Fenomene ce provoacă pieirea cerealelor de toamnă şi prevenirea lor

În perioada rece a anului, cerealele de toamnă sunt supuse mai multor riscuri provocate de condițiile de mediu. Principalele fenomene care pot produce pierderi sunt incluse în acest articol.

Degerarea

Degerarea este condiţionată de acţiunea temperaturilor scăzute asupra plantelor. Dacă temperatura critică se menţine timp de o zi la adâncimea nodului de înfrăţire, semănăturile se răresc.

Acestea se răresc esenţial atunci când temperatura scade în urma dezgheţurilor ce reduc rezistenţa la ger cu 2-3^oC. Dacă temperatura critică se menţine 2-3 zile, semănăturile pier complet.

De regulă, cristalele de gheaţă formate în spaţiul dintre celule se măresc în volum şi apasă asupra citoplasmei, provocându-i leziuni mecanice; deshidratează complet citoplasma şi distrug impermeabilitatea plantelor. Astfel, frunzele afectate se îngălbenesc, nodul de înfrăţire şi rădăcinile se brunifică, îşi pierd turgescenţa.

Uneori, în lunile de iarnă, când temperatura scade sub zero grade, plantele încep să asimileze şi îşi pierd rezistenţa la ger, iar temperaturile de până la –5^oC pot cauza pierderi mari.

Măsuri de prevenire a degerării plantelor

• Respectarea elementelor tehnologice cu scopul de a asigura o stare bună a semănăturilor înainte de iernare, formarea de plante înfrăţite cu 3-4 fraţi sincronic dezvoltaţi, cu o adâncime a nodului de înfrăţire de circa 3 cm. 
• Reţinerea zăpezii, care măreşte diferenţa dintre temperatura aerului şi cea a solului. 
• Menţinerea diferenţei dintre temperaturile aerului şisolului cu ajutorul unui strat de zăpadă cu grosimea de 1 cm. 

Epuizarea semănăturilor

Epuizarea se atestă la semănăturile din solurile neîngheţate, dar acoperite cu un strat gros de zăpadă. Aflându-se timp îndelungat sub zăpadă, la o temperatură de circa 0^oC, plantele îşi consumă la respiraţie rezervele de substanţe nutritive şi, istovite, sunt uşor atacate de mucegaiul de zăpadă sau de alţi factori nefavorabili. Semănăturile epuizate pot fi reabilitate primăvara, prin fertilizare suplimentară cu azot. 

Măsuri de prevenire a epuizării semănăturilor

Tăvălugirea semănăturilor imediat după căderea zăpezii, care accelerează îngheţul solului şi stimulează trecerea plantelor la starea de repaus.

Săltarea plantelor

Saltarea plantelor este cauzată de îngheţul-dezgheţul repetat, la temperaturi variabile, care provoacă ruperea rădăcinilor, ridicarea la suprafaţă a nodului de înfrăţire şi, în consecinţă, uscarea şi moartea plantelor. 

Măsuri de prevenire a săltării plantelor

• Realizarea în timp util a lucrărilor solului; 
• Tăvălugirea arăturii – înainte şi după semănat; 
• Semănarea soiurilor care formează nodul de înfrăţire mai adânc;
• Prelucrarea seminţelor cu retardanţi. 

Mai multe detalii despre săltarea plantelor găsiți pe acest link.

Sufocarea plantelor

Sufocarea plantelor se atestă de obicei primăvara după topirea zăpezii, în semănăturile acoperite cu apă. Din lipsă de oxigen, în ţesuturile plantelor sporesc procesele anaerobe, plantele se intoxică şi pier. Dacă sunt acoperite cu apă timp de 8- 10 zile, plantele se îngălbenesc, se decolorează, apoi pier. 

Fenomenul poate fi prevenit prin devierea apei provenite de la zăpadă şi drenajul la suprafaţă, bazate pe scurgerea apei. 

Crusta de gheaţă

Crusta de gheaţă deseori vatămă şi distruge cerealele de toamnă. Ea poate fi alipită de sol sau suspendată. Mai periculoasă este crusta alipită, formată atunci când apa provenită de la topirea completă a zăpezii îngheaţă la suprafaţa solului: plantele sunt prinse în crustă, gheaţa presând mecanic plantele şi vatămându-le.

Atunci când zăpada îngheaţă doar la suprafaţă, se formează o crustă suspendată care vatămă mecanic plantele, le lipseşte de aer, le expune la mucegai, le epuizează, provocând rărirea şi distrugerea lor. 

Măsuri de prevenire a formării crustei de gheață

• Reţinerea zăpezii; 
• Fisurarea; 
• Presărarea semănăturilor cu cenuşă, sare de potasiu, superfosfat.

Bibliografie: Tehnologii în Fitotehnie.