribui la creșterea nivelului de sănătate a populației”. 

prograin organic

Amintim că, Prograin Organic a obținut, în anul 2023, certificatul ce ia permis comercializarea făinii de porumb, grâu și spelta în ambalaj pe piața autohtonă drept ecologică.

Perspectivele de sporire a finanțării programului LEADER – în discuții la MAIA

0

În cadrul unei întâlniri organizate astăzi la MAIA cu reprezentanții Rețelei Naționale de Dezvoltare Rurală LEADER, au avut loc discuții despre intensificarea sprijinului financiar acordat din partea statului Grupurilor de Acțiune Locală (GAL-uri).

Potrivit reprezentanților LEADER, se atestă o cerere în creștere pentru finanțare din partea GAL-urilor.

Menționăm că, Republica Moldova este unica țară din afara Uniunii Europene care implementează programul LEADER.

În acest sens, a fost analizată importanța revizuirii și adaptării mecanismelor de finanțare din partea statului pentru a răspunde nevoilor comunităților rurale.

Programul acoperă 50% din teritoriul țării, inclusiv 683 de sate și 478 de unități administrativ-teritoriale. Beneficiari sunt circa 1,1 milioane de cetățeni.

Din 2018 până în prezent, au fost realizate aproximativ 1900 de proiecte micro și mici, cu o investiție totală din partea statului de aproximativ 8 milioane de euro în ultimii doi ani.

Anual, 5% din Fondul național de dezvoltare a agriculurii și mediului rural este alocat pentru susținerea acestui program.

În perioada de implementare 2022-2023 al Programului LEADER, în cadrul Apelului I, au fost finanțate 37 GAL-uri prin intermediul cărora au fost sprijinite și implementate peste 900 de proiecte în mediul rural, cu valoarea de peste 115 mln. lei, dintre care, pentru: sectorul public – 389; sectorul antreprenorial – 378 și sectorul civic – 133.

Vicepremierul Vladimir Bolea a menționat că, în perioada următoare, ministerul va fi dedicat îmbunătățirii mecanismelor de sprijin financiar pentru GAL-uri, pentru a garanta implementarea eficientă a proiectelor ce pot transforma comunitățile noastre rurale.

Tratamente recomandate în livezi de nuc primăvara

0

Temperaturile ridicate înregistrate pe parcursul lunii aprilie au creat condiții favorabile pentru vegetația timpurie, inclusiv a pomilor de nuc. Astfel că, fermierii care administrează livezi de nuc sunt îndemnați să monitorizeze cu atenția situația din plantații și să realizeze la timp toate tratamentele. 

Contactat de Agrobiznes, Mihai Negrescu, specialist în pomicultură și responsabil a unei livezi de peste 600 de hectare de nuc, a remarcat că, în cazul livezilor cu soiul Chandler sau cele cu ramificare laterală, tratamentele fitosanitare cu substanțe cuprice ar fi trebuit să fie deja realizate. 

„Dacă, însă, în perioada următoare, vor cădea precipitații, aș recomanda producătorilor să mai realizeze un tratament cupric, cu acțiune de contact, ca să formeze un înveliș protector pentru țesăturile noi apărute ale nucilor, astfel ca să fie protejate de răspândirea bacteriozei. Aceasta fiind principala boală care aduce pagube economice considerabile pentru livezile de nuc.

Tot aici, dacă livada este în zona de sud, unde deja este floarea, recomand să administreze un tratament cu bor și insecticid împotriva viermelui mărului. Iar pentru a evita bacterioza, se poate de  administrat un alt produs de contact cum ar fi mancozeb, pentru cei care îl mai au în stoc, sau captan”.

Citește mai multe despre Bolile nucului – simptome, prevenire, tratamente recomandate.

Specialistul susține că, în cazul tratamentelor cu substanțe cuprice, pe bază de hidroxid de cupru, producătorii ar putea să-l combine și cu un insecticid sistemic pentru combaterea primului val de zbor al viermelui mărului. 

„Amintesc aici că, în anul curent, pe parcursul iernii am avut temperaturi mai mari, iar suma temperaturilor pozitive s-au acumulat mai repede și respectiv zborul acestui dăunător deja a început, mai ales dacă vorbim despre zonele de sud, cum ar fi Ștefan Vodă, Cahul, Leova, Cantemir. Producătorii care au posibilitatea și nu dețin suprafețe foarte mari, ar putea să realizeze și un tratament cu bor, care se aplică separat de soluția cuprică. Acestea nu sunt compatibile.

Pentru livezile care sunt amplasate în zona de centru – nord, aș recomanda realizarea tratamentelor cu acid boric sau alte produse pe bază de bor pentru a stimula germinarea polenului și legarea mai bună a fructelor, deoarece pomii sunt încă perioada de înflorire – începutul înfloririi și înflorirea deplină a florilor pistilate”.   

Mihai Negrescu a atenționat și asupra faptului că, cei care nu au reușit să aplice pe rând erbicidul, ar trebui să intervină imediat după precipitații, deoarece erbicidul total sistemic va avea o acțiune mai înaltă. 

„Erbicidul, pe perioada de secetă, lucrează mai slab, dar după precipitații, fiind aplicat pe rând, pe spațiile de sub pomi va oferi un rezultat foarte bun. Totodată, cei care au ratat primul tratament cupric, ar trebui să-l realizeze imediat după ce se va finaliza înfloritul în zona de sud, deoarece nu se recomandă administrarea cuprului pe floare”. 

tratamente livezi de nuc primavara

Fermierii care au o livadă de nuc în zona de nord și înfloritul la soiurile cum ar fi Fernor și Chandler încă nu a început, pot realiza tratamentul cu cupru. 

Totodată, producătorii sunt încurajați să intervină cu anumite măsuri agrotehnice de îmbogățire a calității solului. Este binevenită realizarea analizei foliare.

MAIA: 32 de agricultori au solicitat Produsul Capital Circulant Agricol

0

În perioada 15 martie – 26 aprilie curent, 32 de agricultori au depus cereri pentru Produsul Capital Circulant Agricol. Dintre acestea, 30 au fost aprobate.

Cu o garanție din partea statului în valoare de până la 1 milion 600 mii lei, dar nu mai mult de 80% din valoarea creditului, acest instrument financiar este conceput pentru susținerea necesităților imediate ale sectorului agricol.

Destinația creditelor acoperite de acest instrument este finanțarea mijloacelor circulante, inclusiv refinanțarea creditelor acordate pentru finanțarea mijloacelor circulante.

Pentru creditele acordate până la 31.12.2024, sunt acceptate credite clasificate în categoria de risc nu mai rea decât „Substandard”.

Agricultorii interesați sunt încurajați să se adreseze băncilor comerciale la care sunt deserviți pentru a accesa produsul.

Svein Tore Holsether, Yara International: UE devine tot mai dependentă de îngrășămintele rusești

1

Europa se îndreaptă pe nesimţite în poziţia în care va fi dependentă de îngrăşămintele ruseşti, la fel cum a fost cu gazele naturale, avertizează unul din cei mai mari producători europeni de îngrăşăminte necesare pentru culturile agricole, informează Financial Times, potrivit agerpres.ro.

Îngrăşămintele pe bază de azot, care sunt importante pentru creşterea plantelor, sunt produse pe bază de gaze naturale şi Rusia exportă cantităţi din ce în ce mai mari în Europa, înlocuind o parte din gazele sale naturale care acum sunt interzise în UE, spune Svein Tore Holsether, director general la Yara International, unul din cei mai mari producători de îngrăşăminte pe bază de azot.

„Îngrăşămintele sunt noile gaze. Este paradoxal că obiectivul este reducerea dependenţei Europei de Rusia şi acum intrăm pe nesimţite într-o situaţie în care transferăm Rusiei puterea asupra unui produs esenţial pentru producţia alimentară”, spune Holsether.

Potrivit Eurostat, în perioada iunie 2022-iunie 2023, UE a importat de două ori mai multă uree, un îngrăşământ frecvent utilizat, din Rusia decât în precedentele 12 luni.

În sezonul curent, care se va încheia în luna iunie 2024, importurile din Rusia sunt mai mici dar totuşi peste media istorică şi sunt responsabile pentru o treime din importurile totale de uree în blocul comunitar.

Preţul îngrăşămintelor a explodat după invazia rusească din Ucraina, iar sancţiunile impuse Rusiei au limitat cantităţile de gaze naturale disponibile, materia primă din care sunt produse îngrăşămintele pe bază de azot.

Asta îi afectează financiar pe fermierii europeni, în timp ce fermierii din alte părţi, în special din Africa, au încetat pur şi simplu să mai folosească îngrăşăminte, reducând randamentele şi agravând o criză financiară mondială.

Între timp preţurile la îngrăşăminte au mai scăzut, pe fondul reducerii cotaţiilor la gaze, însă industria europeană a îngrăşămintelor se confruntă în continuare cu probleme pe măsură de importurile din Rusia ocupă o felie din ce în ce mai mare din piaţă, spune Holsether.

Potrivit acestuia, producătorii ruşi de îngrăşăminte profită de pe urma unor costuri mai mici cu energia, şi în plus nu trebuie să respecte atât de multe constrângeri în ceea ce priveşte protecţia mediului şi deci pot să emită mai multe gaze cu efect de seră.

Rusia ar putea să îşi utilizeze poziţia dominantă de pe piaţa îngrăşămintelor în scopuri politice, la fel cum a făcut Moscova cu livrările de energie, avertizează Holsether.

„Atunci când produci un produs care este atât de important în producţia de hrană, asta este un instrument puternic. Şi, din nou, cred că ar fi naiv să credem că, la un anumit moment, asta nu va fi utilizat în scopuri politice”, a spus director general de la Yara International.

A fost semnat Memorandumul de Înțelegere privind finanțarea LEA 400kV Strășeni-Gutinaș

0

Sistemul electroenergetic al Republicii Moldova va fi conectat la rețeaua românească și cea europeană printr-o nouă linie electrică aeriană de 400 kV cu o lungime estimativă de 190 kilometri, fiind a treia conexiune directă dintre Moldova și România, unind stațiile electroenergetice Strășeni și Gutinaș. 

Construirea noii linii electrice aeriene 400 kV este prevăzută de Memorandumul de Înțelegere semnat între Guvernul SUA, reprezentat de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), și Guvernul Republicii Moldova, reprezentat de Ministerul Energiei.

Victor Parlicov, ministrul Energiei: 

„Această linie înseamnă securitate energetică și o condiție pentru a asigura creșterea economică a țării.

Întreprinderile își pot planifica activitatea pentru că au suficientă energie, iar cetățenii pot miza că au lumină acasă și tot confortul care depinde de aceasta”. 

Documentul a fost semnat de administratoarea adjunctă a USAID, Isobel Coleman, în timpul vizitei sale în Republica Moldova.

Isobel Coleman, administratoarea adjunctă a USAID: 

„Astăzi, sunt aici pentru a transmite angajamentul Statelor Unite de a sprijini Republica Moldova în implementarea unui proiect extrem de important.

Împreună, eforturile noastre vor contribui la construcția unei linii de înaltă tensiune care va conecta Moldova la rețeaua electroenergetică europeană, reprezentând o conexiune pozitivă, atât la mod direct, cât și simbolic”.

Construirea liniei de tensiune înaltă Strășeni-Gutinaș este parte a programului MoldovaConectată care constituie un efort mai amplu al USAID în ce privește consolidarea securității și autonomiei energetice moldovenești, legând infrastructură energetică locală de cea europeană.

Inițiativa MoldovaConectată își propune să sporească securitatea energetică a țării, să contribuie la creșterea economică, bunăstarea socială și independența Republicii Moldova față de influențele străine. 

Pe termen lung, linia de tensiune înaltă va furniza acces la multiple surse de energie regenerabilă, va facilita integrarea acestora în sistemul național, va asigura un aport energetic constant, generând și noi locuri de muncă.

Kent Longsdon, ambasadorul SUA în Moldova: 

„De la abordarea necesităților energetice imediate ale Republicii Moldova, până la accelerarea tranziției spre energia verde, parteneriatul dintre Statele Unite și Guvernul Republicii Moldova devine tot mai puternic.

Prezența Administratoarei adjunct a USAID Isobel Coleman astăzi aici pentru a semna acest Memorandum de Înțelegere reprezintă un simbol al angajamentului Statelor Unite de a consolida securitatea energetică a Republicii Moldova”.

Memorandumul de Înțelegere dintre Guvernul SUA și Guvernul Republicii Moldova prevede că etapade construcție va începe la sfârșitul anului 2025, după efectuarea mai multor studii de fezabilitate, iar finalizarea construcției este așteptată spre finele anului 2029.

Pe teritoriul Moldovei, linia electrică aeriană va avea o lungime de peste 70 de kilometri din totalul de 190 de kilometri și va începe la de stația electrică Strășeni. 

În anii următori sunt planificate investiții de 220 de milioane de dolari pentru a îmbunătăți stabilitatea rețelei electrice și pentru a crește oportunitățile de generare internă, folosind resursele de energie regenerabilă competitive din punct de vedere al costurilor.

Integrarea mai eficientă în piețele regionale de electricitate va facilita accesul Moldovei la electricitate la prețuri avantajoase și, pe viitor, posibilitatea de a exporta energie pe piața europeană.

Acest demers va propulsa Republica Moldova într-o poziție favorabilă în relațiile comerciale cu entitățile regionale de energie, va contribui la sustenabilitatea economică a țării, va îmbunătăți standardele sociale de viață și va crea condițiile necesare pentru dezvoltarea economiei Moldovei. 

Statele Unite susțin ferm eforturile de integrare a Moldovei în UE, iar această linie de electricitate de tensiune înaltă va ajuta Moldova să întărească legăturile cu UE pe măsură ce avansează cu aspirațiile sale de aderare.

Moldova a obținut dreptul de a exporta carnea de pasăre proaspătă în UE

0

Datorită eforturilor Guvernului Republicii Moldova din ultimii ani și în rezultatul unei conlucrări prodigioase și eficiente a Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) cu Directoratul general pentru Siguranța și Sănătatea Animală al Comisiei Europene (DG SANTE), producătorii de carne de pasăre (în stare refrigerată și congelată) din Republica Moldova își vor putea exporta produsul pe cea mai extinsă piață din lume.

Pe parcursul ultimilor doi ani, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a promovat cu succes mai multe misiuni de audit din partea Comisiei Europene.

În cadrul acestora, a fost evaluat sistemul național de control sanitar-veterinar la nivel central și teritorial, profesionalismul corpului de inspectori oficiali, capacitățile de administrare a focarelor de Gripă aviară pe teritoriul țării, capacitățile de testare ale sistemului de laboratoare, dar și gradul de implementare a cerințelor și standardelor Uniunii Europene(UE) de către agenții economici ce intenționează să exporte pe piața comunitară.

Toate acestea, în conlucrare cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, care a asigurat armonizarea cadrului legal național cu legislația UE.

Piața Unică Europeană constituie o oportunitate deosebită pentru producătorii moldoveni, deoarece îi determină să se alinieze la standardele riguroase ale UE și să lucreze mai mult în vederea creșterii competitivității producției lor.

În rezultat, consumatorii din țara noastră, dar și consumatorii europeni vor gusta un produs moldovenesc inofensiv și calitativ.

ANSA a lucrat intens pentru a susține eforturile țării în lărgirea ariei de produse de origine animală exportate în Uniunea Europeană.

În martie 2023, grație acestor eforturi, Republica Moldova a fost listată, pentru prima dată, în regulamentele UE, obținând dreptul de a exporta carnea procesată de pasăre și ouă de consum (categoria A).

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor exprimă recunoștință tuturor colaboratorilor instituției pentru dedicație în tot acest parcurs dificil și solicitant, precum și autorităților publice centrale partenere, Misiunii Republicii Moldova la Bruxelles și Delegației Uniunii Europene la Chișinău. 

Încurajăm în continuare agenții economici să manifeste interes și să depună cererea pentru exportul în Uniunea Europeană a produselor moldovenești.

ANSA va acorda tot sprijinul necesar pentru a ajuta producătorii să se conformeze rigorilor UE, în scopul facilitării accederii produselor de origine animală pe piața europeană.

Consolidarea AUAI: O structură nouă va fi creată în Moldova

0

Circa 30 de reprezentanți ai Agenţiei Naționale Îmbunătățiri Funciare, Asociațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (AUAI) și partenerilor de dezvoltare s-au întrunit pentru a discuta inițiativa creării unei uniuni de profil în sectorul asociativ de irigare.

Scopul acestei uniuni este de a reprezenta interesele asociațiilor și a membrilor acestora, oferirea de consultanță, susținere și asistență în advocacy. 

În cadrul evenimentului, Grupul de inițiativă al AUAI a prezentat situația actuală și evoluția sectorului de irigare, avantajele și obiectivele viitoarei uniuni.

În același timp, conducerea Agenției Naționale Îmbunătățiri Funciare a prezentat viziunile politicilor de stat, cerințele și prioritățile în domeniul îmbunătățirilor funciare și hidroameliorației pentru perioada următoare.

În discursurile lor, majoritatea reprezentanților AUAI au susținut idea creării Uniunii pentru ca o soluție pentru îmbunătățirea actului de reprezentare și comunicare a sectorului cu autoritățile locale, centrale și naționale, pentru dezvoltarea și eficientizarea activității membrilor, precum și pentru catalizarea investițiilor și constituirea parteneriatelor, inclusiv la nivel internațional.

Participanții au convenit să consulte membrii asociațiilor și să procedeze la convocarea adunării de constituire a Uniunii Asociațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigații.

În același timp, Grupul de inițiativă, cu suportul Proiectului Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova, finanțat de USAID, va realiza acțiunile premergătoare adunării de constituire și va oferi asociațiilor suport consultativ cu privire la calitatea de membru al viitoarei uniuni. 

Notă: În prezent, în Republica Moldova sunt înregistrate 39 de Asociații Utilizatorilor de Apă pentru Irigații, cu peste 650 de membri-fermieri.

Suprafața ariei de deservire a Sistemelelor centralizate de irigare transmise în gestiunea Asociațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigații constitie circa 30 mii ha, iar suprafața fizică irigată atinge cifra de circa 7000 ha de terenuri agricole.

Creditul Agricol de Urgență: 238 de cereri au fost aprobate

0

În perioada 1 martie-26 aprilie 2024, potrivit Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, au fost recepționate 244 de solicitări pentru Creditul Agricol de Urgență.

Dintre acestea, 238 au fost aprobate.

Amintim că, instrumentul financiar este conceput pentru agricultorii micro și mici care cresc cereale.

Astfel, agricultorii pot obține credite cu o valoare maximă de 500.000 lei, fiind garantate de stat în proporție de 90%.

Instrumentul poate fi accesat inclusiv de către cei a căror credite sunt plasate în categoria substandard, conform prevederilor BNM.

Pentru a beneficia de acest credit, agricultorii se adresează băncilor comerciale, până pe 31 mai 2024.

Solicitările agricultorilor sunt evaluate conform procedurilor individuale ale băncii. Solicitarea garanției de stat se realizează, la fel, prin intermediul băncilor.