‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
duminică, 3 noiembrie, 2024
6.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleConstantin Furculița: Prețurile oferite pentru mere sunt foarte mici, producătorii au o singură soluție

Constantin Furculița: Prețurile oferite pentru mere sunt foarte mici, producătorii au o singură soluție

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Situația pe piața merelor este una problematică pentru producători. În mare parte, prețurile oferite pentru merele timpurii sunt foarte mici, cu minim 50% mai mici comparativ cu anii precedenți.

În plus, o bună parte din micii pomicultori care nu au instalate sisteme de protecție împotriva calamităților au înregistrat pierderi importante din cauza grindinei.

Acest lucru a fost relatat de către Constantin Furculița, directorul companiei Vitalitifruct-Grup SRL.

„La moment, prețurile oferite pentru merele timpurii sunt de aproximativ 3,5-5 lei per kilogram. Dacă e să comparăm, anul trecut în această perioadă prețurile variau de la 9 la 12 lei per kilogram. Obținând și recolte mai tardive, există și o concurență cu alte fructe ce se vând pe piață în această perioadă. Fiind un preț mic pe piață, fermierii s-ar putea pomeni să aibă doar 2 opțiuni, fie să proceseze merele, fie să le depoziteze, neavând însă nici atunci garanția comercializării la prețuri bune”.

‹ adv ›

Introducerea cotelor la importul de mere – solicitată de producătorii ruși de mere, ar putea afecta esențial livrările de mere ce urmează a fi realizate în perioada toamnă-primăvară.

Ca opțiune pentru producătorii autohtoni ar fi piața UE, însă o bună parte din aceștia nu au ajustate tehnologiile de producere și soiurile la cerințele acestei piețe.

„Aproximativ 80-85% din producătorii autohtoni la moment nu pot satisface cerințele UE pentru a vinde mere pe această piață. Pe de altă parte, nici piața Federației Ruse nu mai este atât de accesibilă – lucru demonstrat inclusiv anul trecut, când o parte din importurile realizate tradițional din Moldova au fost înlocuite de alte origini”.

Soluția în această situație ar fi cooperarea micilor producători pentru a produce calitativ și a mări geografia exporturilor.

„Dacă producătorii mici vor coopera, se vor uni și vor putea construi o casă de ambalare, depozite frigorifice, dar și produce omogen – vor rezista, în caz contrar, merele vor ajunge la fabrica de suc. Deci, aceasta e unica soluție, trebuie urgent să fie realizată asocierea, altfel producătorii mici nu vor rezista. Mulți au plantat livezi, au investit, de aceea opțiunea este de a merge înainte și a produce conform cerințelor.

Mai avem o lună până la recoltarea în masă, însă mesajele deja sunt clare: prețuri mari nu vor fi, o bună parte din intermediarii mari au înregistrat pierderi importante, pentru că merele la început de sezon au avut un preț mare, iar ulterior a scăzut. Astfel, pe piața rusă au intrat alți jucători, iar noi pentru a rezista putem sau oferi prețuri mai mici sau calitate deosebită a fructelor”.

‹ adv ›

Inputurile s-au scumpit, respectiv și costurile de producere a merelor la fel, iar mecanismele existente sunt insuficiente pentru a asigura dezvoltarea producătorilor.

„Ca opțiune fermierii au doar subvențiile obținute, accesarea creditelor. Deci, nu prea multe mecanisme de suport. Sperăm că lucrurile se vor îmbunătăți, suntem optimiști, însă la moment, analizând pârghiile și situația pe care o avem, mesajele ne vorbesc despre contrariul”, a conchis Constantin Furculița.

Amintim că, potrivit solicitărilor producătorilor ruși, cantitatea de mere totală importată nu ar trebui să depășească 40% din consumul total. Astfel, aceștia au solicitat introducerea cotelor la import în perioada septembrie-aprilie.

Cantitatea totală de mere produsă în Federația Rusă a crescut considerabil în ultimii ani, ajungând la 1,2 milioane de tone anul trecut.

‹ adv ›

Totodată, în luna mai asociațiile de profil din Rusia au declarat că vor obține recolte record în acest sezon – acestea ar putea constitui 1,5 milioane de tone.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›